79,378 matches
-
pe lumea asta în afara noastră, îi strig eu cu disperare din toată albiciunea oaselor mele. Dar ea nu. În felul ei îmi spune că greva e importantă. Eu îi spun că nu e. Și ea îmi spune că: -ba da! Aerul melancolic al Betinei îmi spune că: -Nu, e important. -Ce anume?... Ce anume e important?, întreb încercând cu din ce în ce mai multă greutate să-mi ies din muțenia, din surzenia, din înțepenirea în care intru în fața ei, madona mea și a tuturor
Îmi amintesc de Betina by Damian Necula () [Corola-journal/Imaginative/9613_a_10938]
-
doruri, e nălucă, Așa cum e prezentul O undă de fantasme. Ajung pe foaia-ntinsă La strada care suie Spre casa cu grădină, Unde foșnesc castanii, Și intru ca o rază Pe poarta dispărută. Aceleași crengi fac valuri Pe mările de aer, Și văd în ochii tatei Corabia care pleacă Spre alte orizonturi. Alter-ego Virginiei Woolf Ar fi oare posibil Să ne-ntâlnim în scris, Când deschizându-mi cartea, Ca pe-o fereastră-n noapte, Să-mi iei sufletu-n mâini? Cuvintele
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/9877_a_11202]
-
generos de instructor plătit cu ora, fiindcă am nevoie doar de salariu ca să ajung de la mine la mine De câte ori vreau Despre eroi și morminte Tot ce știu despre mine Ești tu Tatuajele tale pentru orbi scrise pe gleznele tale muzicale, aerul fierbinte mișcându-se somnoros mult mai jos de pubis și venele subțiri Atât de neliniștit și flămând merg pe pielea ta de acasă la birou și de la birou acasă Cu degetele înfipte adânc în buzunare ca niște seringi Pline în loc de
Poezii by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/9834_a_11159]
-
ele nu sunt niciodată, mai ales pentru colegii lor din Clădire. Radu și Letiția au stat cît mai departe de catafalcul plin de flori al domnului Hariton, evitînd să îi privească de aproape buzele vineții, întredeschise peste dinții sticloși și aerul sfidător; atinsese apogeul candidei lui siguranțe de sine. Contaminată de coroane, discursuri, flori, plânsete, bucuria că erau împreună se compara inevitabil cu ceva grav și străin, dar niciodată moartea nu a fost mai departe de ei decât atunci. Privirea însuflețită
Coincidențe? by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/9383_a_10708]
-
circa 8 ani, atunci cînd fostul ultim proprietar al casei, secretar de stat în guvernul Antonescu, aflat, în mod miraculos, încă în viață, chiar dacă greu de recunoscut, ieșea, după 20 de ani, din ultima închisoare, cea de la Aiud, ca să respire aerul de Bărăgan al domiciliului forțat, timidul dezgheț inițiat de același Gheorghiu-Dej mărise fluxul ieșirilor și intrărilor în Poșta pentru Străinătate. Odată cu gradul de general, directorul a primit și un sediu nou, mult mai spațios, și o aparatură tehnică adaptată. Bătălia
Coincidențe? by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/9383_a_10708]
-
mi-l închipui conștient de asemănarea dintre gura deschisă în rîs a femeii din roman (și a avatarului ei bucureștean) și gurile crocodililor din Jaipur în așteptarea cărnii crude. Eu am crezut multă vreme că acest "clișeu privat" era, în ciuda aerului său de citat, o invenție a lui Mircea. Apoi l-am identificat în Artistul și moartea și abia acum în Point Counter Point, la recitire, dînd de pasajul din jurnalul lui Quarles. În romanul lui Huxley, repet, amuzant e că
O pagină de jurnal despre Mircea Ivănescu by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/9770_a_11095]
-
care, pentru unii, erau modele tentante: "Hai să dormim, iubito, pe podea. / Geamă bolnav de gelozie patul. Vreau să te simt intrînd sub pielea mea, / ca într-un cort unde-ți voi fi amantul. Cîtă lumină înclini de la genunchi! / Cît aer pui cu sînii în mișcare! Să sufăr plin de seve ca un trunchi / de tei, răpus de tînăr / din picioare". Sfîrșitul primei catrene ("ca într-un cort...") este un potrivit subterfugiu de a evita licențiosul în această "iubire înmormîn-tată-n carne
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
este înzestrată să o facă, fără să poată merge însă destul de departe pe acest drum, pe cît de ademenitor pe atît de anevoios. Dovadă acest simplu, rece-senzual, poem de dragoste: "îi mîngîia mîinile coapsele / de se mirau degetele / îmbobocite cînd aerul muțea / și sorbea doar pie-lea ei / foș-ni-toa-re // îi sorbea ochii de nu-l încăpeau / toate abisurile lumii și ale / ne-lumii / îi strivea măceșele bu-zelor" etc. Și ceilalți trei (Iulian Fruntașu, Maria Șleahtițchi, Adrian Ciubotaru) dispun de o anumită dexteritate
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
semințe și frunziș, după care urmează instalarea pe termen nedefinit, trîmbițată în modul lor inconfundabil, fără discreție, delăsare sau teamă de pericol - acesta din urma foarte real, dealtfel. Căci pentru unii dintre noi, porumbeii cu emanațiile lor sonore ce despică aerul începînd cu zorii zilei, și mai cu seamă cu murdăria care-i însoțește - un flux dezordonat de molecule aflate în stare de dezagregare - sînt o adevărată pacoste de care încercăm să scăpăm cît mai degrabă. Uneori nu destul de repede totuși
Răzbunarea porumbiței by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/9841_a_11166]
-
văd cum îmi arată stupefiată cu degetul înspre stocul de geamantane: sus, sus de tot, trona peste ele în nemișcare, ca o omidă uriașă, un porumbel, arborînd, mi s-a părut mie, cum îl privam de jos în sus, un aer sfidător și trufaș. Dar porumbița, căci asta s-a dovedit a fi, nu era singură în mijlocul dezordinii prăfoase peste care stăpînea ca o regină a unui miniatural regn vegetal intrat în semi-putrefacție: alături de ea se afla, imobil, gălbior, emoționant și
Răzbunarea porumbiței by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/9841_a_11166]
-
eu afară și-l pun bine", mi-a răspuns. De ce nu mi-a dat prin minte pe loc să așez puișorul, de pildă, pe mica platformă, și așa maculată de excremente, pe care era amplasat motorul cubic al instalației de aer condiționat din salon? Suspendată în afara balconului, cușca motorului se afla exact la îndemîna unui zbor de porumbel, m-am gîndit eu după aceea, cînd era prea tîrziu. Sau de-a curmezișul uneia din coloanele alongate din material plastic care astupau
Răzbunarea porumbiței by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/9841_a_11166]
-
întunericul compact al jaluzelelor închise ermetic în toată casa. Știam deja că sînt condamnată la o vigilență îndelungată și totală, destul de deprimantă prin consecințele sale imediate: lipsa luminii, lumina neîngrădită, vindecătoare, masa de sticlă lichidă care precede toate lucrurile, inclusiv aerul proaspăt al dimineții. în același timp, meditam în orele de singurătate - singurătate simțită ca o formă supremă lipsei tale de utilitate pentru alții - asupra fețelor multiple ale Răului, acela nedepășit de nici o lege umană dar pe care cei mai mulți dintre noi
Răzbunarea porumbiței by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/9841_a_11166]
-
articuleze cîteva cuvinte. Păsările, păsările, am deslușit pînă la urmă bolboreasla ei. Iar mai tîrziu am constatat cu groază că nu-și putea deslipi pleoapele. La scurt timp după aceea, fantoma înaripată a creaturii, gigantică, grotescă, lividă, cu ceva din aerul înfricoșător al Comandorului, m-a vizitat din nou. Cine ucide inocența trebuie să piară", s-a gîngăvit ea. Pînă la a treia generație a părinților păcătoși... Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi..". Mințea. Bătea cîmpii. Ochii frumoasei fetițe au fost
Răzbunarea porumbiței by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/9841_a_11166]
-
într-o oglindă de piatră galbenă și-și piaptănă părul care-și schimbă din clipă în clipă culoarea și-n fiecare piatră galbenă iubita mea își desface de pe pulpe foarte încet ciorapii de mătase de piatră galbenă eu pășesc în aerul foarte dens în ozon și îmbrățișez cu tandrețe fiecare piatră galbenă din grădina pardosită cu iarbă foarte verde și copaci foarte verzi eu sărut fiecare piatră galbenă în care iubita mea își piaptănă părul cînd negru cînd galben cînd albastru
Poezie by Nicolae Tzone () [Corola-journal/Imaginative/9986_a_11311]
-
METOPĂ I Domneșten aer liniște și pace. Case Împrejmuite-n spațiul dac Stau risipite-n șes ori pe coline. Știuleții râd la soare din cerdac. Între hambare, morile descântă Litanii monotone În colind, Afară stau În stoguri, prăvălite, Paiele galbene-n căpițe adormind. Pe
Editura Destine Literare by Livia Neamțu Chiriacescu () [Corola-journal/Science/76_a_330]
-
ale naturii oțetari, zăpadă, fire de iarbă, nori, ploaie („a nins indolent și frumos, ca Într un basm nordic”); dar și la „natura” din odaie, Începând cu moliile, mai cu seamă Însă la obiecte și obiective cultural turistice: muzee În aer liber, sculptori, pinacoteci. Revelația acestora din urmă a căpătat interes permanent după sejururile oficiale din Italia și Franța, Grecia. Dacă până la ieșirea din țară, nominalizarea miturilor o realiza prin și din cărți (Paler notând, fie și În treacăt, că n-
De la și spre Octavian Paler. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Science/76_a_285]
-
fost el, zise băiatul de la parter ce părea că Încă se mai află sub impulsul celor Întâmplate. Nici tatăl și nici mama nu-l contraziseră și nici nu-l Încurajară să spună ceva. Teama pe care o simțeau plutind În aer, Încă mai era stăpână pe sufletele lor. Bărbatul și băiatul se Îmbrăcară pe tăcute sub privirile tăcute ale mamei. Luară leșul câinelui și plecară să-l ducă undeva În noapte. De sus, de la etajul doi, domnul Georgescu văzu ceva ce
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
că, dacă cineva este adus la Hristos, el se ridică deasupra norilor Legii și Evangheliei, deasupra profeților și apostolilor: și luând aripile unei porumbițe și ridicat prin doctrina acestor aripi la înălțimi, îl întâlnește (pe Hristos) nu dedesubt, ci în aer, și în înțelegerea spirituală a Scripturilor”<footnote P. G. XIV, col. 1302C. footnote>. Deci, în acest caz, „extazul” însoțește pătrunderea în înțelesul mai profund al Bibliei sau dogmei; și astfel, devine o pluralitate de „mistere”, percepute cu un număr de
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (I). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/138_a_420]
-
cunoscut și n-a avut un destin mai tragic”, a avut șansa a-l întâlnească în temnița de la Aiud, unde Zahu Până fusese trimis disciplinar de la Canal. Radu Gyr era internat în secția TBC, dar se întâlneau în timpul pauzei “de aer” și schimbau impresii legate de pasiunea lor comună pentru poezie și despre viața din linia întâi a frontului răsăritean unde fuseseră trimiși amândoi pentru așa zisă “reabilitare”. În temnița de la Aiud l-au regăsit amândoi pe Dumnezeu și pe Mântuitorul
Contributia Exilului Litear la Patrimoniul Cultural al Romaniei. In: Editura Destine Literare by george Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_304]
-
ca spirit, prin ceea ce avem.” Stau de vorbă cu Dan și îl văd concentrat. Se gândește la toate marile probleme ale omenirii. Și iubește artă, si iubește semenii, ține mult la tradiția spirituală a românilor. La cultura românească. Are un aer de măreție și de liniște în același timp. Nu încerc să fac aici o evocare. Este vorba despre o descriere fidelă a celui care a inspirat-o, perfect demnă de el. Noblețea și frumusețea să pură, sufletească, țin mai ales
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
stinge nici un furtun de pompier cultural.” La mulți ani, Dan Puric ! CRONICĂ UNUI SUFLET „GEORGE FILIP DIN PONTUL EUXIN” Mi-l imaginez pe Poet În dimineața aniversării sale, visând cu ochii deschiși dar Încă robiți de vibrația care plutește În aer deasupra să asemenea unui val uriaș gata să se lase peste firava luciditate de dinainte de soarele dimineții, vorbind cu un Înger albastru : „Ce vrei de la mine? Întreabă Poetul ușor speriat, ușor amuzat, cu un zâmbet ștrengăresc În colțul gurii. Ce
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
dacă stăm În cap sau În picioare. “trec printre copaci și le sărut iasca de sub umbră miezii-noapte și-o alint cu palma că pe-un scut ce le-ascunde murmurul de șoapte. Neclintirea lor, atât de goi, Le descântă-n aer măreția Și-mi alunga gândul Înapoi Unde-și arde steaua veșnicia” (Sărut copacii) Amintirea merge Înainte ca un nesfârșit asfințit, În urma căruia cerul se Înfioară de mister. Inima tremura de atingerea moale a degetelor, timpul privește Înapoi, căutând o stea
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
ochi, tot așa va trebui să fi insuflat Dumnezeu și în firea omului ceva înrudit cu Sine, pentru ca prin aceasta omul să ajungă să-L dorească pe Dumnezeu. Doar și firea celor necuvântătoare, fie că trăiesc în apă sau în aer, toate au fost structurate conform felului de viață pentru care au fost zidite, încât potrivit conformației și a felului propriu de viață, fiecare să-și găsească mediul corespunzător de viețuire, unele în aer, altele în apă. De aceea și omul
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
fie că trăiesc în apă sau în aer, toate au fost structurate conform felului de viață pentru care au fost zidite, încât potrivit conformației și a felului propriu de viață, fiecare să-și găsească mediul corespunzător de viețuire, unele în aer, altele în apă. De aceea și omul, care a fost zidit pentru a se putea bucura de bunurile dumnezeiești, trebuia să aibă sădită în el o înrudire firească cu Cel din care se împărtășește. De aceea a și fost înzestrat
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
care „și-a sugrumat nevasta și și-a vîndut copiii unui sirian”. Cathartica evadare din planul istoric aduce o scindare ontologică În care „copiii apoi, plângînd, fură urcați În coș, deasupra coșului flutura, ca o zdreanță, o zdreanță umflată cu aer cald”. Dincolo de construcții difuze, de disonanțe accentuate, redate Într-o vitalitate de cuvinte haotică, „Fric” se coagulează În “Lucrarea Creației” Într-un ansimbol, 1715. Mozaicul uman cristalizat Într-o istorie. Aceasta este impresia pe care o lasă, cronotopic, volumul lui
ALECART, nr. 11 by Clara Cășuneanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92868]