2,268 matches
-
Și îmi dă, pe sub masă, o bancnotă de zece rupii. ― Lasă, Allan, râde ea, câte de astea ai cheltuit tu cu mine!... Ce vrei să bei? ― Whisky, cer eu, whisky, că numai așa începi să uiți... ― Să uiți ce? se încruntă. Sărăcia sau dragostea? ― Te face să uiți ziua, Geurtie; e groaznic să trăiești numai în zi, să nu mai întîlnești o dată noaptea, să nu mai dormi niciodată. Ce zi lungă, Geurtie, ce zi fără sfârșit... ... Nu mă așteptam și la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
râde cu aceeași vulgaritate cu care se fardează.") - Ești cât se poate de discret, spuse. (Și i se păru că vorbește ca pe scenă.) Evident că ne-am mai întîlnit; și chiar de mai multe ori. - Unde și cînd? Tânăra încruntă ușor din sprâncene și-i căută din nou privirile. - Ultima oară, azi-noapte, în camera numărul șase. Camera dumitale e alături, la numărul patru, adăugă despărțindu-se. Profesorul veni chiar în seara aceea, să-i înapoieze caietul și să citească ultimele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
prea multă tragedie! Să ne ducem cu toții la Caty și să-i cerem iertare: " Tante Caty, iartă-mă, i-aș fi spus, că iar te-am omorât; de astă dată te-am omorât cu toți copiii, într-un bombardament!... Se încruntă și se aplecă mult deasupra lăzii. Începu să răscolească, grăbit, concentrat, dând la o parte bluze țărănești, marame de borangic și broboade de lână, fote, brâuri. - Asta era marea lor pasiune, să se deghizeze în țărănci. Au adunat costume din
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îți vine să-ți iei câmpii. Niciodată n-a avut cu el ce vorbi și, pe urmă, ce să vorbești cu bărbatu ? — Bărbatu să te știe de la brâu în jos... zice ea, și cumnată-sa, când o aude, odată se-ncruntă : — Mai taci, Vico, ce dracu, te-aude băiatul ăsta... Ai ajuns femeie bătrână, și tot cu prostiile-n gură... — Eeee-te... Și ce dac-aude ?... S-auză ! Parcă mult ai să-l mai ții între fustele tale !... N-avea tu grijă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
își trage una peste alta buclele părului tern și rar. Și nasul lung, cu vârful lățit, ciuruit de porii largi, și buzele decolorate, care s-au subțiat și s-au zgârcit înăuntru. în albul gălbui al ochiului, vinișoare roșii, sparte. încruntându-și sprâncenele rare și moi, Ivona își scoate fața din oglindă. Cu coada ochiului își mai zărește silueta mișcătoare, prinsă în vagul cețos. în capetele toaletei, cele două sfeșnice de argint, înnegrite și acoperite de praf. Când o veni Leana
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
din ochii lui Papa, fetița aleargă să se vâre sub gheridon. De acolo scoate din când în când capul poznaș printre ciucurii mătăsoși ai fețișoarei de masă, așteptând ca Papa să îi facă Bau ! Și el abia apucă să se încrunte fioros, că ea a și dispărut în patru labe pe dedesubt, cu o iuțeală de vietate sălbatică, râzând ascuțit până începe să sughițe. Astfel sughițând, a apărut din nou și stă în genunchi, murdărindu-și ciorăpeii ajurați și fustița de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dat nas acestei femei de care e practic imposibil să scapi. Pentru că de atâta vreme de când îl curtează pe Niki și nu se lasă... O alta s-ar fi lăsat, dar ea nu dezesperează... Ivona stinge apăsat țigara, uitându-se încruntată în scrumieră. Vica se scoală de pe scaun și se așază mai aproape de ea. — Și io care ziceam că te place ! încă parcă și-acu aș zice... Da nu se uită domnu Niki la una d-asta ! Păi n-o vezi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
atlet în timpul liber, conștient de faptul că e fotografiat. Când o văzu pe Gabriel, își miji ochii și o privi cu un zâmbet vag amuzat. Gabriel, pradă unor emoții amestecate, îi făcu un gest iritat cu mâna. Sprâncenele i se încruntaseră, dar nu-și putea împiedica buzele să schițeze un zâmbet involuntar, ca un spasm nervos. George McCaffrey fusese scutit de vizita fratelui său Brian, întrucât plecase de acasă înainte de sosirea acestuia. George telefonase la spital și aflase că Stella se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de apa fierbinte. Simțea o nevoie urgentă sa înoate, repede, repede, repede. — Uite-o pe Sylvia Blackett, spuse Brian. — Ah, da... Gabriel făcu semnul ei obișnuit către Adam, fluturându-și degetele. Lui Adam nu-i plăcea acest semn și se încruntă. Gabriel ieși pe ușă și o porni pe marginea bazinului, spre cabine. — La douăsprezece, îi spuse Brian lui Adam, înțelegând prin aceste cuvinte că se vor întâlni pe promenadă la ora douăsprezece. Cei doi McCaffrey porniră fiecare către Băi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în timp ce acesta zăbovea, uitându-se la ele. Nesta, care îl ura de-a dreptul, înregistră cu satisfacție reacția comună a femeilor. Înaltă, cu sâni puternici, în mijlocul cazanului clocotitor de carne udă, femeiască și de bebeluși lucitori și alunecoși, îl fixă încruntată pe George. Acesta din urmă, care o cunoștea din vedere și o găsea vag atrăgătoare din punct de vedere fizic, nu-i întâlni privirea. În schimb, se uită cu o mină amuzată, gânditoare, la sugarii plescăitori și își spuse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i fi sosit musafirul așteptat. Se ridică și privi prin perdelele de dantelă. La ușă se afla George McCaffrey. John Robert se trase brusc îndărăt. Nu obișnuia să înjure, educația lui metodistă nu i-ar fi permis asemenea vulgaritate. Se încruntă ușor și își clătină capul dintr-o parte în alta. Nu-i trecu nici o clipă prin minte să nu răspundă la sonerie. Ar fi însemnat o minciună sau un subterfugiu. Își spuse: „Mai devreme sau mai târziu, tot va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
plâns. Pe urmă am fost concediat. Urmă un răstimp de tăcere. — Nu vreți să știți de ce am... — Ce-ți face soția? îl întrerupse abrupt Rozanov. George, care își dădea seama că roșise și că avea o expresie absolut ridicolă, se încruntă. Se mișcă dindărătul unui fotoliu și răspunse: — Am încercat s-o ucid. John Robert își înălță sprâncenele. — Am condus mașina direct în canal, deliberat, cum am procedat și cu sticlăria romană. Eu am sărit afară și ea s-a scufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din dormitorul școlii și își ținea în mâini genunchiul cald, îmbrăcat în ciorapul maro. Îi săgetau mintea, laolaltă cu numeroase alte gânduri, cu imagini ale pârtiilor înzăpezite și ale plopilor liliachii, ale melancolicului lac din Texas, ale dragului ei tată, încruntându-se de îngrijorare în timp ce-și pregătea prelegerile, ale garsonierei sordide în care vărsase atâtea lacrimi înainte de a se fi ivit Pearl, ale feței nervoase, vinovate cu care o privea Margot Meynell, actualmente doamna Albert Marcovitz, și departe, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
altora, pentru că sunt mulțumiți de ei înșiși. Sunt creativi, imaginativi, au simțul umorului, participă. Cei lipsiți de narcisism nu sunt decât niște uscăciuni roase de invidie și de resentimente. Aceștia sunt cei care denigrează narcisismul. John Robert râse, apoi se încruntă. În clipa aceea mergeau în ritmul mai modest, impus de preot, pe șoseaua numită. Forum Way, care mărginește capătul grădinii Belmont. Dincolo de zidul îngrăditor, se putea vedea forma înaltă, greoaie, dramatică, a salcâmului, și acoperișul scund, verde, al Papucului, strălucind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care curgea era mai asurzitor. Bătu la ușa lui Rozanov, dar nu putu să audă nici un răspuns. Deschise ușa. Rozanov, complet îmbrăcat, ședea la o masă lângă fereastră și scria. Avea cărți în față. Când îl văzu pe George, se încruntă și trase una din cărți peste hârtia scrisă. Camera lui John Robert mai păstra câte ceva din splendoarea apusă, sub forma unei pretențiozități greoaie, fară noimă, care-ți sugera un club de noapte abandonat. Trei dintre pereți erau tapetați cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui George. Cercetă din nou adresa de pe plic, unde John Robert scrisese precis și clar „Thomas McCaffrey“, la care adăugase, ridicol, „Stimatului Domn“. Scarlett-Taylor întră în încăpere. Tom îi intinse scrisoarea: — Ce părere ai despre asta? Emma citi scrisoarea, se încruntă, și i-o restitui lui Tom. — L-ai și trădat. Ce vrei să spui? — Ți-a cerut să consideri chestiunea ca strict confidențială. Și mi-ai arătat-o mie. Mă rog... da... dar... Din fericire pentru tine, eu o să păstrez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tinerii când nu sunt siguri... și dacă pe urmă ea ar hotărî că nu ne potrivim... Întrebarea păru să-l enerveze, ba chiar să-l exaspereze pe John Robert. Asemenea posibilitate era, evident, cu totul nouă pentru imaginația lui. Se încruntă puternic: Nu-i nevoie să privim chiar atât de departe. Dar aș dori să știu. Nu am ținut să discut despre asemenea problemă și nu doresc să o discut nici în viitor. Am vorbit destul. Rosti această din urmă replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
subconștientul Dianei că inocența existase cu adevărat, inocența ei proprie și nu a altuia. George răspundea, inconștient, cam în același fel la prezența obiectelor miniaturale, vechi sau noi, care constituiau o extensie a sufletului Dianei. Le respecta. Acum, însă, se încruntă la vederea maimuțelei, pentru că-i amintea de una dintre figurinele netsuke ale Stellei. Așeză maimuța la loc, deschise capacul pianului și lovi două-trei clape. (Ca și Diane, nu știa să cânte la pian.) — Chemarea destinului! Se întoarse spre ea zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pleca. Făcea parte din teatrul, care nu era teatru, destinat lui John Robert. Ce mai faci? Foarte bine, mulțumesc. Vai, sunteți ud leoarcă. Filozoful era într-adevăr muiat de ploaie și nu avea nevoie să i se mai spună. Se încruntă. Se îmbrăcase cu oarecare grijă pentru această vizită, își pusese o cămașă curată și un costum de culoare închisă, pe care-l păstra pentru ocazii. Se bărbierise cu grijă, trecându-și aparatul de ras (neelectric) prin toate cutele fălcilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
el. Fața Dianei, cu gura deschisă și ochii larg-deschiși, exprima teroare. Fața lui George exprimă, la început, doar surprindere. Își desprinse mâna de mâna Dianei. Apoi, în chip aproape artificial, ca și cum interpreta un rol, își transformă mâna într-o mască încruntată de indignare și mânie...PRIVATE Tom își înălță mâna cu palma deschisă și vorbi: — George, îmi pare rău. Am venit aici ca s-o întreb pe Diane ceva în legătură cu domnișoara Meynell. Nu am mai fost niciodată în casa asta. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
are nici o legătură cu ea. George se îndepărtă de Diane și o privi ca și cum ar fi așteptat să spună și ea ceva, dar bietei femei îi pierise graiul de frică. Stătea rigidă, cu fața întoarsă de la ambii frați. George se încruntă, sprâncenele îmbinându-i-se deasupra ochilor. Își lăsă capul în piept. Atunci observă pe podea pălăria și pardesiul lui Greg Osmore. Le înșfăcă și se holbă ca un dement la ele. Apoi le făcu ghem și se năpusti la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
indică un scaun de la perete, lângă pian. Diane se supuse, ducându-și mâinile la gât. Își scoase colierul de metal și îl așeză pe capacul pianului. — George, ascultă-mă, reîncepu Tom. Cine e domnișoara Meynell? întrebă George, continuând să se încrunte. — Hattie Meynell... o știi... nepoata lui John Robert... — A, ea. Dacă vorbești despre ea spunându-i domnișoara Meynell, atunci și când te referi la Diane trebuie să-i spui doamna Sedleigh. Nu găsești? Ce voiai să afli despre domnișoara Meynell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
buzunarele căreia își vârî acum mâinile, trăgându-și prin jachetă, rochia în jos. Picioarele îi erau goale în papuci. Își pieptănase cu strășnicie părul negru, drept, iar fața avea vechea-i înfățișare mexicană. Nasul îi era subțire și ascuțit. Se încruntă, înălță din umeri, și-l urmă pe Emma în camera de zi. Tom își strecură la iuțeală în buzunar pieptenele cu care încercase să-și descâlcească buclele ude. Se înclină stângaci în direcția lui Pearl, care îl salută din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe Zet și alergă la Gabriel. Se îndreptară împreună spre ușă. Brian îi urmă mormăind: „Dracu să le ia pe toate!“ Tom se uită la George, care ședea cu palmele rezemate pe genunchi, privind în gol, cu buzele întredeschise și încruntându-și ușor sprâncenele. —Du-te, Tom dragă, pe tine nu sunt supărată, îi spuse Alex. Tom ieși, închizând ușă după el. Coborî scările. Ușa de jos era deschisă, rămasă astfel în urma retragerii dezordonate a familiei Brian McCaffrey. Intră în grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deși n-am avut niciodată prilejul să ți-o spun... dar sper că tu ai înțeles. Nici măcar n-am stat vreodată ca lumea de vorbă... noi doi... aș fi dorit să fi discutat... acum, când pleci, simt că... Stella se încrunta și își mijea ochii, adâncind cele două cute dintre sprâncene. Își îndreptă umerii și se lăsă pe speteaza scaunului. Brian își spuse: „Ce naiba m-a apucat să-i înșir toate astea? Se vede că-s beat și sunt lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]