2,048 matches
-
am visat că ne părăsește în urmă cu câteva zile, așa că i-am luat sandalele, să nu poată pleca fără să îmi spună, dar nu îmi mai amintesc ce am făcut cu ele, era în toiul nopții, eram pe jumătate adormită, iar eu mă uitam neputincioasă la grămezile de haine, nu-i nimic de făcut, un blestem a fost aruncat asupra acestui trio, asta suntem noi, un trio, nu o familie, nu reușim nici măcar să ieșim împreună din casă, mă întind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ea, nu îmi seamănă, parcă o face împotriva mea, tocmai pentru a mă înfuria, trupul ei înflorește sub ochii mei sălbatic și misterios, într-o noapte mă strigă speriată, mă doare pieptul. Mă trezesc greu, îi pipăi pieptul cu degete adormite, ce e asta, o alună se ascunde acolo, rotundă și grea, iar eu îi șoptesc, nu e nimic, Noghi, dormi, încerc eu să îi risipesc îngrijorarea, dar mie deja mi-a sărit somnul, gâtul îmi e plin de alune dureroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
încă lumină, insecta arăta ca un gândăcel de apă negru, dar Cavaleristul a încercat să mă convingă de faptul că era un licurici autentic. Nu aveam nici un motiv să-l contrazic, așa că l-am lăsat în pace. Licuriciul părea cam adormit, dar cu toate acestea făcea parcă eforturi disperate să se cațere pe pereții alunecoși ai borcanului și cădea mereu înapoi. L-am găsit în curte. — În curtea căminului? am întrebat eu, mirat. — Bineînțeles. Știi hotelul de a-al-alături? Acolo se practică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
sau pur și simplu se așezau pe jos și ascultau, dar când îl puneam pe Tony Bennett, dispăreau. Lângă magazinul la care lucram eu se afla unul ce vindea „jucării pentru adulți“, unde era prezent în permanență un bărbat cam adormit, între două vârste. Nu prea înțelegeam eu ce-i cu prostiile alea, cine pentru cine le cumpără, dar se pare că-i mergea bine afacerea. Pe o alee, în diagonală faț\ de magazinul de discuri, am văzut un student vomitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
buzele i se umflaseră. Era treaz, se uita pe geam. Sergentului Îi era somn, i se tot Închideau ochii, apoi și-i deschidea, reușea să stea așa o vreme, după care i se Închideau din nou. Avea o față foarte adormită și Împovărată. Ceilalți doi aproape adormiseră. Prizonierul stătea aplecat spre fereastră, iar detectivul spre culoar. Nu stăteau confortabil așa și, pe măsură ce adormeau mai adînc, Începeau să se aplece unul către celălalt. Micuțul Îl privi pe sergent și apoi se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
capul la picioarele Sabinei. Înnebunit de iureșul de bani, dibui și dau de Pepita. O mângâi pe creștet, o desfac cu degetul arătător și cu cel mare. Pepita începe să plângă. Sabina geme profund. Maică-sa o întreabă, pe jumătate adormită: te doare ceva, Sabinuța? Mă pufnește râsul: bineînțeles că n-o să investesc în Botoșani! A doua zi, la 5 dimineața, ieșim din trupul îmbătrânit al hotelului Haiduc. Ne îndreptăm spre Casa de Cultură, clădire pe care primăria i-a cedat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
e și aia într-un târg așa obositor pentru nervi cum era Bârladul acum cincizeci de ani! La București a ajuns doar când a fost să-i tragă o chelfăneală lui fiu-său - năpârstocul ciuntise barba și pletele unui călugăr-profesor adormit - și să-l mute la Seminarul din Târgu-Neamț. După care zbâc! înapoi în satul prăfuit vara și desfundat toamna. Biata prezviteră, ieșită din neam de negustori greci de la Stănișești, a suferit toată viața că a fost ținută printre mujici - ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
roșii-albastre. După ce treceam de Piața Reșița, mă ascundeam în spatele unui tufiș, mă schimbam. Sacoșa de rafie o tupilam la rădăcina boschetului. La întoarcere mă schimbam iarăși. Dimineața și seara era greu să vorbești cu Adelina: mereu în grabă sau mereu adormită. Neapărat trebuia să fie în pat la 21.30, pentru că până-n miezul nopții se odihnea ficatul. După ora 24 puteai să o trezești în vederea unei discuții erotice, literare sau filatelice. De aceea și fantomele își apar abia după miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe ziduri și chiar și pe geamurile în care se etalau lumânări de stearină, flori imortele și coroane funerare simple; nici cu tovărășia restului caselor, la fel sau poate chiar și mai puchinite, și mai răpănoase; și nici cu vecinătatea adormită, dar apăsătoare, a marilor porți de fier ale arhaicului Cimitir "Eternitatea", neliniștitoare și înnegurate, precum aripile nălucitoare menite să-i petreacă pe cei duși, dincolo de unda Styxului. Numele buticului indezirabil era (ha, ha, ha!) "La Hortensia ". Obișnuiții locului, îl re-botezaseră
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
focului, parcă n-ar mai fi avut nici somn, nici case. Toți răgușiseră urlând și totuși urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi cu care voiau să răscumpere toate tăcerile trecutului. În spatele castelului în flăcări, vechiul conac apărea negru și adormit. Când se uitau într-acolo oamenii se cutremurau involuntar. Ignat Cercel, ca să-și încălzească inima, bolborosi singur: ― Iacă, l-a săturat Dumnezeu și de pământ, și de toate! Capitolul XI PETRE PETRE 1 Toată noaptea spre sâmbătă cerul Amarei fu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că niciunul nu avea calificarea necesară, având în vedere timpul liber pe care-l aveau la dispoziție! Fiindcă, în ciuda încetinelii scurgerii impulsurilor mentale datorate hibernării, aveau parte de mai mult răgaz decât zece profesioniști. Visul devenise, vrând-nevrând, principala lor ocupație. Adormit, închis în congelatoare, un echipaj în hăul cosmic nu putea decât să doarmă și să viseze. În materie de vis profesionist, vor rămâne pentru totdeauna niște amatori, dar de un nivel competitiv. Șapte dintre ei așa erau, într-adevăr. Șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
e tata, cu un ciorap de nylon pe cap, venit să controleze dacă dorm. Jocurile noastre erau uneori crude și barbare, îl văd și acum pe Luță bătând, cu o singură lovitură de cataroi, un cui în pieptul unei pisici adormite. Cuiul îi intrase între coaste și-i atinsese probabil inima, căci pisica a înțepenit, a zvâcnit din lăbuțele din spate de câteva ori, chircindu-le spasmodic, și a rămas nemișcată, deși se zice că animalele astea au zece vieți. Apoi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
minte. Mă simțeam neghiob, și conștiința opacității mele mă paraliza. Trecui repede în revistă: Perrault, Grimm, Andersen, Lafcadio Hearn. Mi se păreau toate cunoscute. Mi se părea că aș fi ridicol să le spun povestea Scufiței Roșii sau a principesei adormite, sau a comorii fermecate. Aș fi vrut să știu o poveste minunată, cu aventuri și complicații multe, care să-i placă și Maitreyiei. Să fie, în sfârșit, demnă de un tânăr inteligent și cetit; să fie originală, impresionantă, simbolică. Și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
printre lotușii cu frunzele strânse, în apa aceea fără tresărire, în care se oglindeau zborurile boabelor de aur? Mă scuturam mereu, pentru că preajma noastră se prefăcuse în basm, și omul tânăr din mine, omul ceasului aceluia de amăgiri, se lăsa adormit le sfințenia și irealul prezenței noastre în fața acestui eleșteu încremenit. Am stat așa mult timp și n-am cutezat atunci s-o sărut pe Maitreyi. Nu mai doream nimic, nu mai simțeam nevoia vreunui gest. Era o seninătate nefirească în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sergenților de stradă, clopotele bisericilor și sirenele fabricilor au dat azi-noapte alarma de câteva ori. Apoi s-au pornit tunurile, care n-au încetat o clipă, și, printre ele, mitralierele. O beznă foarte deranjantă, prin care orbecăiam toți, nervoși și adormiți. Bineînțeles că am avut dificultăți ca să-mi conving oamenii să coboare în pivniță (așa cum cere Ordonanța poliției), opiniunea generală fiind că nu există pericol. Până acum, într-adevăr, se pare că vizitele Zeppelinului, căruia oamenii îi spun „țipiligul“, nu au
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cît maică-ta e la mare pentru Încă o săptămînă. Încă mai ai nisip pe picioare, Înainte să te sui În tren, ai făcut o ultimă baie, la răsărit, pe plaja pe care rătăceau trei pescari și cinci milițieni. Ea, adormită, nu a Înțeles de ce pleci așa de precipitat. A fost așa de rea ideea cu salteaua? De ce n-ai rămas cu Florin și cu prietenii lui? De ce pleci așa? te-a Întrebat. Nu plec nicicum, dar cum dracu’ să mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și, după un raid nocturn prelungit pe la valize, Box ajunge și la mine. Nu se mai obosește să mă trezească și să-mi zică să i-o deschid. Se servește singur, Îmi trage valiza de sub pat și În prima clipă, adormit, nu-mi dau seama ce se Întîmplă. Mă ridic din pat cînd aud trosnind iar lacătul sub tocul bocancului. Pare să-și fi făcut plinul, e pulbere de beat. Îmi dau seama că aș putea să-l scot ușor afară
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fost acela care l-a informat despre ei, după decesul lor. Mai târziu, Tom regretase că „nu a făcut ceva“ pentru ei. Și mai târziu, a simțit că era vorba de un mister pe care era preferabil să-l lase adormit. A simțit același lucru, dar cu mult mai multă intensitate, când a aflat de moartea tatălui său. Alan murise pe parcursul unei „experiențe medicale“, într-un laborator din Hong Kong. Nu ieșise la suprafață nici un fel de detaliu. În anii lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
noapte în urmă, John Robert visase că era urmărit de o droaie de purcei guițători, care se dovediră a fi de fapt prunci omenești, alergând foarte repede în patru labe. Mai târziu, văzu aceleași creaturi zăcând trântite pe jos, parcă adormite, numai că acum erau păpuși, iar el își spusese: „Deci erau numai niște păpuși.“ Câteva zăceau nemișcate și acestea i se părură a fi moarte; altele se mișcau încetișor și zvâcneau, și acestea i se părură a fi pe moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un verde livid pe câțiva pini din Victoria Park. În spate, bezna opacă a izlazului de o parte, și „Țara Pustie“ de cealaltă. Simțământul de iubire universală, care-i năpădise inima pe parcusul reuniunii, stăruia. Simțea, în timp ce privea la orașul adormit, ardoarea și tăria făpturii lui tinere, care se prefăcuseră, parcă, într-un soi de înțelepciune. Un elan de nestăvilit, care lua forma bucuriei, i se propaga prin întregul trup, făcându-l să vibreze. Își aminti de cuvintele lui Emma: „Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
asigurându-se că nu se afla nimeni pe coridor, se strecură în cameră. Înăuntru, zgomotul era foarte puternic, pentru că Rozanov lăsase deschisă ușa băii. George închise, în urma lui, ușa de la intrare. Nu era prea surprins că-l găsise pe Rozanov adormit. John Robert respecta un program riguros, care prevedea ore de lucru foarte matinale și altele nocturne, până la ceasuri înaintate din noapte, precum și o oră de somn adânc după-masa. (Acest somn de după-masă, susținea el, îl ajuta să trăiască două zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zăcea pe spate și sforăia. George rămase neclintit, apăsându-și inima cu mâna și privind. Pe urmă, înaintă în vârful picioarelor. Dacă un tânăr flușturatic, de douăzeci de ani, Tom McCaffrey să spunem, s-ar fi apropiat de o fată adormită, pe jumătate dezbrăcată, relaxată în somn (să ne imaginăm o păstoriță), pe care ar fi adorat-o, nu s-ar fi putut simți mai tulburat decât George, acum când îl găsise pe Rozanov dormind. John Robert era îmbrăcat, dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
odihnea pe piept, cealaltă era întinsă peste marginea patului, cu palma în sus, înspre George, în ceea ce ar fi putut semăna cu un gest amical. George s-a uitat îndelung mâna întinsă. Apoi și-a mutat privirea cercetătoare spre fața adormită. Nici măcar în somn nu era calmă. Buzele umede întredeschise, printre care se strecura bulbuceala sforăitului, erau proiectate în acea expresie botoasă, dominatoare, care-l caracteriza. Ochii închiși, în orbitele lor pătate, erau ușor încrețiți. Pomeții înalți se afirmau la fel de imperativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
rânjet care putea fi luat drept o expresie de extremă durere. Își suflecă mânecile cămășii. Filozoful respira foarte încet, cu un ușor horcăit. De astă-dată își păstrase dantura între gingii, astfel încât bărbia și gura nu-i mai erau prăbușite. Fața adormită i se părea lui George uriașă și nesimțitoare, un morman de hălci fleșcăite, zbârcite, spongioase și poroase, bătrâne, ca resturile de piei și de zgârciuri ce nu pot fi gătite și se aruncă la gunoi, sau ca un maldăr de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
hainei gri în carouri a lui George și părul lui întunecat, căzu în genunchi, lângă el, cu un strigăt de mulțumire și recunoștință. George zăcea cu fața în iarbă și, la început, când preotul îi cuprinse umerii cu brațul, păru adormit sau leșinat. — George, George, sunt eu, părintele Bernard, am venit după tine, trezește-te! George tresări, se răsuci pe o parte, deschise ochii, clipi de câteva ori, apoi îi închise din nou. — George... nu te neliniști... sunt eu... am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]