6,323 matches
-
zgâriind violent pământul trivializat prin clișeism". Eugen Ionescu îl consideră ca înaintaș al său direct, alături de Caragiale, încredințat fiind că Urmuz este "unul dintre profeții dislocării formelor sociale, de gândire și de limbaj, care azi, sub ochii noștri se dezagregă absurde ca eroii autorului nostru". Critica literară îl întâmpină cu scepticism, "o inteligență vie și un umor inocent și rafinat", în rest "simple elucubrații premeditate, fără un sens mai înalt" (G. Călinescu). Abia mai încoace, prețuirea este aproape unanimă în rândul
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
scundă cu pământ pe jos, în mijlocul căreia se află bătut un țăruș de care se află legată întreaga famile Stamate"... Sau iată o secvență de parodie portretistică din Ismail și Turnavitu, unde confuzia între regnuri creează un efect enorm al absurdului, un fel de mise en abyme a existenței și limbajului: "Ismail este compus din ochi, favoriți și rochie și se găsește astăzi cu foarte mare greutate. Înainte vreme creștea și în Grădina botanică, iar mai târziu, grație procesului științei moderne
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
se compromit prin nonsens și intertextualitate burlescă, prin trecerea șocantă de la real la textual și invers. Însuși limbajul se află într-o stare de avansată devalorizare. Pentru literatura română, Urmuz reprezintă cazul-limită, așa cum pentru suprarealismul francez fusese Lautréamont. Cultivând fantomaticul, absurdul, oniricul, sarcasmul, ironia cordială sau acidă, acești scriitori vizionari provoacă distorsiunile artei moderne, acea deconstruire începută de Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé și dusă până la performanțele literaturii absurdului din vremurile mai recente. Într-o lume agonizând, conflictele se produc între personaje și
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
Pentru literatura română, Urmuz reprezintă cazul-limită, așa cum pentru suprarealismul francez fusese Lautréamont. Cultivând fantomaticul, absurdul, oniricul, sarcasmul, ironia cordială sau acidă, acești scriitori vizionari provoacă distorsiunile artei moderne, acea deconstruire începută de Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé și dusă până la performanțele literaturii absurdului din vremurile mai recente. Într-o lume agonizând, conflictele se produc între personaje și o absență în fața existenței aberante: divinitatea, rațiunea, afectivul. În paginile sale "bizare" , Urmuz reconstituie un univers fictiv potopit de locuri comune, prin parodierea temelor, motivelor, personajelor
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
opera abia începe să capete contur bine identificabil. Mai trebuie spus, pe scurt, că în pofida abandonării modelelor tradiționale, a retoricii anterioare, în spatele acestor texte, ce par lipsite de orice normative interne, există anumite coordonate în stare să facă din "metoda" absurdului urmuzian un mijloc inovator. Avem de-a face cu un mecanism de perfectă luciditate în mânuirea limbajului cu semnificație multiplă. Despre scrupulul scrisului, caragialesc, Arghezi consemnează reacțiile lui Urmuz când i s-a cules prima scriere pentru tipar: Se scula
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
a spus că nu m-a iubit niciodată", reflectează Radu retrospectiv, pentru ca imediat să treacă la cealaltă extremă: Evident că e o reacție furioasă, un protest justificat și nimic mai mult. Arunci o frază, asta declanșează te miri ce replică absurdă, și totul se rostogolește". După ce își descrisese în nenumărate rînduri desfătarea erotică și admirația pentru această "zeiță coaptă", "statuie de alabastru, asupra căreia îți vine să te arunci cu poftă", totodată "incredibil de diafană pentru formele trupești pline și voluptuoase
O carte complexă by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7291_a_8616]
-
Liviu Georgescu nu e interesat, cum arătam mai sus, a se mărturisi, adică a oferi spectacolul unui eu nud, ci mai curînd a se proiecta asupra exteriorității, a se consubstanția cu aspectele acesteia, conectîndu-și energia subiectului la tabloul siderant al absurdului cosmic. Ori a dispărea în vria absurdității transpersonale (o modalitate de sinucidere în efigie): "Cîntecul curge și saltă / se domolește pe ape plutind în trupul meu. / Presimt succesiunea sinucigașă a anotimpurilor / și flautul întunericului, / simt foșnetul curgerii planetare - / asfințitul ca
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
cum Sartre, între-un moment de neașteptată onestitate culturală, l-a decretat pe Bataille "paranoic", liniștind întrucîtva apele în privința bibliotecarului de la Carpentras. Și fiindcă filozof nu-l putem numi pe Bataille, căci ne-ar trebui prea multă poftă de umor absurd, nu ne rămîne decît să-l așezăm în rîndul literaților cu veleități meditative. Cel mult, dintr-un scrupul elementar de politețe postumă, îl putem încadra în rîndul suprarealiștilor, tagmă în care Bataille poate intra cu ușurință alături de atîția alți autori
Autorul fără viitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7310_a_8635]
-
unui text perturbat de neglijență și întâmplare. Iar Ministerul presupune, în optimismul său didactic, că elevii noștri de clasa a VIII-a, de pe tot întinsul țării, strașnic instruiți în analiza de text, s-ar descurca fără mari probleme cu literatura absurdului. Cele de mai sus pot fi rezumate într-o unică dezamăgire: se pare că, în ciuda programelor schimbate și a declarațiilor formale despre deprinderi, abilități și competențe, nu s-a înțeles că în școală elevii ar trebui să învețe să citească
Triumful talentului by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7319_a_8644]
-
ovei ci aspetatto." Nu mai vorbesc de minunatul "Intermezzo" și de întreaga atmosferă metafizic-bucolică a operei. Caseta avea și libretul operei, așa că am putut să urmăresc "acțiunea" în amănunt și să dau sens "zbaterilor" ce mi se păruseră - și mie - absurde ale cântăreților... Nu mă pot abține să nu-l citez pe bietul Puși Dinulescu din cartea care își propune să-l "demoleze" pe Nicolae Manolescu, dar care reușește să fie doar de-un zguduitor comic involuntar: "Asta îmi aduce aminte
Vă place opera? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7099_a_8424]
-
unde așteaptă alte întâlniri cu Isabel și unde pare să își aștepte sfârșitul vieții, împăcat cu sine și cu ceilalți, cu conștiința descoperirii lucrurilor cu adevărat importante: În ochii unui om normal și activ din secolul XXI duc o existență absurdă, dar în ochii mei - nu! Mă mir doar cât de târziu am descoperit înțelepciunea și câtă vreme am pierdut inutil cu proiecte, lucrări și acțiuni, când de fapt soluția e mult mai simplă și se află în general la îndemâna oricui
Fericire portugheză by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/7338_a_8663]
-
credinței, ci de testarea ei prin dubiu, de tangență kierkegaardiană. Nu ne întîmpină extazul, ci o înclinație analitică, nevoia unei limpeziri prin rațiune. Aidoma unui Toma Necredinciosul pe tărîm speculativ, diaristul pipăie limitele existenței lăuntrice, o sondează pînă la stratul absurdului: "Ce-ar fi să fac anume gesturi ireparabile? Simplu, m-aș obișnui cu ireparabilul". Sau: " Prin faptul că totul este, nimic nu se poate explica temeinic, în absolut". Sau cu un patetism al aspirației spre imposibil, ca o aventură a
Un „trăirist” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7363_a_8688]
-
lumii postbelice reclamă însă o reîntoarcere la istorie, o reînvigorare a umanismului, precipitând astfel sfârșitul modernismului și revirimentul realismului. In varianta sa europeană, reflectând scepticismul și criza spirituală din acei ani, neorealismul postbelic conține puternice nuanțe existențialiste și elemente ale absurdului. În Statele Unite, deși realismul existențialist profesat de Sartre și Camus se regăsește la unii scriitori cum ar fi Wright, Mailer, Ellison, sau chiar Bellow și Updike, el ia preponderent forma unui realism moral, îndeosebi la scriitorii evrei, sau un realism
John Updike și „mijlocul“ dilematic by Rodica Mihăilă () [Corola-journal/Journalistic/7630_a_8955]
-
inocentului Print, pe care o propune plin de umor și veselie tainică. Așa se face că nevinovatul carambolaj lingvistic devine, fără efort, mijloc de întreținere și dezvoltare a tuturor intrigilor din paginile ce urmează, într-un joc al inteligentelor corelaționări, absurde dacă doriți, dintre fapte și lucruri, dintre persoane (personaje) și istorii etc., cunoscute ca perfect banale, supus fatalității unor... greșeli de tipar: "Orice eroare de tipar e într-atât de perfidă, încât nu face alta decât să se strecoare. Ea
Cartea Micului Print (Șerban Foarță) by Constantin Cubleșan () [Corola-journal/Journalistic/7646_a_8971]
-
mereu, pe unde poate, prin capilare, prin fisuri sau printre pietre. E foarte greu de prins cu mâna, pentru că este insidioasă, strecurându-se chiar prin strecurătoare, ca firicelele de ceai de gălbenele". Se ajunge astfel la un soi de lume absurdă, la o criză, de fapt, a limbajului - uneori vecină cu cea practicată de Urmuz, numai că Șerban Foarță propune o salvare din această capcană prin conștientizarea jocului gratuității: "E limpede că, dacă mersul lumii ar fi depins de Micul nostru
Cartea Micului Print (Șerban Foarță) by Constantin Cubleșan () [Corola-journal/Journalistic/7646_a_8971]
-
de bucurie; 2) să ne construim ceea ce în Ușa interzisă am numit Ťsistemul de iluziiť și, pe cît posibil, să nu ieșim din el". În cazul în care ne abatem de la menționatele prescripții, zăbovind prea mult asupra gîndului vătămător al absurdului existenței, rezultatul n-ar putea fi decît catastrofal: "pentru că altminteri, dacă am sta clipă de clipă cu ochii ațintiți pe condiția noastră Ťpenitenciarăť, am înnebuni, ne-am sinucide sau am face ca leneșul din povestea lui Creangă". Morala bunului simț
Dincolo și dincoace de Noica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7475_a_8800]
-
în zilele noastre. Din acest punct de vedere, nuvelele care formează cadrul volumului sunt foarte semnificative. Astfel, "O rană schematică" ne avertizează asupra materialismului și ne invită să privim lumea cu ochi milostivi. Lectura acestui volum ne confruntă cu situații absurde provocate de prezentul distopic și dorința de a recupera vechile obiceiuri prin texte care examinează trecutul. "Biserica fantomă" încheie volumul cu un puternic suflu de speranță grație naturii sale fantastice. Această trăsătură a literaturii Anei Blandiana semnalată de critică drept
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
înșiruire de întâmplări, ci o înșiruire de viziuni (...) Idealul devine să exprimi puțin, să sugerezi mult." (Spaima, 143-144; Cosecha, 159). Astfel se întâmplă în "Lecția de teatru", nuvelă cheie pentru a interpreta Proiecte de trecut, unde, prin intermediul unor reprezentații inițial absurde pentru persoana căreia îi sunt destinate, - actorul de la oraș care călătorește la țară- se dezvăluie semnificația înspăimântătoare a unor cuvinte. Sunt cuvinte care au legătură cu viața la țară, un mod de viață aproape uitat în realitatea lagărelor - acasă, târziu
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
interioare ale cedării. Rezultatul: romane foarte percutante de analiză psihologică aplicată, descriind cum este învins omul de către sistem. Monica Lovinescu nu face același lucru. Proza ei nu are desfășurare epică (ci dramatică), nu propune explicații, nu analizează, ci exprimă tensiunea absurdului deja instalat, cu care nu se mai poate lupta, care și-a produs deja mutanții. Este scrisă din interiorul atmosferei irespirabile a totalitarismului, nu prin opoziție dinafară la ea, cum era cazul la Koestler și Orwell. Cred că ar trebui
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
cu întreaga sa monstruozitate, atunci absurdul permite uneori cel mai ridicat grad de realism. O știam de la Beckett, dar și de la Eugčne Ionesco; în anii '50 Monica Lovinescu se implicase alături de acesta din urmă în montarea unor spectacole de teatru absurd, din a cărui atmosferă răzbat ecouri în dialogurile din Cuvântul din cuvinte - nefiind vorba despre imitație și epigonism, ci despre descoperiri comune, de un drum pe care mai târziu el a perseverat, iar ea l-a abandonat. Ne întâmpină peste
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
Flora Drew, cea care îi va deveni soție și care îi va tălmăci cărțile în limba engleză. În prezent trăiește la Londra. Volumul Tăiței chinezești (apărut în 1990 și tradus apoi în numeroase alte țări) vorbește despre o lume bolnavă, absurdă, în care se nasc cele mai cinice povești și meserii: donatorul profesionist de sînge, scriitorul sărac care trebuie să găsească un nou erou al revoluției, asemeni lui Li Feng și să scrie despre el dacă vrea să intre în Marele
Ma Jian: Umilită sau dezbrăcată by Roxana RÎBU () [Corola-journal/Journalistic/7233_a_8558]
-
trei stări fundamentale: inconstanța, plictiseala și neliniștea. "Omul lui Cioran suferă de aceleași metehne ca și omul lui Pascal, e pîndit de aceeași înspăimîntătoare triadă alcătuită din neliniște, inconstanță și plictiseală, e minat în profunzime de un teribil sentiment al absurdului și de aceea se străduiește din răsputeri să-și mascheze abisul, să ascundă teama care îl macină, rămînînd cît mai la suprafață, asumîndu-și superficialitatea ca un mijloc de evadare. Obstinația lui în refuzul de a se cunoaște pe sine e
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
de actorie și de viață. Cum apasă experiențele comune, și fidelitățile, și trădările pe ochi, pe cuvînt, pe ghete, pe jobene, pe rîs, pe plîns. Cum Beckett tace împreună cu Purcărete, cu Chiriac, Cu Flonda, cu mine. Cum pianul cîntă tristețea absurdului sau, dimpotrivă, pune pe clape cea mai reală dintre ficțiuni, aceea a cuplului. De orice fel. Purcărete vorbea despre prelungirea și topirea unuia în celălalt. Despre dispariția granițelor, despre alungarea limitelor, despre ce mai poate fi, încă, necunoscut, în tot
La început a fost cuvântul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7252_a_8577]
-
trimite comisionari. Vrea să-i vorbească. S'au văzut eri, nu s'au văzut azi, au să se vadă mâine." (despre Șerban Cioculescu, n.m.). Continuă pe multe pagini această combatere a iconodulilor, în sine utilă, îmbrăcînd, din loc în loc, haina absurdului aprobator din Titanic Vals. Lovinescu schimbă o idee cu Camil Petrescu, apoi ideea acestuia pe una de-a lui Aderca, în fine, convinge pe un anonim de justețea tezei pe care el însuși o contrazisese. Într-un sfîrșit, ajunge Ionescu
Statui? by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7256_a_8581]
-
Mircea, verbul a clăti cu sensul a a clătina ("Este ceasul nălucirei, un mormânt se desvălește/ O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc.../ Iese... vine către țărmuri... stă... în preajma ei privește.../ Râul înapoi se trage... munții vârful își clătesc."), este absurdă (ca să zic așa) "corectarea" aceluiași verb (a clăti = a clătina) în poemul Răsăritul lunei. La Tismana. Citind versul: Printre frunzele clătite, am zărit-o licurind" și părându-i-se, poate că un copil cititor ar putea înțelege că frunzele din
Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia1 by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/7268_a_8593]