1,168 matches
-
neîmblânzită, iar fratele meu a simțit deodată cum ace de spaimă îl înțeapă în inimă, era acea spaimă infinită pe care o cunoscuse în timpul detenției în temnița Securității. În preajma lui Cameniță, în fratele meu se trezea copilul neajutorat care stătea ațipit în sufletul său: Vlad, autoritatea intelectuală de prestigiu național, acum nu mai găsea răspuns la nimic, îi era doar frică, o frică de moarte, fiindcă în preajma lui Cameniță fratele meu avea sentimentul că în orice clipă își poate pierde viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și că le pica și câte-un pește fără cine știe ce chinuială. După ce a tras ultima înghițitură din sticla cu băutură care le ardea stomacul, Pușcărie, amețit de alcoolul prost, toropit de căldură, s-a întins pe spate și, înainte de a ațipi, i s-a năzărit să-l întrebe pe Gămălie: -Bă, Gămălie, de ce-ți zice ție Gămălie? Ăsta n-a catadicsit să răspundă, ci a întors întrebarea spre Spaniolu: -Da lu Spaniolu de ce-i zice Spaniolu? Spaniolu, cu burta plină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
douăzeci de ani. De pe vremea când era adolescent și citea numai cărți de aventuri și de dragoste. Șeful de birou laudă pe o pagină întreagă virtuțile autorului, iar pe a doua vine cu câteva observații. La pagina 23, eroul navetist ațipește cu capul sprijinit de umărul fetei navetiste și visează, cu nasul în buclele ei, parfumuri. Or, mușamaua canapelei, chiar și când e nouă și nu și-au răsucit bricegele în ea colegii navetiști, pute de trăsnește a țuică și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
foame, nici nu umblam desculță, iar seara mă culcam în așternutul proaspăt, foșnind de cât de bine fusese călcat. Bunica îmi cânta rugăciunea: „Bevor ich mich zur Ruh begeb/ Zu dir oh Gott mein Herz ich heb“ șMai înainte de a ațipi/ Spre tine, Doamne, inima-mi înalțț, după care stingea lumina. Dar mai apoi soba de faianță de lângă pat se transforma într-un castel de apă - cel acoperit de viță sălbatică de la marginea satului. Pe-atunci încă nu cunoșteam frumoasa poezie
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
-i pregăti mamei o supă caldă, să mai prindă puteri. Slujba se terminase și Mircea adusese cârdul de frățiori teafăr și nevătămat la "Villa rustica". În momentul când am intrat noi în cămăruță, mama, întinsă pe salteaua de paie, tocmai ațipise, încercând să recupereze din energia consumată la cea mai problematică naștere din câte avusese până atunci și care, literalmente, o sleiseră de puteri întocmai cum storci o rufă înainte de a o pune la uscat. Alături de mama se afla o mogâldeață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
era bine-cunoscută bețivilor. Ei bine, Mende loaia s-a repezit ca o nebună pe scările pivniței spre ruși, zbierând cât o ținea gura: „Ia ivrei kamunist! Ia ivrei kamunist!“ Seara, pe la nouă, ne am dus în casă, iar mama a ațipit pe un scaun din bucă tărie, cu mine alături. Deodată, a năvălit în bucătărie o ceată de soldați ruși, cu o femeie printre ei, ținând în mână, ca pe un trofeu, un rățoi mare, decapitat. Au tre zit-o pe mama
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
se învăța și se citea, cu toate că liceul era foarte dur și foarte competitiv. În ciuda ceaiului cu bromură, hormonii colcăiau, separeul dintre etajele fetelor și etajele băieților avea chei ilicite, iar schimbul intergenuri decurgea natural, la ore secrete, când vigilența pedagogilor ațipea sau se prefăcea amorțită. La un moment dat, am avut și eu un amorez atât de înflăcărat, încât coborâse noaptea pe burlanul foarte solid până la noi în cameră, unde colega pe care o atacasem îi deschisese. A trebuit să se
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Americii care despre România «știa» numai că are capitala la Budapesta, își dă acordul cu un gest decrepit afirmând din cap de acolo din scaunul său cu rotile, de paraplegic: - «O! Yes! I know. Romania country, Budapest capital!» și-a ațipit mulțumit că în cinci secunde a tranșat o problemă prin care ne-a hotărât soarta aruncându-ne în marasmul comunist pentru cel puțin 50 de ani. Aproape 50 de ani de acuma încolo, bieții țărani din Cârțișoara, ca de altfel
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
A început să caute cu privirea un loc unde s-ar putea așeza să se odihnească puțin. O doamnă tânără i-a oferit locul pe unica bancă existentă în stație. Moleșit de căldura razelor piezișe și de oboseala acumulată, a ațipit, sau doar i s-a părut lui, fapt este că, revenind în realitate, a observat că astrul zilei alunecase binișor pe jumătatea a doua a drumului său spre asfințit. Gândurile au început să i se învălmășească și să-l neliniștească
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
dealul din spatele spălătoriei, urcând prin pădure o pantă abruptă care ne punea mari probleme la urcat, dar și mai mari la coborâre. Acolo, în vârful dealului fumam în aer liber, admiram peisajul care ni se înfățișa privirii, citeam, sau chiar ațipeam, mângâiați de razele blânde ale soarelui. Când timpul nu era prielnic pentru asemenea evadări în decorul natural mai îndepărtat, foloseam plimbările prin parc, pe malul lacului sau odihna binefăcătoare în insulă, unde meditam și visam cu ochii deschiși. Erau poate
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
ar Încerca să scape de ele. Însă Înlăuntrul său strălucește Muntele. Și Într-o zi va zbura. Numai că nimeni nu poate rîvni să urce Muntele trădînd cîmpia. Această cîmpie care ne hrănește și pe care o simt În sîngele ațipit de căldura dimineții. Tot ce-aș putea Îmbrățișa, ca adevăr, Îi aparține. Sirenele cîntă ca zeii pe Înălțimile Muntelui; Într-un cer gol, dar nu zeii mă preocupă; fără un munte, cîmpia s-ar mulțumi să-și satisfacă pasiunile, n-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Muntele era tăcut și simțind cum dogorea soarele mi l-am Închipuit scăldat de lumină pînă În vîrf. Ultima dată m-am așezat pe o stîncă și am stat astfel multă vreme. M-am gîndit la toate, pe urmă am ațipit și atunci În vis mi-a apărut Apolo care mi-a spus: Tiresias, tu Îi Înveți pe oameni speranța de a refuza destinul. Îi faci să vadă În vorbele tale șerpii și Îi Îndemni să le despartă cu grijă și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
într-o singură mână (bună) ; i am amintit deja într-un top, îi voi mai aminti o dată : Pintilie, firește, Veroiu, Daneliuc, Pița (la început), și cam asta, din păcate, e tot Fiind dinozaurii noștri, au și ei uneori dreptul să ațipească : e limpede pentru oricare cinefil cinstit că Balanța, de pildă, nu este Reconstituirea însă (fatalitate !) Balanța rămâne cel mai bun film românesc de după decembrie 89 ! (De ce trag clopotele, Mitică ? intră în categoria filmelor ținute la sertar). Din fericire pentru noi
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
mișcat și trist: „Era emoționată puștoaica“. Necunoscutul se bâlbâia: „A plecat? Când? Cum? Am să vă cer adresa!“ Și, cum protestam nițel: „Sunt un prieten“, a încheiat el. Cum aveam febră, febra aceea lăuntrică pe care mi-o știi, am ațipit; mă gândeam, toropită: am să adorm și ea nu mai este aici ca să vină să stingă lumina, să-mi ia cartea și să mi-o pună la îndemână, la căpătâi. Am stins și m-am cufundat într-un somn greu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Nu mai știu nimic de Rodica de aproape două luni și scriu la întâmplare, lăsându-mă în voia condeiului meu și a norocului nostru. Azi-dimineață am lucrat peste patru ore la școală, iar după-masă, dată fiind și căldura toridă, am ațipit cel mult jumătate de oră, când, la 3, am fost anunțată că a venit grădinarul. Unde e tata să mă certe pentru cheltuiala asta enormă, care ar fi putut astupa multe găuri din buget? Încuiată în camera mea, cu ușile
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Michael e la etajul patru al unui mare spital din Washington. Mergem pe coridor în tăcere, cu privirile ațintite în față. Nici unul dintre noi n-a dormit prea bine azi-noapte - de fapt, nu sunt sigură că Luke a reușit să ațipească. Nu mi-a zis prea multe, dar știu că e măcinat de un sentiment de vinovăție. Ar fi putut să moară, mi-a spus azi-noapte, în timp ce stăteam în întuneric amândoi, cu ochii deschiși. — Însă n-a murit, i-am răspuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
întind oasele și să încep să mă bucur de viață din nou. Lunile în țara coșmarurilor au luat sfârșit. În fine, voi putea să dorm și eu noaptea. Optsprezece Numai că nu pot. Adevărul e că nici măcar nu reușesc să ațipesc. Mult timp după ce Luke a căzut lat, rămân cu ochii în tavan, cu un sentiment foarte neplăcut. Ceva nu e în regulă aici. Dar nu-mi dau seama ce anume. La suprafață, totul e perfect. Elinor a ieșit definitiv din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dar din neatenție depășesc sectorul companiei mele. În sectorul vecin, ceva mai expus, exista consemnul ca în tot ce mișcă pe plajă de la o anumită oră să se tragă direct, fără somație! Trec prin fața unei cazemate. Trăgătorul puștii mitraliere probabil ațipise și nu m-a observat și merg mai departe. Aici un foc de armă al cărui glonț l-am simțit înfigându-se în nisipul din fața mea și strig tare: „Nu trage, că sunt român”. Cel care trăsese mă recunoaște și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Dar unde au dormit? M. M.: Jos, pe caldarâm, unde să doarmă? Pe terasa de la Cina, în magazinul Stirex, în fața CC-ului. Nu prea s-a dormit. Perioada asta a fost între vis și realitate. Stăteai, practic, și moțăiai acolo, ațipeai, te trezeai, iar dormeai. Deci, a fost, știu eu?, o trezie, o stare de veghe. S. B.: Da, o stare de veghe intermitentă, cu scurte momente de somn. Cum v-ați descurcat cu condițiile traiului cotidian: hrană, condiții de igienă
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
Vedeți? Așa se întâmplă. Exact ca și în cazul cu elicopterul care nu era. S. B.: Un singur militar n-a tras. Unul Axinte, cu locașul de tragere chiar lângă al meu. M. M.: Cum așa? S. B.: Păi, el ațipise și, până s-a trezit, s-a terminat "serbarea". M. M.: S-a oprit focul. S. B.: Exact. El era din ciclul I. Cum s-a oprit focul l-am auzit: "Tovarășu', da ce s-a întâmplat?" "Păi, s-a
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
terminat "serbarea". M. M.: S-a oprit focul. S. B.: Exact. El era din ciclul I. Cum s-a oprit focul l-am auzit: "Tovarășu', da ce s-a întâmplat?" "Păi, s-a tras, dar de ce întrebi?" "Păi, eu am ațipit". Vreau să spun că toată noaptea nu am simțit frig, a fost o noapte călduroasă. Eram doar în mantale, în locașurile alea de tragere, pe pământul gol. Am stat până dimineață, la ora opt, în dispozitiv. De seara de la opt
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
la opt. Momentul critic a fost de pe la ora cinci și jumătate, când s-a făcut frig, și gerul ăla de dimineață, că era totuși iarnă, m-a trimis într-o stare de somnolență. Aveam numai imagini de acasă. M. M.: Ațipeați un pic, închideați ochii, vă trezeați. S. B.: Exact. Știam că sunt în locașul de tragere, dar aveam în față imagini de acasă, imagini cu familia, cu prietenii, cu camarazii. M. M.: Se derulau. S. B.: Se derulau așa de
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
T., un chelner foarte bătrân și plăpând, vărsând supa pe profesorul universitar A.E. Housman, care se ridicase brusc În acel moment, de parcă s-ar fi trezit dintr-o transă; S.S., care n-avea nici o legătură cu Cambridge-ul, dar care, ațipind pe fotoliu la o serată literară (la Berlin) și fiind Înghiontit de vecinul lui, s-a ridicat de asemenea brusc - În mijlocul lecturii unei povestiri; șoarecele lui Lewis Caroll, Începând dintr-odată să spună o poveste; E. Harrison dăruindu-mi din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
înseninează. Fă-te-ncoa! Mă Petrică! Batem palma! Te iau tovarăș! Mă iei?! țopăie de fericire Petrică. Dumitru îi șoptește ceva la ureche și Petrică o zbughește după casă. Savastița iese cărând un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi, cu capul în piept, sforăind ușurel, bâzâit de muște... Halal viteaz! strigă Savastița. Dormi pe tine, boșorogule! Oșteanu' lu' pește! Scoală și pune mâna! Dumitru tresare, se scoală, urcă sacul în căruță, dar ochii lui sunt acana. Savastița îl bate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mea, ți-o încredințez, spune el apoi mai încet, arătând spre Maria, spre copii, cu un zâmbet cald, și le strânge aproape pe Maria, pe Sora. Pregătiți... Strângeți... În zori, plecarea la Hotin. La Orhei... Să vedeți! tresare Alexandru care ațipise de-a-npicioarele. Odihnește-te, Ștefane, se roagă Maria lipindu-și fruntea de pieptul său. O zi, barem... O zi... Dau turcii, Maria, spune el mângâindu-i părul. Dacă apucă să treacă... Și-o să treacă... Te doare? întreabă Maria privindu-i piciorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]