2,777 matches
-
anunțarea sosirii gestului angelic decisiv: Iar cei șapte îngeri, care aveau cele șapte trâmbițe, s-au gătit ca să trâmbițeze. Și a trâmbițat întâiul înger....." (Apocalipsa 8.6, 7) Unul dintre acele noi elemente-simbol ce apar pentru prima dată în evocările Apocalipsei îl reprezintă trâmbița și actul trâmbițării. Trâmbițarea reprezintă, în tradiția iudeo-creștină, un important gest ritualic menit să trezească conștiința credinciosului, să o reactiveze la nivelul trăirii mistice. Sunetul emis prin utilizarea trâmbiței a fost din vechile timpuri considerat drept o
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
una a istoriei și cealaltă a veșniciei. Astfel, ei cred că își asumă dreapta fire a omului, calea corectă a mobilității sale ontologice, calea ce urcă din timpul efemerităților spre eternitatea izbăvitoare. În cazul sunetelor de trâmbiță evocate de textul Apocalipsei, situația este profund modoficată. Îngerii sună din trâmbițe, iar nenorocirile copleșitoare coboară peste omenire, una după alta, urmând semnalul de start al fiecărei trâmbițări. Dar, în acest context, trâmbițarea vestește unei mase umane surde deplin, unei mulțimi care nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
întru beznele spiritului. Mai întâi, suflarea lor străbate trâmbițele nenorocirilor cathartice pentru ca apoi să-și reverse afluxul de viață divină prin trâmbița reînnoirii, resurecției universale. Această viața este suflată peste întinderile sterpe, secătuite ale spiței umane decadente generând, după spusa Apocalipsei, un pâmânt nou și un cer nou. Așezat în mijlocul cotidianității captive iluziilor ce slăbesc constant potențialitățile spirituale ale omului, poate că și eu voi fi izbit de nenorocirile inaugurate prin sunetul celor șapte trâmbițe, ne-auzite nici de mine. Surd
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mirării și cutremurării asfixiante atunci când cea de-a opta trâmbiță va răsuna. Un alt element-simobol pentru atitudinea manifestă a forțelor transcendente în scenariul Sfârșitului lumii, îl poate constitui expresia repetitivă Vai!, expresie reluată de câteva ori de-a lungul textului Apocalipsei. Un prim exemplu se regăsește în versetul: "Și am văzut și am auzit un vultur, care zbura spre înaltul cerului și striga cu glas mare: Vai, vai, vai celor ce locuiesc pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiței celor trei
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
versetul: "Și am văzut și am auzit un vultur, care zbura spre înaltul cerului și striga cu glas mare: Vai, vai, vai celor ce locuiesc pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiței celor trei îngeri, care sunt gata să trâmbițeze!" (Apocalipsa 8.13) Așadar, la mijlocul progresiei nenorocirilor deschise prin sunet de trâmbiță angelică, apare remarca, tot angelică, dar transpusă la nivelul simbolisticii, frecvent utilizate, a vulturului ca prezență vecină înălțimilor, de Vai celor ce locuiesc pe pământ datorită grozăviilor ce urmează
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
fragmentată de terori nebănuite până atunci și integrată corului izbucnit din panica colectivă, corului care va răsuna atunci precum vociferările armonice ale teatrelor antice ce evocau căderi ale omului de la dramele individualității sale până la tragediile Pompeiului și ale atlanților. Textul Apocalipsei interferează printre damnările enunțate și justificări ale apariței acestor plăgi precum și ale amplificării lor, justificări, care, de asemenea, dau seama de atitudinea Divinității în raport cu ființa umană decadentă, atitudine ce, în mod constant, acordă o nouă șansă spre reașezare morală, șansă
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur și de argint și de aramă și de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble" (Apocalipsa 9.20). Idolul reprezintă aici un nou termen-simbol menit să indice modul în care vede și acționează Divinul pedepsitor. Astfel, ceea ce pentru omul decadent reprezintă, în mare parte, reperele progresului vieții sale, idealitățile spre care trebuie să tindă și modelele
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
în aluncările unei maleficități ucigătoare. După evocarea viziunilor ce relevă conflictul dintre forțele divine reprezentate simbolic de înger, cei doi martori profetici, femeia înveșmântată cu soarele și forțele demonice ipostaziate mereu sub titulatura de balaur sau fiară, apare, în textul Apocalipsei, enunțarea unui act malefic aplicativ, operațional-direct asupra majorității oamenilor: este vorba despre închinarea la icoana fiarei și despre însemnarea cu numărul ei. Scriitorul mistic își descriere viziunea afirmând apariția forței malefice prin două entități demonice. Cea dintâi se retrage după
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
viu ipostaziată, portret în care sunt investite capabilități copleșitoare, ce deășesc cu mult potența mentală și constructivă a omului, iar, pe de altă parte, constrângerea oamenilor spre a fi însemnați cu semnul acestei fiarei, mai precis cu numărul numelui ei (Apocalipsa 13.1-18). Și poate că cea mai terifiantă ipostaziere-imagine pe care textul Apocalipsei mi-o poate oferi este peisajul unui sfărșit de lume în care mă închin și eu icoanei fiarei și sunt însemnat, alături de cei mulți, de cifra numelui
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
potența mentală și constructivă a omului, iar, pe de altă parte, constrângerea oamenilor spre a fi însemnați cu semnul acestei fiarei, mai precis cu numărul numelui ei (Apocalipsa 13.1-18). Și poate că cea mai terifiantă ipostaziere-imagine pe care textul Apocalipsei mi-o poate oferi este peisajul unui sfărșit de lume în care mă închin și eu icoanei fiarei și sunt însemnat, alături de cei mulți, de cifra numelui pierzaniei depline. A te închina unei reprezentări-portret picturale sau sculpturale înseamnă a genera
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
La rândul său, această entitate adorată găsește, în cadrul ritualic, zona spre care își poate trimite influența copleșitoare. Această fluctuație dialectică este posibilă datorită medierii realizate de obiectul-reprezentare, de fereastra ce reunește cele două lumi: portretul pictat sau sculptat. Conform textului Apocalipsei, în cazul situării conștiinței mele în rândul celor pierdute întru tentația demonului, și eu mă închin icoanei fiarei. Fiara îmi vorbește din icoana și face semne și acte taumaturgice înfiorătoare. Ea mă vindecă de suferințele și rănile sădite în ființa
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
timpului cu mâna dreaptă sau fruntea înscrisă de cărbunele satanic afișând cu ostentație și mândrie de orb faptul că sunt un cetățean babilonic, un membru al comunității ce populează și animă vechea și mereu actuala cetate a Babilonului. În scenariul Apocalipsei, Babilonul, asemeni altor nume invocate, reprezintă desigur un simbol ce trimite, indică, conduce semantic. Astfel, plecându-se de la evocarea anticei cetăți caldeene de pe Eufrat în care iudeii biblici au fost aduși ca robi, se intenționează aducerea în prim-plan a
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
fost aduși ca robi, se intenționează aducerea în prim-plan a mundanului omenirii decadente, a cotidianității profane în care omenii cetăților au uitat Divinitatea și s-au dăruit deschiderilor demonice. Despre acest mundan decadent rostește vocea angelică, în continuarea textului Apocalipsei: "A căzut Babilonul!" (Apocalipsa 14.8) Și eul meu, cu rădăcinile coborâte în infern după însemnarea cu semnul fiarei, se află în mijlocul acestei universale cetăți și se prăbușește împreună cu gigantica ei structură. Dar, ce fel de cădere este aceasta? Poate
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
se intenționează aducerea în prim-plan a mundanului omenirii decadente, a cotidianității profane în care omenii cetăților au uitat Divinitatea și s-au dăruit deschiderilor demonice. Despre acest mundan decadent rostește vocea angelică, în continuarea textului Apocalipsei: "A căzut Babilonul!" (Apocalipsa 14.8) Și eul meu, cu rădăcinile coborâte în infern după însemnarea cu semnul fiarei, se află în mijlocul acestei universale cetăți și se prăbușește împreună cu gigantica ei structură. Dar, ce fel de cădere este aceasta? Poate că o exclamație din
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cu numărul fiarei. Babilonul cade, iar babilonienii beau din cele șapte potire cu vinul mâniei divine: Și am auzit glas mare, din templu, zicând celor șapte îngeri: Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu" (Apocalipsa 16.1). Timpul secerișului de suflete coincide cu cel al revărsării damnărilor divine finale din șapte potire mistice. Potirul păstrează fluidul spre a fi balansat și turnat peste marginile sale. Prin forma sa el se opune disipării, strânge și menține
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
marginile sale, până în extremul dionysiac al decadențelor mele nestăvilite, după ce mi-am asumat și eu magia surâsurilor femeii înveșmântate în purpură, reprezentare a babiloniei exacerbate. Icoana fiarei, numărul fiarei, Babilonul, cupele mâniei divine - iată alte câteva simboluri prin care textul Apocalipsei ne indică modalitățile de acțiune și intervenție ale forțelor transcendente la finalul timpurilor. Aceste simboluri încadrează evoluția tragediilor prevestitoare spre momentul culminat pe care ele îl prevestesc: apariția Divinității judecătoare pe norii cerului mundaneității muribunde și stingerea timpului în care
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
și stingerea timpului în care s-a inserat istoria adamică cu modulațiile sale convulsive, cu spasmele și trepidările ei ce au apăsat tranzitoriu globul de cromatism albastru al Terrei. Înainte de evocarea acestui eveniment ce închide eshatologic aventura adamică terestră, textul Apocalipsei descrie câmpurile marilor conflicte, înveșmântate, desigur, simbolic și ele, în aura unor campanii militare, dintre îngeri și demoni, conflicte finalizate prin biruința divină. După consumarea unei părți importante din aceste conflicte, urmează o perioadă de pace mesianică, eliberarea secvențială a
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mistic-deșuchiat. Astfel, sunt renumit, sunt rebotezat de mâna demonică ce aruncă peste mine lavele infernului ștergându-mi zodia adamică și secătuidu-mi ultimele lacrimi rămase din apele întâiului botez. Violent și radical, îmi extrag atenția conștiinței din scenariile negative ale revelației Apocalipsei și mă resituez, precum vizitatorul unei galerii de picturi, în rând și la pas cu ceilalți credincioși ce se perindă de la o revelație la alta. Am privit apăsat asupra scenariului în care Apocalipsa mă prezintă ca fiind damnat împreună cu multitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
atenția conștiinței din scenariile negative ale revelației Apocalipsei și mă resituez, precum vizitatorul unei galerii de picturi, în rând și la pas cu ceilalți credincioși ce se perindă de la o revelație la alta. Am privit apăsat asupra scenariului în care Apocalipsa mă prezintă ca fiind damnat împreună cu multitudinea celorlalți damnați ai Divinității. M-am zărit în această versiune malefică, mi-am surprins posibilitatea nenorocirii depline a sufletului meu și m-am extrapolat în această imagine, am trăit anticipativ ceea ce tabloul demonizării
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
vizionat scenariul în care sunt înfrânt de constanța demonică, dar mi-am experimentat proiecția în propriul personaj, am început prin empatia cu egoul meu presupus damnat și am sfârșit într-o implicare premonitorie în versiunea viitorului meu nefast. Desigur, scrierile Apocalipsei îmi arată și varianta ontică pozitivă, beatitudinală în care sunt un ales printre ceilalți aleși, sunt izbăvit, resping aderarea la rezonanțele demonice fiind într-un final, așezat de-a-dreapta Divinității spre a păși către tărâmurile splendorii paradisiace. Dar, extrapolarea în acest
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
rezonanțele demonice fiind într-un final, așezat de-a-dreapta Divinității spre a păși către tărâmurile splendorii paradisiace. Dar, extrapolarea în acest scenariu, implică riscul major al survenirii credinței premature în el urmată de primejdia în-crederii cu totul în promisiunea sa. Textul Apocalipsei nu ispitește, ea doar expune variante posibile ale existenței tale la sfârșitul lumii. Nu a vedea cum ești ales și mântuit se poate dovedi o ispită cu mult mai fatală decât celelate tentații demonice, ci efectul investirii și nădăjduirii totale
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
vizualizezi deja înveșmântat în lumină și ferit de ascuțișurile damnării, atunci când insistent te privești anticipativ ajuns în împărățiile Divinității ești poate cel mai aproape de neglijarea atenționării cristice Vegheați! și nu mai ești capabil să îți asumi afirmațiile de final ale Apocalipsei ce ne spun: "Iată, vin curând și plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui" (Apocalipsa, 22.12). Atunci când privești obsesiv imaginea ta ca ales și deja mântuit al Divinului, crezi într-o distanța confortabilă ce
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
poate cel mai aproape de neglijarea atenționării cristice Vegheați! și nu mai ești capabil să îți asumi afirmațiile de final ale Apocalipsei ce ne spun: "Iată, vin curând și plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui" (Apocalipsa, 22.12). Atunci când privești obsesiv imaginea ta ca ales și deja mântuit al Divinului, crezi într-o distanța confortabilă ce desparte conștiința ta de infern. Dar e posibil ca rezultanta acestei credințe, maximal cultivate, să fie cucerirea inimii de marasma
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
resurecționara întâlnire cu prezența chipului iubit eram un pelerin fără cumulări, deci fără riscul de a pierde ceva semnificativ. Dimpotrivă, trăiam sub zodia deja pierdutului, ca și cum trauma unei secătuiri de viață m-a răpus, cândva, eu fiind doar supravițuitorul propriei apocalipse ce m-a redus la nivelul unui pribeag prin tăcerile de ordin cosmic și zgomotele insignifiante ale omului. Odată cu impactul ciocnirii sufletești cu acel chip al seducerii mele, devin arhitectul, dar nu și săpânul absolut al unui regat lăuntric subjugat
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
deșertului de ființă, spre astrul trecutelor iubiri. Și poate că, înălțimile sale se vor mai deschide uneori, precum o auroră boreală, atingându-mi înserarea glacială de nostalgii cu amintirea rostirii te iubesc. În colecția TEXTE DE FRONTIERĂ au apărut (selectiv): Apocalipsa de carton, Nichita Danilov Așa ne-am petrecut Revoluția, Sorin Bocancea & Mircea Mureșan Ceea ce cred, Hans Küng Cel de-al treilea sens, Ion Dur Cioran. Vitalitatea renunțării, Emil Stan Cultura faliei și modernitatea românească, Angelo Mitchievici Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]