10,200 matches
-
lor e, de bună seamă, victima unei discriminări. Din discuția telefonică cu psihiatrul-șef al spitalului înțeleg că băiatul refuză să ingereze orice fel de hrană - o ia și o ține în gură ceasuri în șir, dar refuză să o înghită. Trebuie să le spun acestor oameni că nici copilul, nici ei nu sunt victimizați în felul sau din motivul pe care și-l imaginează ei. Răspunsul meu li se pare duplicitar. Și mie mi se pare duplicitar. Îmi zic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
spun acestor oameni că nici copilul, nici ei nu sunt victimizați în felul sau din motivul pe care și-l imaginează ei. Răspunsul meu li se pare duplicitar. Și mie mi se pare duplicitar. Îmi zic în sinea mea „Ar înghiți mâncarea dacă ar încăpea pe mâna maică-mii“ și între timp îmi exprim toată înțelegerea pentru impasul în care au ajuns. Ei însă nu vor să părăsească biroul până când nu discută cu „primarul“, tot așa după cum mai devreme au refuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fie nici un antisemit printre ei! Fiindcă, dacă-ncepe careva cu „băgăreții ăia de ovrei“ sau pronunță cuvântul „jidan“ sau „l-am jidănit de i-au mers fulgii“ - ei bine, atunci am să le trag o jidăneală de-or să-și înghită dinții! Nu, fără violență (de parcă chiar aș fi fost un violent), las’ să fie ei violenți, că așa sunt ei. Nu, nu, o să mă ridic frumușel în picioare - și (vu den?) o să le țin o cuvântare! O să-i fac de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Numai pentru faptul că ea și regina trecutului meu sunt vlăstare ale aceleiași palide vițe a evreilor polonezi? Ăsta să fie, oare, punctul culminant al dramei oedipiene, doctore? Încă o farsă, prietene! Mă tem că pe-asta n-o mai înghit! Oedip Rege e o tragedie celebră, tăntălăule, nu un banc oarecare! Ești un sadic, un șarlatan și-un măscărici de trei parale! Vreau să spun că asta întrece orice măsură, prea e de râs, doctore Spielvogel, doctore Freud, doctore Kronkite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
rezemat de o ușă de lemn cu zăvorul tras, iar ea Îl târî Înăuntru și Închise iarăși ușa, dar se temu să tragă la loc zăvorul. Cineva trecu alergând, un motor tuși, apoi acesta porni și se tură și distanța Înghiți zgomotul, transformându-l Într-un murmur. Adăpostul nu avea ferestre. Era destul de Întuneric și acuma era prea târziu să-l mai părăsească acolo. Coral căută În buzunarele doctorului Czinner și găsi o cutiuță de chibrituri. Când aprinse unul, acoperișul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cuplare din planul meu. — Și cum a fost tipul? am Întrebat-o. —Păi... ca să zic așa... Cuplarea Matador m-a omorât de-a binelea. Să săruți un spaniol e nașpa. Îți suge limba la propriu, ca și cum ar vrea să o Înghită. Puah! Dacă un american mi-ar face asta, aș pune să fie arestat. Nu mai e nevoie să spun că blana de la Revillon, mai știi?, hăinuța cu nasturi deosebiți, e pe drum de la Paris. Sper că va ajunge la New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
-mi placă bijuteria sau nu. Am luat cutiuța roșie și am Început să o despachetez. Straturile de hârtie roșie fură date la o parte. Dedesubt era o cutie din piele neagră. —Ooo! Am făcut eu, ridicând privirea spre Hunter. El Înghiți În sec, Îngrijorat. Ți-era mai mare dragul să te uiți la el. Am ridicat capacul cutiei și am văzut mai multe straturi de hârtie albă, foarte fină. —Sunt așa de emoționată, iubitule... am spus În timp ce ridicam straturile de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
făcut o greșeală cât se poate de prostească. Avea o expresie stranie pe chip. Dumnezeule, oare urma să-mi spună că fusese cu Sophia până la urmă? Asta era mult prea oribil ca să poată fi descris. L-am fixat cu privirea, Înghițind cu nervozitate, așteptând. Poftim? bîiguii eu, Într-un sfârșit. —Am angajat-o pe Îngrozitoarea aia de Sophia. I-am spus, În călătoria aceea la Londra, că voiam să iau ceva special pentru tine, ca să mă revanșez pentru contramandarea lunii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
că i-am citit lui Duncan poezia. Nu am cum să sun la poliție. Nu am cum să-i explic lui Helen Hoover Boyle de ce mă interesez de moartea copilului ei. Gulerul mă strânge atât de tare, încât trebuie să înghit din răsputeri ca să-mi alunece cafeaua pe gât. Chiar dacă lumea m-ar crede, primul lucru pe care ar vrea să-l știe ar fi: „Ce poezie?“. Arată-ne-o. Dovedește-ne. Întrebarea nu e dacă se va afla de poezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fim pe aceeași lungime de undă pentru ritual. Se aude apa trasă la toaletă. Papagalul de pe umărul lui Bursuc își tot răsucește capul în stânga și-n dreapta și-și smulge penele. După care pasărea își dă capul pe spate și înghite fiecare pană cu mișcări bruște, spasmodice. În locurile de unde penele au fost jumulite pielea e înroșită și buboasă. Omul, Bursuc, are pe umăr un prosop împăturit de care să se agațe papagalul, și prosopul e pătat la spate cu găinaț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sănătos. Îmi îndes pagina împăturită în gură și mestec, și mestec. Mă doare piciorul; îmi scot pantoful. Mestec și nu mă opresc. Mona adoarme. Mestec și nu mă opresc. Stridie se uită pe geam la niște buruieni dintr-un șanț. Înghit pagina și adorm. Ceva mai târziu, când mă trezesc, sunt tot în mașină, în drum spre următorul oraș, spre următoarea bibliotecă, poate spre următoarea ședință de machiaj; Helen e la volan de mai bine de patru sute de kilometri. Este aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
creează propriile catastrofe „naturale“, fie că e vorba de a construi clădiri de lemn, de a construi pe o falie tectonică sau într-o câmpie inundabilă. Să ne închipuim un diluviu de culoare verde-închis în centrul fiecărui oraș important, care înghite zgârie-norii centimetru cu centimetru. Acum, aici și acum, scriu din Seattle. La o zi, la o săptămână, la o lună după. Cine știe la cât timp după ce s-a întâmplat evenimentul. Îmi continui vânătoarea de vrăjitoare, împreună cu dom’ sergent. Botaniștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vocea unei tinere. Vacile care stăteau la rând în spatele ei s-au legănat de pe un picior pe celălalt, așteptând. Măcelarii au căscat gura atât de brusc, încât le-au căzut țigările pe jos, pe podeaua plină de sânge. Unul a înghițit tutunul pe care-l mesteca. O femeie a dus mâna la gură și a dat un țipăt. Vaca-fariseu a ridicat un picior, indreptând copita spre măcelari, și a zis: — Calea spre moksha nu trece prin durerea și suferința altor ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
impozitele. Fir-ar să fie. Înfige lingura în castronul de chili. Bagă lingura în gură și zice: — Și nu-mi mai ține mie lecții despre necrofilie. Tu ești ultimul om, zice, care ar fi îndreptățit să dea lecții în privința asta. Înghite și zice: Încă te caută pentru interogatoriu. Se linge de chili la gură și zice: Am văzut certificatul de deces al nevesti-tii. Zâmbește și zice: Semne de raport sexual post-mortem? Nash îmi arată un scaun liber, și mă așez. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
viața împărtășindu-i descântecul. Chiar dacă asta ar însemna să fie singură din nou, nu ar vrea ca Patrick să aibă vreodată puterea aceasta. — Uită-te la el, zice, și atinge geamul cenușiu cu unghiile ei roz. E atât de desăvârșit! Înghite - sânge, diamante sparte și dinți - și-și încrețește fața cumplit. Mâna i se încleștează pe stomac și se proptește de dulăpiorul de oțel, de geamul cenușiu. Sângele și condensul curg pe ferestruică. Cu mâna tremurândă, Helen își deschide poșeta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
privirea, să-l întrebe ce vrea, ori să-l poftească să nu mai stea ca un stîlp lîngă umărul ei. Îmi permiteți să trec? întreabă Iulian pe un ton calm, politicos, arătînd cu privirea spre locul de la fereastră. Femeia își înghite indignarea și se ridică să-i facă loc. Ori poate vreți să stați dumneavoastră la fereastră arată Iulian cu un gest scurt. De parcă nici n-ar fi auzit, femeia se retrage, lăsînd spațiu de trecere bărbatului. O altă Dacie, albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Obraznicule!" scapără privirea Brîndușei. Am înțeles de la tovarășa tehniciană că dumneata conduci montajul rezervoarelor de recuperare spune Brîndușa apăsat. Sîmbătă trebuie să informez Comitetul județean P.C.R. de stadiul investițiilor. Dacă nu va porni la timp instalația de recuperare, ne vor înghiți deșeurile de fabricație, și-i jale, tovarășe... Cum ai zis că te cheamă? A, da, Vlad; mi-am notat și aici, în agendă. Orice restanță la montaj va aduce cu sine penalități la salariu. Informează-ți, te rog, echipa ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Vlad, sorbind ultima înghițitură de cafea am cunoscut mai înainte în birou la mine una înfofolită, gripată, i se vedea doar jumătatea de sus a ochilor și-avea niște picioare... superbe! Dacă nu termin la timp rezervorul, cred că mă-nghite Fă-i curte; ori o potolești, ori o întărîți mai rău. Nțt! face Vlad un gest de respingere. Mă liniștesc. De pe-acum?! rîde Mihai. Astea-s intenții pentru mai tîrziu. Poate... simte Vlad nevoia să se mărturisească, să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ori nu ești brigadier" continuă Lazăr vorbele țăranului. Stai, bărbate îi spune nevasta, făcînd un gest de lehamite. Dar bărbatul rămîne în picioare, așteptînd, înfruntînd calm privirea tuturor, așezîndu-se abia cînd îl vede pe șofer că înțelege pericolul și-și înghite furia, coborînd să închidă oblonul la portbagaj. O rafală de vînt, cu cîțiva fulgi, pătrunde prin ușa deschisă. Căruța cu cai trece în sens invers pe lîngă cursă, auzindu-se galopul potcoavelor pe asfalt. Bătrînul a făcut din sacul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la Televiziune. Mustața semeață i-a căzut secretarului literar peste gură, pleoștită, ca spuma laptelui încins peste buza oalei; fetița cu aer de frișcă bătută proaspăt a vrut să zică ceva în apărarea personajului, care i-a plăcut, dar a înghițit în sec, privindu-și mama, în timp ce Mihai, lovit zdravăn, a mai găsit totuși o fărîmă de putere să fie din nou obraznic, învăluind-o pe femeie într-o privire scurtă, parcă dezbrăcînd-o, pînă-i întîlnește ochii: goi și neclintiți, aruncați prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
volan. Mașina dansează ușor, lunecînd într-o parte. Piciorul sare de pe accelerație pe frînă, tremurul mașinii transformîndu-se într-o mișcare lentă spre dreapta cu roțile din spate blocate, oprindu-se la marginea șoselei. Toți pasagerii au făcut ochii mari. Șoferul înghite nodul urcat în gît, scapă o înjurătură printre dinții încleștați, schimbă furios viteza și calcă accelerația. Cursa pornește cuminte, supusă. Ninge abundent, așa cum a mai nins cîndva, demult, doar în amintirea părinților sau bunicilor. În dreapta, începe un șir lung de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Ești mereu ironic? Mai ales azi. De ce? Te-așteaptă cineva la destinație? Nu. Părinții nu știu că vin. M-am gîndit, așa, că pînă luni aș putea învăța în liniște. Nicăieri nu-i ca acasă. Mie-mi spui! oftează Lazăr, înghițind în sec de foame. *** În bucătăria de doi pași pătrați, ca orice bucătărie de garsonieră confort redus, soția lui Lazăr, gravidă în ultima lună, termină de pregătit ciorba. Stinge aragazul, merge în camera alăturată, care ține loc de sufragerie, dormitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-l atingă. Interfonul de pe bar, un aparat "I.T.T.", este asemeni celor care s-au instalat de curînd în birourile șefilor de secție. Află, te rog, urgent cine-i și spune-mi! Numele, unde lucrează și, eventual, unde stă. O să-și înghită și limba, nu numai revista! Și tu de ce faci imprudențe de-astea?! Bine, bine încuviințează el calm, aproape în șoaptă. Se rezolvă. Mîine îți spun exact cînd și cum. Gata! Pe mîine. Sărut mîinile! Săteanu închide telefonul, rămîne două-trei secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
întoarce la locul său. Femeia de alături saltă de mai multe ori capul din puful alb, ca în final, cînd simte că nu mai poate să doarmă, se ridică de-a binelea. Trage cu coada ochiului spre paharul cu băutură, înghite în sec și-și face de lucru cu gulerul, aranjîndu-și-l la gît. Cafeaua dumneavoastră spune chelnerul, înclinîndu-se în fața actorului. Da' mîncare nu doriți? Mai avem cîteva jumătăți de pui, costiță cu ouă, cașcaval. Costiță cu ouă. Femeia își ia poșeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
crească. Parcă la creșă nu-s tot alții. Dar nu tot timpul. Și nu putem ieși din casă decît pe rînd. Soțul murmură un "mda", lăsîndu-se lovit cu palma de copil, reușind cînd și cînd să-l mai amăgească să înghită o bucățică de carne, după care îi dă biberonul să bea ceai. Cînd crede că a lovit destul cu palma, copilul se oprește, privește un timp, vede privirea supărată a tatălui, își țuguiază buzele ca un cioc de rață, alintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]