1,988 matches
-
de-a lungul coridorului, îndreptându-se către camerele pe care toate hotelurile le mențineau chiar dacă, în epoca tehnologiei BlackBerry și wi-fi, nimeni nu le mai folosea: centrul de afaceri. Intră cu ajutorul cartelei de acces de la camera ei într-o încăpere întunecoasă, pustie și rece. Era un singur terminal părăginit. Dar a mers, a întrebat-o numărul camerei ei și nimic altceva. Asta era OK: personalul hotelului putea vedea ce face, ea se ferea doar de microfoane, hackeri și spioni. Accesă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
versiunii Second Life a lacului Geneva. Făcu asta aproape un minut, în liniște, ca și cum s-ar fi aflat amândoi într-un planor, plutind pe cerul albastru din miezul zilei, deasupra unui oraș adevărat și nu aici, în această cameră neînsuflețită, întunecoasă, în toiul nopții, la Ierusalim. Se concentra puternic. Nu era ușor să păstreze altitudinea potrivită: prea sus și insulele deveneau simple puncte, prea jos și își pierdeau viziunea de ansamblu. Dacă Uri avea dreptate, trebuiau să recreeze experiența din avion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
stricat, de cărămidă. Hai înăuntru să bem o ceașcă bună de cafea. Bucătăria era mare, cu plafon înalt, fiind încăperea cea mai spațioasă din casă și mirosea a cafea și a ziare vechi. Ca toate celelalte camere din locuință, era întunecoasă. Tapetul unsuros de pe pereți și ciubucurile cafenii din lemn ar fi transformat orice lumină în umbră, iar de pe alee se strecura, în orice caz, foarte puțină lumină. Deși pe Mancuso nu-l interesa interiorul caselor, observă totuși, căci nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
apoi, zdrăngănind, începu să cânte „Nu zăbovi, mergi în calea ursitei/ Pășește grăbit, cu voia bună alături“. — Isprăvește! țipă domnișoara Annie de după jaluzelele trase. — Cum îndrăznești? îi răspunse Ignatius, îndepărtând cu violență propriile lui jaluzele și privind afară spre aleea întunecoasă și rece. Cum îndrăznești să te ascunzi după jaluzelele acelea? Ridică-le imediat! Alergă înfuriat la bucătărie, umplu o oală cu apă și se întoarse iute în cameră. Tocmai când era gata să arunce apa în jaluzelele, tot coborâte, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cu privire la gabaritul în tunele, sau așa ceva. Poate unul dintre voi, dragi cititori, care are înclinație spre legi, poate scormoni prin memorie clauza adecvată. Vehiculele alea trebuie într-adevăr eliminate. E destul să le știu gonind pe undeva în noaptea aceasta întunecoasă, ca să fiu cuprins de neliniște. Fabrica este o clădire mare, ca un hambar, unde sunt valuri de stofe, mese de croit, mașini de cusut masive și cuptoare care asigură aburii pentru călcat. Efectul general este destul de suprarealist, mai ales când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și așezat pe o tavă de tablă pusă pe patul pliant, strâns și acoperit. Santa luă în mână fotografia de pe cămin, care reprezenta o bătrână cu expresie dușmănoasă, îmbrăcată în rochie neagră și cu ciorapi negri, stând pe o alee întunecoasă acoperită cu cochilii de stridii. — Biata maică-mea! spuse Santa cu sentiment, dând fotografiei un sărut sonor și umed. Petele unsuroase care acopereau sticla fotografiei indicau frecvența acestui atac afectuos. Nu ți-a fost ușor, fetițo! De pe fotografia la minut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ani, Asya Kazanci a mai Înțeles că nu aparținea Istanbulului mai mult decât plăcuțele pe care scria „stradă În construcție“ sau „clădire În curs de restaurare“, instalate temporar de municipalitate sau decât ceața care se lăsa peste oraș În nopțile Întunecoase ca să nu se mai risipească decât atunci când se crăpa de ziuă, neducând nicăieri, neînchegându-se În nimic. În anul imediat următor, chiar cu doi ani Înainte de cea de-a optsprezecea sa aniversare, Asya a dat atacul la cutia cu medicamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o strângă tare În brațe și să-i șoptească să fie puternică, să fie Întotdeauna puternică de dragul copiilor și a celui care era pe drum. Armanoush era gravidă În patru luni. Doar când a fost Împins pe ușă În strada Întunecoasă și-a amintit Hovhannes Stamboulian să-i dea soției sale cadoul. Și-a vârât mâinile În buzunare și s-a simțit ușurat că vârfurile degetelor sale nu au dat peste rodia de aur. O lăsase acasă, Într-un sertar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un loc În care carnea era sfâșiată, iar sângele se Închegase În jurul unei răni adânci și umflate. Mulți ani mai târziu când se gândea la tatăl lui, Yervant Își amintea de pisoiul acela cu desăvârșire singur pe strada pustie și Întunecoasă. Chiar și În Sivas, În micul sat de catolici armeni din Pirkinik, unde au plecat după aceea să se refugieze alături de bunicul și bunica, doar ca să fie expulzați Într-o noapte de soldații care intraseră În casă; chiar și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
vrea să urce, să vadă unde stă. Se Întâlneau de trei luni, dar Kitty nu Îl invitase niciodată la ea. Holul imobilului ei era mult mai mare și mai elegant decât al blocului lui Roger, dar apartamentul era mic și Întunecos, ticsit de mobile lăsate de chiriașii dinaintea ei. Și aproape În fiecare lună avea un nou coleg de cameră. Se simțea stânjenită. Dar, În mod ciudat, se obișnuise și prefera să fie așa. Pentru că devenise În secret dependentă de lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Îi șopti ea lui Kitty, care nu se băgase deloc În discuție, mulțumită acum că devenise o persoană mai bună și mai Înțelegătoare, după revelația ei. Charlie zâmbi fără să zică nimic, ca un motan, cu ochii pironiți pe drumul Întunecos care se Întindea În fața lor și cu gândurile pierdute Într-o zare neștiută, misterioasă. Studioul avea tavanul Înalt și pereți de un alb imaculat, acoperiți cu picturi șocante, de dimensiuni monumentale. Unele aveau un fond roșu aprins, o serie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
i s-ar opri inima din cauza frigului Îngrozitor. Mai bine stătea trează, cât de mult posibil. Nu voia să moară singură acolo, atât de tânără și fără să fi făcut nimic important În viață. Începu să se plimbe prin rulota Întunecoasă, din camera de zi până În dormitor și Înapoi, trecându-și degetele peste husele de plastic de pe mobilier, de pe chiuveta din bucătărie și din baie, de pe pat, de peste tot. Toate miroseau a nou. Simți că i se Închid ochii de oboseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
egoist și acum, Daniel Petric. Nu poți să îmbrățișezi o cauză care să depășească umbra ta”. Ne temem unii de alții. Mă simt, deci, ca între oameni. Cu deosebirea că eu mă mărturisesc în timp ce dinții guzganilor lucesc în ungherele mai întunecoase ale podului fără să știu de ce. Noroc că nu mi-am pierdut cu totul curajul de a nu mă ascunde după cuvinte sau de a mă ascunde atât de mult încât e, oricum, inutil. Îmi aduc aminte una din serile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în arhitectură. Ziduri drepte, rezistente și grosolane, ferestre zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat la stânga, se afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o dâră de parfum - țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil - dar n-am apucat să-i văd fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe gânduri. Credeam că va lua de la capăt ritualul la care asistasem înainte, dar m-am înșelat. M-a rugat numai din nou să-l aștept și, zâmbindu-mi, dispăru pe ușă lăsându-mă iarăși singur în încăpere. Spre deosebire de coridoarele întunecoase, camera în care mă aflam era inundată de soare. O lumină gălbuie, învechită, cădea peste mobile, atenuând aspectul lor rudimentar, și pe hârțoagele care asfixiau pur și simplu încăperea. Pe toți pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Asta îmi amintește că după ziua cu insolația am avut un vis. Eram tratat de medici pe care nu-i vedeam împotriva unei boli pe care n-o cunoșteam. Veneau la mine în cameră, se așezau în colțul cel mai întunecos și dacă vroiam să mă ridic în capul oaselor îmi spuneau: „Stai liniștit”. Vocea părea aceeași mereu. Mă întreba: „Cum te simți? Răspundeam încurcat: „Cum să mă simt, domnule doctor? Bine”. La care, vocea mormăia nemulțumită: „Mă rog. Ai avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ar fi ghicit gândurile, unul dintre pescari luă în palmă o omidă care căzuse pe masa lui, o examină câteva clipe cu scârbă și apoi o strivi cu unghia de piciorul mesei. Am plecat abătut spre casa Martei. În odaia întunecoasă, mirosind a busuioc, am remarcat pentru prima oară că deasupra perdelelor murdare se găsea o icoană veche, cu vopseaua scorojită pe margini, înfățișând un sfânt. Fire de praf jucau în lumina care pătrundea prin ușa larg deschisă. — Nu l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
foarte bătrână și universală. Probabil continuam să mă mișc strâns lipit de trupul tău, dar simțeam și că erai gata să te Înalți În zbor, te transformai În aur, deschideai porți Închise, mișcai obiectele prin aer. Pătrundeam În pântecul tău Întunecos, Megale Apophasis. Prizonieră a Îngerilor. Poate că nu pe tine te căutam? Poate că sunt aici numai ca să te aștept mereu pe tine. Oare de fiecare dată te-am pierdut pentru că te-am recunoscut și nu am Îndrăznit? Oare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și trebuie să numeri, pentru că pe măsură ce intervalul se reduce, momentul se apropie. O să numărăm Împreună și tu o să-mi dai ritmul, ca la vâslașii de la galere. Va fi ca și cum ai ajuta și tu acel Ceva să iasă din colțișorul lui Întunecos. Mititelul-mititica... Vezi, acum stă atât de bine pe Întuneric, soarbe sucuri ca o caracatiță, totul pe gratis, și pe urmă hop, o să țâșnească afară, la lumina soarelui, va clipi din ochi și va zice «unde naiba am nimerit?»“ „Mititelul-mititica. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mă Împiedica să simt un damf grețos, ceva Între chimic și organic. Cel puțin ceva din toată povestea noastră era adevărat: catacombele Parisului. Cele ale lui Colbert, ale lui Fantomas, ale lui de Caus? Urmam canalul mare, evitând ramificațiile mai Întunecoase și sperând că vreun semnal avea să mă vestească unde trebuia să pun capăt cursei mele subterane. În orice caz, alergam departe de Conservatoire, iar față de acel regat al nopții, catacombele Parisului erau ușurarea, libertatea, aerul curat, lumina. Aveam În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Typical este că prea sînt „sofisticate“, prea Întortocheate, prea cumsecade. Acești oameni poate nici nu cred cu adevărat În existența Diavolului, cugetă Wakefield. Ei cred că e doar un costum de Halloween pentru copii. CÎnd procesiunea revine din turul odăilor Întunecoase, modelul În lenjerie, care nu se alăturase celorlalți, fumează o țigaretă pe scenă, stînd la taclale cu chitaristul, care privește fără rușine la locul dintre picioarele ei, dovedindu-i Încă o dată lui Wakefield că singura valută constantă este sexul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
aseară, spune Kevin, predictibil. O adevărată sursă de inspirație. Fără imaginație, nu sîntem nimic. Asta spusese? Pentru o clipă. Wakefield nu știe unde se află și ce a spus. De ce nu poate să se Întoarcă În camera aia drăguță și Întunecoasă? Afară prea e totul curat și alb. Kevin oprește În fața restaurantului, Îl depune pe Wakefield În fața ușii și pleacă mai departe. Chez Soleil este auriu și sclipitor precum Îi este numele. Aroma de usturoi și pîine proaspătă Îmbibă aerul, combinîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
am găsit și noi unul dintre ei. Wakefield se Îndreaptă către tribună și primește un rînd de aplauze vioaie. Gărzile lui de corp, cu ochelari cu vedere În infraroșu, stau de-o parte și de alta În culise, scanînd sala Întunecoasă. Nu poate vedea publicul, dar Îi poate simți energia, o fiară cu o mie cinci sute de capete care-și ține răsuflarea. CÎnd aplauzele se sting, Wakefield se adresează fiarei. — Tovarăși! RÎsete, șuierături, huiduieli. — Muncitori, țărani, soldați! Mai multe rîsete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cu un gest repezit și scoate un prospect mototolit pe care Îl desface brutal În fața ochilor lui: — Privește, pentru numele lui Dumnezeu, privește! Wakefield privește: niște bebeluși cu granulație mare zăcînd Într-o mizerie plină de cocoloașe Într-un dormitor Întunecos. — Știu, bîguie, am văzut la televizor, este o situație Îngrozitoare. Mariana Îl țintuiește cu privirea ei Încremenită, cu ochii ei căprui, cîndva frumoși, reci În spatele ochelarilor. — Asta e tot ce ai de spus? Wakefield Își scotocește memoria și conștiința. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
alta, respirînd. Un miros de vară trăiește și În memoria olfactivă a lui Tiffany. Ea prețuiește mirosul unei burtici de motan după ce s-a tăvălit prin praf. Susan Își amintește un miros plăcut, ușor prăfos. — Îmi place mirosul unei camere Întunecoase, plină de cărți vechi. Stau pitită, În timp ce două persoane de care nu-mi aduc aminte fac dragoste, fără să știe, de bună seamă, că mă uit la ei. Aroma de praf și sex. — Asta se Întîmpla În casa noastră! spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]