1,444 matches
-
bombardament din dimineața zilei de 15 februarie 1944 a implicat 142 de bombardiere B-17 Flying Fortress, 47 B-25 Mitchell și 40 de bombardiere medii B-26 Marauder. În total, ele au lansat 1.150 tone de explozibili și bombe incendiare asupra abației, transformând vârful Monte Cassino într-un maldăr de moloz. Între bombardamente, artileria Corpului II a lovit și ea muntele. Numeroși soldați și corespondenți de presă aliați s-au bucurat observând operațiunea. Eaker și Devers s-au uitat și ei; Juin
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
bombardamentul este „o greșeală colosală . . . o dovadă de crasă prostie.” Din toate cercetările care au urmat de atunci, este sigur doar faptul că singurii care au murit în mănăstire odată cu bombardamentul erau civilii italieni care căutatu să se refugieze la abație. Nu există dovezi că bombele aruncate pe mănăstirea Monte Cassino în acea zi ar fi ucis vreun soldat german. Dată fiind imprecizia bombardamentelor din acele zile (s-a estimat că doar 10% din bombele lansate de bombardierele grele de la mare
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
la biroul său. În ziua de după bombardament, la prima oră a dimineții, majoritatea civililor rămași în viață au fugit dintre ruine. Au mai rămas doar aproximativ 40 de oameni: cei șase călugări care s-au ascuns în subteranele adânci ale abației, abatele în vârstă de 79 de ani, , trei familii de țărani chiriași, copiii orfani și abandonați, cei grav răniți și muribunzii. După barajul de artilerie și reluarea bombardamentelor și atacurilor pe creastă din partea Diviziei 4 indiene, călugării au decis să
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
s-au întâlnit cu un ofițer german, călugării au fost duși la mănăstirea Sant'Anselmo. La 18 februarie, abatele s-a întâlnit cu comandantul Corpului XIV Panzer, general-locotenentul Fridolin von Senger und Etterlin. Un călugăr, Carlomanno Pellagalli, a revenit la abație; când a fost văzut umblând printre ruine, parașutiștii germani au crezut că este o fantomă. După 3 aprilie, el nu a mai fost văzut. Ce se știe acum este că germanii se înțeleseseră cu călugării să nu folosească abația în
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
la abație; când a fost văzut umblând printre ruine, parașutiștii germani au crezut că este o fantomă. După 3 aprilie, el nu a mai fost văzut. Ce se știe acum este că germanii se înțeleseseră cu călugării să nu folosească abația în scopuri militare cât timp aceștia mai erau acolo. În urma distrugerii, soldați ai Diviziei 1 parașutiști germană au ocupat ruinele mănăstirii, transforând-o într-o fortăreață și post de observație, o problemă serioasă pentru forțele aliate. În noaptea de după bombardament, o
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
să fi fost în trecut unite, ipoteza demonstrată a fi corectă abia după câteva secole). În 1596 a primit un omagiu din partea orașului Antwerpen, similar celui acordat ulterior lui Rubens. Moartea să la 28 iunie 1598 și înmormântarea în biserică Abației Sf. Mihail din Antwerpen, au fost marcate prin doliu public. Epitaful de pe mormântul său este "Quietis cultor sine lițe, uxore, prole". În 1564 a terminat un „mappemonde”, o hartă a lumii pe opt file, care a apărut ulterior în formă
Abraham Ortelius () [Corola-website/Science/321961_a_323290]
-
l-a învins pe Warwick în bătălia de la Barnet și pe Lancasteri în bătălia de la Tewkesbury. Henric al VI-lea a fost ucis la scurt timp. În urma căderii temporare a soțului ei de la putere, Elizabeth Woodville a căutat adăpost în Abația Westminster, unde a dat naștere lui Eduard (mai târziu Eduard al V-lea al Angliei). Căsătoria ei cu Eduard al IV-lea a produs în total zece copii. Elizabeth Woodville s-a implicat în acte de pietate creștină, ceea ce era
Elizabeth Woodville () [Corola-website/Science/321392_a_322721]
-
a căsătorit cu Elisabeta de York și a revocat Titulus Regius. Elizabethei Woodville i s-au acordat titlul și onorurile de regină văduvă. Oamenii de știință au păreri diferite cu privire la Elizabeth, care își petrecuse ultimii cinci ani din viață la Abația Bermondsey, unde se retrăsese în 12 februarie 1487. Biograful David Baldwin este de părere că Henric Tudor a forțat-o să se retragă de la curte, în timp ce Arlene Okerlund prezintă dovezi din iulie 1486 cum ca ea își planificase deja retragerea
Elizabeth Woodville () [Corola-website/Science/321392_a_322721]
-
David Baldwin este de părere că Henric Tudor a forțat-o să se retragă de la curte, în timp ce Arlene Okerlund prezintă dovezi din iulie 1486 cum ca ea își planificase deja retragerea de la curte pentru a trăi o viață religioasă. La Abația Bermondsey, Elizabeth Woodville a fost tratată cu tot respectul cuvenit pentru o văduvă regină, a trăit o viață regală și a primit o pensie de 400 de lire sterline cât și mici cadouri de la Henric Tudor. Ea a fost prezentă
Elizabeth Woodville () [Corola-website/Science/321392_a_322721]
-
fost prezentă la nașterea nepoatei ei, Margareta, la Palatul Westminster, în noiembrie 1489, și la nașterea nepotului său, viitorul Henric al VIII-lea al Angliei, la Palatul Greenwich, în iunie 1491. Fiica ei, regina Elisabeta, a vizitat-o ocazional la Abație. Henric Tudor a avut în vedere, pentru o scurtă perioadă de timp, ca Elizabeth să fie căsătorită cu regele James al III-lea al Scoției, atunci când soția lui James, Margareta a Danemarcei, a murit în 1486. Cu toate acestea, James
Elizabeth Woodville () [Corola-website/Science/321392_a_322721]
-
al III-lea al Scoției, atunci când soția lui James, Margareta a Danemarcei, a murit în 1486. Cu toate acestea, James a fost ucis în luptă în 1488, făcând planurile lui Henric să fie doar discutate. Elizabeth Woodville a murit la Abația Bermondsey pe 8 iunie 1492. Cu excepția reginei care aștepta nașterea celui de-al patrulea copil și a Ceciliei de York, fiicele ei au participat la funeraliile de la Castelul Windsor: Anne de York ( viitoarea soție a lui Thomas Howard, Duce de
Elizabeth Woodville () [Corola-website/Science/321392_a_322721]
-
regelui Henric al VII-lea și mama regelui Henric al VIII-lea. s-a născut la Palatul Westminster, cel mai mare copil al regelui Eduard al IV-lea și a reginei lui, Elizabeth Woodville. Botezul ei a fost sărbătorit la Abația Westminster. În 1469, ea a fost logodită pentru scurt timp cu George Neville, fiul lui John Neville, conte de Northumberland, care l-a sprijinit inițial pe Eduard al IV-lea împotriva rebeliunii verișorului său Richard Neville, Conte de Warwick, care
Elisabeta de York () [Corola-website/Science/316449_a_317778]
-
-lea și recunoscându-l pe Eduard al V-lea ca prodecesor al său. După procurarea dispensei papale, Cardinalul Bourchier, Arhiepiscopul de Canterbury, i-a căsătorit pe Henric al VII-lea și pe Elisabeta de York pe 18 ianuarie 1486, la Abația Westminster, iar primul lor fiu, prințul Arthur se naște la 20 septembrie 1486. Elisabeta a fost încoronarată regină pe 25 noiembrie 1487. După încoronare, ea a dat naștere la cinci copiii, însă doar trei au supraviețuit: Margareta, Henric și Maria
Elisabeta de York () [Corola-website/Science/316449_a_317778]
-
încercat de multe ori în trecut achiziționarea a diferite lucruri celebre din Anglia (inclusiv casa în care s-a născut William Shakespeare, colecția de figuri de ceară din Madame Tussauds, cât și un stejar plantat de George Gordon Byron în abația Newstead atunci când acesta avea 10 ani), a propus Societății zoologilor să îi vândă elefantul pentru 10.000 de dolari americani. Afacerea a fost acceptată la o adunare a Societății, fapt ce a stârnit o nemulțumire masivă în Regatul Unit. Mii
Jumbo () [Corola-website/Science/328951_a_330280]
-
rege al Saxoniei la 28 august 876, în vreme ce fratele mai mare, Carloman ca rege al Bavariei din 880. În ceea ce îl privește, Ludovic se considera ca adevăratul moștenitor al lui Ludovic Germanul, drept pentru care a stabilit înmormântarea acestuia în abația de la Lorsch, adica în propriile sale teritorii, intenția de a-și impune primatul asupra fraților săi fiind clară. De asemenea, el l-a reținut pe principalul sfătuitor al tatălui său, Liutbert, arhiepiscop de Mainz. Cu toate aceste tendințe ale lui
Ludovic cel Tânăr () [Corola-website/Science/325341_a_326670]
-
În orice caz, după cum exemplul victoriei de la Thimeon demonstrează, nicio victorie militară nu putea opri incursiunile vikingilor. Ludovic s-a îmbolnăvit în 881 și a murit la Frankfurt în 20 ianuarie 882. El a fost înmormântat alături de tatăl său, în abația de la Lorsch. Cu soția sa, Luitgarda de Saxonia, el avusese un fiu, Ludovic (877-879), care a murit căzând de la o fereastră a palatului, și o fiică numită Hildegarda (878-895). Ludovic mai avea un fiu ilegitim, Ugo (855/860 - februarie 880
Ludovic cel Tânăr () [Corola-website/Science/325341_a_326670]
-
fost distrusă de aceștia în bătălia de la Pressburg din 907 și în acest context a avut loc moartea lui Ludovic, petrecută la Frankfurt pe Main, în septembrie 911, la vârsta de numai 18 ani. El a fost înmormântat în mănăstirea abației Sf. Emmeram din Regensburg, acolo unde se afla îngropat și tatăl său. Moartea sa a condus la sfârșitul ramurii răsăritene a dinastiei Carolingiene. Vidul de putere creat în Francia răsăriteană a fost până la urmă umplut de către familia lui Henric "Păsărarul
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
întemeia conventul de "Keminada" (lângă Bodenwerder) pe râul Weser. Potrivit cu "Res gestae saxonicae" a lui Widukind de Corvey, Wichmann a fost căsătorit, fără a se menționa cu cine anume. Unii istorici au interpretat o clauză din actul de întemeiere a abației de la Corvey ca referindu-se la Wichmann, soția sa Hathwiga și fiul său Amelung, conte de Bikethop. Fiicele lui Wichmann, Imma și Frederuna au obținut permisiunea de a-și folosi moștenirea, pe baza căreia s-a fondat Keminada, de-a
Wichmann cel Tânăr () [Corola-website/Science/325414_a_326743]
-
funcția de markgraf de Istria și de Carniola din 1107. El a fost căsătorit cu Uta, fiică a burgravului Ulrich de Passau ( d. în jur de 1099). Împreună cu aceasta, a avut următorii copii: Engelbert al II-lea a murit la abația din Seeon, unde este și înmormântat.
Engelbert de Carinthia () [Corola-website/Science/324948_a_326277]
-
la altul, pentru a menține controlul și a efectua administrarea eficientă a domeniilor sale. Fiica sa, Adelaida a abandonat rețedința de la Torino, pentru a se stabili la Sușa. Ulric Manfred a restaurat vechea biserică Santa Maria Maggiore din Sușa și abația de la Novalesa. De asemenea, el a întemeiat în 1029 o nouă regulă a abației Ordinului benedictin din Sușa, pe care a dedicat-o Sfanțului Justus de Novalesa, biserica abației Sân Giusto fiind astăzi catedrală din Sușa. El a fortificat așezările
Ulric Manfred al II-lea de Torino () [Corola-website/Science/324958_a_326287]
-
Fiica sa, Adelaida a abandonat rețedința de la Torino, pentru a se stabili la Sușa. Ulric Manfred a restaurat vechea biserică Santa Maria Maggiore din Sușa și abația de la Novalesa. De asemenea, el a întemeiat în 1029 o nouă regulă a abației Ordinului benedictin din Sușa, pe care a dedicat-o Sfanțului Justus de Novalesa, biserica abației Sân Giusto fiind astăzi catedrală din Sușa. El a fortificat așezările din Exilles și Bardonecchia. El a murit la Torino și a fost înmormântat în
Ulric Manfred al II-lea de Torino () [Corola-website/Science/324958_a_326287]
-
Manfred a restaurat vechea biserică Santa Maria Maggiore din Sușa și abația de la Novalesa. De asemenea, el a întemeiat în 1029 o nouă regulă a abației Ordinului benedictin din Sușa, pe care a dedicat-o Sfanțului Justus de Novalesa, biserica abației Sân Giusto fiind astăzi catedrală din Sușa. El a fortificat așezările din Exilles și Bardonecchia. El a murit la Torino și a fost înmormântat în catedrală de acolo. Ulric Manfred a fost căsătorit cu Bertha (n. 997) din familia Obertenghilor
Ulric Manfred al II-lea de Torino () [Corola-website/Science/324958_a_326287]
-
și a fost înmormântat în catedrală de acolo. Ulric Manfred a fost căsătorit cu Bertha (n. 997) din familia Obertenghilor, fiica a lui Oberto al II-lea, în 1014. În acel an, împăratul Henric a confirmat donația lor comună făcută abației de Fruttuaria. La 29 decembrie 1037, împăratul Conrad a confirmat o donație către Sân Giusto, fără a o mai menționa pe Bertha, de unde se conchide că aceasta ar fi murit între timp. Pe langă deja menționate moștenitoare a sa, Adelaida
Ulric Manfred al II-lea de Torino () [Corola-website/Science/324958_a_326287]
-
din jur de 950. Arduin făcea parte din familia Arduinicilor, pe ai cărei membri i-a susținut și a fost întemeietorul mărcii torineze, pe care a creat-o prin cuceriri și obținerea de concesii regale. The "Chronicon Novaliciense", realizată în abația de Novalesa, constituie sursă primară pentru viața sa. Arduin a fost fiul mai mare al contelui Roger de Auriate, un nobil frânc ajuns în Italia de la începutul secolului al X-lea. Comitatul Auriate cuprindea regiunea mărginita de Alpi, râul Pad
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
regal) în iunie 948. În această perioadă, Arduin s-a apropiat de Berengar și probabil a obținut avantaje de pe urma încoronării acestuia (că Berengar al II-lea) din 15 decembrie 950. În 13 noiembrie 950, i s-a acordat administrarea asupra abației de Novalesa, în mod oficial de către Lothair, dar probabil prin intervenția aceluiași Berengar. La acel moment, Torino a devenit principala rezidență a lui Arduin. Cu toate că el nu este consemnat cu titlul de "marchio" (markgraf) înainte de 20 iunie 967, este probabil
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]