14,879 matches
-
opera lui, De principiis. Dar ei recunosc, implicit, că cel puțin admiterea de către Origen a acestor erori, ca alternative ipotetice, a încurajat alegerea lor de către origeniștii ulteriori. și oare admiterea, măcar ca alternative ipotetice, a unor asemenea posibilități contradictorii, față de învățăturile ferme ale credinței, nu ne arată o oscilare chiar în sufletul lui Origen între credința Bisericii și aceste posibilități contradictorii? Pentru Stăniloae, existența unui corpus de învățături ferme ale credinței la începutul secolului al III-lea pare un lucru evident
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și oare admiterea, măcar ca alternative ipotetice, a unor asemenea posibilități contradictorii, față de învățăturile ferme ale credinței, nu ne arată o oscilare chiar în sufletul lui Origen între credința Bisericii și aceste posibilități contradictorii? Pentru Stăniloae, existența unui corpus de învățături ferme ale credinței la începutul secolului al III-lea pare un lucru evident. Acest corpus dogmatic ar fi fost transmis de către Cristos și apostolii săi prin Biserică, într-un fel limpede și distinct. Origen ar fi pus la îndoială aceste
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ferme ale credinței la începutul secolului al III-lea pare un lucru evident. Acest corpus dogmatic ar fi fost transmis de către Cristos și apostolii săi prin Biserică, într-un fel limpede și distinct. Origen ar fi pus la îndoială aceste învățături de credință, zdruncinându-le autoritatea. Or, ajunge să citim prefața de la De principiis, pentru a-l absolvi pe Origen de orice intenție vătămătoare, dat fiind că el afirmă în mai multe rânduri că ipotezele sale au în vedere strict subiectele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de orice intenție vătămătoare, dat fiind că el afirmă în mai multe rânduri că ipotezele sale au în vedere strict subiectele asupra cărora „propovăduirea apostolică” nu lăsase nici o dispoziție precisă (originea sufletelor, sfârșitul lumii, soarta diavolului etc.). A vorbi despre „învățături ferme ale credinței” la începutul secolului al III-lea pare cel puțin îndrăzneț, chiar dacă cel care o face se bucură de reputația unui bun dogmatician. În paginile care urmează, Stăniloae prezintă origenismul „așa cum a fost el condamnat de cele două
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ulteriori ai lui Palamas dintre greci au fost mai întotdeauna catolicizanți sau catolicizați, pentru că teologia catolică îi încuraja la această opoziție. Acesta a fost încă un motiv pentru care sfântul Grigore a fost considerat de Biserica ortodoxă un apărător al învățăturii ortodoxe, care, în opoziție cu intelectualismul scolastic, fundamentează experiența întâlnirii cu Dumnezeu a credinciosului rugător 221. După schisma din 1054, cele două Biserici s-au dispus în ordine de bătaie în spatele a două teologii „luptătoare”: a sfântului Toma D’Aquino
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a sfântului Grigore Palamas. Afirmarea propriei identități, catolice sau ortodoxe, este totuna cu a fi partizanul tomismului sau palamismului. Monografia lui Stăniloae din 1938222 cuprinde două părți: prima reprezintă un lung studiu, de aproape două sute de pagini, despre „viața și învățătura lui Palamas”, în vreme ce a doua propune traducerea a patru tratate împotriva lui Varlaam și Akindin. Tonul lucrării este apologetic, căci, pentru Stăniloae, Palamas reprezintă adevărul absolut al credinței ortodoxe. Cele nouă capitole ale studiului trasează din nou etapele formării intelectuale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
puncte esențiale ale controversei, și anume: importanța științei profane pentru mântuirea omului, rugăciunea inimii, vederea luminii dumnezeiești și deosebirea dintre ființa lui Dumnezeu și energiile Sale. În deplin acord cu Palamas, Stăniloae susține inferioritatea științei profane, inclusiv a filozofiei, față de învățătura Duhului Sfânt. În opinia sa, există, pe de o parte, o știință intelectuală, al cărei motor principal este rațiunea omenească, și, pe de altă parte, o știință spirituală, transmisă omului prin har. Prima este naturală, iar a doua supranaturală. știința
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
patristică - mai bine zis, într-o anumită tradiție patristică, din care lipsesc Origen și Părinții latini. În prefața operei sale de căpătâi, Teologia dogmatică ortodoxă, Stăniloae scrie: „Ne-am străduit de-a lungul acestei sinteze să descoperim semnificația duhovnicească a învățăturilor dogmatice, să evidențiem adevărul lor în corespondența lui cu trebuințele adânci ale sufletului, care-și caută mântuirea și înaintează pe drumul său în comuniunea cu semenii”230. Acest fragment ne oferă o caracterizare deplină a tipului de abordare teologică a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca „explicație vie a Tradiției” sunt scoși în arenă Evagrie Ponticul, Grigore de Nyssa și, din nou, Grigore din Nazianz; Maxim Mărturisitorul, aproape omniprezent, revine și în capitolul despre participarea omului la atributele lui Dumnezeu; pentru cristologie ne sunt oferite învățăturile lui Chiril al Alexandriei, Leonțiu al Bizanțului și Nicolae Cabasila; semnificația Cincizecimii, ca episod al întemeierii Bisericii, este explicată prin invocarea unui fragment din Ioan Hrisostom; pentru eshatologie sunt citate mai multe nume, printre care Maxim, Evagrie, Ioan Damaschin, Ioan
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
esența dogmaticii sale. Social într-o asemenea măsură, încât expresia catolicism social ar fi trebuit să pară dintotdeauna pleonastică. (p. X) Cartea se prezintă sub forma unei țesături de citate ale Părinților, considerați a fi martori privilegiați ai acelei dogme/învățături astăzi uitate. Mai mult, într-o anexă, De Lubac constituie un dosar de câteva zeci de texte patristice, majoritatea traduse chiar de el, care-i întăresc argumentele și demonstrația din corpul volumului. Dacă citatele se acumulează, aceasta se datorează faptului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Henri Bouillard și De Lubac însuși, nu va rămâne fără ecou la Vatican 248. Pius al XII-lea, probabil la instigația lui Garrigou-Lagrange, publică în 1950 epistola enciclică Humani generis, „despre câteva false opinii care amenință să surpe temeliile învățăturii catolice”. Iată câteva pasaje revelatorii: Ceea ce expun Enciclicile Pontifilor Romani despre caracterul și constituirea Bisericii este, în mod sistematic și deliberat, neglijat de unii, cu scopul foarte precis de a impune o noțiune vagă pe care ei spun că au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
De Lubac a jucat un rol esențial în elaborarea constituției Dei Verbum despre Revelația divină. Gândirea delubaciană a ajutat apoi Conciliul să-și formuleze ecleziologia (Biserica, sacrament al lui Cristos și fruct al Euharistiei; Maria, typos al Bisericii), misiologia, precum și învățătura privitoare la mântuirea necredincioșilor și a libertății religioase, prezentarea religiilor necreștine și a ateismului. Cât despre Jean Daniélou251, el a avut un aport decisiv în redactarea constituției Lumen gentium, despre rolul Bisericii în lume (a participat și la Gaudium et
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
gr. mysterion) reia o temă patristică și mistică, ce se referă la unirea intimă cu Dumnezeu prin care se realizează unitatea întregului neam omenesc. Expresia mysterion tes ekklesias apare în Fragmentele despre Iov ale lui Origen. Alexandrinul lega expresia de învățătura despre Revelație și de economia mântuirii” (Pietri, p. 518). În ceea ce-l privește, Augustin afirmă, în De baptismo contra Donatistas 5,28,39, că Biserica botezaților este taina simbolizată de „arca mântuirii”. Această concepție trimite atât la ecleziologia lui Ignațiu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și, vorba ceea, când are un elev chef de învățat ?! (se spune că se poate învăța și așa, desenând sau cântând fără să-și bată capul cu cărțile pe care le vedeau la colegii lor de la alte școli; ce atâta învățătură : să știe să se "descurce" în viață spuneau părinții lor și s-o facă mai bine decât ei. E și asta o școală, nu?!) Cine sunt eu ? Se săturaseră de joc, se recunoscuseră fiecare și tocmai când să-și scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spune că semănam tare bine cu el. Mama mă mângâia și cum ne săruta pe toți înainte de culcare, când ajungea la mine știam că plângea uneori îi simțeam lacrimile fierbinți pe frunte... Poate că de asta m-a dat la învățătură... sau numai ca să scap de acasă și să nu mă mai vadă stând mereu într-un colț, bătut de ceilalți mai pe față, mai pe furiș... eu nu mă băteam cu ei. Oricum, erau mulți. Și chiar când era unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-a și întâmplat. Când mama a murit, m-au dat afară din casă. Învățătorul meu m-a luat de milă dar avea și el o mulțime de copii, o gură în plus conta. Și cui avea să-i folosească învățătura mea? El spunea să-l ajut cu cei mai mici, dar copiii sunt întotdeauna răi cu cei neputincioși. Asta eram eu: un neputincios. Ajunsesem să fug de toți. Un timp, m-am mai rugat. Mă învățase mama. Dar, încetul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Cât de buni trebuie să se fi făcut oamenii, care-l vedeau și-l ascultau și-l atingeau pe Rege... Oamenii pe care el îi vindecase, le înviase pe cei dragi, îi săturase cu hrană și le umpluse inima cu învățătură... fiindcă, îmi spuneam, era mai ușor să devii tu însuți lumină când semeni la făptură cu Regele făcut din lumină... Când am ajuns în oraș, m-au lăsat liber și regele a pornit mai departe. Am rămas în loc, uitându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să dau mărturie despre asta cu viața mea. Și să-i iert atunci din inimă și să spun ce a spus și El, acolo, pe dealul cu cruci. Și, mai ales, să mă uit bine la tânărul acela înfumurat de învățătura lui, lângă care or să-și lase hainele. A fost și el ales de Dumnezeu. Sigur că n-am să-i spun asta mamei. De ce s-o supăr? * Eu, Gamaliel, am scris acestea, ca să se știe ce s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ales de Dumnezeu. Sigur că n-am să-i spun asta mamei. De ce s-o supăr? * Eu, Gamaliel, am scris acestea, ca să se știe ce s-a întâmplat cu băiatul acela tare frumos și deștept, care-mi fusese adus spre învățătură, dar pe care eu aproape nu aveam ce să-l învăț, cu toată știința mea, fiindcă el știa totul de mai înainte și altcumva. E drept că toată vremea vorbea de nu știu ce coroană din care se înălța lumină spre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
decât să prinzi picioarele timpului, să-l tragi înapoi, să-l aduci pe tata... și pe urmă om mai vedea noi ce e drept și ce nu ! (apoi, vorbind ca pentru sine) Oricum, ar fi bine să te dau la învățătură ; umblă vestea că a venit un străin de ceva timp și-i adună pe toți și le vorbește... cine știe, poate te-o împăca și pe tine cineva... Cineva străin, că de ai tăi nu asculți... II Pădure. În mijlocul scenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am mai blestemat clipa în care ți-am spus să prinzi picioarele timpului ! Credeam că ți-a trecut ! Dar nu, nu! (își ia capul în mâini, a jale) Tânărul : Ascultă-mă, bună mamă ! Știi că vroiai să mă dai la învățătură, chiar și acelui străin care-și zicea "Geamănul", un evreu venit pe la noi, în Kerala. Știi că el vorbea de Fiul Lui Dumnezeu care se născuse în țara lui și care se lăsase răstignit ca să ne șteargă păcatele... Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Și acest nou roman al lui Vasile Ilucă - „Hanul cercetașului” - conține, Întărind spusele mele, elementele acelei structuri de rezistență despre care scriam mai Înainte. Pomârla tradițională - istorico-culturală - Iașul spiritual, dar, mai ales, personajele - cu rădăcini rurale, unele trecute prin lumina Învățăturii - precum și experiențele triste, mai Întâi Într-un război - pe care l-am câștigat pierzându-l - mai apoi Într un regim impus cu forța și respins din start de organismul sănătos al poporului român - toate acestea, dar și altele Încă, Îl
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Institutul Academic Anastasie Bașotă, care era destinat fiilor țăranilor nevoiași de pe moșiile boierului Anastasie Bașotă. Și că a fost orânduit „După metodul celor din Paris”... pentru care s-au adus profesori francezi. Apoi Limba franceză era totdeauna obligatorie, „Spre ușurarea Învățăturilor mai departe, În străinătate, după finitul studiilor În acest institut”. Gruia Îl asculta pe profesor și nu-i venea să creadă ce aude. ― De unde le știți pe toate acestea, domnule profesor? - s-a trezit Gruia prins de val. ― Pe front
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ca să aducă o tavă încărcată de tarte cu frișcă. Dându-și seama că era cazul să schimbe subiectul de conversație, Gheorghiu-Dej se uită cu tâlc spre Ceaușescu și-l întrebă ca din întâmplare: Ei, ce facem, Ceaușescule... Cum stăm cu învățătura?... Merge, merge?... Să ne spui dacă ai probleme, greutăți... E cazul să știm și noi!... Surprins de întrebare, Ceaușescu, care încerca zadarnic să redeschidă discuția despre banda lui Tito și Rancovici, se făcu roșu la față și îi aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
într-o nouă vizită, foarte satisfăcut de succesul fiului său, la care, propriu-zis, nu prea se așteptase. El îi mulțumi lui Sever pentru interesul pe care și-l dăduse cu pregătirea băiatului, amintindu-și cum îl ajutase pe el cu învățătura pe vremuri Stelian, ceea ce îi fusese de mare folos în viață, chiar dacă nu ajunsese și el să urmeze o școală mai înaltă, așa cum avea toate șansele de data aceasta Victor. În cele din urmă, frizerul își băgă mâna în buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]