1,581 matches
-
trecea fără rușine peste spațiul verde, Înfigîndu-și adînc tocurile În gazonul delicat, cînd PM primi unda de șoc. Plasînd o nouă minge În suport, apucă crosa și, solid Înfipt pe picioare, lovi din toate puterile mingea care zbură și trecu șuierînd la mai puțin de un metru de capul lui Gwen, fără ca aceasta să clipească. - Nervii, PM, strigă ea cu glas puternic, fără să se Întoarcă. Nervii! 15 Televizorul era pus pe Eurosport, ultimele imagini ale cursei Plymouth-Newport, Înainte de furtună, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Însărcinată cu tine - o sarcină dificilă... Am luat primul bac Împreună cu frații tăi, i-am lăsat În grija mătușii Soizic, m-am dus la spital și am rămas acolo pînă ce te-ai născut tu, În septembrie. Ceainicul Începu să șuiere fără ca nici una, nici cealaltă să se gîndească să-l stingă. - N-ai cîștigat niciodată la Loto, nu-i așa? Banii ăștia au venit din prada de la naufragiu. - Că mă crezi sau nu, fata mea, n-am luat nici un bănuț pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Încă zâmbește, dar are ochii ieșiți din orbite și nările îi freamătă, albite de furie. Mă trag un pas înapoi, făcându-mă mică, dar mă apucă atât de strâns de umeri că îi simt unghiile intrându-mi în carne. — Samantha, șuieră. O să te duci și o să-ți citești declarația și o să spui că firma Carter Spink este cea mai bună firmă de avocatură din lume. Pentru că, dacă nu te duci... am să te omor. Cred că vorbește serios. Suntem cu toții confuzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
celălalt capăt al holului se deschid cu precizie elvețiană și din el iese Graham Hillingdon, șeful cel mare, plus directorul general și Încă alte șase persoane din conducere, cu toții puși la patru ace, În costume scumpe, Închise la culoare. — Gata ! șuieră Cyril spre bieții oameni de serviciu din hol. Duceți-vă ! Lăsați-le ! Noi rămînem toate trei holbîndu-ne ca niște copii proști la ușa limuzinei, care tocmai se deschide. O clipă mai tîrziu, din mașină coboară un bărbat blond, Îmbrăcat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nici o picătură de cafea pe covor. — Hei, Îi spun lui Artemis, falsînd ușor. Îhm... ai cumva idee cum arată Jack Harper ? — Nu, zice și-și ia cafeaua. Mersi. — Brunet, spune cineva. — Brunet ? Înghit În sec. Deci nu e blond ? — Vine ! șuieră cineva. Vine ! Simțind că mi se taie picioarele, mă prăbușesc În scaun și-mi beau cafeaua, fără să-i simt deloc gustul. — ... șeful departamentului nostru marketing și promovare, Paul Fletcher, Îl aud pe Graham spunînd. — Îmi pare bine să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
deranjez. Vă rog să faceți fiecare ce faceți În mod obișnuit. Începe să se plimbe În jurul biroului, oprindu-se cînd și cînd pentru a vorbi cu oamenii. Paul Îl conduce, face prezentările, iar blondul Îi urmează pas cu pas. — Vine ! șuieră Artemis și toți cei din biroul nostru Încremenesc. Inima Începe să-mi bubuie tare și mă fac cît pot de mică În scaun, Încercînd să mă ascund În spatele computerului. Poate că n-o să mă recunoască. Poate că n-o să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
inima din piept. Jack tocmai traversează iarba În direcția noastră, Îmbrăcat În cowboy, cu pantaloni de piele, cămașă cu pătrățele și pălărie autentică de cowboy. Arată așa de incredibil de megasexi, cum simt că mă ia cu leșin. — Vine-ncoa’ ! șuieră Connor. Repede ! Curăță coaja aia de lămîie ! Bună ziua, domnule, spune cu voce tare. Doriți un pahar de Pimm’s ? — Îți mulțumesc foarte mult, Connor, spune Jack cu un zîmbet, apoi se uită la mine. Bună, Emma. Îți place petrecerea ? — Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
uitară la mine, mirați parcă. - A luat foc, zise unul Într-un târziu. Dacă tot o să mor, mi-am zis, măcar să le vâr teama În suflet. - Tatăl Îl iubește pe cel pe care l-a trimis În lume, le-am șuierat. Se cutremurară, amândoi. Oare cuvintele sunt ca semințele? Le sădești ca să dea rod? Pfuuh, uite că sădisem frica În mintea celui dintâi păzitor care stătuse de vorbă cu mine, iar spaima rodise acum În tovarășii lui. - Tatăl știe să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de la intrare se ridică un horcăit prelung și gros. Am tresărit. - Buze! strigă cel de lângă mine și se ridică, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Buze se zvârcolea În fața peșterii, În timp ce un izvor de sânge Îi țâșnea din beregata spintecată, șuierând. Ar fi vrut să strige dar răsuflarea și sângele i se amestecau Într-o spumă negricioasă. - Buze, mai strigă o dată cel de lângă mine. Dacă tot e să mor, barem să Împart și eu niște lovituri, mi-am zis și, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
jur prinseră să scâncească și să se dea Înapoi. Tuni luă Însă de jos o piatră și-o izbi pe babă În țurloaie. - Ți-am zis să vezi de plodul ăla, scârbă! - Iar tu să vezi ce vorbești cu Krog! - șuieră ea, potolindu-se deodată. Ți-am arătat ce vrea. Să nu zici că nu ți-am spus. Abia atunci se duse baba la Unu și-l luă din brațele Runei. Dispărură spre capătul satului, Într-una din casele lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fiică, o soră, o soție, o mamă, ca aceasta să-l privească cu luare aminte și să se întrebe cine e omul, cine e omul ăsta care mi-e drag? Abandonat somnului, cu ochii închiși, cu buzele răsfrânte printre care șuieră de douăsprezece ori pe minut expirul călduț de CO2 și H2O rezultate din miliardele de focuri aprinse prin celule, cu filamentele de condens care-i umezesc mustața moale, crescută anume ca să acopere o cicatrice urâtă pe buza superioară, de când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
visătorul cântăreț al lui Caravaggio, numai că în loc de alăută poartă o tavă, execută o piruetă desăvârșită, apoi fandează stânga, forța centrifugă îi șterge tava din mână, cupele de șampanie se fac țăndări, toate deodată, pe parchetul de stejar. Izabela îi șuieră în ureche: Din cauza ta! Dar Pascal ripostează: ─ Știi ce? Bag divorț! Românii iau un aer speriat, americanii se amuză, sincer poate. Dintre toți, de neuitat va rămâne o femeie într-o crinolină verde, înfoiată ca un boboc gata să plesnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
am târât înăuntru. Când am apăsat pe comutator nici aici nu s-a aprins lumina. Lumina, câtă era, venea prin cele câteva ochiuri de geam nesparte. Cele sparte fuseseră înlocuite cu ghemotoace de hârtie, cârpe, haine și așternuturi. Vânturile nopții șuierau prin locurile rămase libere. Lumina, câtă era, era albăstruie. M-am uitat afară pe fereastra din spate, de lângă sobă, m-am uitat în jos la vraja de miniatură a părculețului particular, a micului Eden format din grădinile din spatele caselor. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ce va să vină. Și pe răscolire de unde, în hârjoana celor doi înlănțuiți, norișorii i-au povestit șișcoaicei despre pruncuța care se va naște. Când Ghiolul Negru a început să geamă a înzorie, Andromanda a tras macatul de peste cei doi, șuierându-le că venise ceasul liniștirii. Lunganul și-a încheiat zorit pardesiul, a fluturat verzeala eșarfei, încolăcindu-și gâtul, și a zâmbit abătut: „Madam’ Andromanda, noaptea asta, de fapt, era rândul lui Limonadă să iasă la produs. Dar l-a reținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
S-a auzit o pisică miorlăind de la Negruțiu. Mama Mare s-a ridicat și a pornit-o prin grădină. Avea un mers suplu, studiat, deși încheieturile ruginite o făceau să pășească puțin legănat. - Fir-ar ele să fie de pisici, șuieră întorcând capul spre mine. Nu le mai suport. Iar fac pipi peste grădină și nu mai vine mierla să cânte dimineața. Negruțiu ăsta e un nesimțit. Un ne-sim-țit. M-am ridicat și m-am apropiat. Grădina ne îmbrăca parcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cu compasiune. —Păi, eu nu eram acolo la momentul respectiv, spuse Hazel cu simplitate. Și nu mă șochez așa de ușor. Violet făcu ochii mari, cu empatia înăbușită în fașă. Hazel, chemată de Sophie pentru măsurători, traversă camera, iar Violet șuieră către noi: — Incredibilă fata asta! Până nu-o pui să spună cuvintele altcuiva, lemn. Extraordinar. Să știi, Hugo, că e nemaipomenit de bună. Va trebui să fiu la înălțime. —Să nu-ți vină rău, acolo sus, Vi, spuse Hugo. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
când ea e jos, pe punte? întrebai eu. Deschide cârligul cu care e prinsă de ham și e trasă în sus, ca să nu se vadă. Cât ai clipi. Mimă trasul înapoi al unei corzi, smucind-o zdravăn cu ambele mâini, șuierând printre dinți pentru a reproduce sunetul unui cablu de oțel care își ia rapid zborul către grilaj. —Bun, zisei eu încet. Cred ca m-am prins cum vine treaba. —Mișto, zise Bez. Când trebuie să ajungă Marie? — În după amiaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
el lângă deschizătură. —Marie! Ești bine? strigă el. Urmă o pauză lungă. Apoi o voce subțire, amplificată în mod ciudat de ecoul pietrei ude, zise: Plutește... plutește nu prea departe de mine.. —Unde ești? —Pe scară. Aproape la capăt... Oricum, șuierai eu către Lurch, ar trebui să fie doi aligatori care au scăpat de la zoo. Altfel cum să se înmulțească? Logic, nu? —Lurchie, vrei să aduci tu o lanternă? zise Bez. E întuneric beznă acolo jos. Îndreptă lanterna în jos. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
S-o pipăi când și când. Ar putea fi un băiețaș de-al meu, care a crescut un pic. Prea mare ca să mi se mai pară atractiv, dar care-mi trezește o plăcută nostalgie a vremurilor bune petrecute împreună. Bill șuieră ca aburul care iese dintr-un ibric înfierbântat. —Bill! Bine ai venit! N-am observat că ești aici, zise Hugo pe un ton suav, privindu-l cu răceală cu ochii săi gri. Își răsucea insistent unul dintre inele, gest care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
niște marionete. Nu era nimic de văzut; Janey se întoarse spre mine, perplexă. După care, capul Tabithei se ivi deasupra mobilului. — Și eu, zise ea, cu o ușoară urmă de disperare în voce. — Dumnezeule, zisei eu. S-a înțepenit. — Înțepenit? șuieră Janey. Din ce în ce mai îngrozită, mi-am dat seama că nici unul dintre duhuri nu poate practic s-o vadă pe Tabitha de jos, decât dacă se așezau exact sub mobil; era foarte bine ascunsă, astfel că numai publicul o putea vedea. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Steve mai deloc, pentru că el era extrem de dezlănțuit, cu mâinile în șolduri, așa cum stătea când era exasperat din cale afară. Burta lui cea mare îi atârna peste cureaua-suport pentru unelte ca un marsupiu de cangur. Ce dracu’ s-a întâmplat? șuieră Steve, de parcă și-ar fi ars gâtlejul și se forța să scoată cuvintele din cauza durerii extreme. Ce mama dracu’ s-a întâmplat? Căcat! Pentru un moment, am fost copleșită de admirație când l-am auzit. Mașinistul părea și el pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Ce e asta, The Bill1? mormăi Helen. —Sam îi pune lui Violet niște întrebări foarte importante, sări Hugo, și cine nu vrea să audă răspunsurile, poate foarte bine să plece. E, nu mai spune! zise Helen, furioasă. —Helen, te rog, șuieră Janey. Violet nu dădu nici un moment atenție acestui schimb de replici. Cu fruntea încruntată, făcea eforturi de rememorare, recăpătându-și treptat culoarea. Cu siguranță nu-i făcea deloc rău să se afle în centrul atenției. De fapt, nu e nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
păr totul, nu vi se pare? —Vulpea și strugurii. Hugo îi tăie avântul. — Dacă ai fi fost distribuită în Casa păpușilor în locul lui Violet, n-ai încerca acum s-o subminezi. — Dacă mă culcam cu regizorul, rolul era al meu! șuieră Helen către el. Și nu e singura! Mai știu și alte lucruri. Vrei să spui că Philip mai era încurcat cu cineva? zisei eu, curioasă. Nu mai vreau să aud așa ceva, zise Hugo, împingându-și scaunul și ridicându-se brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Ursuză ploaia plânge-n grădini hohotind greierii-au tăcut Fluturi galbeni se desprind ușor de copaci - valsul frunzelor Răpăit de stropi reci și castane arămii - jazz-ul toamnei Clepsidra vegetală - ultima frunză cade din copac Trecut pastelat în zbor - vântul șuieră desfrunzind copacii Ploaie-ndârjită cu șiroaie la streșini - tulbure vreme Noiembrie - lumina arțarilor în liniștea clipei Troiță cu ochi triști de Crist și-un mic buchet de nu-mă-uita Durerea trecutului scânteie-n prezent - sideful perlei Vuietul mării - și peste el
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
pare să fie prea grăbit, și un milion de stele care nu s-au mișcat niciodată de la locul lor. Socoti ora... Era trecut de miezul-nopții și o adiere proaspătă încercă să împingă ambarcațiunea spre mangrove. Broaștele își slăbiseră orăcăitul; „bombardierele“ șuierau mai tare decât oricând, iar mlaștina era la fel de liniștită, stând la pândă. — Să începem, își spuse el. E momentul. Se așeză în genunchi pe fundul ambarcațiunii; pipăi până găsi mânerul gros al harponului și scoase un țipăt scurt, lovind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]