13,186 matches
-
unui lințoliu, ce se mișca singur deasupra ei. De sub el, încrețit în valuri, doar picioarele i se dezveleau de la genunchi. Pe ele le recunoșteam, da; ființa, ce părea neînsuflețită din prelungirea lor, mi-era complet străină. Umblam ca siamezii pe aleile rezervației, fără să ne mai atingem, doar privirile noastre se întâlneau în reprize lungi, fără să se plictisească, fără să obosească. Am să-i cer să meargă cu mine într-o zi, în ziua în care am să fiu pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
totul. Era de-a dreptul pasionant! Ca o radio-novelă, domnule, pe care s-o urmărești zilnic! Problema este cu totul alta, domnule judecător! După cum știți, domnul Philip nu se deplasează decât în conglomerate. Prin urmare, el depășește cu mult capacitatea aleii de beton ce-și croiește drum printre răsadurile de flori din fața scării. Deci, domnii Philipi distrug cu bună știință și sistematic, cu tălpile lor marginale și mârșave, panseluțele expuse la marginea aleii. Iar eu, imaginați-vă, cât muncesc zi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
conglomerate. Prin urmare, el depășește cu mult capacitatea aleii de beton ce-și croiește drum printre răsadurile de flori din fața scării. Deci, domnii Philipi distrug cu bună știință și sistematic, cu tălpile lor marginale și mârșave, panseluțele expuse la marginea aleii. Iar eu, imaginați-vă, cât muncesc zi de zi, să le recuperez, să le resuscitez, să netezesc pământul deranjat de călcătura ireverențioasă și greoaie a domnului Philip. Și totul din cauza ei! Numai din cauza ei! (Arată spre Dora cu degetul.) Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
bate cu ciocănelul în pupitru.) Judecătorul: Vă rugăm, liniște în sală! Vă vine și dumneavoastră rândul imediat! Cleopatra: În concluzie, menționez că formula tripartită curentă a domnului Philip materializată în dimensiunea extinsă a triplului soț, care duce invariabil la transgresarea aleii și distrugerea câmpului de panseluțe, este iremediabilă și ireversibilă. Judecătorul: Vă mulțumesc. Acuzația dumneavoastră este întemeiată. Trigamia este o chestiune deosebit de gravă, chiar dacă e dobândită fără premeditare. După cum, indiferent de dimensiunea extinsă impusă de noua condiție tripartită, acuzatul nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
într-o direcție sau alta, nu am băgat de seamă că suntem atât de lați și encombranți și drept care, cu dimensiunile noastre atipice, am disturbat bunăstarea și liniștea florilor. Prin urmare, propun ca de-acum încolo să ne deplasăm pe alee lateral, ca la dansurile populare. Ne așezăm cu fața perpendicular pe alee și facem câte un pas lateral, mai batem pe loc, mai la dreapta, mai la stânga, până ne scufundăm cu totul în scară. În felul acesta, nu vom mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
atât de lați și encombranți și drept care, cu dimensiunile noastre atipice, am disturbat bunăstarea și liniștea florilor. Prin urmare, propun ca de-acum încolo să ne deplasăm pe alee lateral, ca la dansurile populare. Ne așezăm cu fața perpendicular pe alee și facem câte un pas lateral, mai batem pe loc, mai la dreapta, mai la stânga, până ne scufundăm cu totul în scară. În felul acesta, nu vom mai deranja panseluțele doamnei Cleopatra. (Și exemplifică: se mișcă lateral către judecător, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
doamna Cleopatra) Presupun că doamna Cleopatra e satisfăcută de soluție. Vă puteți retrage, doamnă! Cleopatra: Ba nu-s de-acord. Florile ca florile, dar ce facem cu trigamia? Ea rămâne dacă domnul Philip se va deplasa sau nu lateral pe alee. Să divorțeze! De ce să aibă ea triplu soț și alții nimic, domnilor? Să i se pună în vedere să divorțeze! Deplasarea laterală rezolvă doar parțial problemele. (Judecătorul, confuz, dă din cap. Își pune căștile.) Judecătorul: Să divorțeze atunci! De ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu ochii languroși și albaștri de marinar reformat. Avea fața umflată și buhăită, dar dintr-o dată nu mi se mai părea atât de grotesc. Hai, lasă, du-te! Fugi! Te așteaptă "mamele". O iau la fugă și mă opresc pe aleea ce iese din plajă, unde "mamele" s-au oprit să privească prin gardul de sârmă, care desparte grădina de poteca ce duce către centrul satului. Un grup agitat de oameni încearcă să prindă un măgar. Îl hăituiesc din toate părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ale grădinii. Chiar dacă se întâmplă să-și țină ochii deschiși, Jorge nu privește niciodată la bolnavul ce freamătă în jurul lui disperat să-l atingă. Ochii lui sunt ațintiți în gol, închiși sau deschiși, el își găsește cu ușurință drumul printre aleile încurcate. Dacă i se pun întrebări în timpul periplului, Jorge răspunde laconic, cu o voce guturală ce-i sosește din adâncurile pieptului sau ale burții. Aidoma unui ventriloc, abia dacă își mișcă buzele și, de cele mai multe ori, ceea ce răspunde nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
zile, când somnambulizează, Jorge merge foarte încet, în altele uluitor de repede. Statura lui înaltă și zveltă, pasul lung și ferm îi pune în dificultate pe bolnavi și uneori chiar și pe guru, ce încearcă tot felul de scurtături printre aleile grădinii, spre a-i ieși în întâmpinare. Se povestește că, într-una din zile, unul dintre bolnavii neumblători a sărit în picioare din căruciorul împins de guru și s-a năpustit cu toată furia asupra lui Jorge spre a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
bolnavii neumblători a sărit în picioare din căruciorul împins de guru și s-a năpustit cu toată furia asupra lui Jorge spre a-l putea atinge. Bolnavul, exasperat, își lua ultima șansă după atâtea încercări ratate în care cutreierase pe aleile grădinii, cu un guru epuizat, gâfâind tot mai resemnat în ceafa lui. Odată ridicat în picioare, a început să alerge după el spre propria lui stupefacție, însă, fără nicio șansă de a-l prinde, pentru că Jorge era în una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Sunt cu mama la bunica, la cimitir. Aceeași lumină albă, orbitoare soarele, un glob de foc pe cer. Transpir de căldură, dar cu toate acestea mi-e foarte frig, în special la picioare; transpirația mea e rece. O pornesc pe aleile cimitirului în căutarea unui chibrit; nimeni nu are și mă întreabă la ce mi-ar putea folosi unul. Le răspund totuși că bunicii i s-a făcut frig. "I-ai dat toate hainele de pomană?" Răspund că da. Nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sub tristețea ei de 86 de kg. "Sprijină-te în baston!" strigau atomii scândurilor. "Liniște!" răspundeau moleculele oaselor ei bătrâne. Autovehiculele, tramvaiele, bicicletele, motoscuterele, ATV-urile, elicopterul Poliției care monitoriza traficul, toate mergeau în marșarier. Îndrăgostiții se plimbau agale pe alei, cu spatele înainte, semnalul sonor nu mai era claxonul, ci piuitul. Fiind un trafic de retragere spre casă, tot orașul era un univers de piuituri. Girofarul ambulanțelor se rotea în sensul invers al acelor de ceasornic și sirena suna de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
au primit răspuns, Mamă, mi-e frică să intru pe această poartă! Nu-i nimic, e ca trecerea de la seceriș la toamnă. În timp ce una vedea aparențele, cealaltă observa esențele. Dar era frig în piața dusă de mână de Mama. Pe aleea cealaltă, prin mulțime, Mama era în brațele Mioarei, un trecător cumpăra roșii și Mioara 1 îl vedea pe bărbat cum se dezbracă încet, își așează hainele într-un colț și o trage cu forța pe vânzătoare. După ce o anihilează cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
doilea pătrar de lună din primăvara viitoare. Și acum abia era toamnă, prilej pentru Mamă de a-și coase pe rochia ei de mireasă scoasă din cutie și mirosind a naftalină, ciorchini de struguri negri, de a împodobi podeaua și aleea de la poartă cu frunzele castanilor și teilor de pe bulevardul Karl Marx. Măturătorii, bine plătiți, descărcau basculante cu frunze în curtea Mamei. Bărbații aveau să-i vină. Timpul chemat de Mioara Alimentară întârzia să apară. De fapt, nu putea, pentru că trenurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
istorie, de amintiri cu flori puține, smocuri de gazon și copaci triști, bălării utile pentru câini, rozătoare și trecători, deasupra tuturor stagnând un cer bolnav, răsfrânt în ochelarii de soare ai Poliției comunitare, bănci care mor de plictiseală și singurătate, alei roase de lepră, zidurile obosite ale unor clădiri, în care veacurile nu mai au istorie, pentru că moartea le-a ronțăit până la fundație, acum rânjind cu gingiile goale și acelea atinse de cancer maxilo-buco-facial, noaptea plutește ca un abur până la brâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
au încetat să mai cânte. Se auzea gălăgia cuvintelor care doreau să se nască. Le-am aruncat sămânța și am rămas goală ca un electron. Acum scriu cu cuvintele altcuiva. Eram pe bulevardul Karl Marx conturând cu bastonul în pietrișul aleii π-ul meu: Mitică Petrache. Din cer începură să cadă oameni: bărbați, femei, copii de vârste diferite. Se ridicau, priveau mirați în jur și o luau la fugă care încotro. Alții cădeau ca bolovanii: în cap, pe spate, în picioare sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
zvârcolite de lumina albastră a televizoarelor, bună seara, răspundeau vaporos tufele întunecate de tuia tunse perie, pline de praf, în care se-ascundeau gărgăunii tinerilor din fața laptopuri-lor, cu nimic încurajați de informații, mai prejos decât închipuirile hălăduind prin noapte pe alei, la rendez-vous cu captatorii acestor mizerii umane, gunoierii; bună seara strigau ei veseli, nebuni de veseli, nopții străbătute de partitura în Si violet a visurilor inutile, necreatoare, îmbibate de dorințe și având în vizor doar sexul, bună seara câtă bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
În patru labe se îndreptă spre poarta care era la locul ei și se rezemă de stâlpul cald. Respira greu. Tramvaiul dispăru la curbă, fulgerând scântei albastre. Ploaia care se pornise mărunt spălă invizibilul și descoperi casă cu casă, castanii, aleile de trandafiri, perspectiva. Atunci i se păru Brăila uluitor de frumoasă. Merse prin ploaie până la Dunăre. De pe faleză, vedea un tunel negru susurând monoton și înfundat. Dunărea era întreagă. Parcă vedea orașul pentru prima oară. Așa de mult îl iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de ochi, trei minți încordate. Degeaba. Nea Costică Frizerul nu era trecut în Cartea Morții. Doar cu litere șterse: 22 aprilie, încetat din viață, necunoscut. Cei doi și-au luat sacii bombănind și au plecat clămpănindu-și tălpile bocancilor pe alee. Când m-am trezit dimineața, am văzut urme de noroi prin toată casa până la ușă. După patru luni se apropia 22 aprilie, bătu la ușă o țigancă tânără, cu sânii copți înmugurind sub bluza de mătase înflorată. Râdea și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
deget ca să fiu conștient unde sunt. În vis sau în realitate? Dar eu știu să fiu real și în vis. Adică sunt conștient. Ne-am încrucișat privirile, definindu-l pe Nilă nebun și în tăcere a dispărut cu Nilă pe aleile Parcului. După cum avea să fie gălăgioasă noaptea care a urmat, fără a face loc nici măcar unei iluzii de a dispărea vreodată, am înțeles cu toții că Nilă însuși era o chintesență a tăcerii într-un Univers de Gălăgie. Numai că tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ochii. Ceva îi spune că Santinelă îi citește gîndurile, simte că îi este tot mai greu să-și păstreze aerul de superioritate, avem o armată ruptă-n fund, își dă cu părerea, un morman de ruginituri, adaugă, privind în direcția aleii invadate de buruieni. Dezghețat băiatul ăsta, începe să se gîndească, așa eram și eu la vîrsta lui, dar cîte s-au schimbat de atunci, să am eu acuma un automat pe mîini și vreo două încărcătoare pline aș face ravagii
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mințile, dom’ Roja, a vrut să-și rîdă de noi și ne-a trimis în gura lupului. Dumneavoastră îi cunoașteți destul de bine pe toți indivizii ăștia și știți ce s-ar fi putut întîmpla. Abia cînd ne-am văzut pe aleile alea înguste din parc, făcînd slalom printre copacii desfrunziți ne-a mai venit și nouă puțin inima la loc. Înainte să iasă în Șoseaua Viilor, dădu de două ori ocol Observatorului Astronomic, ca să se asigure încă o dată că nu era
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
se ițeau mulțimea de pedale, manete și robineți. N-ai timp să mai zăbovești pentru că trebuie să te orientezi cît mai rapid cu putință. Dacă te afli în fața punctului de întreținere tehnică, înseamnă că înaintea ta de cealaltă parte a aleii ai rampa de spălare, rezervorul de apă și stația de pompare. Spre stînga sînt amplasate în ordine remizele autospecialelor pentru carburanți și depozitul de materiale. În sfîrșit înspre dreapta, observi și singura clădire luminată, localul pentru săli de clasă. N-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
zece pînă aici. Îți rămîne exact atîta cît să-ți tragi sufletul și să te familiarizezi cu personajul în pielea căruia ai intrat, să-ți faci ordine în gînduri. Ți se pune un nod în gît, auzi cum pietrișul de pe alee începe să foșnească tot mai aproape și cum tălpile unor bocanci bat cadențat pe treptele de la intrare. Maiorul îl privi suspicios, îi ceru să-i dea ceva de scris, se aplecă peste colțul mesei și mîzgăli în registru. Încercă să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]