KorAP: Find »[drukola/base=adânc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...589 >

14,708 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799

cu capul în palme, suspinînd. În urma lui alergă și Vlad. Ilinca!... răsună plină de duioșie întrebarea lui Virgil, te-ai lovit cumva? Și în imaginația lui o și vedea pe sărmana fată cu un deget zdrelit... ori cu o rană adîncă la picior... ori mușcată de o viperă... Dar imediat alungă din minte astfel de vedenii groaznice, ca nu cumva să izbucnească și el în plîns. Ce ai, Ilinca? mai întrebă o dată. N-am nimic! Lăsați-mă-n pace! răspunse Ilinca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
vezi ce mizerie?... Și pute bahna asta a hoit! Oare de ce? Ehe, cîte animale n-au pierit aici, înghițite de mlaștină! dădu explicație Bărzăunul cu ifose de atoateștiutor, dar și cu o notă de compătimire în glas. Oare o fi adîncă? Zic unii că n-are fund. Dacă pici în ea... Brrr!... se înfiora Virgil trăgîndu-se cît mai departe de mal. Merseră așa o vreme prin rariști mai puțin periculoase, sărind sau ocolind locurile mocirloase, pînă ajunseră într-un loc mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
degetul în apă. Virgil privi temător gîngania subțire și neagră ce spinteca apa cu mișcări iuți de coadă. Și cum crezi tu că o să poți prinde o asemenea bîzdîganie? Ei, cum, făcu Bărzăunul plin de sine. Aici e apa cam adîncă și nu pot intra în ea, că mă ud tot... Hai mai încolo... Că de prins tot prind eu pînă la urmă, că n-or fi mai ai dracului ca păstrăvii! Găsim noi acuși un loc mai ca lumea și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
să intre nimeni. De ce? De ce? întrebară toți deodată, făcînd ochii mari. Uite-așa. Cum așa? Spune odată, nu te tot feri! Păi... zicea că acolo-i tare întuneric... Nu-i nimic. Avem lanterne, zise tot Vlad. ...că sînt gropi foarte adînci, în care... Ei și? Doar nu sîntem chiori, să cădem în ele. Ce, nu le putem ocoli? ...și... că sînt multe oase... Oase ?? întrebară într-un glas, oprindu-se o clipă. Oase! Ce vă holbați așa?... N-ați mai auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
De la o vreme, începură să meargă pe albia pîrîului, despre care se spunea că izvorăște chiar din peșteră. Din loc în loc, apele se prăbușeau de la înălțimi destul de mari în cascade cu zgomote asurzitoare, iar în locul unde cădeau se formau bulboane adînci și limpezi. Lîngă o astfel de bulboană se opriră cu toții, privind curioși la jocul apelor. Uite pești! strigă Virgil fericit. Vedeți cum sclipesc în bătaia razelor? Ăștia-s păstrăvi, dădu explicație Bărzăunul. Ehe, cîți de ăștia n-am mîncat eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813

dar și pe sine însuși. Devenit una cu nemărginirea mobilă a firii, el își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: Mi-e drag de mult acest colnic pustiu Și-acest frunziș ce din atâtea părți Ascunde ochiului adânca zare. M-așez aici și cu privirea țintă Eu îmi închipui nesfârșite spații Și supraomenești tăceri Și-o pace-atâta de profundă, Că inima aproape se-nspăimântă. Și-apoi când vântul freamătă prin ramuri Nemărginita liniște-o aseamăn Cu acest glas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Într-o poezie care este un heteroclit lax, sfărâmicios, cuvintele se risipesc fără a lăsa amprentă în memoria cititorului. Ca atare, preocuparea poetului este tocmai această alcătuire armonioasă a liricii sale: Și eu, eu sunt copilul nefericitei secte Cuprins de-adânca sete a formelor perfecte scrie Eminescu. În ce privește apriorismul secundar, el este, pe de o parte, cel al originilor modulând o anumită viziune despre viață și lume, iar pe de altă parte, experiența socio-culturală a valorilor, factorii care afirmă viața eticul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
extincție. Este surprinsă astfel în aceste patru versuri una din cele mai expresive și mai tulburătoare ritmicități cu balans cosmic. Strofa finală, reia alternanța între un vers enunțiativ, fără conținut mobil, și un vers cu dinamică prelungită prin indefinitul "nopții adânci" și rima finală în ecou, "încă", aceasta amplificând și ducând în indeterminabil adâncul sufletesc ecou al adâncului cosmic. Există apoi ritmarea vibrației lăuntrice cu vibrația lucrurilor din afară: înfăptuindu-se una din modalitățile de armonizare dintre suflet și univers. Intr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
din Miorița cuprinde planuri multiple: macrocosmosul și microcosmosul, realul și legendarul. Măreția unică a acestei creații privind concepția asupra morții, reiese perfect în evidență, de pildă, alături de Cântecul nocturn al unui păstor nomad din Asia, al lui Leopardi, de un adânc pesimism și care se încheie profund amar: "E funesto à chi nasce il di natale" "este funestă ziua de naștere pentru cel care se naște", reducând astfel la nimicnicie vastul spațiu selenar pustiu care se întinde în celebrul poem în contrast cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
o laudă a morții unică în literatura universală. Unind viața cu moartea într-un monism al bucuriei, Tagore contracarează ideea indiană pesimistă a lumii ca aparență creată de Brahma împreună cu Maya, iluzia: Dacă nemurirea nu ar fi cucerită în inima adâncă a morții, ... Atunci de ce ar mai fi aceste armate de rătăcitori, Sub ce impuls plin de nădejde ar fugi ei spre neant Dispărând ca puzderia de stele în fața luminii dimineții? Fluviul de sânge al eroilor și valul de lacrimi al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
în tragedia Empedocle: Căci plină de înțeles sublim, Plină de o putere mută, marea Natură Îl îmbrățișează pe om, cel care presimte, Pentru ca el să dea lumii o formă. Și pentru a chema, Spiritul său urcă în el Din rădăcini adânci Această puternică năzuință. Și el poate mult, și splendid Este verbul său schimbând lumea... (Empedocle, versiune II.a, actul I, scena III) Rostirea poetică preschimbă spiritul în verb, în imagine vie și, prin această magie, poetul poate dezlega taina vieții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
infinită ce renaște mereu din ea însăși purtând existența la cea mai de sus frumusețe, la transfigurare. "Vreau să dau eternitate celui mai umil lucru". "Denn alle Lust will Ewigkeit, will tiefe, tiefe Ewigkeit" "Căci toate bucuriile vor Eternitatea, vor adânca, adânca Eternitate". Iar această eternitate este un prezent absolut și inefabil, o stare extatică a unei vieți superioare. Moartea nu este decât un interludiu ce ne desparte de următoarea "întoarcere" a lui același. Ca și pentru Spinoza, pentru Nietzsche, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
ce renaște mereu din ea însăși purtând existența la cea mai de sus frumusețe, la transfigurare. "Vreau să dau eternitate celui mai umil lucru". "Denn alle Lust will Ewigkeit, will tiefe, tiefe Ewigkeit" "Căci toate bucuriile vor Eternitatea, vor adânca, adânca Eternitate". Iar această eternitate este un prezent absolut și inefabil, o stare extatică a unei vieți superioare. Moartea nu este decât un interludiu ce ne desparte de următoarea "întoarcere" a lui același. Ca și pentru Spinoza, pentru Nietzsche, nu există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
sus de cer, Și dincolo de soare, mai sus și de eter Și de hotaru-albastru al sferei înstelate, O, suflete, îți bucuri aripile-avântate, Și ca înotătorul ce se cufundă-n undă, Despici nemărginirea azură și profundă Furat de-o negrăită și-adâncă voluptate. ...Cel ale cărui gânduri, ca niște ciocârlii, Se-nalță auroră spre purele tării. Plutind deasupra vieții, el știe să asculte Ce spun lăuntric crinii și lucrurile mute. Iată neliniștea lui Rimbaud din finalul Anotimpului în infern: "Am creat toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
cvasimuzical, dantela, fluturând la o fereastră, devine o metaforă a unei deschideri către idealul, cu putință dincolo, în vis, de a ne naște din nou din abisul neantului muzical: ...Dar cel având visarea soră, Mâhnită-i doarme o mandoră Cu-adâncul neant muzical. Încât numai din sânul său La geam deschis spre ideal Noi ne-am putea naște din nou. Gérard de Nerval, în sonetul Versuri aurite, după ce amintește viziunea lui Pitagora, conform căruia, în ciuda geometrismului riguros universal, "totul este simțire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
sus, viziune formulată de contemporanul Nietzsche. Adresându-se Fecioarei Maria, poetul o roagă să-i redea credința în viață, conștient de străinătatea sa în lume, ca geniu, și de nimicnicia sa în raport cu absolutul onto-axiologic: Străin de toți, pierdut în suferința Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. ...Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința... Și reapari din cercul tău de stele: Ca să te ador de-acum pe veci, Marie! Afrodita Anadyomene se întruchipează și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
se înalță din marea de suferințe ale iubirii: Și să-mi răsai din marea de suferinți, înaltă/ Ca marmura eternă ieșită de sub daltă." (Gelozie). Lacrimile, suferința sunt expresia stării abisale a iubirii; Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă." (S-a dus amorul...) Cea mai tragică suferință eminesciană: eterna întoarcere, evocată în postuma Bolnav în al meu suflet..., unde apare spaima supremă: renașterea sisifică identitară și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
aducea o sete nebună de mișcare În inima munților mereu neclătinați. Colinele deveneau nouri plutind fără țintă prin Baiçakh, Șirurile de arbori își smulgeau rădăcinile Întinzându-și deasemenea aripile pe urmele sunetului. Visul serii se sfărâma, Se năștea un dor adânc, un dor de moarte către dincolo ! Prin voi sufletul lumii retrimitea strigătul în toate părțile Nu aici ! nu aici ! undeva în altă parte ! O, nouri de lebede, în astă seară ,,Am auzit pretutindeni aceași bătaie răzvrătită de aripi, Iarba, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732

înguști, ca pe un obiect de preț, dezvelit de veșmântul ei lung, de prințesă cusută de vie în straiele ei creștine. Nu, nu e frumoasă. În cinci ani pielea ei se va văluri în cute fine, la început, apoi din ce în ce mai adânci. Se va strânge deasupra buricului, se va încreți în josul pântecelui, pe deasupra coatelor și la începutul coapsei, va atârna de pe carnea moale de-a binelea a brațului, acolo unde el se lipește de trunchi, îi va brăzda gâtul cu dune șerpuite

Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu (2015) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
de ochiul lui cel lacom. Și Tayyib se teme. Poate că stăpânul ar trebui să plece spre Damasc, să-și înfrunte dușmanii și altfel decât cu arma. Musa îl ascultă și vede dincolo de cuvintele lui. Vede o înțelep ciune mai adâncă. Da, și capul lui se poate rostogoli oricând pe o altă lespede de marmură, din alt serai... Nopțile se umplu de coșmaruri în care vizigota cu oasele frânte îi retează ea însăși grumazul, îi scoate ochii și pune în locul lor

Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu (2015) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
în ciuda faptului că Tayyib a cercetat până târziu în noapte împrejurimile, în căutarea unui preot care să accepte s-o înmormânteze în ritul ei. Mormântul din grădina seraiului a rămas fără nume. Era o căldură grea, apăsătoare, ca o boală adâncă. Musa nu și-a văzut fiul decât trei zile mai târziu, când i l-a înfățișat doica, nechemată. De abia atunci și-a dat seama, cu ușoară surprindere, că încă nu știa cum o cheamă pe mama lui. Heringul îl

Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu (2015) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
repede, re pede, secret și repede, repede, repede și secret și, tocmai când Ivan se cufundă iar în visarea lui cenușie și tulbure, ca un lac plin de mâl... — ...îi pierzi. Întotdeauna. Îi pierzi. Ivan întoarce spre el o privire adâncă și clară. O clipă, doar o clipă, ochii cercetează chipul unui bătrân foarte singur, după care valetul de pe Thule testează, din nou, cu vârful ară tătorului, temperatura fierului de călcat și își reia bodogănitul unui guler de cămașă refractar. Ceaiul

Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu (2015) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
chihlimbarie. Îl și chema. Contrar imaginii mentale a iubitei pe care avea s-o întâl nească, fără doar și poate, într-o zi cu ploaie, la Paris, Léa nu avea nimic dulce, nimic modelabil. O frumusețe dură, angulară, o voce adâncă, frumoasă, dar lipsită de căldură, mișcări sigure, prea sigure, poate, care-l făceau să se simtă stângaci chiar și atunci când sincronizările lor, adesea fără cusur, îi transformau în acei îndrăgostiți după care lumea întorcea capul pe stradă. Nu știa aproape

Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu (2015) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
Întinde-te. Rămâi optimist. Nu uita că ești un luptător. Vei învinge. Garantat și de data asta. Te vom salva din nou și-ți vei aduna din nou fericit scamele de pe covor până la o maturitate târzie. (Te așteptai să spun adânci bătrâneți? Nu ai vrea asta, crede-mă, terapiile noastre se perfecționează în fiecare zi - nu vrei să trăiești până la stadiul de Hiroshima după bomba atomică.) Episodul următor. Lacrimi. Neașteptate. Cumva purulente. Stop. Rewind. Repeat. David ascultă. Șuierat, din reportofon, Coos

Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu (2015) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616

trebuia să-l găsească odihnit. Ieri, soarele topise mai toată zăpada din pădure; apa șiroindă acaparase fiecare colțișor și trebuia să fii permanent cu ochii în patru ca să sesizezi care porțiune inundată putea fi străbătută cu piciorul și care, prea adîncă, nu. E atît de înșelătoare apa rezultată din topirea nămeților! Mîloasă și curgînd în șuvoaie repezi, poate doborî cu ușurință un animal mai plăpînd. Chiar și unul puternic poate avea probleme, dacă nimerește în mijlocul unui torent adînc. Acolo n-ai

by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]