1,230 matches
-
ședeau la fereastră admirând peisajul. Când am intrat, se întoarseră spre mine. — Charles! — Ia te uită, personajul favorit al glumelor noastre. Charles, bătrâne, speram că ai să vii, nu-i așa, Rose? Două chipuri stăteau întoarse spre mine, radiind de amuzată malițiozitate. — Hello! am spus. Ce plăcut să vă văd din nou împreună. Pot să vă ofer o băutură? — Nu, nu, strigă Peregrine. Tu ești invitatul nostru. Chelner! Chelner! Te rog, o sticlă din șampania aceea pe care ne-ai oferit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
catolice, de așezarea orașului Bacău, de viticultura regiunii etc. Poetul a spus că și-a luat pseudonimul „din dicționarul lui Hasdeu”, adăugînd imediat că „Bacovia mai înseamnă însă și altceva(...), înfățișează pur și simplu Calea lui Bachus”, pe care recunoștea - amuzat - a mers „de foarte multe ori”.4) O glumă serioasă, suplimentul său de explicație coincide cu ceea ce a scris S. P. Radianu în monografia județului Bacău: „Numele de Bacău derivă de la Bacovia, calea zeului vinurilor numit la romani Bacchus”.5
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu în nota sa apocaliptică, ci într-o notă veselă, ironică. Astfel, referindu-se, în jurnalul său, la o întîlnire între cîțiva poeți prahoveni, la Cîmpina, Simion Stolnicu, un pasionat de opera scriitorului băcăuan, nota pe jumătate serios, pe jumătate amuzat: „Primirea s-a făcut ca deobicei pe terasa cu jazzband din centru, seara în micul decor miliardar al orașului - cum ar zice Bacovia”.5) în fața clădirilor cu coloane și lei, a vitrinelor splendid ornate, a saloanelor cu candelabre și oglinzi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Nu se poate decât pentru agenți economici și oricum nu mi-aș putea exercita dreptul de a ocupa locul plătit decât între orele 20 și 8, în restul zilei fiind parcare publică. Astfel încât nu știu ce să fac. Vecini amabili, care chibițează amuzați războiul meu tăcut cu doi nesimțiți proaspăt aterizați în cartier ce își plasează cu tupeu mașina pe locul meu de parcare, mi-au dezvăluit tehnicile de guerillă urbană folosite cu succes de ei: întâi, te duci politicos și îl înjuri
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și de incoerențele vârstei, când i-a ținut isonul domnului Tănase la spălat (în direct) cadavre liberale sau când au hohotit amândoi în prime time, cutremurați la gândul prigoanei carcerale a domnului Vântu, ceva s-a frânt în mine, suporter amuzat și cititor asiduu al lui Mircea Dinescu. De aceea, mărturisesc că am urmărit cu simpatie show-ul său de Revelion. Reîntors la timpurile mitice, când poesia ținea loc de logos, când trecerile de ev erau celebrate prin mari sărbători dionisiace
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Ciuhodaru a început să-mi atragă atenția cu vreo patru ani în urmă, înainte de intrarea sa în politică, prin abilitatea și insistența cu care și-a construit și difuzat brandul propriu: Pupu de la UPU. Am urmărit, întâi oarecum intrigat, apoi amuzat și, finalmente, interesat, cum experiențele sale trepidante de la Unitatea de Primire a Urgențelor, comandamentul de criză, vârful de lance al Spitalului de Urgențe Iași, erau convertite cu abilitate în imagine publică, în difuzare de mesaj, în comunicare mediatică de neastâmpăratul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
obligatoriu cu amintiri din Comunism... În primul rând că m-a șocat înjurătura. Taică-meu se înroșise, i se umflaseră venele gâtului și-mi tot repeta, furios, ultima parte a bancului. Încercam să scot măcar un chițăit, să mă prefac amuzat, taică-meu lovea apa cu palmele, se strâmba. Mă gândeam că o să mă înece, așa că până la urmă i-am dat ce voia, un hohot de râs cu lacrimi și scuipați și taică-meu s-a liniștit. Și eu care habar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
muzică ce înviorează, de obicei, orice petrecere. Din când în când, ne aruncăm privirile spre trotuarul învecinat. „Florin Fermecătorul“ și-a scos femeia în oraș și dansează în fața ei cu aceeași inconfundabilă mișcare din șold. Așa l-am botezat noi, amuzate. Are ochii verzi și se luminează tot când ne surprinde privirile. Probabil e mândru. După piesele de pe albumele mai recente, Goran cântă Kalashnikov, In The Death Car și favorita mea, Mesecina. Se încing hore. „Ui sing conserts bicoz ui don
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
plutitoare cercuri, Picabia, știință, homosexuali. Schimb diafragma! Tu în club, eu în pivniță. Click! Dimineață. Soare... ... Epilog. Uimitor! Mă ridic de pe jos, mă șterg de praf. Lângă statuia din fața Buckingham Palace mănânc prăjitură făcută în casă. Cercul mă primește, zâmbesc... ... Amuzați și adrenalizați de aceeași gelatină sulfuroasă aruncată random prin sală, pierzând și ultimul tren de noapte și hălăduind prin Soho-ul cu gay bars Oscar Wilde style, cu corsete, bastoane, blănuri și freze gelate, ajungem separat în liniștea răsăritului din Nothing
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
sub pragul electoral. Vom trăi și vom vedea. VADIM TUDOR REȘAPAT Corneliu Vadim Tudor a dezbrăcat „cămașa morții“ și încearcă un costum Armani; în mahalaua din care provine s-ar spune că-i stă ca pe gard. L am urmărit amuzat săptămâna trecută într-o apariție televizată. Realizatorul a început prin a aduce aminte telespectatorilor cele mai răcnite afirmații ale liderului PRM de când face umbră spectrului politic. Ce vremuri! Ce sfântă mânie proletară! Ce era la gura lui! Despre monarhie: „a
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
tonul articolelor mele publicate aici. Am încercat întotdeauna să evit vreo atitudine sentențioasă - lucru care însă, mă tem, nu mi-a reușit în totalitate. Una peste alta, trebuie s-o recunosc, am acceptat acest rol la „Supliment“ și cu gândul amuzat că, de vreme ce la politică și la fotbal se pricepe oricine în România, părerile pe aceste subiecte ale unui om care își asumă totuși, înainte de orice, condiția de scriitor își pot găsi locul într-o publicație culturală. Am găsit necesară această
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
la tipurile de parteneriate și la deplasarea în afara localităților și chiar a granițelor. Timpul liber În închisoare timpul liber este un timp al recuperării sinelui, al reconstruirii imaginii de sine și a demnității. "Fronda calculată, luciditatea modestă, revolta prudentă, toleranța amuzată, rezistența însingurată toate acestea sînt modalități de construire a personalității carcerale, de salvare a unui minimum de libertate și demnitate, de reabilitare de sine și restaurare identitară."226 Timpul liber depinde mai mult decît în libertate de resursele financiare ale
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
în același timp și ridicolă: patru gradați cu armele îndreptate spre mine, căpitanul care continua să urle, căutând parcă să justifice oamenilor hotărârea pe care o luase. Singur, șoferul, îmi arunca din când în când o privire, când consternată, când amuzată. Mărturisesc însă că poziția mea era atât de exasperantă și furia atât de mare încât aș fi fost în stare de orice, mi-era imposibil să mă pot liniști, să mă resemnez, cu toate că-mi dădeam seama că eram cu totul
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
un militar, într-o uniformă cam ciudată. În mână ținea o mătură cu coadă și într-o poziție oarecum de apărare. Mătura mă liniști totuși și întreb: unde suntem și cui aparține baraca. Se uită la mine intrigat și chiar amuzat, mă privește din cap până la picioare, insistând mai mult asupra uniformei mele și deodată, parcă ușurat, exclamă în românește: "Dar sunteți ofițer român, aviator, cunosc foarte bine, eu sunt din Reghin, știți, la cedarea Transilvaniei în 1940 ungurilor, am fost
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
în schimb să simtă un reciproc îndemn, deși nu era o ființă rece, distantă, rigidă, ci comunicativă și prietenoasă, o soție și o mamă sensibilă și extrem de devotată, făcându-și din inimă datoria. Îmi sărutam, în schimb, cu foc mătușile amuzate. Oricât îmi era de dragă, știindu-mă și de ea răsfățat, nu-mi plăcea ca tanti Virginia să mă sărute pe gură, cum avea obiceiul. Fiindcă mă trata cu bunătăți, o vizitam cât de des puteam, adică de câte ori mama îmi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
glasului, cu sufletul ușurat. Întrevederea cu Dăianu-tatăl n-a însemnat nimic, însă, povestind revoltat mătușii mele, pe care m-am grăbit s-o vizitez în aceeași după-amiază, modul cum s-a comportat cu mine consulul, ea a început să râdă, amuzată: „Păi Bubu a vrut să te ferească de năravul popii“ și m-a lămurit că părintele e un cunoscut homosexual, atacat și în presa maghiară (care îl detesta din motive politice) pe această temă - a fost însă apărat de Vatican
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în virtutea unui sistem; dar până și sis temul capătă la el aparențele unei toane. Ceea ce îl definește cel mai bine este versatilitatea, cauza nestatorniciei sale, a acestui șir nesfârșit și deconcertant de regimuri la care asistă în chip de spectator amuzat sau frenetic, foarte atent mai ales să arate că, până și în dezlănțuirile sale, pe el nu-l păcălește nimeni și nimic. Mereu contra, complăcându-se în opoziție, mai puțin pentru a apăra interesul obștesc, cât pentru a se pune
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
recunoaște", de exemplu, care implică faptul că vorbirea raportată constituie o greșeală: Sîmbăta trecută, comercianții au asistat la defilarea "clienților Tati". Pe Rue de la Paix, lumea era la ferestre ca pentru un carnaval întîrziat. Este adevărat, recunoaște unul dintre ei, amuzat, am asistat la apariția unei noi categorii de clienți [...]." Le Figaro, 2 aprilie 1997 Le Petit Robert (ediția din 1991) propune următoarea definiție pentru a "recunoaște": "a admite, a mărturisi comiterea unui act blamabil, o greșeală". Absența unui element introductiv
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
mai, când un cetățean, să-i spunem, destul de turmentat, mi-a aruncat un pahar cu bere în față în timpul live-ului. De-aia spun eu de multe ori că e mai mișto la războaie decât la imprevizibili din ăștia. E.Z.: (amuzată) Hai, mă, că au farmecul lor și ăștia. C.S.: Nu au niciun farmec. Eu la Vama Veche nu mai găsesc niciun farmec. A.N.: Și cum ai reacționat în momentul ăla? C.S.: Am zis ceva de oameni că sunt turmentați
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Science/861_a_1560]
-
astfel încât, atunci când a terminat facultatea, avea deja doi. Familia, care deține un apartament cu 3 camere în București, se declară ca fiind una foarte armonioasă, toți membrii sunt extrem de mulțumiți de viața pe care o duc și, pe un ton amuzat, se oferă informații despre necesarul zilnic de hrană: 7 kg de cartofi pentru o masă, 5 pâini, 4 litri de lapte, 9 iaurturi... Ne bucurăm mult de ei, de copilașii noștri (8/1989, p. 13) - reportaj despre o familie de
Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viața privată () [Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
încremenire. Nu cunoaște frica. Nici disprețul. În afară de femeile emancipate, nu disprețuiește pe nimeni. Există un episod când Andrew întâlnește o astfel de femeie la fel de dârză cum e el, și pe care o desființează post festum, în fața soției sale, spre satisfacția amuzată a acesteia din urmă. Rolul pe care și-l asumă Andrew este cel de Bătrân Învățător. Îi apără pe chinezi de albii disprețuitori, îi ajută, îi înțelege. Nici urmă de iubire. Iubirea este o patimă, iubirea e pathologică, nu așa
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Despre unele demersuri și convorbiri oficiale receptive se fac unele referințe fugare și în Jurnalul de la Păltiniș. Constantin Noica era primit adesea, în diferite birouri culturale, cu bunăvoință, înțelegere, uneori și cu un fel de condescendență compătimitoare, alteori cu simpatie amuzată. Omul avea o anume forță carismatică, polarizantă și de persuasiune, ce l-a servit adesea. Discipolii săi au primit în astfel de condiții burse Humboldt, de durată. Ceea ce a fost foarte bine. Dar pașapoarte în scopuri culturale au primit și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
literară reține și salvează doar opera (mâine?). De fapt, în acest caz precis, opera jurnalistică, profund caducă, nici nu există. Histrionismul distractiv exhibiție într-adevăr insolită pe atunci în universitate pare să fi sedus definitiv pe unii studenți, preocupați și amuzați doar de spectacol, deveniți azi buni comentatori literari, însă total indiferenți la criteriile exigente amintite. Un exemplu, în același sens, de rigorism când deviat, când ocultat, este și cel al... colaboratorilor. Logic ar fi ca întâi să fie condamnat, judecat
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
dintre cei mai reputați istorici eleni: „Domnule profesor, ce se întâmplă cu țara dvs.? Cum se explică faptul că tocmai Grecia, care a inventat democrația acum câteva mii de ani, trăiește acum asemenea timpuri?” Bătrânul istoric zâmbește, după care răspunde amuzat: „Excelență, una din explicații ar putea fi foarte simplă. Poate că, după ce a inventat democrația, Grecia a fost atât de preocupată să exporte această valoare, înât, într-o zi, s-a trezit că nu mai dispune de suficientă democrație pentru
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
ori textele lui X”. Am primit paginile. Erau foarte bune. Le-am publicat și s-au întâmplat două lucruri. Primul: m-a sunat dl Ierunca să-mi mulțumească pentru trimiterea câtorva exemplare din acel număr de revistă. După care, profund amuzat, m-a întrebat: „Păi, dragă Dorin, ce am vorbit noi acum câteva luni despre X? Ne-ai spus ce ne-ai spus despre el și acum îi publici nu știu câte pagini... Ha! Ha!” „Domn’ Virgil”, am răspuns eu, „ce am vorbit
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]