13,375 matches
-
Tané, care, conform legendelor, avea să pornească într-o zi peste ocean pentru a le vești oamenilor venirea unui nou Mare Potop. În această arca uriașă avea să-i strângă pe cei drepți, pe care avea să-i pună la adăpost pe creasta unui munte în ziua în care va reapărea curcubeul. Orice ar fi fost, cert era că există cu adevarat, ceea ce menținea o teamă continuă printre acești băștinași care nu duseseră niciodată lipsa de motive de a se simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sentimentelor, îngrijindu-se de bieții nenorociți, care arătau ca si cum ar fi fost deja cu un picior în groapă. De fapt, o parte a plajei era deja semănata cu morminte simple, deasupra cărora înfipseseră câte două lemne încrucișate, iar într-un adăpost pe care il ridicaseră din câteva resturi ale naufragiului se mai aflau încă o femeie și doi bărbați care agonizau. Trebuia să fi trecut mai mult de o lună de când Sân Juan Nepomuceno eșuase, în plină noapte, pe acea insulița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
linia întunecoasa a unei coaste acoperite cu verdeața apăru încet-încet în fața provei, pentru a dispărea din nou, puțin după aceea, odată cu căderea nopții. Doar atunci Navigatorul-Căpitan ordona să fie din nou ridicate catargele și pânzele, apropiindu-se în continuare, la adăpostul întunericului, pana cand putură distinge linia albă de spumă pe care o formau valurile când se loveau de recifele de corali, care înconjurau insula aproape în întregime. —Bine! spuse căpitanul Mararei. Se pare ca laguna asta n-are decât două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
afecteze în vreun fel, la cinci metri adâncime. După ce se văzură pe uscat, ridicară canoea și o ascunseră într-un desiș, într-o groapă puțin adâncă, unde aceasta să fie protejată de uragan și, odată sfârșita această treabă, isi căutară adăpost în minusculă peșteră în care Roonuí-Roonuí și cu iscoadele lui se ascunseseră în cele două zile anterioare. —Bine! semnala atunci Căpetenia Războinicilor, care preluase conducerea grupului. Ceea ce contează acum este să ne odihnim, căci mâine vom avea o zi foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
al drumului și-o să ne doboare unul câte unul. Avea dreptate, căci, desi insula nu era foarte mare - vreo douăzeci de kilometri lungime pe doisprezece lățime -, avea o mulțime de râpe, peșteri, golfuri și păduri dese, care ofereau tot atâtea adăposturi sigure pentru un număr foarte însemnat de luptători de gherilă. Se aflau așadar în situația paradoxala de a se fi transformat în temnicerii unui întreg popor și, în același timp, în prizonieri ai câtorva dintre membrii săi. Și-atunci ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Matái ordona să întoarcă navă și să se îndepărteze cât mai repede de insula. Abia atunci scoaseră ceea ce părea să fie un strigăt de victorie, căci prințesa Anuanúa, șapte dintre fete, centura regală, chiar și Marea Perla Sfântă erau la adăpost. Fusese o călătorie lungă și dificilă, dar meritase. Totuși, bucuria lor nu dură decât câteva secunde, atât cât îi trebui prințesei Anuanúa ca să se posteze în fața zâmbitorului Miti Matái și să-i ceară direct și fără ocolișuri: După moartea tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care se găseau cu sutele printre recife - puteau fi închise într-un coș mare, pe care să-l atârne în afara punții la o înălțime potrivită pentru că valurile să-l ude mereu, dar care să se afle, în același timp, la adăpost de rechini. Asemenea alimente constituiau provizii comode și practice, la care Pahí-Vahínes puteau apela oricând. Înțelegând că oamenii săi se află într-o situație grea, Miti Matái le dădu femeilor permisiunea să se aprovizioneze și cu ouă și carne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Presimt că nu mai e mult! Din clipă când soarele își trimitea prima sclipire la răsărit și până când se despărțea de lume, cu acea ultima rază verde, treizeci de perechi de ochi fixau orizontul, deși pe timpul nopții se retrăgeau în adăpostul sigur de sub platformă punții, lăsând doar patru santinele, atente la cel mai mic semn care ar fi putut sosi dinspre mare. În fine, după mai bine de o săptămână, Miti Matái renunța la exilul sau voluntar și se întoarse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Keyes încă se sufocă. Vine ziarul de dimineață și ea doar îl reciclează aruncându-l la coș. Nici măcar nu-i scoate elasticul. Nu poți ști când o să dai de următorul titlu: „Ucigașul de vagabonzi lovește din nou”. Sau: „Femeie fără adăpost măcelărită”. De cele mai multe ori la micul-dejun doamna Keyes citește cataloage. E destul să comanzi o singură dată prin telefon un suport de pantofi minune, și în fiecare săptămână, pentru tot restul vieții, primești un maldăr de cataloage. Obiecte pentru căminul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
râu, a cincisprezecea victimă în seria de crime îndreptată împotriva oamenilor străzii din oraș, ale căror leșuri continuă să fie găsite înjunghiate, împușcate, incinerate cu combustibil de brichetă. Cuprinși de panică, vagabonzii se zbat să-și găsească un pat în adăposturile de noapte, în ciuda noii tuberculoze. Vagoanele de marfă care pleacă din oraș sunt pline ochi. Activiștii sociali afirmă că administrația a ordonat atacurile împotriva cerșetorilor. Afli de toate astea doar aruncând o privire la chioșcul de ziare. Sau intrând într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pod. Titlul din ziarul de a doua zi e: „O editoare și un magnat al textilelor înjunghiați”. Acum, aproape în fiecare dimineață e câte-o nouă știre de evitat: „Cerșetoare măcelărită”. Sau: „Ucigașul îi vânează în continuare pe cei fără adăpost”. Undeva în oraș, în fiecare noapte mașina neagră o caută pe doamna Keyes, singurul martor al unei crime. Cineva ucide pe oricine de pe stradă care ar putea fi ea. Pe oricine îmbrăcat în zdrențe sau adormit sub un maldăr de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
zdrențe sau adormit sub un maldăr de pături. După asta, Evelyn renunță la toate. Își anulează abonamentul la ziar. În locul televizorului, cumpără acvariul cu șopârla care-și schimbă culoarea după zugrăveala pereților. Acum doamna Keyes e exact opusul celor fără adăpost. Are parte de prea mult adăpost. E împovărată de adăpostul ei. Îngropată în casă. Își citește cataloagele. Se uită la fotografiile lucioase ale ornamentelor de grădină. La bijuteriile de diamant confecționate din cenușa celor domnișoaragi. Sigur, îi lipsesc prietenii. Soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de pături. După asta, Evelyn renunță la toate. Își anulează abonamentul la ziar. În locul televizorului, cumpără acvariul cu șopârla care-și schimbă culoarea după zugrăveala pereților. Acum doamna Keyes e exact opusul celor fără adăpost. Are parte de prea mult adăpost. E împovărată de adăpostul ei. Îngropată în casă. Își citește cataloagele. Se uită la fotografiile lucioase ale ornamentelor de grădină. La bijuteriile de diamant confecționate din cenușa celor domnișoaragi. Sigur, îi lipsesc prietenii. Soțul. Dar, cum ar zice Inky, „A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Evelyn renunță la toate. Își anulează abonamentul la ziar. În locul televizorului, cumpără acvariul cu șopârla care-și schimbă culoarea după zugrăveala pereților. Acum doamna Keyes e exact opusul celor fără adăpost. Are parte de prea mult adăpost. E împovărată de adăpostul ei. Îngropată în casă. Își citește cataloagele. Se uită la fotografiile lucioase ale ornamentelor de grădină. La bijuteriile de diamant confecționate din cenușa celor domnișoaragi. Sigur, îi lipsesc prietenii. Soțul. Dar, cum ar zice Inky, „A absenta e acum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și sălbatică. Așa cum azi oamenii vorbesc despre Villa Diodati, în viitor vor vorbi despre cafeneaua noastră. Oamenii care nici măcar n-au văzut anunțul vor jura că au fost acolo. Ei, deștepții care n-au fost de acord să meargă în adăpostul asta pentru scriitori. Altminteri ar fi morți. Sau bogați. În timp, cafeneaua, cu raftul ei de ziare gratuite și panoul de anunțuri plin de cărți de vizită care oferă irigarea colonului sau consiliere holistică a animalelor de companie, va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de lumina zile, Ducele Vandalilor spune: — Parcă am fi prizonieri pe o stație spațială în stilul Renașterii italiene. Parcă am fi în adâncul apelor, într-un străvechi sumbarin maiaș. Sau în ceea ce Ducele numește o mină de cărbune sau un adăpost antiaerian în stil Ludovic al XV-lea. Aici, în mijlocul unui oraș, la câțiva centimetri de milioanele de oameni care se plimbă, muncesc sau mănâncă hotdogi, suntem complet izolați. Aici orice aduce a fereastră, cu domnișoaraperii de catifea sau broderie ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu ce hotărâre o lovise și cu ce inimă de piatră o lăsase să urle de durere pe zidul suferinței! Greșise și primise ceea ce căutase pe tot parcursul zilei. Hotărât lucru, cu Bica nu trebuia să te pui. Aflată la adăpostul pieptului mamei simți că o doare inima de mila bunicii. I se umplu sufletul de o iubire puternică față de ființa darnică și bună care nu-i mai făcuse rău, nu ridicase nici măcar o dată tonul deși numai Dumnezeu știa câte motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
răspunse victorioasă: Foarte bine. Mă duc să plătesc. Parcă se făcu liniște dintr-o dată. Inamicul dispăru în mulțime, un coleg al Sandei veni cu mașina și aruncă proaspăta ei achiziție în portbagaj, Ema, trezită din încremenirea momentului, se relaxă la adăpostul banchetei confortabile, numai Luana nu reușea să-și revină și să nu se mire, consternată, de ce erau oamenii în stare: să se omoare pentru un covor! În zilele foarte călduroase, Bica accepta ca uriașa balie de tablă să fie scoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
rateze întâlnirea, "neseriosul" venise cu zece minute mai devreme. Se oprise în colțul străzii și se ferise să fie văzut că a ajuns acolo înainte de vreme. Tremura de emoție, își făcea planuri să le ducă la un film și la adăpostul întunericului din sală să mângâie mâna Anitei. Visând cu ochii deschiși la apropiata încântare, le văzu îndreptându-se grăbite spre locul stabilit. Și rămase interzis. Luana înota într-un palton negru, legat cu cordon, pe care-l ținea de poale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la treabă, profitând de energia și puterea lor. Unele "sărituri" eșuau, fetele se rostogoleau peste spătarul băncii și se adunau de jos zăpăcite, cu ochii scăldați în lacrimi. Ema le penaliza cu note usturătoare. Ea tăia în carne vie, la adăpostul mesei de arbitru. În final, epuizate și dezmembrate, fetele așteptau verdictul. Singura care n-ar fi trebuit să-și facă probleme era, firește, Doinița, învățată cu astfel de cascadorii, dar Luana nu-i lăsa nici o portiță de scăpare. Făcea așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Tudor Vladimirescu". Când, în sfârșit, își văzu copilul așezat în camera de cămin Sanda răsuflă ușurată. O usturau picioarele și îi era foame iar tot ce-și dorea era să ajungă acasă, să se bage în pat și acolo, la adăpostul așternutului cald, să-și savureze în tihnă bucuria. Dar, a doua zi, sună telefonul. Mama, vino imediat! Eu nu mai stau aici nici o secundă! Sanda simți că i se taie picioarele. Dumnezeule, Luana, ce-ai pățit? Nu pățise nimic dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mai mult -, o simțea vibrând în brațele lui cu o căldură și o pasiune de care n-o crezuse în stare, făcându-l s-o privească aiurit, măcinat de tot felul de întrebări, obsedat de ciudățenii smintite și păcătoase. La adăpostul așternutului ei, Luana recunoștea că-și dorea o relație mai apropiată cu Ștefan, dar cum să facă asta și să-l lase, apoi, s-o părăsească? Nu-i era frică de nimic în lume, se considera capabilă de orice, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de radio Europa Liberă, obligați să înghită și să suporte ceea ce în nici o orânduire modernă nu putea fi suportat, românii priveau șocați cum o mână de copii își strigau păsurile, durerile și neajunsurile. O mică parte din ei renunță la adăpostul caselor neîncălzite și pline de nevoi și făcu front comun cu studenții. Unii îi încurajară de la ferestre, alții asistară, doar, ca la spectacol, din pricina fricii ori, cine știe, poate că erau din aceia care aveau de toate. Un vatman își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fostă profesoară de engleză la o școală generală, intrată, peste noapte, într-o afacere încâlcită cu o englezoaică. O înnebunea zilnic pe Luana cu ideile lui fanteziste, cu speranțele născute din imaginile minții, montate în a vedea afaceri prospere la adăpostul relațiilor Marinei cu străinătatea. Se agita frenetic prin casă, pronunțând la fiecare cinci minute numele doamnei Bumbescu. Marina în sus, Marina în jos, întreaga zi, spre exasperarea nevestei. Până la marile realizări, Ștefan urma să facă două drumuri în Ungaria de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
deschise brațele spre el și încercă să conceapă un copil în condițiile pe care și le dorea soțul ei. Dar ceva anume stătea de-a curmezișul năzuințelor familiei Escu. După o lună de speranțe, încercarea lor se dovedi zadarnică. La adăpostul încurajărilor lui Ștefan, cei doi încercară din nou. Iar și iar până când, exasperată, femeia izbucni în lacrimi. Trebuie să mergem la doctor. Avem nevoie de ajutorul unui specialist. Ștefan nici nu voi s-audă. Toată lumea face copii, Luana. Fir-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]