1,253 matches
-
șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din sârmă de alamă, a părului proaspăt tuns, dar dezvăluind, din pricina neglijenței, și o bordură albită, cam de un centimetru, la rădăcină, nemaiscufundată în colorant. Vorbi, c-o bună dispoziție cuceritoare, hîțînîndu-și cu umor un picior. - Gabi, scumpete, ce-ai rămas așa, cu capul în buzunar?! Doar n-o să-mi ții acum neprezentați doi domni atât
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bulevarde nemaivăzute în rochii pale, ușoare ca adierea de pasăre, a franțuzitelor în teci de hermină, cu pantofi mofturoși sau cu sandale de lamé, a eleganților strânși în ghete de lac și-n corset, cu buzele melodramatic fardate și obrajii albiți farmaceutic cu pudră, fudulindu-se ca niște curcani sub pălăriile de panama. Traversară astfel viscerele și viețile mai multor otrăvitoare, a unei moașe, ce, din prea adâncă plictiseală, axfisia gemenii, a unui anarhist bulgar, a unui maniac ce aerisise noaptea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se retragă la casa lor, să se căsătorească... 190 DANIEL BĂNULESCU director. Domnul străin era foarte înalt - să fi avut vreo doi metri -, mătăhălos, ocarină borcănată, mustăți în furculiță, o uitătură de parcă i se furaseră boii de la bicicletă, părul albit. Complicii mei se ghemotociseră sub o masă și nu l-au văzut. Am discutat lângă fereastră, convingîndu-mă de trei ori că tot ceea ce dorise dumnealui era să ne spună era noapte bună. Am tras de aici concluzia că era, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
era la îndemînă tuturor să-l rostogoleasă prin 181 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI gât de mamă și gât de copil și nu se ferise, cât haiducise, de la nimica. Să tot fi călcat spre 60 de ani, crăcănat, tâmple albite, ochi porcini, dotat însă cu o forță herculeană și, din această pricină, poreclit, de gura spurcată a hoților bucureșteni, Gărgăriță. Dintr-un început, Gărgăriță nu-l băgă în seamă pe Ulpiu. Și nici Galopenția nu înregistră că ar exista vreun
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
celor doi pereți boltiți medieval, triplîndu-se în partea de sus, purtând ferestre în ei. La a doua masă, beau votcă din niște păhărele cât unghia, un taximetrist mătăhălos, un lungan numai os, lipit de propriu său trenci imens, tuns scurt, albit, cu alură de înotător și un personaj străveziu, chel, supt, cu ochelari imenși și mutră de Mircea Eliade, descărcîndu-și în toate direcțiile sclipirile de fachir. Și prin toracele căruia, IF-ului i se năzări că întrevede siluetele țigăncilor de afară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
național. Am fost pocnit de-o disperare pe care-o calific, în general, în public, drept moderată. Nici nu progresasem prea mult. Nici nu dădusem înapoi îngrijorător de mult. - Aici? întrebă, în aceeași dimineață, pe palier, un bărbat înalt și albit timpuriu, adresîndu-i-se unui borțos care, după ce biruise cu osteneală treptele până la etajul meu, ținea suspendat, la capătul unui fir din păr de cal, un pendul de alamă, deasupra unei hărți ferfenițite și mânjită cu valuri succesive de grăsime, începînd de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trupului. Pe când, cu răsuflare hârjâită de dragon misterios, Fiorosul Marcel își desfăcuse, generos precum o umbrelă, maxilarele, nesolidarizate de nici un cartilaj. Aspirând în măruntaie trunchiul cilindric al scundului propagandist, din care, o secundă înainte de ultima îmbucătură, rămăsese afară doar frizura albită, bogată, tunsă scurt, plus limba ascuțită a cravatei, care i se ridicase și îi spânzura peste creștet. În sfârșit, în cel de-al treilea și ultimul rând, exemplarul Bibliei, sprijinit de pervazul etajului doi al blocului Romarta, exemplar în care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai impresionă Însă pe soțul ei, ca-n atâtea alte dăți... A plecat așa cum spusese, și nu s-a mai Întors la noi. A fost o nouă lovitură pentru mama, care s-a trezit Într-o dimineață cu părul complet albit, fapt pentru care din clipa acea a Început să poarte mereu o broboadă Întunecată și aproape să nu mai schimbe vreo vorbă cu cineva. Vizita lui Teofil, colegul de bancă și prietenul meu cel mai bun, fu cu mare greutate
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o față Înspăimântătoare, de crustaceu, scotea intermitent o limbă vâscoasă, lungă și crăpată la vârf. Avea privirea risipită și un tremurat nervos Îi zguduia trupul galbenverzui, asaltat de săruturile descătușate ale bărbatului micuț și chelos, cu șuvițe rare, de păr albit. Spatele bătrânului părea, dea lungul coloanei, acoperit cu solzi lucioși, iar unghiile, Înfipte În carnea gelatinoasă și vălurindă a celei pe care o Îmbrățișa, erau negre la vârfuri și foarte lungi. Pielea, zbârcită, ieșea parcă din conturul celor două trupuri
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cântarea dulce a unui blând poet, Poporul, ochi-n lacrimi, jură în ceasul sânt C-o Românie una esistă pe pământ Și au făcut Credința, Voința lor cea tare Din două țări mici, slabe, o Românie mare. Când oasele-mi albite, destul-îs și ajung {EminescuOpIV 469} Ca să deștepte-o țară din somnul ei cel lung, Ce poate face-atuncia sufletul meu cel mare Care din noaptea morții înfiorat apare, Sufletul meu de flăcări, de veacuri desmierdat? Sburam, un basmu palid, prin cerul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
proporționat dumnezeiește. A mai spus: Întră În pat sub plapomă că eu nu mă uit la tine! Va era În mare Încurcătură, avea indispensabili, izmene, din pânză de America și nu știa dacă se cuvine să intre cu cămașa din albită și În izmene, destul de curate, sub cearceaful imaculat. Profesoara s-a foit un pic, Va a crezut că femeia s-a supărat că este prea Încet, a intrat sub plapumă și s-a Întors cu fața la perete, fără a lăsa să
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
din apropiere și i l-am pus pe umeri, Încercînd să-i opresc hemoragia nazală. Sanger s-a așezat lîngă ea, prea ostenit ca s-o mai poată lua de mînă, cu apa curgîndu-i șiroaie din haina de mătase. Părea albit și micșorat, parcă ieșit dintr-o baie de formaldehidă, dar În privirea cu care Îl fixa pe Bobby Crawford pe deasupra piscinei Însîngerate nu se citea nici urmă de șovăială. După ce și-a recăpătat puterile cît să stea pe picioarele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Omar - împăratul acestor tăceri - stătea ghemuit lângă rezervorul de apă și număra orele până la asfințit. Dar parcă fusese în altă viață. Azi, Omar - cavalerul atâtor neliniști trimise să moară în locuri străine - rămăsese în câmp, adormit, cu fața sub platoșele albite ale norilor... Dintr-odată, în vis, îi țâșni sucul roșu de ash-e anar, care îi fusese ca o supă de nuntă. — Ce știi să gătești? o întrebase cumnatu-său pe Ghazal, care nici nu ridica ochii. — Păi... dolme și koresh-fesenjan, răspunsese
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ață: finul Tache, un munte de om, cam zbanghiu la privire, cu a lui, o muiere puțină, roșcovană, ce bea binișor, la umăr cu bărbatul; cuscrul Vasile, rotar, voinic și ăsta, văduv cu doi copii, de față; nenea Ghiță Bîlcu, albit și posomorit, care usca în dușmănie cănile, cu mare pricepere și fără osteneală, și el cu soața, fina Smaranda, tăcută, cu 31 ochii în toate părțile, și Cristea, rudă veche de-a soacrei, om în putere, aprig la vorbă, înverșunat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
proprietarului, domnul Bică-Jumate, o sală lungă cit un vagon de tren, cu trei cuptoare. Printr-o ușă, intrai într-o încăpere cu pereții acoperiți de rafturi șubrezite. Mirosea greu, a făină acrită. Înăuntru, despuiați până la brâu, roboteau lucrători, cu fețele albite, slabi și palizi, purtând pe cap scufe de pânză, să nu-și pârlească părul la dogoarea cuptoarelor, în care ardea un foc neostenit. Jupânul cobora pe la trei, când încă nu se lumina de ziuă, îmbrăcat numai într-o cămașă de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oraș la fel de îndepărtat. S-a întâmplat uneori ca o caravană întârziată să-i găsească pe unii dintre acei oameni morți de foame în colibele lor. Deșertul devine însă cu adevărat infernal dincolo de această localitate. Nu mai dai decât peste oase albite, de la oameni și cămile care au murit de sete, singurele animale vii care pot fi întâlnite din plin fiind șerpii. În porțiunea cea mai aridă a acestui deșert se află două morminte acoperite cu o piatră pe care sunt săpate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Am văzut mii de fizionomii În viața mea, nici una Însă capabilă să se schimbe atât de radical Într-o fracțiune de secundă. Chipul surâzătorului meu interlocutor concura acum cu succes lipsa de expresie a unei măști mortuare egiptene. Buzele lui albite au articulat trei cuvinte enigmatice și - cel puțin așa mi-au sunat mie În urechi - amenințătoare: - A venit timpul! 12 Adam Adam tăcu brusc. Privea În gol concentrat, ca și când ar fi căutat Într-un spațiu nedefinit ceva - imagini, cuvinte, Înțelesuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
poate arăta exact la fel pe dinafară când pe dinăuntru totul s-a schimbat. Antreul, livingul, bucătăria; totul pare atât de gol acum. Totul e curat. Totul e spălat, măturat, șters de praf, aspirat și pus la locul lui. Oase albite. Toate lucrurile de valoare le-am pus în lăzi, în camera încuiată. Toate lucrurile periculoase le-am îngropat în corespondență protectoare. Am coborât jaluzelele în bucătărie, am tras draperiile în living. M-am așezat câteva minute pe sofa și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
avusese În grijă de mic, continua s-o facă și acum. Când am deschis cafeneaua literară, s-a oferit să mă ajute, i-am dat și acțiuni În firmă, bine am făcut. Clienții se mirau văzând la pult o bătrânică albită, dar cu ținută, elegantă și amabilă. Părea un fel de mascotă a localului, nu aveau de unde să știe că ea ținea de fapt afacerea. O simpatizau Însă, era femeie deșteaptă, citită. În plus, părea atât de inofensivă că, vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
face, părul nu ți-l pot reda în trei zile. Păcat că te-au tuns. Aveai păr frumos ? Muțenia deținutei nu o scandaliza. Întrebările păreau doar un fel de ipoteze amuzante. Cum ar fi fost, oare, părul domnișoarei în întregime albit ? — În rest, te-ai menținut acceptabil. Asta e chiar o victorie. Zâmbise din nou, ca unei rude sărace... Deținuta ar fi putut recunoaște rânjetul unei verișoare, în grădina copilăriei, sau una dintre amantele tatălui. — Azi ți se îngăduie program la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aruncă într-o oală cu vin, mai face câte un chef cu vin de Burdusaci, satul său natal. O clipă și-l ia conviv pe Mihai Ursachi pentru a-i citi la ureche cum: „învălurau cu chiot băutura/Holtei pizmași albiți în țintirim/ Și sărutau hoțește prea plăcute/ Femei cu buzele muiate-n vin". Sarabanda versurilor rupte din viile ce îmblănesc colinele Iașilor va continua până în ultimul poem intitulat ,, Ca vinul de când lumea" și în care poetul își face „autocritica": Sunt
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
fereastra deschisă și făcea sticlele să strălucească. Sticlele erau pe jumătate pline. Berea făcuse puțină spumă, nu multă pentru că era foarte rece. Spuma făcea un guler dacă turnai berea Într-un pahar Înalt. Mă uitai prin fereastra deschisă la drumul albit. Copacii de lângă drum erau prăfuiți. Peste drum era un câmp verde și un râu. Malul era presărat cu copaci și mai era și o moară de apă. În fața morii vedeam un buștean lung În care tăia un ferăstrău. Părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-se uneori ca expresie a altei lumi. Treceam pe lîngă banca de altădată din grădina publică. Stăteam pe ea, acum, rezemîndu-se de stinghiile orizontale, alți tineri, fete, băieți; nici unul din aceștia nu și-ar fi Închipuit, văzîndu-mă cu tîmplele ușor albite, bărbat Între două vîrste, corect Îmbrăcat, scorțos, cu nelipsita cravată burgheză la gît - adică de om al burgului, al orașului zice-se - că În urmă cu cîteva decenii, tot tînăr ca ei, adolescent, m-am aflat pe aceeași bancă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
batic de aceeași culoare Îi ținea părul În coc și-i deschidea fruntea albă și dreaptă spre lumina zilei de primăvară, ușoara noblețe a stirpei ei. Îi sărutai mîna, rostii banalele cuvinte de rigoare, la fel celorlalte femei; soțul ei, albit, mă luă de braț, intrai În sufragerie, acum cameră funerară; sicriul cu trupul fără viață al Învățătorului stătea pe masă cu dantelării și flori În juru-i. Mă Închinai; ochii lui, sub pleoapele Închise, priveau acum spre o lume necunoscută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
servi șirul de meseni, Își aduse un scaun și, forțînd un mic deranjament, se așeză Între mine și cel din dreapta, secretarul școlii, un bărbat tînăr și chipeș) o ridicare de mari cortine peste timpuri În adevăr uitate; ningea pe cîmpuri albite și eu mă plimbam cu ea pe drumul comunal de acum patru decenii, ea alunecă, zăpada era pe alocuri Întărită, și ca să nu cadă o prinsei În brațe, vrui s-o sărut, dar ceva mă opri. Mă felicitai În sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]