5,591 matches
-
de la natură, deveniseră două punctișoare ascunse în găvanele încercănate ale orbitelor. Paloarea feței era cadaverică și întreruptă de o despicătură negrie - gura. Doamne, gândi Mira, câtă suferință o fi îndurat biata! Apropie florile de capul mătușii. Mireasma lor umpluse încăperea, învăluind-o și pe Marieta. Ca semn că o bucurase, își mișcă ușurel degetele. Fluturarea lor nu-i aminti cu nimic degetele grosuțe și prielnice pregătirii bunătăților gastronomice, pentru care Marieta era vestită altădată. Nu! Acum, degetele aveau o subțirime imaterială
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
spunea: „Ți s-au terminat visele, o să mori!”. Te-ai liniștit: era tot un vis, nu se sfârșiseră. Chestia cu aburii - ți-ai dat seama - se trăgea de la uzina din apropiere, presupui că e o uzină. Zi și noapte, e învăluită într-o ceață densă, ce nu lasă ochiul să distingă nimic dincolo. O pâclă care te urmărește și-n somn. Într-o noapte o să mori sufocat, în vis. Te vei trezi, vei scrie: cititorul va prelua o parte din angoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
amintind de forma unei emisfere cerebrale, semn, posibil, al unuia dintre centrii psihici neconvenționali pe care autopsierul, convins de existența lor, îi căuta de ani. La o analiză atentă, a ajuns la concluzia că era vorba de un chist oarecare învăluit într-o țesătură de capilare. § Cititorul va fi curios să afle cine e Masca. Nu vei dezvălui. Un fatum. Orice loc are un fatum. Masca e piaza rea a locului. Așa ai hotărât. Poate era Castelanul. Sau dublul Astrologului. Al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Simți cum o mână Îl Înșfacă de braț. — Oprește-te, aici e moartea! Cel care Îl ținea era un tânăr Înarmat, cu plete blonde care ieșeau de sub coif. În mână ținea o torță, de unde provenea nimbul de lumină care Îl Învăluise. Părea ieșit din neant. Continuând să-l strângă de braț, coborî flacăra, făcând lumină dinaintea picioarelor. Pentru o clipă, Dante surprinse reflexul albastru al privirii lui, după care Își Întoarse și el privirea În jos și se Îngrozi. Se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ușa se rotea În balamale. Gura unui vulcan, sau gura iadului Însuși, se căscase asupra camerei sale. O figură Întunecată, care se contura În contra luminii, se apropie cu pași lenți de patul pe care Dante era Întins. Era o femeie, Învăluită Într-o largă tunică din mătase albă, verde și stacojie, ale cărei forme atrăgătoare transpăreau pe sub vălurile străbătute de lumina cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dacă s-ar găsi, tare aș vrea să... Veniero se oprise dintr-o dată, atras de ceva. Dante Îi urmări direcția privirii, plin de curiozitate. Antilia Își făcuse apariția În fundul tavernei și se Îndrepta spre dânșii. Femeia Înainta cu pași lenți, Învăluită până la glezne În mantia ei de păun. Nu părea să se pună pe dănțuit. Se opri lângă masă, aproape de Dante, În timp ce Baldo se dădea grăbit la o parte. Poetul Înțepeni, pradă unui neașteptat sentiment de rușine. Pentru o clipă, amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lungul peretelui. Lângă poartă trecu pe lângă un grup de femei. Dante, care Îl urmărea cu privirea din adăpostul său, aruncă În treacăt o privire asupra lor. Atunci o văzu, pe jumătate ascunsă Înapoia unei coloane dintr-o capelă laterală. Era Învăluită Într-un lung veșmânt din bumbac turcoaz și purta pe chip una din acele măști din bumbac pe care multe nobile doamne o purtau pe afară, pentru a se feri de praf. Dar Îi fusese suficientă o mișcare ușoară, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl durea din nou. Niște Înțepături ușoare, nu mâna de fier din anumite nopți, ci atingerea ușoară a unui vechi dușman ce nu se vrea uitat. Mușchii de pe față i se contractară Într-o grimasă. Simțea cum durerea Antiliei Îl Învăluia precum inelele șarpelui pe care Îl purta pe piele. Flacăra opaițului părea să Îi brodeze În jur o luminiscență putredă, aidoma celei a algelor descompuse, pe care o văzuse ivindu-se În delta Padului. Ca și când dansatoarea nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cum ideile Începeau să i se limpezească, chiar dacă un vârtej de imagini și de chipuri femeiești continua să Îi traverseze mintea. Își ridică din nou privirea spre punctul unde crezuse că o zărește pe Antilia, dar acum tot peretele era Învăluit În beznă. Își roti capul În jur, căutând zadarnic un reper: cele patru laturi ale clădirii erau perfect identice, cu șirurile lor de ferestre acoperite cu pânze. Pentru o clipită, Încercă imboldul de a se Întoarce sus și de percheziționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
orbit. Era cât pe ce ca flăcările să Îl atingă, când dintr-o dată se trezi. Se ridică din pat tremurând. Privirea Îi alergă spre fereastra deschisă, În căutarea astrului pe care Îl visase. Se arătau zorii. Înaltă peste zare, abia Învăluită de primele dâre subțiri de lumină albastră, Venus strălucea de-ți lua ochii. Era astrul indicat de Guido,Înainte să se facă nevăzut În flăcări. Dante era uluit: prietenul său nu era mort. O știa cu siguranță. Atunci, de ce Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante. Probabil că misteriosul adversar Își dăduse și el seama că sosiseră oameni Înarmați, iar acum Începu să fugă din nou În sens contrar, venind spre prior, ca și când ar fi hotărât că, acum, acesta reprezenta primejdia cea mai mică. Silueta Învăluită În pânze se apropia fulgerător. Peretele se umflă cu o viteză surprinzătoare, ca și când nu un om, ci o bestie feroce ar fi alergat În direcția lui. Poetul Își aminti cu groază că văzuse ceva asemănător la o vânătoare de mistreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că Își lua elan pentru a-l ataca, se gândi Dante cu teamă. Apoi, o pânză mare parcă se Însufleți de o viață proprie, ridicându-se de pe frânghia de susținere, Înainte să cadă peste el. Simți cum pânza udă Îl Învăluia, În timp ce se lupta cu furie să se elibereze. Apoi, două brațe puternice Îl strânseră prin stofă, imobilizându-l. Încercă să Îi aplice la cap câteva lovituri disperate cu daga, Însă țesătura Îl ascundea pe cel care Îl Înșfăcase. Nările i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Își Încânte urechea cu dulcile note ale lirei, pe care varsă mierea cântării? Nu este oare timpul o iluzie penibilă a noastră? Simțurile Înșelătoare nu sunt oare temnicerii noștri? Înger din cer sau diavol din măruntaiele pământului, Antilia e Învăluită În strălucirea ei... — Pentru că cele de sus sunt cum sunt cele de jos, murmură Cecco d’Ascoli. În cavernele cerurilor explodează aceeași flacără care devorează pântecul vulcanilor. Veniero rămăsese tăcut, contemplându-și cupa pe care o strângea În pumni. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iveau se detașa netă lumina felinarului de la pupa, care strălucea peste marea neagră, legănându-se sub izbiturile valurilor. Deodată, lumina păru să se Întețească, ca și când alte o sută de felinare s-ar fi aprins În același timp. Apoi o fulgerare Învălui Întreg corpul navei, făcându-l să lucească În toată lungimea sa. Dante auzise povestirile marinarilor din Pisa. Vorbeau despre corăbii cu năluci care lucesc În largul mării. Și le luase Întotdeauna drept ceea ce erau, niște povești de bețivani, istorisite ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca ceara sub acea albeață orbitoare, iar părul i se aprindea Într-un val alb. De ce se spune că negrul e culoarea morții? Dimpotrivă, ea Înaintează cu pași mari Înveșmântată În lumină și purpură. Apoi apăru o umbră, și ea Învăluită În flăcări. O văzu cum se apropie de femeie și cum o strânge de trupul său cu blândețe, ca și când ar fi voit să o ocrotească; acum se mai puteau vedea doar două limbi de flăcări mișcate de vânt, În apropierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
altă lumină, după ce Îmi ajunseseră la ureche zvonuri precum că Adam Adam se număra printre consilierii secreți ai Președinției. Cu statut neoficial, e adevărat, dar consultat sistematic, mai cu seamă În chestiuni de politică externă. Imaginea savantului În stare pură, Învăluită În aura fulgurantă a livrescului, se asprise brusc, dezvăluind dimensiunea comună, terestră a existenței sale. Și asta doar pentru că părerea mea despre politică, politicieni și tot ce ținea de această sferă era una peiorativizantă, ca să nu spun mai rău. Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
complimentul. Un timp, am Încercat să uit de Întâmplarea cu bagajele, urmărind ce se petrecea afară, În proximitatea imediată a geamului mașinii care-și continua lupta inegală cu potopul și aglomerația. Am renunțat: monotonia peisajului se accentua pe măsură ce Înserarea ne Învăluia treptat, dar rapid, făcând inutil orice efort de identificare a traseului. Oricum, În pofida strădaniei taciturnului, În mai puțin de o oră n-aveam nici o șansă să ajungem la hotel. M-am rezemat confortabil pe bancheta din spate și am Închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la camerele de hotel. Inutil să adaug că nici una nu era luminată. Cu o singură excepție: Înăuntrul Încăperii cu numărul 3 plutea o lumină vagă, albăstruie. Sau, poate, mai corect spus, un semiîntuneric irizat În albastru, asemănător cu acela care Învăluia coridoarele, Însă mult mai puțin dens, mult mai spre semi decît spre Întuneric. Suficient, totuși, pentru ca luminatorul de deasupra ușii respective să difere sensibil de negrul compact al celorlalte. M-am apropiat și, timp de câteva zeci de secunde, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lumii și pildă a viețuitoarelor (parcă așa proclama un dramaturg omul cu majusculă, nu?) la aceea de cobai? - Nu vă contrazic, Însă cred că putem depăși cu relativă ușurință impasul. În fond, cu ce este mai bună ignoranța care ne Învăluie dintotdeauna existența? Sau, ca să revenim la Începutul dialogului, cu ce ne-ar Încânta certitudinea că succedem pe scara evoluției unor maimuțe antropoide ori că suntem creația lui Dumnezeu? De ce ar fi preferabil Dumnezeu unui om de știință la fel de puternic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pentru care nu reușesc să găsesc calificativul potrivit. Nu l-am găsit nici la momentul deciziei, iar acum Îmi vine și mai greu s-o fac. Al șaselea simț mă avertizează că suntem cu toții pe punctul de a ne lăsa Învăluiți de imponderabilul unui vertij ademenitor, dar imposibil de stăpânit. Încotro ne Îndreptăm? Ce așteptăm și ce riscăm În așteptarea noastră?” - N-am putut să-i spun decât că, dacă ne păstrăm capul pe umeri, totul o să fie bine, Însă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
eroi alergând prin deșert ca niște păduchi nebuni. Nu sunt „păduchi nebuni“! - protestă imediat Mecanicul. Sunt băieți sănătoși, voinici și curajoși, dornici să trăiască diverse aventuri și să cunoască lumea. Să cunoască lumea la peste o sută pe oră și învăluiți în nori de praf...? se miră interlocutorul său. După părerea mea, în felul ăsta nu poți să cunoști nimic. Cine vrea să cunoască Africa, sau orice alt loc, trebuie să o facă în liniște, pas cu pas, lăsând orele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dintre cele mai cunoscute simboluri ale civilizației de consum și ale progresului omenirii dansând în ritmul vântului, în cel mai dezolant peisaj al planetei. Cum era posibil? Puțin câte puțin, întrebarea începu să-și facă loc prin ceața ce-i învăluise creierul: cum era posibil? Cum ajunsese acolo cutia aceea? Și cum de încă nu ruginise și mai putea să arunce scânteieri în bătaia soarelui? Cine o aruncase acolo? Brusc, îi trecu prin minte o idee absurdă. Încercă s-o alunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
neștire o muscă ce-și freacă picioarele dinapoi; ochii ei mici, roșii ca gămălia boldurilor din pernița de lucru a mamei, emană un fel de mulțumire, căldura din bucătărie o apără de frigul de afară. Poeții sînt atît de departe, Învăluiți În cețuri grele. Fiecare cu ascunzătoarea lui. Ce-or fi făcînd cu atîtea cuvinte? Îi văd ca prin vis, lovindu-se unii de alții În camioane cu destinație necunoscută, aud sunetul strident al sticlelor goale cum se ciocnesc În navete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
developînd ciclurile amoebei și ale peștelui, ale șacalului și leului - august soare de foc, coarnă roșie aprinsă, el se naște azi sub acest semn maxim - Maximilian, nume de Împărat care-și refuza diminutivul. O femeie tînără, o trestie tremurătoare Îl Învăluie În neliniștile ei, Își desface părul, Îi Întinde pe apă ca pe un năvod: vino rață de-l răsfață și tu pește de mi-l crește, cheamă necuvîntătoarele blînde, Înduplecă stihia, alungă cu brațul chipul letargic al lunii de la fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
în clipa în care camionul ajungea aproape de ei, râdeau și fugeau deoparte. Aș fi vrut să fiu și eu unul dintre copiii aceia care mergeau remorcă și-și atârnau picioarele peste tăblia lăstată din spate și să simt cum mă învăluie vântul. Singurul moment nepotrivit pentru așa o cursă era atunci când ploua. Femeia care vorbea cu tanti Mae era genul care nu tăcea deloc. O vreme a vorbit despre fabrică și despre cum n-ar fi crezut vreodată că o să lucreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]