1,787 matches
-
prizonierului regal Richard I al Angliei, pentru eliberarea căruia a primit o sumă enomă ce i-a permis să formeze o armată puternică pentru a cucerii sudul Italiei. În 20 noiembrie 1194 intră în Palermo iar în 25 noiembrie este încoronat Rege al Siciliei. În acest moment Henric este cel mai puternic monarh din Marea Mediterană primind tribut încă din partea Imperiului Bizantin. În continuare a încercat să facă coroana imperială ereditară, însă nu reușește înainte de moartea sa neașteptată în 1197 la Messina
Henric al VI-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312140_a_313469]
-
Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1111 până la moartea sa. Henric a fost fiul lui Henric al IV-lea și al lui Bertha de Savoia. A fost ales Rege al Germaniei în timpul domniei tatălui său, în 1099 și a fost încoronat la Aachen în locul fratelui său rebel Conrad. La încoronare promite să nu se amestece în treburile imperiului, dar în 1104 se alătură coaliției papale ce lupă împotriva tatălui său. În ciuda unor eșecuri inițiale ale coaliției, aceasta reușește să îl oblige
Henric al V-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312136_a_313465]
-
II-lea. La moartea Împăratului Henric VI Filip, Duce de Suabia a fost ales Rege al Germaniei dar forțele opuse acestuia, susținute de Papa Inocențiu al III-lea îl susțin pe Otto. Acesta este ales Rege la Köln și este încoronat la Aachen pe data de 12 iulie. Aceste alegeri au antrenat imperiul în conflictul dintre Anglia și Regatul Franței, Filip fiind susținut de Regele Franței. În urma înfrângerii Angliei, Otto și-a pierdut ajutorul acesteia și rând pe rând majoritatea aliaților
Otto al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312141_a_313470]
-
aliaților săi au trecut de partea lui Filip. În 1208 Filip este ucis, iar Otto se împacă cu familia acestuia, logodindu-se cu fiica acestuia Beatrice. În noiembrie 1208 este confirmat de către toți principii electori, iar în octombrie 1209 este încoronat împărat. În ciuda promisiunilor anterioare, odată ajuns împărat, încearcă să întărească puterea imperială în detrimentul puterii papale. Pentru aceasta, intră în conflict cu papalitatea fiind excomunicat în 1210. În 1211 încearcă să cucerească Regatul Siciliei condus de Frederic, fiul fostului împărat Henric
Otto al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312141_a_313470]
-
Habsburgic. Același tratat stipula căsătoria prințului moștenitor al Franței, Carol, cu fiica lui Maximilian, Margareta de Austria, care primea ca zestre provinciile Franche-Comté și Artois. Ales rege al romanilor la 16 februarie 1486 la Frankfurt-am-Main la inițiativa tatălui său și încoronat la 9 aprilie 1486 la Aachen, Maximilian a stat la conducerea Sfântului Imperiu Roman până la decesul tatălui său în 1493. La 34 de ani, Maximilian devine în sfârșit stăpânul teritoriilor care constituie moștenirea sa austriacă. În 1490, după moartea lui
Maximilian I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312146_a_313475]
-
XVI-lea pentru ca această datorie să fie rambursată. În 1508, Maximilian, cu consimțământul Papei Iulius al II-lea și-a luat titlul de "Erwählter Römischer Kaiser" ("Împărat Roman Ales"), punând astfel capăt obiceiului vechi de secole ca împăratul să fie încoronat de către Papă. În 1501, Maximilian a căzut de pe calul său, un accident care i-a vătămat piciorul și i-a cauzat dureri pentru restul vieții sale. Unii istorici au sugerat că Maximilian avea o depresie "morbidă": din 1514, el călătorește
Maximilian I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312146_a_313475]
-
de Aquitania și Conte de Poitou a durat doar câteva zile. La 1 august, regele Ludovic al VI-lea a murit de dizenterie; Ludovic a devenit rege al Franței sub numele Ludovic al VII-lea. El și Eleanor au fost încoronați ca rege și regină în ziua de Crăciun în același an. Deși Ludovic era un om pios, curând el a intrat într-un conflict violent cu Papa Inocențiu al II-lea. În 1141, arhiepiscopia de Bourges a devenit vacantă și
Eleanor de Aquitania () [Corola-website/Science/311642_a_312971]
-
1214. A reorganizat guvernarea, a adus stabilitate financiară, fiind simpatizat de populație din cauza cedării puterii nobililor către clasa medie. Având sănătatea șubredă, tatăl său - Ludovic al VII-lea s-a îngrijit ca Arhiepiscopul Guillaume de Blois (William Whitehands) să-l încoroneze și să-l ungă pe prințul moștenitor, Filip, la Reims, ca Rege al Franței în data de 1 noiembrie 1179. Filip s-a căsătorit pe 28 Aprilie 1180 cu Elisabeta de Hainaut, care i-a adus drept zestre Comitatul Artois
Filip al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311651_a_312980]
-
Neustria. Dinastia Carolingiană a încetat să conducă Franța după moartea lui Ludovic al V-lea. După moartea lui Ludovic al V-lea, fiul lui Hugo cel Mare, Hugo Capet, a fost ales de nobilime rege al Franței. Hugo a fost încoronat la Noyon pe 3 iulie 987, având suportul deplin al Împăratului Sfântului Imperiu Roman Otto al III-lea. Odată cu încoronarea lui Hugo, o nouă eră a început pentru Franța, iar descendenții lui au fost numiți „Capețienii”, dinastia lor conducând Franța
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
datorită faptului că a fondat o dinastie continuă de 36 de regi, care vor domni timp de peste opt secole pe tronul Franței, până la 1848 (dintre care "Capețieni direcți", un număr de 15 regi). Timp de două secole, capețienii își vor încorona primul născut încă din timpul vieții și-l vor asocia la domnie pentru a întări puterea. Filip August (1180-1223), capețian direct, dar descendent al carolingienilor pe linie feminină, deci suveran absolut legitim, va înlătura această practică. Până la acesta din urmă
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
în doi timpi: întâi, în 1316 este enunțat principiul prin care este interzis accesul femeilor pe tronul Franței. Rege devine fratele monarhului defunct, Filip cel Lung (1316-1322), care, la rândul său moare fără a lăsa moștenitori de sex masculin. Este încoronat cel mai mic dintre fiii lui Filip cel Frumos, Carol al IV-lea (1322-1328), care moare după 6 ani de domnie, fără a lăsa moștenitori direcți. În acest moment, s-a pus problema dacă tronul nu ar trebui să revină
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
care a dus un război civil numit "Anarchie". Când Matilda a fost forțată să-l elibereze pe Ștefan într-un schimb de ostatici pentru fratele ei vitreg, Robert, primul Conte de Gloucester, Ștefan a fost re-încoronat. Matilda nu a fost încoronată regină niciodată pentru că războiul a continuat fără să nici un rezultat concret. Cu toate acestea, Geoffrey a asigurat Ducatul de Normandia. Fiul Matildei, Henric al II-lea, prin căsătoria sa cu Eleanor de Aquitania, dobândise Ducatul de Aquitania, ceea ce îl făcea
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
aduce pe prințesă. Prințesa nu a suportat grelele condiții de trecere a mării, astfel a murit pe drum iar marii seniori scoțieni începuseră să-și dispute dreptul asupra coroanei. Edward, l-a ales ca arbitru, pe John Balliol, care fusese încoronat la Scone, cerându-i noului rege să-l recunoască drept suzeran. Când Edward a anunțat că un împricinat, a cărui cerere a fost respinsă de curtea scoțiană, va putea în viitor să facă apel la tribunalele engleze, John Balliol a
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
de mare, nu din partea baronilor, ci din partea poporului scoțian, care, sub conducerea unui cavaler, William Wallace, s-au răsculat. În 1305, când Edward s-a crezut stăpânul întregii țări, Robert Bruce a răsculat poporul scoțian din nou și a fost încoronat la Scone. Regele Angliei era acum bătrân și infirm, însă jurase să zdrobească revolta scoțienilor. Această ultimă campanie din Scoția îi pusese capăt vieții. Pe patul de moarte, își luase rămas bun de la fii săi. Ceruse ca 100 de cavaleri
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
facilitând lui Bolingbroke câștigarea rapidă a controlului în sudul și estul Angliei. Inițial, Bolingbroke a vrut doar să-și recupereze moștenirea. În timp ce Richard era în Țara Galilor, profitând de absența regelui și de nemulțumirea crescândă, Bolingbroke a fost îndemnat să se încoroneze. Richard a fost capturat la castelul Flint, în Țara Galilor și dus la Londra, unde foarte mulți au aruncat în el cu gunoi. A fost ținut în Turul Londrei și forțat să abdice. La cererea sa, a fost adus în fața Parlamentului
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
pe parte maternă a lui Claude I de Guise, primul duce de Guise. Căsătoria lui Francisc cu Maria Stuart, a fost organizată de tatăl său Henric al II-lea al Franței în 1548 și era foarte avantajoasă. Maria Stuart fusese încoronată regină a Scoției la Castelul Stirling în 9 septembrie 1543, la vârsta de nouă luni, ceea ce l-ar fi făcut pe Francisc rege consort al Scoției și ar fi unit două regate într-o singură coroană. Ratificat acordul matrimonial în
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
o adevărată revoluție la palat și Guise devin stăpâni la curte. Regele le-a dat onoruri și privilegii, cel mai mare fiind "Grand Maître de France",(Mare Maestru al Franței), lui François de Guise. În 21 septembrie 1559, Francisc este încoronat rege al Franței la Reims de către unchiul său cardinalul de Lorraine, apoi curtea se îndreaptă la castelul Blois în Valea Loarei, noua reședință regală. Adoptă ca emblemă soarele și drept motto "fides Spectanda"(astfel trebuie să respectăm credința) și "Lumen
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
în biserica Theotokos; apoi pe jos, solemnși precedat de Sfânta Cruce, el se duse la Sfânta Sofia și, primit de patriarh, merse, cu lumânările în mână să îngenincheze la sfintele altare. Apoi, împreună cu Polyeuct se urcă în amvon și fu încoronat solemn basileu al Romanilor, ca asociat al celor doi împărați tineri, Vasile și Constantin. În sfârșit, intră în Palatul Sacru. Pentru a fi complet fericit, nu-i mai rămânea decât să obțină recompensa cea mai dulce promisă ambițiilor sale, aceea
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
Poporul făcu întocmai ca și împărăteasa: se dădu de partea lui Tzimiskes și l aclamă împărat. Patriarhul Polyeuct deși era certat pe față cu răposatul Nichephor Phokas, totuși atunci cînd Ioan Tzimiskes apăru la porțile Sfintei Sofia pentru a fi încoronat în Marea Biserică, neînduplecat, prelatul nu-l lăsă să intre, plin de sângele rudei si stăpânului său și-i declară că nu va putea pătrunde sub bolțile sfinte atâta vreme cât asasinii nu vor fi pedepsiți și Theophano nu va fi alungată
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
cade în lavă încinsă a vulcanului, distrugând neintenționat Inelul. O dată cu distrugerea acestuia, armata lui Sauron este împrăștiata, Nazgûlii se dezintegrează, iar armata lui Aragorn devine victorioasa. Astfel, Sauron este distrus pentru totdeauna, iar regatul acestuia își găsește sfârșitul. Aragorn este încoronat drept rege al Gondorului și se căsătorește cu Arwen, fata lui Elrond. Totuși, conflictele nu s-a încheiar, deoarece Saruman reușește să scape din captivitate și să aducă Comitatul sub conducerea să. În final, hobbiții reușesc să îl înlăture pe
Întoarcerea regelui () [Corola-website/Science/311486_a_312815]
-
pretenții ale papei. Ieșit din închisoare, se refugiază la Neapole, unde este arestat cu complicitatea lui Sancha d'Aragona și a soției lui Giovanni Borgia și închis în Spania. La 25 ianuarie 1505, ducele Ercole, bolnav, moare, iar Alfonso este încoronat duce. După ceremonie Alfonso și Lucreția sunt aplaudați și ovaționați de popor. Devenită ducesă, din respect pentru noul titlu și pentru a liniștii bănuielile lui Alfonso, decide poate de comun accord, să pună capăt relației cu Bembo. În februarie 1505
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
o putere militară a Europei. A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani; de la Henric al III-lea până la George al III-lea nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lungă. Eduard a fost încoronat la vârsta de paisprezece ani. La vârsta de șaptesprezece ani, a condus o lovitură împotriva regentului Roger Mortimer lucru care a marcat începutul domniei sale personale. După ce a înfrânt, fără să subjuge, Regatul Scoției, în 1340 s-a autodeclarat moștenitor al
Eduard al III-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312461_a_313790]
-
facilitând lui Bolingbroke câștigarea rapidă a controlului în sudul și estul Angliei. Inițial, Bolingbroke a vrut doar să-și recupereze moștenirea. În timp ce Richard era în Țara Galilor, profitând de absența regelui și de nemulțumirea crescândă, Bolingbroke a fost îndemnat să se încoroneze. Richard a fost capturat la castelul Flint, în Țara Galilor și dus la Londra, unde foarte mulți au aruncat în el cu gunoi. A fost ținut în Turul Londrei și forțat să abdice. La cererea sa, a fost adus în fața Parlamentului
Richard al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312468_a_313797]
-
de a opri expansiunea sârbă spre Macedonia populată la vremea respectivă mai ales de bulgari. Serbia reușea astfel să cucerească Macedonia dar și o parte din Thessalia și Epir atingând astfel apogeul întinderii sale teritoriale. Regele Ștefan Dușan a fost încoronat împărat (în mod paradoxal cu sprijin bulgar) în 1346. La moartea lui Dușan însă, în 1355, Imperiul Sârb s-a dezintegrat, ca și Bulgaria de altfel la moartea lui Ivan Alexandru în 1371 ambele state fiind ulterior cucerite și desființate
Bătălia de la Velbužd () [Corola-website/Science/312466_a_313795]
-
mai puternic stat din sud-estul Europei. Războiul cu imperiul bizantin era deschis și Ștefan Dușan a cucerit de la urcarea sa pe tron numeroase posesiuni bizantine. Bulgaria și Serbia au rămas în relații cordiale și în 1346 Ștefan Dușan a fost încoronat împărat cu ajutorul lui Ivan Alexandru.
Bătălia de la Velbužd () [Corola-website/Science/312466_a_313795]