1,320 matches
-
minune la Hariton, despre plimbările cu trăsura ori despre posibilitățile de a reînvia comerțul de băcănie în așezare, a pălăvrăgit de fapt, în vreme ce mintea îi zbîrnîia analizînd toate posibilitățile de a pleca pe furiș din Vladia. Ajunsese rău de tot adjutantul Popianu, dar se străduia măcar să iasă la liman. Și chiar în acea noapte a plecat de-a dreptul prin vii, cățărîndu-se pe buza rîpei cu icnituri și înjurături printre dinți, dar reușind ca, spre dimineață, se afle la o distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
canale particulare. Urzeala complotului se întinsese de mult și el nu-și putea da seama la timp cui se adresează, se putea prea bine să-l roage chiar pe lup să păzească oile. Asta ar fi fost o prostie și adjutantul Popianu ar fi acceptat să se spună orice despre el numai că ar fi prost nu putea înghiți. Ajuns în București, ostenit, nebărbierit, eu ochii usturîndu-l de un început de febră, nu mai ieșise din Vladia de multă vreme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se întinde atît de mult și de sus înseamnă că nu mai este vorba de o conspirație, de un complot, ci de o realitate, de o normalilate, pentru că niciodată nu conspiră cei mulți împotriva celor puțini, ci invers. Iar el, adjutantul Radul Popianu, va fi întotdeauna cu cei mulți și nu este el omul care să nu-și dea seama la timp unde se află majoritatea. Dar în acele clipe e era convins că se găsește in tabăra celor normali cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
respirația greoaie a lui Bîlbîie. S-a ridicat cu un gest stîngaci, gata să răstoarne masa, a mugit din gîtlej un "mmm" și l-a prins de umeri pe Popianu. "Bătrîne, bătrîne, ce naiba faci aici, cum ai dat de mine?!" Adjutantul s-a lăsat pupat, Bîlbîie mirosea bine, a lavandă ori a altă chestie pe care ți-o risipesc în cap și pe obraz frizerii de lux. S-a așezat încetișor o dată cu el, era atît de fericit că dăduse peste omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de... de domnul Caraiman?" își luă seama Bîlbîie, cu toate că în lăptărie nu mai era nimeni în afară de proprietarul adormit în coate, sprijinit de tejghea. Se vedea că n-are chef de negustorie, noaptea trăsese un chef serios cu pelin de mai. Adjutantul îl privi fix pe Bîlbîie, acesta se mai liniștise, după o clipă de ezitare se ridică de la masă și în cursul mișcării, hîrîind scaunul pe podele, rosti "Caraiman, domnul Caraiman este așteptat la Vladia. Urmează un marș asupra Capitalei. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
În stradă, Bîlbîie l-a prins de braț, "nu putem merge prea mult împreună, oricum, ești în uniformă, și eu nu pot să, mă înțelegi", Popianu înțelegea sau se făcea că înțelege, "chestiunea e gravă, extrem de gravă. Mai știe cineva?" Adjutantul Popianu ridică din umeri, "nu știu ce să zic, eu am trimis rapoarte la superiori, la Comana, la Oraș, n-am primit nici un fel de răspuns de ia ei, în schimb Stavri și Stoicescu mi-au dat de înțeles că ei știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în fața mesei după ce strînse la repezeală hîrtia de ambalaj și cojile de mezelicuri, nu se mai ostenea să-și întindă masa, de fapt nu mînca, ci doar se hrănea, îl bătu ușor pe umerii căzuți "uite ce e, dom'le adjutant, te apuci și așezi totul pe hîrtie. E absolut necesar să rămînă ceva scris, pe vorbe nu te crede nimeni. Și nu știm ce ni se poate întîmpla, azi ești, de ieri nu mai ești!" Începu să rîdă să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ce îi stătea în cale, "desigur, soarta, așa a fost să fie, îl cunosc pe Bîlbîie de cîțiva ani, am petrecut o toamnă și o iarnă încîntătoare la Vladia, am o casă acolo, în tovărășia lui și a prietenului său, adjutantul Popianu. A fost o întîmplare, nimic premeditat nici măcar nu făcea parte din soarta noastră comună. Sincer să fiu, și uitasem de el, însă l-am întâlnit la o recepție în casa Basarab Cantacuzino. Era o petrecere cam balcanică, de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Mihail era omul cel mai puțin potrivit pentru a purta un dialog pe tema afecțiunii. ,, Mi s-a părut a fi agitat, nu-și găsea locul, cel puțin în ultima săptămînă, iar pe deasupra l-a adus la mine și pe adjutantul Popianu!" Mihai Mihail a pufnit "ăsta cine mai e, adjutantul Popianu?" Pangratty îi explică în cîteva cuvinte că Popianu e un tip dat dracului, șef de post în Vladia, care venise în București ca să-și clarifice niște nelămuriri în legătură cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un dialog pe tema afecțiunii. ,, Mi s-a părut a fi agitat, nu-și găsea locul, cel puțin în ultima săptămînă, iar pe deasupra l-a adus la mine și pe adjutantul Popianu!" Mihai Mihail a pufnit "ăsta cine mai e, adjutantul Popianu?" Pangratty îi explică în cîteva cuvinte că Popianu e un tip dat dracului, șef de post în Vladia, care venise în București ca să-și clarifice niște nelămuriri în legătură cu niște bătrîni țăcăniți care se retrăseseră în fundul ăla de lume ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
s-a răsucit din dreptul ferestrei, totul reintrase în normal. "Vă rog să mă scuzați, dar, știți, încerc să mă obișnuiesc cu ideea, a fost o situație îngrozitoare, inconștient am tot amînat relatarea... faptelor. Deci, Bîlbîie l-a adus pe adjutantul Popianu, care mi-a relatat tot felul de aiureli despre Vladia. Nimic nu mai era din ceea ce lăsasem acolo în urmă cu cîțiva ani. Știam că lucrurile au tendința să se schimbe, nu zic să se degradeze, să se schimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nici cînd Bîlbîie l-a adus pe Radul Popianu, un ins aproape sfîrșit, dacă nu alcoolic, atunci măcinat cu totul de meschinăria vieții de provincie, în care se afundase cu plăcerea porcului ajuns în noroi, nu s-a emoționat cînd adjutantul, intrînd în casă și văzîndu-l după atîția ani, l-a împuns cu degetul în piept zicîndu-i "scăpași data trecută, prințe, dar să știi că data trecută nu înseamnă și ultima dată". Și cît era de nespălat și nedormit, mirosea îngrozitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
numai la atentatul de la Senat ori la afacerea sindicaliștilor din tipografii ori la călătoria sa la Viena, cînd era cît pe ce să nimerească într-o țesătură atît de deasă, încît să nu mai iasă niciodată viu, cine știe, un adjutant, oricît de nenorocit ar fi, tot adjutant rămîne, telefoanele și hîrtiile secrete pentru cei de teapa lui fuseseră inventate și dacă mergea ceva bine atunci poșta militară și telefonul mergeau. Referințele se țineau după el mai ceva decît umbra proprie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
afacerea sindicaliștilor din tipografii ori la călătoria sa la Viena, cînd era cît pe ce să nimerească într-o țesătură atît de deasă, încît să nu mai iasă niciodată viu, cine știe, un adjutant, oricît de nenorocit ar fi, tot adjutant rămîne, telefoanele și hîrtiile secrete pentru cei de teapa lui fuseseră inventate și dacă mergea ceva bine atunci poșta militară și telefonul mergeau. Referințele se țineau după el mai ceva decît umbra proprie, îl urmăreau și în cel mai desăvîrșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dintr-o situație mai "delicată", atunci putea fi sigur că vor interveni într-un fel sau altul cei doi mitropoliți și vreo cinci voievozi cîți se putuseră număra pînă în acele zile în familia sa. Era liniștit pentru că niciodată nici un adjutant și nici un general care erau plătiți de Stat n-ar fi avut atîta putere, încît să-l înfunde cumva pe Șerban Pangratty. Numai dacă nu erau plătiți de Stat, ci de altcineva, de altcineva care să fi numărat tot atîția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bîlbîie, dar Leonard Bîlbîie murise aproape prostește, de necrezut, însă moartea lui era adevărată și se petrecuse înainte de a-și face datoria. Doar el și Radul Popianu mai puteau interveni ca planul Vulturului Alb să nu se împlinească. El și adjutantul Popianu, dar Popianu nu o va face niciodată. Nu mai putea să o facă. La rugămintea lui Bîlbîie, desigur, altfel nu se putea explica nimic, Popianu luase în serios rolul de mesager al Comitetului din Vladia, grăbind desfășurarea evenimentelor. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Pe o capră de tăiat lemne aveau un felinar de vînt cu o lumină galben-roșiatecă. Bîlbîie, palid, așezat pe o ladă, se străduia să pară nepăsător. Ceilalți nici nu s-au uitat la mine, ci îl cercetau cu privirea pe adjutantul Popianu, care arăta ca vai de el, de parcă atunci ar fi coborît dintre dealurile Vladiei. Era de zece zile în București, dar Bîlbîie se îngrijise să arate cît mai boțit. Neras, cu ochii lăcrimînd, i-o fi pus ceva praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în București, dar Bîlbîie se îngrijise să arate cît mai boțit. Neras, cu ochii lăcrimînd, i-o fi pus ceva praf sub pleoape, era în stare bietul Leonard, cu o cămașă ruptă în spate, mai bine zis sfîșiată destul de credibil. Adjutantul Popianu făcea o figură grozavă. Și eu l-aș fi crezut că a venit pe ascuns, furișîndu-se printre vagoane, dormind pe sub un gard de spini ca să nu fie reperat. Popianu era destul de sigur pe vocea lui, nici un tremur, nici o ezitare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
acțiunii. Vom răzbate sau vom pieri. Așa să ne ajute Dumnezeu!" Inginerul Corvino făcu un pas înainte, o mișcare atît de neprevăzută, încît toți ceilalți, chiar și Bîlbîie, tresăriră, cerîndu-i emoționat lui Radul Popianu să repete cuvînt cu cuvînt mesajul. Adjutantul îi privi întrebător pe ceilalți doi membri ai triumviratului, aceștia aprobară muțește. Își drese vocea și rosti a doua oară, de astă dată fără nici o inflexiune, alb, ca o păpușă mecanică, textul mesajului. Dacă n-ar fi știut că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
frecvență, și cele cerute în munca de miliție, a ajuns pâna la funcția de șef de post în comuna Cotnari (renumită podgorie viticolă din centrul Moldovei unde s-a achitat cu brio ajungând pâna la pensie cu gradul de plutonier adjutant șef. Iată deci că dacă cineva depune interes, ajunge departe. Un alt caz de care îmi amintesc este acela de a fi fost încadrat la un post de miliție un tânăr de profeșie cioban, bineț legat la trup cu o
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
fost în stare să facem o meserie. Apoi, se întoarce scârbit, fără să ne dea nici măcar "bună seara". Mă simt năpădit de un sentiment acut de vinovăție: l-am privat pe un om cinstit de o șpagă binemeritată. În spate, adjutantul își ascute colții în așteptarea următoarei victime. Sunt două nunți în cartier în seara aceasta; nici una nu va ține o veșnicie. Și, cum spunea refrenul lui Rolling Stones, timpul e de partea lui. Tabloul al II-lea (Șapte ani mai
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
La cursurile de aviație cunoaște alți tineri piloți, dintre care cu unii va lega o prietenie strânsă: Mariana Drăgescu, compozitorul Ionel Fernic, Constantin Abeles care i-a fost instructor de zbor -, pictorul Grigoriță Stoenescu 2, Traian Demetrescu zis "Popa"3, adjutantul Chifulescu și alții. Pe aeroportul Băneasa zbura pe atunci, cu avionul său personal, un personaj deosebit de interesant prin traiectoria sa biografică ulterioară: ziaristul și scriitorul Sandu Tudor3A. Mariana Drăgescu, prietena Nadiei, și-l amintește încă, în 2007: "Era puțin mai
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
locul 7. Iată cum redă revista "România aeriană" acest eveniment aviatic: "Duminică 31 Iulie 1938 s-a desfășurat, la sediul FARR, solemnitatea distribuirii premiilor concurenților clasați în competițiunea aeronautică dotată cu Cupa "Mircea Cantacuzino". Au fost de față d-nii: General adjutant Paul Teodorescu, Ministrul Aerului și Marinei, General Stoicescu, C-dor Andrei Popovici, Egon Nasta secretarul general al FARR, C-dor Celăreanu, Bâzu Cantacuzino, cpt. Galeno, etc. D. Egon Nasta (...) prezintă clasamentul competiției din acest an: 1. Ing. N. Florescu, 2
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
avion trebuie să depaneze "Potezul" sanitar, aterizat forțat cu răniți, lângă un râu, la înapoierea lui dela Nipru. Mariana Drăgescu, împreună cu locotenentul mecanic Livianu Eugen, pleacă luând la bord și optzeci de kilograme de ulei. Găsește foarte ușor locul unde adjutantul șef Popescu Nicolae, poreclit Roată, cu obișnuita lui îndemânare, a "pus" aparatul îndărătnic. Toți răniții, întinși pe tărgi, stau la soare. Până ce avionul este readus în stare de zbor, Mariana pleacă cu doi dintre ei, mai grav răniți, la Tiraspol
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
Focșa) Mariana Drăgescu împreună cu Eliza Vulcu-Kestler, București, august 1967 (arhiva Daniel Focșa) Nadia Russo, fotografie-portret din timpul campaniei din Est (arhiva Daniel Focșa) Aeroportul Băneasa, 1937. Jos, de la stânga la dreapta: Mariana Drăgescu, Grigoriță Stoenescu, Nadia Russo, locotenent av. Abeles, adjutant av. Chifulescu. Sus, de la stânga la dreapta, ultimii trei sunt: un pilot francez, Vasile Ciobanu și Traian Demetrescu-Popa. (arhiva Mariana Drăgescu) Aeroportul Popești-Leordeni, iunie 1941. Virginia Duțescu și Nadia Russo (arhiva Daniel Focșa) Mariana Drăgescu, Nadia Russo (în alb) și
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]