2,251 matches
-
-i vei deveni adolescenta ce aleargă pe zăpada vieții, încercând să oprească timpul la o anumită zi, iar eu să-mi agăț în păr muguri de culoarea cerului și a mării, ce sorb cu lăcomie esența vieții. E o noapte apăsătoare, ca o zi de iarnă, Bradul și-a acoperit crengile spre pământul făgăduinței, a închis ochii și, lacrima de smarald a înghețat într-un colind, i-am mângâiat mâinile sufletul, ce va râmâne verde în iarna, când așteptările se albesc
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mă întorsesem acolo pentru a mă regăsi. Așezat pe acea scândură înghețată, îi lăsam răceala să-mi intre în corp și speram să mă pot îmbolnăvi ca să pot rămâne singur în pat. Atmosfera din clasă mi se părea tot mai apăsătoare. Parcă nu mai eram eu. Devenisem un actor care căuta să-și spună rolul cât mai perfect în fața lumii ca mai apoi să mă ascund după cortina sufletului, unde să-mi plâng neputințele. Toți îmi spuneau să nu mai fiu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
cap, făcu o plecăciune spre director, fără să scoată nici un cuvînt și părăsi Încăperea În tăcere, cu pas ușor, datorită poate și galoșilor lui silențioși. Urma lăsată de greutatea trupului pe canapea se șterse Încet. Gerul Întunecat părea și mai apăsător din cauza geamurilor murdare... o lumină de un roșu-maroniu care nu arunca nici o umbră. Deodată, directorul ținti o pisică de pe scrumieră și-și stinse țigara pe fața ei izbucnind În rîs. — Păcat! Și doar sînteți detectiv de profesie. Speram să scoateți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ceva concret, treacă-meargă, dar dacă voia să-mi arunce iar praf În ochi ca adineauri? După cum susținea directorul, atît tînăra speranță, cît și EL erau niște țipi deosebiți... După trecerea trenului Îmi persistă În urechi un bîzÎit ca de insecte. — Apăsătoare vreme, nu? La vorbele acestea, genuchii i se destinseră, ca un film care Începe să se deruleze. Se Întoarse spre mine. CÎnd mi-am scuturat scrumul pe fereastră, și-a scos și el o țigară și a aprins-o, Împingîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și cu un pas de dans, tîrșit, porni Înapoi spre stradă. — Luați-o pe-aici și imediat la stînga, spuse cel tînăr trăgîndu-și nasul și arătînd cu bărbia spațiul dintre magazie și clădire. Se uită apoi spre cerul Întunecat și apăsător și-și astupă cu mîna degetul mare de la mănușa uzată. O luă și el după cel mai În vîrstă. Biroul era exact unde mi se spusese: imediat la stînga, după aleea cea Îngustă. Am dat de o ușă glisantă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
va lăsa peste toată afacerea... Dar oare de ce trăiam cu impresia că am fost dezamăgit În așteptări? M-am Întors la locul meu și-am Început să amestec cu lingurița În cafeaua călduță. M-am simțit invadat de o senzație apăsătoare, dar oarecum sentimentală, că numai mie trebuia să-mi mulțumesc pentru tot. Poate o senzație de adîncă tristețe În amintirea celui mort. Nu, nu putea fi așa ceva... Dincolo de perdeaua neagră cu găurele se afla și azi parcarea În aer liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
impresie lugubră dar comică În același timp. Nu zic că nu avem și noi la birou oameni de modă veche, dar tot nu-ți era dat să vezi pe-acolo asemenea ritual. Dincolo de draperie era liniște și pace, dar mirosul apăsător de tămîie Îți sugera moarte. Preotul budist citea textul sfînt cu glas monoton. Pe fiecare dintre cele patru coroane scria „Asociația Yamato”. Înmormîntarea părea oricum una dintre cele mai ieftine. În față, la stînga și dreapta capelei, se afla o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
foarte apropiat și foarte banal. 28 septembrie Hotărât, nu îmi plac weekend-urile, îmi produc un acut sentiment de dezrădăcinare. Dimineața, de la 5,30 până pe la 12, e bine că lucrez, după care nu mai pot. Se așază o liniște apăsătoare. Săptămâna care vine încerc să îmi instalez cablu ca să pot vedea oameni, fie și bidimensionali, pe aici prin casă. Cred că mi-am răzbunat tăcerea seara, de ziua Cristinei, când am povestit mult și savuros despre azeri, gruzini, kosovari, afgane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
era stânjenitoare fiecăruia din noi, ca-n atâtea asemenea împrejurări, și poate: mie în primul rând, cel care avea să-i citească testamentul întocmit de avocat la cererea ei, s-o întreb dacă aceasta îi era ultima voință, totul sub apăsătoarea prezență a sorții care era vizibil aproape, apoi să i-l înmânez pentru a-l semna. Pentru noi stânjenitoare, pentru ea definitivă în pierderea ultimei speranțe, câtă mai era, cum se întâmplă cu toți, era o procedură înaintea sfârșitului, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sufragerie, ci cafenii. Trecătorii erau îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; își rezemă coatele de pervaz. Era, în substrat, o evadare din liniștea ce începea să fie din nou apăsătoare, a odăilor. Târziu, când să se culce, își spuse că nu mai înțelege nimic din mecanismele vieții, pe care le găsea complicate, iar mișcarea lor imprevizibilă. Mai gândise așa și când se aflase în liceu, elevă, dar atunci era altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu mâinile după gât. „Nu vreau să mai plec” rosti, și în clipa aceea, deasupra mormântului ei, pâlpâi o jucăușă, disperată flacără albăstruie. 23. Începură ploile de toamnă, morocănoase, subțiri, lungi, se auzeau lovind în burlanul de lângă fereastră, zilele treceau apăsătoare. În asemenea zile proprietarii mei își treceau vremea la bucătărie, unde-și făceau focul la soba mare cu plită de tuci ce răspândea o căldură dulce uneori copleșitoare, tot aici așteptau răbdători și stenici venirea și plecarea iernii ale cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
răstoarne o trusă de baie de pe marginea unui raft din apartamentul altcuiva. Nu era nici un mister aici. M-am dus să iau o perie să curăț cioburile, dar în bucătărioară m-a întâmpinat un alt miros, ceva dulce, insidios și apăsător. Am inspirat neliniștită. Era un soi de flori proaspăt culese. Îmi era cunoscut mirosul, doar că nu puteam să... și apoi mi-am dat seama. Erau crini, un parfum pe care îl detest - greu și putred, ca moartea. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
oară înainte de a se stinge, dar nu vă bizuiți pe mine ca s-o sting, căci urmașii mei ar scuipa atunci peste amintirea mea până la ziua Judecății.“ Se prăvăli mai curând decât se așeză și câteva secunde se scurseră încet, apăsător, înainte ca tăcerea să fie iarăși ruptă de Astaghfirullah, care dădu uitării cu prilejul ăsta vechea lui dușmănie față de Abu-Khamr. „Medicul grăiește adevărul. Ceea ce vizirul vrea să ofere regelui necredincioșilor este chiar orașul nostru, cu moscheile sale care vor deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
paznic, la căderea unui obiect în Tibru, la plânsetul unui nou-născut, zgomote excesive în liniștea beznei. Sufeream ades de lipsă de somn de la sosirea mea la Roma și, până la urmă, ghicisem ce anume făcea ca orele să fie atât de apăsătoare: mai mult decât lipsa de libertate, mai mult decât absența unei femei, simțeam absența muezinului. Niciodată până atunci nu mai trăisem astfel, o săptămână după alta, într-un oraș în care nu se înalță chemarea la rugăciune, marcând timpul, umplând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
era un loc diferit de toate celelalte asemănătoare - nu era ca Brixton, unde se purtau prevenitor și-ți treceau unele chestii cu vederea și unde te mai descurcai. Nu, Pentonville e un loc josnic, întunecat, igrasios, cu aerul împuțit și apăsător. Până și gardienii păreau retardați în uniformele lor muiate de sudoare. Am așteptat două ore nenorocite într-o sală de clasă, împreună cu neveste care se fâțâiau de colo-colo - altfel de neveste, nu din cele bătrâne și triste, ci tinere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ai de spus acum? Liniștea dură câteva minute. îVultur-în-Zbor trăgea pe de o parte cu urechea la discuția venită parcă de pe altă lume, iar pe de altă parte se gândea că se terminase.) Apoi se auzi vocea gorfului, lentă și apăsătoare. — Aceea a fost mișcarea corectă, domnule Jones. N-ar fi trebuit să-ți lași enervarea să-ți întunece judecata chiar la început. Prima mișcare a fost irosită, ceea ce te îndepărtează de perfecțiune. Totuși scorul e scor. Scorul e scor. Scorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fi trebuit să încerci, i-a spus Iocasta. Noi, ceilalți, suntem norocoși - vreau să zic că suntem imuni. — Precum regele care lua otravă în mod regulat, ca să se asigure că n-o să fie ucis, a zis Virgil cu o ironie apăsătoare. Da, încuviință serioasă Iocasta. Exact așa. Virgil a căzut înapoi pe pernă. — Iată ceva ce n-o să înțelegi niciodată, a zis el. Nimic nu se compară cu călătoritul. Nimic din tot ce-a fost inventat vreodată. — Las-o baltă, Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de veghetor din urmă. În fiecare an completam, venite de la serviciul de cadre, fel și fel de formulare, autobiografii și întinse cearșafuri cu toate datele despre ce gândeai și nu gândeai că ar putea interesa pe careva. Era tot mai apăsătoare teroarea dosarului și, oricât m-aș fi prefăcut că nu-mi pasă, tot mi se încrețea pielea când auzeam de el. Ester îmi spusese cândva că, de fapt, pe noi nu ne-au pregătit să construim socialismul, ci să devenim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așa cum și eu în studenție mă simțeam important dacă în pauza dintre două ore de curs, între ceilalți care ne strângeam în jurul lui, catadicsea să-mi adreseze câteva cuvinte, în loc de toate acestea mă lăsam dus într-o mohoreală tot mai apăsătoare. Și mă gândeam la anii aceia petrecuți la școala ajutătoare din orășelul dunărean de pe lângă locul unde fusese cândva anticul Aegyssus. Zilele mai erau cum mai erau. Dar veneau nopțile, cumplitele nopți, în care până și liniștea stelelor părea că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-l golim cât mai repede. Tulbure și straniu sentiment. Mă simt acum vinovat pentru această neștiință. Complice fie și pentru că am trăit în neștiință și mi-a fost frică să cred. O vină târzie, ireală în absolutul ei. Dureroasă, apăsătoare, în cadența zilelor mele. Abia textul acesta în care cobor dă contur vag vinovăției mele. Vina de a fi slăvit, poate, ticăloșia. Vina de a nu fi crezut celui prigonit. Vina de a fi tăcut atunci când, poate, și un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noapte de cînd Începuse războiul. Julián plîngea la pieptul meu și am simțit cum mă năpădea o sfîrșeală ce nu Încăpea În cuvinte. Mai tîrziu, după ce s-a lăsat noaptea, buzele noastre s-au Întîlnit și, la adăpostul acelei bezne apăsătoare, ne-am scos hainele ce miroseau a frică și a moarte. Am vrut să mi-l amintesc pe Miquel, Însă focul acelor mîini pe pîntecele meu mi-a topit pudoarea și durerea. Am vrut să mă pierd În ele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
deghizate în oameni. De altfel, în universul kafkian, straniul nu provine din natura eului, ci din natura lumii, dar mai ales din discrepanța dintre lume și eu, din incompatibilitatea lor. Lumea lui Kafka este un spațiu închis, un univers artificial apăsător, fără vreo posibilitate de ieșire, în care autorul surprinde procesul treptat de dizolvare a individului, un proces fără punct culminant și pe care nu se simte obligat (sau nu poate) să-l explice. Cititorul va fi la fel de afectat ca și
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
apoi le umpluseră cu mucuri de țigară rămăseseră la locul lor sau dacă Satanovski le luase la plecare, Îngrămădindu-le În geantă, cu intenția de a le folosi În scopuri oculte. În fine, acum mustrările de cuget, ca și gândurile apăsătoare, nu-și mai aveau rostul. Tot ce se petrecuse acolo nu mai putea fi Întors Înapoi. Viața mergea Înainte... PAGINĂ NOUĂ IX. Marș ...Încheindu-și halatul, Noimann privi cu atenție În jurul său. Piciorul Își schimbase din nou Înfățișarea. Dacă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
scurge ca spuma de bere pe sub mese? Dumnezeu se zbate ca o muscă pe jumătate Înecată Într-o farfurioară de lapte... Unde pot găsi liniște, unde pot găsi alinare?!” Zbor liniștit de păsări. Dimineață. Seară. Și din nou dimineață. Aer apăsător. Vagoane de cale ferată. Traverse. Șuierat de locomtivă... Piesaj sumbru. Omul-picior grăbește pasul. Ochelarii lui Noimann Îl urmează Îndeaproape. „Chiar dacă voi fi singur, nu-mi pasă că voi fi singur”, Își spune medicul... Și apoi tot el strigă: „Lilith, Lilith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
căldurii lui În acest Început de aprilie. Nu e Însă o căldură plăcută, binecuvântată la Începutul primăverii, ci mai degrabă una filtrată și intensificată de un aer Încărcat de apă, ceva ca un Început de furtună de vară, liniștea aia apăsătoare care se subminează prin ea Însăși pentru că anunță o ploaie cu clăbuci. De pe unul din drumuri, În depărtare, se ridică un nor de praf și-ți Închipui că deja se apropie autobuzul pe care cei din jurul tău Îl așteaptă În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]