1,350 matches
-
personajele tablourilor lui Picabia, Duchamp, Max Ernst, Brauner, Miro, Dali, Picasso și alții”. Contestatar vehement al lui Urmuz, Alexandru George neagă în schimb relația cu „absurdul” și „suprarealismul” a scrierilor acestuia: „Scrisul lui Urmuz stă pe eroarea de a face absurdul din absurd, de a-l coordona, de a-l compune și a încerca a-i da o ratio logică, cînd în realitate el trebuie doar recunoscut de inteligență. Nimic nu se încheagă în scrierile lui Urmuz, cu jocul lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dreptul să vedem în acest inefabil intenția adîncă, esențială, obiectivă a operei lui Urmuz? Cred că nu mă înșel văzînd în scrierile acestui mare precursor al antiliteraturii o mascată apologie a poeziei, înțeleasă în structura ei muzicală”. În traducere engleză, absurdul apare ca un principiu „producător” al operei, nu doar ca simplu „efect”, iar caracterul kafkian și cel suprarealist, oniric, sînt mai bine puse în evidență, deși altminteri Urmuz rămîne un „cerebral”, un ironist lucid care știe să „solemnizeze bufonul”. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se estompează mult prin traducere. Prin urmare, caracterizarea lui Urmuz ca „precursor al suprarealismului” e valabilă mai ales în engleză... Monografia Urmuz a lui Nicolae Balotă (1970) poate fi considerată - pe acest fundal - ca o recuperare polemică. Volumul Lupta cu absurdul, care include și o parte a monografiei despre Urmuz, sugerează — prin titlu și prefață — o replică autohtonă „umanistă” și „optimistă” la absurdul produs de „alienarea capitalistă” occidentală. Monografia sintetizează datele biografice disponibile în acel moment, schițează o analiză a receptării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a lui Nicolae Balotă (1970) poate fi considerată - pe acest fundal - ca o recuperare polemică. Volumul Lupta cu absurdul, care include și o parte a monografiei despre Urmuz, sugerează — prin titlu și prefață — o replică autohtonă „umanistă” și „optimistă” la absurdul produs de „alienarea capitalistă” occidentală. Monografia sintetizează datele biografice disponibile în acel moment, schițează o analiză a receptării și propune un set de interpretări din perspectivă tematică, filozofică, mitocritică, psihanalitică, estetică ș.a.m.d. Ele au introdus în folclorul critic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
2. În Revista scriitorilor români, publicație a Societății Academice de la Roma, Horia Stamatu publică un text despre „Ciprian și Urmuz” (nr. 6, 1967, pp. 153-157) și - în consonanță cu legitimarea „folclorizantă” din țară - un eseu amplu despre „«Umorul negru» și «absurdul» în literatura română, cultă și populară”, în care se face referire specială la Urmuz (în nr. 11, 1972, pp. 15-33, și nr. 12, 1973, p. 10-24). De notat că poezia „thanatică” a lui Horia Stamatu (apropiat, din a doua jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a antiliteraturii, scrierile sale fiind, după caz, „antiroman erotic concentrat” („Pîlnia și Stamate”), „antischiță” („Emil Gayk”), „antinuvelă socială” („Ismail și Turnavitu”), „antiparabole” („Fuchsiada”, „Algazy & Grümmer”) sau „parodie a epicii romantic aventuroase” („După furtună”) — oricum, niște „tragice încercări experimentale” în care absurdul și parodia capătă funcție existențială. Într-un text din 1976 reluat în prefața volumului-restituire Un spectacol ratat al avangardistului rus interbelic Daniil Harms (Ed. Paidea, București, 1997), Dan Culcer stabilește o paralelă între Urmuz și Harms, văzînd în ei „autori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Urmuz va fi însă chiar voga internațională a literaturii „absurdului”, care va stimula inclusiv recuperarea timidă a teatrului ionescian. O recuperare perversă, întrucît autorul „Fuchsiadei” urma să pună în umbră - ca precursor „optimist” și „constructiv”, victimă a societății burgheze - absurdul alienant din piesele dramaturgului franco-român (un absurd înțeles ca produs al Occidentului putred, dezumanizant, lipsit de ideal etc.). Valoarea sculpturii lui Brâncuși (elogiată deopotrivă de avangardiștii de la Contimporanul, Integral, unu și de spiritualiștii autohtoniști de la Gîndirea) fusese cu adevărat recunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
libertad din Mexico, 1976 Baciu-Simian, Mira, More on Urmuz: The Language, în Adam International Review, nr. 322-23024/1967 Balotă, Nicolae, Urmuz, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1970, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Hestia, Timișoara, 1997 Balotă, Nicolae, Lupta cu Absurdul, Editura Univers, București, 1971 Balotă, Nicolae, Post-scriptum urmuzian în De la Ion la Ioanide - Prozatori români ai secolului XX, Editura Eminescu, București, 1974 Balotă, Nicolae, Arte poetice ale secolului XX. „Ipostaze românești și străine”, Editura Minerva, Colecția „Confluențe”, București, 1976, ediția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1971 Sorescu, Marin, „Patimile după Hurmuz”, în vol. Teoria sferelor de influență, Editura Eminescu, 1969 Stamatu, Horia, „Ciprian și Urmuz”, în Revista scriitorilor români, publicație a Societății Academice de la Roma, nr. 6, 1967, pp. 153-157 Stamatu, Horia, „«Umorul negru» și «absurdul» în literatura română, cultă și populară”, ibid., nr. 11, 1972, pp. 15-33 și nr. 12, 1973, p. 10-24 Streinu, Vladimir, Literatura română contemporană, Ed. Casa Școalelor, București, 1943 Streinu, Vladimir, Pagini de critică literară, V. Marginalia, eseuri, ediție alcătuită, note
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
judecatul și incriminatul, de către toți: Hoțelea. Hoțelea Mijlociul. Vedeți, a încercat el șă-și apere cauza, că nu îndrăznește nimeni să mă... Taci din gură! Acum, nu vorbești tu. Dar când? După ce vei fi depus în penitenciar. Atunci, bă, chiorule, bă absurdule, bă zevzecule, să vorbești tu. Liniște!, a ordonat conducătorul procesului. Nu!, a ripostat acuzatul. În cazul ăsta, evacuăm sala. Cum? Cum auzi. Cu mine cu tot? Da, cu tine cu tot. Dacă faci asta, eu te propun șef la conducerea
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
după moartea mea vor mai exista erori, o sinucidere stupidă n-ar rezolva nimic; trebuie să dau puțină ordine dezordinei din viața mea. Măcar în felul acesta să contribui la armonia universală. Dacă fiecare ar face ceva pentru sine, micșorând absurdul și zăpăceala din destinul propriu, s-ar micșora probabil și absurdul și zăpăceala din univers. Dar e caraghios să mă erijez eu în reformator; așa că nu mai vorbesc decât despre mine. Uneori mi-am zis că altruismul este o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ar rezolva nimic; trebuie să dau puțină ordine dezordinei din viața mea. Măcar în felul acesta să contribui la armonia universală. Dacă fiecare ar face ceva pentru sine, micșorând absurdul și zăpăceala din destinul propriu, s-ar micșora probabil și absurdul și zăpăceala din univers. Dar e caraghios să mă erijez eu în reformator; așa că nu mai vorbesc decât despre mine. Uneori mi-am zis că altruismul este o vorbă goală și că, din acest punct de vedere, nu mă deosebesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ar fi să mă liniștesc? Între lupta să-mi iasă bine și dorința de a salva lumea, iată că sunt neputiincioasă. Să-mi caut fericirea în altă parte. În aceeași lume, dar renunțând la un trecut care mă sufocă cu absurdul său. Îl înțeleg, însă nu-l mai pot urma. Între frica să nu se ducă dracului lumea, între frica să nu pierd lucrurile la care țin și durerile de a fi trecut prin ce-am trecut, trebuie un nou început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
chinui constant, mă terorizează, mă sufocă faptul că am uitat , și nu am uitat, însă am nevoie de timp pentru a îmi aminti, Nu pot să fac nimic, și cu cât stau mai mult degeaba, cu atât cred că perpetuez absurdul mai mult, și cu atât îmi e mai rău. Bea ceva și tu, și apoi vino, te voi învăța și pe tine yoga. Am auzit bine. Pot avea încredere în el? Are el încredere în mine? Beau și eu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și astfel violați. Să închidem ochii până trece furtuna. Iar pofta de viață, pasiunea respirând din toți porii fizici și toate ițele minții trebuie să fie mai mare, încât să ne ferim de orice rău. Conștiința morală eliberându-le. În absurdul vieții, pentru că nimeni nu mai respectă regulile societății, te poți dispera până la a nu mai înțelege. Nu vorbești cu cine trebuie. Eu nu fac nimic. Viața se desfășoară, eu doar sunt pe-aici, lăsându-mă oarecum purtată. A face ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Eva au trebuit să cada din Paradis pentru a ni se da un liber arbitru mai larg, o libertate măi mare(viață umanității și identitatea omenirii). Minciuna spusă de șarpe i-a introdus intr-o lume a lor, a introdus absurdul. Noi știm că e ceva de aflat, avem conștiința lumii în care trăim în raport cu noi, dar nu am aflat încă. Am inventat atunci iubirea (vraja propriei persoane) pentru a ne crede veșnici și a ignora realitatea de care altfel nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
unui fel de a fi care Îl apropie de tradiția dandy. Nu doar celebra-i cravată, garoafa verde (artificială) de la butonieră, vestele țipătoare, ciorapii colorați, nici freza stil Nero, care pune capăt modei părului lung, nu doar frazele care, prin absurdul lor, amuțesc de uimire asistența, nu doar gesturile aberante și nici măcar succesul de public al unei comedii de serie din 1882, unde Îi e ridiculizată afectarea, nu pot explica, toate la un loc, notorietatea amețitoare a lui Wilde. Unii istorici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
creaturi ciudate, un fel de diavol ivit din negurile cele mai de nepătruns. Nimic din toate acestea nu putea fi adevărat conform logicii, iar ea așteptă, cu ochii larg deschiși, uitîndu-se la tavanul peșterii, ca și cum ar fi fost Încredințată că absurdul coșmar urma să se destrame și avea să se trezească din nou așezată În patul ei de pe vas sau În casa din Quito. Dar nu s-a Întîmplat așa. Insistent, tavanul aspru și Înnegrit al peșterii se Încăpățîna să rămînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
principiu, fiindcă omul, în sine, este o existență fără lume. Replica socială a lumii, pe care omul o va crea ca lume dis tinctă în interiorul lumii, nu face parte din viitorul conceput de energia obiectivă a lumii - așadar, este absurdă. Absurdul este însă spiritual și nu privește lumea. Omul este o ființă spirituală pentru că locuiește în punctul de perfecțiune absolută a lumii. Dacă omul nu ar fi o creatură absurdă, atunci locul perfecțiunii absolute a lumii ar fi absurd, și împreună cu
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
străin. Filosof sui-generis, el configurează o categorie existențială aparte, cu iz de specific național (sau regional...), ce ar putea fi etichetată ca derizoriu. Un derizoriu existențial, al condiției derizorii a vieții înseși, la fel de depărtată de „deșertăciunea” creștină ca și de „absurdul” raționalist. Un derizoriu al lipsei unui sens ultim și consistent al vieții, trăită însă mai degrabă cu înțelepciune ludică decît depresiv sau nihilist. Un derizoriu ce nu are astfel nimic de-a face cu derîderea, care este o atitudine față de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
spre universalitate, drept care filmele (mai ales A fost odată în Anatolia) au și o dimensiune mult mai profundă, ce depășește contextele evocate. Derizoriul nu este deșertăciunea deșertăciunilor din morala creștină, nu este trăit dramatic și escatologic. El nu este nici absurdul modernilor, care devine un soi de sublimare - și mîntuire - a derizoriului prin estetizare solemnă. Derizoriul este mai degrabă orizontul „culturilor minore”, vitale și frustrate în același timp. Caragiale a pus în scenă derizoriul, și nu absurdul, iar Ionescu a devenit
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
El nu este nici absurdul modernilor, care devine un soi de sublimare - și mîntuire - a derizoriului prin estetizare solemnă. Derizoriul este mai degrabă orizontul „culturilor minore”, vitale și frustrate în același timp. Caragiale a pus în scenă derizoriul, și nu absurdul, iar Ionescu a devenit autor al absurdului doar la Paris, sub întruchiparea de Eugène Ionesco. Derizoriul este bon viveur și bon joueur : sîntem la porțile morții, unde nimic nu este luat în serios... Aceasta nu înseamnă însă că derizoriul ar
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ușile pe care scrie ”accesul interzis”. Am ajuns vecin de îndoială cu Hamlet. Orice temă artistică majoră este o interogație. Trestiei gânditoare continuă să-i sporească, mai ales, fragilitatea. Omul - o argilă fulgerată de curenți cosmici. Omul contemporan a transformat absurdul existențial într-o sublimă disperare cosmică. Cum să nu trăim prost, noi, pământenii, când chiar la prima negociere am dat Raiul pe o mușcătură de măr. Marile cărți ascut dinții întrebărilor, nu se hazardează să dea răspunsuri. Irumpe tot mai
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
dar nu le putem solidariza între ele. Marile idei există de când lumea. Filosofii contemporani se încaieră doar de la nuanțe. Multe creiere zac în conservare. Omului contemporan i se îneacă visul în informații. Marile spirite savurează provocarea. Nu putem aborda convingător absurdul decât punându-ne făină pe obraji. După orice da, nehotărâtul adaugă un dar. Reședința terestră a neantului rămâne tot omul. Polemicile nu vizează, de regulă, adevărul, ci compromiterea adversarului. Drumul spre Țara Făgăduinței trece tot prin Triunghiul Bermudelor. Lumina se
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
să descifreze întunericul din om. Străduiește-te să nu încapi în nici o definiție! Tragedia și mărețiile noastre constau în aceea că ne învârtim printre lucruri finite, dar visăm la cele absolute. De ce murim? Dar de ce trăim? La primele confruntări cu absurdul, viața pare de o inutilitate monstruoasă. Metafizica de cârciumă are, deocamdată, cea mai largă răspândire. Pilonii metafizicii sunt turnați din tulburătoare semne de întrebare. Stăm de mii de ani precum Sf. Sebastian în bătaia tuturor săgeților metafizice. Artei i se
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]