9,278 matches
-
fel. Secundele se scurseră, adunându-se aproape într-un minut, comicul, nemișcarea, toate evaporându-se în sus și dispărând prin sticla spartă de deasupra noastră. Podeaua de ciment era tare și rece sub picioarele mele încrucișate, iar spațiul enorm și întunecat și pustiu. Am coborât privirea spre degetele mele, degetele, mâinile și încheieturile care-i aparținuseră primului Eric mare parte din existența lor. Știam că glumele și jocurile nu mă puteau feri ce cel care eram, de ceea ce lucrurile erau. Durerosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
restul fiind acoperit și îngropat și încorporat în tumul. — Nu înțeleg. — Lasă-te în genunchi și uită-te. Așa am făcut. Mărginit de șezutul și picioarele din spate ale scaunului și dispărând în adâncimile tumulului am zărit un mic tunel întunecat. Am ridicat privirea spre ea. — Glumești, nu? Scout zâmbi, se aplecă și mă sărută pe frunte. — Mi-e teamă că nu, spuse. Pe-acolo o luăm. 23 O lume de pix Am îngenuncheat amândoi la marginea tumulului cu cușca lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cuștii lui Ian. Rezultatul o mulțumi, însă Ian - chiar și după o conservă întreagă de ton cu porumb de la fast-food - nu păru prea fericit de chestia asta sau de ideea că va fi împins primul într-o gară mică și întunecată. Îmi pare rău, i-am spus din nou. Nu mai avem mult de mers. Îmi aruncă o privire care-mi transmise că acolo unde ne duceam ar fi spre binele meu să fie un loc cu multe distracții pentru pisici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ce importanță are o zi, douăzeci și patru de ore mici. Uitându-mă și eu în gol, mestecând, am surprins această frântură diafană de gând ridicându-mi-se dintr-un ungher al minții. Mă făcu să meditez la faptul că, în locurile întunecate ale eului tău, mașini gânditoare, pe care niciodată nu apuci să le vezi de aproape ecranează constant lucrurile și-și rulează singure propriile programe de secretizare. Poate întrezărești o frântură din ce se întâmplă acolo, precum fragmentul acesta dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nimic în mod special. M-am urcat cu genunchii pe scaun și m-am răsucit, uitându-mă cu ochii mijiți prin gaura rămasă în peretele-raft. Mi-am apropiat ochii de cotoarele cărților și am văzut alte cărți cuibărite în beznă, întunecate și greu de identificat. M-am întrebat din nou, în treacăt, dacă rafturile erau adânci sau dacă pereții înșiși erau făcuți din cărți. Am pus cartea înapoi de unde o scosesem. Trecuseră doar câteva minute de când îmi reluasem mersul pe coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a salvat viața. Din cauza asta s-a supărat așa tare atunci când eu nu l-am putut ajuta să găsească un ludovician. — O capcană care să prindă ce? De ce fugeai? Imediat îți arăt. Fidorous împinse ușa. Spațiul dindărătul ei era cavernos, întunecat și nedeslușit, ca un hangar de avion noaptea. M-am uitat prostit. În partea opusă, pe podea, se vedea un cub mare cât o casă, trasat în întregime din lumină pâlpâitoare. — Doamne, am spus, năuc. Ce frumos e! Fidorous nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
un cub. — Asta-i capcana? — Da. Filtru de semnificant sus, spuse Fidorous, gesticulând spre partea de sus a cubului, iar aici jos cușca. E-un rezervor. Un acvariu. Uitându-mă în spate, am început să deslușesc impresia unei mari mingi întunecate înotând în mijlocul rezervorului. Colaci lungi și groși de vină, teamă și înfrângere se umflau și se alungeau din masa învolburată, apoi erau absorbiți sau alunecau înapoi înăuntru. Mai rău, mingea întunecată mi se părea familiară, un insuportabil rău de greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spate, am început să deslușesc impresia unei mari mingi întunecate înotând în mijlocul rezervorului. Colaci lungi și groși de vină, teamă și înfrângere se umflau și se alungeau din masa învolburată, apoi erau absorbiți sau alunecau înapoi înăuntru. Mai rău, mingea întunecată mi se părea familiară, un insuportabil rău de greutate și spaimă. — Ce-i înăuntru? — Un Gloom. M-am întors spre doctor. — Luxofagi, vigofagi și aptifagi, spuse el. Cu miile. Iar cei mari din mijloc sunt panofagi, reginele bancului. O colonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
veniți în vizită. Gura de lame Occam și ranchiună a chibzuinței se deschide și apoi se închide. Branhii retezate de elipsă se umflă și se dezumflă. Ochiul ludovicianului este un zero negru ca noaptea, o picătură de cerneală, o gaură întunecată afundată adânc în lume. Rechinul-gândului pare să asculte. Sau să gândească. Undeva foarte jos, ochii mei zbat în somnul profund. Coșmaruri. M-am trezit dintr-odată, intrând în panică atunci când am văzut cuverturile nefamiliare care mă acopereau și, ca prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
repede în albastru-închis, sobru când oceanul se adânci sub mine. Am simțit căldura soarelui, o briză răcoroasă ridicându-se dinspre valuri și apoi am plonjat, lovind apa cu un zgomot lichid și gonind în jos prin albastrul infinit către abisurile întunecate... Icnind, m-am ridicat în capul oaselor. Mi-aminteam. Mi-aminteam visul. Fiecare detaliu clar ca lumina zilei, clar ca o peliculă Tehnicolor de înaltă rezoluție. Până acum, visele Becului se evaporaseră mereu în senzații vagi atunci când reveneam la starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și se înstăpâni asupra atenției mele. Piciorul îmi era ud pe-o parte. M-am uitat în jur, încă puțin amețit, încă puțin șocat de vis. Am văzut un pahar răsturnat și apa vărsată îmbibându-mi jeanșii, formând o pată întunecată, înainte să formeze un lac lung și subțire pe podeaua de ciment. Piciorul îmi era ud pe o parte. Ca o explozie derulată invers, ultimele câteva ore se restrânseră rapid într-un singur punct distinct. Am luat paharul și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o îndepărtată linie a orizontului, unde albastrul se întâlnea cu albastrul. Haina și bocancii mei îmbibați de apă erau grei și încercau să mă tragă la fund. M-am gândit la picioarele mele care se zbăteau, expuse, atârnând deasupra abisurilor întunecate și o groază rece îmi strânse stomacul. Un val mă lovi, în gura deschisă îmi intră apă rece, sărată, sălcie, și-am dat din picioare și am tușit și am tușit. Un strigăt în spatele meu: — Eric. M-am întors pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Nici măcar nu... Am ridicat palmele într-un gest de nedumerire Suflul subacvatic a ceva uriaș și rapid trage brusc pagina în jos, răsucind-o și învârtejind-o într-un ghemotoc păstos de fragmente care se rotesc, prinse și purtate în urma întunecatei, puternicei umbre, înainte să-și piardă avântul și să se destrame. În vreme ce apa se liniștește, rămășițele paginii își încep lenta și ultima coborâre spiralată spre adâncul întunecat. Am clipit, am mijit ochii la valuri, la dâra de hârtie albă dispărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
într-un ghemotoc păstos de fragmente care se rotesc, prinse și purtate în urma întunecatei, puternicei umbre, înainte să-și piardă avântul și să se destrame. În vreme ce apa se liniștește, rămășițele paginii își încep lenta și ultima coborâre spiralată spre adâncul întunecat. Am clipit, am mijit ochii la valuri, la dâra de hârtie albă dispărând în zare, la pescăruși, la oceanul pustiu. Adormisem? Nu-mi dădeam seama. La bordul lui Orpheus timpul trecea încet, minutele se rostogoleau și se transformau în ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în față. Se întoarce. M-am uitat pe direcția indicată de doctor și l-am văzut, l-am văzut - o înotătoare triunghiulară, înaltă și dură brăzdând albastrul apei, întorcându-se într-un cerc larg spre Orpheus. O umbră lungă și întunecată pe sub valuri. Înotătoarea se ridică mai sus din apă, lăsând în urmă un V de spumă albă când rechinul prinse viteză îndreptându-se spre noi. Inima mea pompa lapte acru și nitrogen lichid. — E solid, am spus. E real. E-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cineva, zise Scout, apărându-și ochii cu mâna, uitându-se în continuare la mare. — Dorothy. — Da, da, căpitane. Butoaiele prinseră viteză spre noi, fiecare ridicând în aer o cortină de apă deasupra și în jurul lui. De pe puntea superioară vedeam umbra întunecată, în formă de torpilă a rechinului ridicându-se la suprafață. Înotătoarea ieși iar din apă. Fidorous adoptă poziția de tragere, cu arma la umăr. Ludovicianul se ridică mai mult deasupra apei și eu i-am văzut capul mare și lat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
E a motanului, zise el, e cușca lui. Și atunci am râs, eu și Scout strângându-ne unul pe altul în brațe, iar Fidorous ținând ridicată în aer barca de plastic. Am râs așa cum râd oamenii în pragul unor vremuri întunecate și periculoase, cu hohote ca niște mici scântei luminoase în bezna nopții. Orpheus se înclina puternic acum, tribordul fiind cu câțiva metri mai aproape de apă decât babordul, iar catargul era înclinat la cinci grade. Faptul că vinciul era prins la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
rouă, am mers cu mașina în oraș, pe un șantier unde se construiește un centru de divertisment sau cinema, am scos pozele cu pești și negativele din plic și le-am aruncat una câte una într-un puț adânc și întunecat, săpat în pământ. Apoi m-am întors aici și-am început să împachetez și să fac curățenie. Ți-am dus de-aici toate lucrurile, Clee. Le-am dat, le-am trimis. Am crezut că așa e mai bine. Am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și icoanele, și copiii și vino". Partea ei slabă de înger-îngereasă e cuprinsă de dorul-dor. Știe că i s-a hotărît jertfa, dar nu dă înapoi. Lui Dumnezeu i se face milă de viețuca ei și-i trimite, din sihle întunecate, un lup, s-o întoarcă din cale. Ca lup? Numai gîtlej și colți. "Nu, Mărie. Nu te teme, se aude vocea zugravului, lupul e sfios ca un miel". Dumnezeu mai face o încercare, s-o ocrotească: dezlănțuie din sita de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
casa Zmeului locuiește Zâna Zorilor, într-o vilă cu doi pereți de sticlă, orientați unul spre răsărit și altul spre miazănoapte, și alți doi pereți albi, difuzi în ceața aurorelor. Chiar și când e vreme de ploaie și atmosfera e întunecată, către răsărit, casa ei e inundată în lumină. În mod ciudat, a ținut să locuiască alături de Zmeul Zmeilor, deși nu-l întâlnește niciodată, ea fiind atât de matinală, în timp ce Zmeul doarme foarte târziu dimineața și nu iese din casă înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să mai adaug nimic și am pornit-o încet către ieșire. Soarele coborâse complet sub pământ. Totuși o lumină difuză și albă învăluia satul de jos în sus și se oprea brusc într-o linie roșiatică, la liziera unui cer întunecat acoperit de o platformă neagră și compactă de nori. Parcarea era aproape goală... Refac drumul către locul unde ea își lăsa de obicei mașina. Desigur, gol și el... Mă opresc în dreptul lui și privesc în gol. Mă uit la portiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se întinde pe toate dimensiunile biroului. Ea îi întoarce chipul. Reflecția vagă și incoloră îi dă o căutătură stranie: găvanele ochilor deosebit de mari, pomeții proeminenți, liniile gurii aproape indescifrabile. Iată o făptură a lui, schimbată, crepusculară, o alură tristă și întunecată ca o umbră. Fiind mereu acoperit de cărți, dosare, notițe, scrisori, nu s-a oglindit niciodată în cristalul biroului până acum. Nu și-a surprins această latură a lui ascunsă, umbroasă, spectrală. Nu a mai avut timp de la o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
deci nu se știe ce proveniență are. Totuși, trebuie să stea la soare câteva ore pe zi pentru a-și menține prospețimea. De aceea o plimb mereu cu mine peste tot când e vreme bună... Casa mea e veche și întunecată, cu ferestrele mici orientate spre nord. În fond, viața mea nici nu e așa de searbădă, sunt zile în care petrec timp cu Maurizio mai mult ca oricare membru al familiei lui: patruzeci de minute cu metroul un drum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
operațiilor spirituale. Iar tu dimineața va trebui să consumi ritualic paharul cu apă fluidizată, binecuvântată de entități în timpul nopții. Ca să poți înțelege limbajul entităților și să poți comunica cu ele, hainele trebuie să-ți fie albe și imaculate, oricât de întunecate ți-ar fi gândurile. Abadiania este un univers al veșmintelor albe, o lume hiperaglomerată de îngeri căzuți ce mișună în toate direcțiile, așteptând cu o răbdare neomenească să le crească aripile. Peste tot, cozi interminabile; către camerele de energie, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
rând, încet, atentă la detalii, fiecare manechin, fără să întâmpine reacții de împotrivire, respingere, retragere, prin gesturi sau prin mimică. Umbrele erau și ele întrutotul de acord cu despuierea de veșminte, bucuroase că aveau cu cine concura întru goliciune. Suratele întunecate se adunară în grupuri răzlețe, începând să șușotească. După ce termină, spre seară, treaba, Mioara simți în aerul stătut miros de răzmeriță. La radio, se derula un swing sfâșietor. Umbrele șușoteau și fiecare dintre ele venea în fugă și șoptea ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]