1,120 matches
-
Deoarece criticul literar nu își demonstrează originalitatea trecând pe lângă adevăratele proeminențe artistice și inventând merite ce nu există. A fi un critic bun înseamnă a observa și a proba valoarea estetică. Restul e interpretare. G. Călinescu a vorbit despre fenomenul arghezian. E dificil să-l contrazicem. Mai întâi că Arghezi s-a impus cu aceeași forță criticii și publicului mai larg, încă din perioada interbelică. El s-a înscris într-o durată lungă a creației și aproape fiecare volum publicat constituie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
schimbă poezia așa cum își schimbă pieile un șarpe, rămânând, cu fiecare etapă, același și totuși altul, un altul, și totuși același. A treia fațetă a acestui extraordinar fenomen liric fiind reprezentată de felul întotdeauna neașteptat, insolit în care zvâcnesc versurile argheziene. Dacă scriitorul e poematic în romane, creînd tablouri memorabile ce se înșiră numai formal pe un fir al intrigii, el este, așa zicând, prozastic și adesea prozaic în lirică. Folosind materialele cele mai umile, reușește să atingă sunetul pur al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
numai formal pe un fir al intrigii, el este, așa zicând, prozastic și adesea prozaic în lirică. Folosind materialele cele mai umile, reușește să atingă sunetul pur al marii poezii. În fine, al patrulea motiv pentru care folosesc sintagma „fenomenul arghezian“ într-un mod aproape denotativ, cum aș spune „fenomenul atmosferic“ sau „fenomenul electric“, se leagă de imposibilitatea noastră de a-l fixa pe Arghezi. Modernistă și simbolistă, tradiționalistă și avangardistă, elegiacă și sarcastică, iute și aprigă sau, dimpotrivă, gingașă și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
este o apariție profund eliadescă, adică una în care se poate citi fără echivoc toată demonstrația aceea asupra camuflării sacrului în profan, și se compune, urmuzian, din: priviri imperturbabile, ținută hieratică, de personaj bizantin modelat după canoanele occidentale, și microfon arghezian ( mai în clar, unul plin de aluzii!). În mod cert, ea a fost croită pentru o altă funcție mitologică și trebuia să se așeze într-un cu totul alt registru de semnificații. Proiectul ei ține, oarecum, de orizontul matriarhal și
Între Venus din Willendorf și Fata babei by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12586_a_13911]
-
care bântuie printre estici. Ar fi plăcut de glosat frumoasele poezii de dragoste, ce punctează lirica basarabeană de la simbolismul lui Alexandru Robot (Madrigal, p. 43) și dramatismul coșbucian din poemul epic Cleopatra de Nicolai Costenco (p. 56-65), trecând prin inflexiunile argheziene din Mărțișor de George Meniuc (p. 67), elogiul corporalității din Nud de Valentin Roșca (p. 85) sau Metamorfoză de Emil Loteanu (p. 94-95), pentru a ajunge la suava ironie din Probabil Lorelei de Leo Butnaru (p. 166-168) și la scenariul
Privighetori printre vrăbii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11367_a_12692]
-
toată greutatea, / te privește în ochi, iti scuipa în fața imaginile copilăriei / - clopoței, stridente spărgând auzul - îți ninge pe creier / / dormitoare de soldați nervii mei - mereu în alarmă". Pântecul protector al mamei e căutat într-o poezie cu vibrații de Duhovniceasca argheziana: În pântecul pântecului mamei mele m-aș fi ascuns / să nu aflu cine pășește spre cine" (Devastatoare mașini). Poeta aparține stirpei existențialiștilor care-și privesc corpul înregistrându-i reacțiile, procesele, sub sticlă rece a microscopului: "În fiecare seară, cu degetele
Vulnerant omnes, ultima necat by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17676_a_19001]
-
nu-i război:/ E cristal adînc de cruzime". Sau: Diamantul final de-ntunecime". Sau: "soare negru de strigoi". Sau: "Tot omenescul muribund/ Sîngeră-n linii și volute". Sau: " Corolele grădinilor ascund/ Parfum de dinamita". Cu unele puncte de sprijin în pandemoniumul arghezian sau în priveliștile de hăuri cosmice philippidiene, asemenea texte sumbru rafinate preludează saizecismul expresionist. Cînd se va reconstitui o hartă completă a evoluției poeziei noastre, avem impresia că Nicu Caranica va trebui să figureze între precursorii acestuia. Marea a doua
După un model dantesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18151_a_19476]
-
București) * Să existe, oare, vreo legătură misterioară între versul prim din Psalmul lui Arghezi: "Tare sînt singur, Doamne, și pieziș!" și primul vers din Psalmul dvs. sărac în virgule, "Tare sânt singur Doamne și părăsit"? Sau între puiul de înger arghezian din finalul psalmului său și îngerii din finalul psalmului dvs.? Dați-mi un semn că bănuiala mea, deși întemeiată, nu-mi distruge încrederea în buna dvs. intenție. (Ancuța Derioi, Dragoslavele) * Despre împlinirea prin nașterea unui fiu și despre împlinirea prin
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14318_a_15643]
-
enorme și comice bîlbe, autor de chinezerii delicate și de umbre pe pînza vremii, dar și pamfletar trivial, posesor al tuturor tehnicilor și schimbîndu-le după plac, în stare de realismul cel mai viguros și de livrescul cel mai pur, stilizînd arghezian oribilul, sfărîmînd bacovian organele poziei, mitizînd ca Blaga și evocînd nostalgic ca Pillat, continuîndu-i pe tot poeții (pe marii naivi ca și pe micii meșteșugari) din secolul XIX și anticipîndu-i pe toți (academizanți, simboliști, moderniști, pășuniști) din secolul XX.
Pluralitatea poeziei eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15600_a_16925]
-
miniaturi și anunțuri), revista apelează la o colecție de fotografii trucate (ironice și prin comentariul pus în gura „actorilor” fotografiați), apoi la o explozie de jocuri de cuvinte și anagrame. Asumîndu-și tradiția caragialiană a pamfletului, dar mai ales pe cea argheziană, "Academia Cațavencu" face din zeflemeaua incendiară o profesiune de credință. Ziariștii de la "Academia Cațavencu" nu au tabuuri, nici prejudecăți, atacă orice instituție și personalitate considerate a fi defectuoase la nivelul societății românești în tranziție, singurul criteriu de asalt fiind viciul
Academia Cațavencu () [Corola-website/Science/300036_a_301365]
-
necunoscut, Horă de poeți" etc. În „fruntea“ volumului de debut, "Cuvinte potrivite", din anul 1927, Tudor Arghezi și-a pus cea mai interesantă dintre artele sale poetice, "Testament", un poem esențial pentru întregul său "program estetico-literar realist". În „deschiderea“ "Testamentului" arghezian, "cartea" - ca bun testamentar transmis fiului - se relevă simbolic în treaptă întru cunoaștere veridică, în prim-hrisov «al robilor cu saricile pline de oseminte» „vărsate“, „transferate“ în ființa poetului. Tatăl-poet lasă moștenire fiului nu orice fel de carte, ci cartea-tezaur
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
fel de carte, ci cartea-tezaur întru cunoaștere a neamului său din temelia piramidei sociale, carte oglindind «seara răzvrătită» a strămoșilor ce au urcat «pe brânci», prin „râpile“ / „gropile adânci“ ale istoriei. Rostul cărții este clar expus: În astfel de carte argheziană, destinată celor din baza piramidei sociale, «urmașilor stăpâni», nu robi ca până acum, răsar «cuvinte potrivite și leagăne...», desigur, «din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite». Arta poetică argheziană constă în valorificarea, rafinarea, sublimarea tuturor elementelor ce intră în sfera
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
ale istoriei. Rostul cărții este clar expus: În astfel de carte argheziană, destinată celor din baza piramidei sociale, «urmașilor stăpâni», nu robi ca până acum, răsar «cuvinte potrivite și leagăne...», desigur, «din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite». Arta poetică argheziană constă în valorificarea, rafinarea, sublimarea tuturor elementelor ce intră în sfera realității pure, neînfrumusețate romantic, sămănătorist etc., îndeosebi, a elementelor ce aparțin apoeticului, urâtului, grotescului, infernalului / monstruosului etc.: La Octavian Goga întâlnim o artă poetică mesianic-poporanistă chiar în „deschiderea“ volumului
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
se bucura de cea mai mare considerație este, și pentru Vladimir Streinu, Tudor Arghezi, a cărui creație a comentat-o adesea, începând cu volumul Cuvinte potrivite. Ceea ce îl impresionează și pe autorul Paginilor de critica literară este extraordinarul geniu verbal arghezian, de o forță hugoliană, de o materialitate copleșitoare". O atenție deosebită e acordată poeziei de inspirație religioasă, cea ocultată sau deformată în anii dogmatismului realist socialist. Opinia lui Vladimir Streinu despre Arghezi e asa de înaltă încât îl așează alături de
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
medieval local, într-un amestec de reflexe istorice și uneori declinante... Neîndoios, fundalul acestei incantații dureros dematerializante e unul mistic.” Gheorghe Grigurcu-"România literară” “Un splendid poem - Cine-a strigat - reia tema, îi dă un profund înțeles existențial cu ecouri argheziene. Cuvîntul ia ființă în strigătul terorizînd armonia cosmică, vestind totodată o trădare a inocenței, o dezordine provocată de o stranie conjurație. Emil Dreptate ne înfățișează un univers amenințat să-și schimbe structurile, oglinzile senine în coșmare. Vînătorul ia ceva din
Emil Dreptate () [Corola-website/Science/316265_a_317594]
-
Bâlteni, în vârstă de 73 de ani), Dincă Schileru rămâne o figură exponențială, emblematică a "”spiritului pandur”", figură de țăran luminat, înzestrat cu darul cuvântului și cu duhul convingerii. Amintirea lui - scriam noi în serialul publicistic Personalități gorjene în tablete argheziene - se conturează într-o legendă vie și productivă în datele ei esențiale, capabilă să lumineze, dintr-un anumit unghi, complexitatea spiritului pandur și mentalitatea gorjenească, într-un cuvânt pecetea diferențierii regionale”"...(Gorjeanul, XIX, nr. 5429/4 martie 2010). Sprijinită pe
Bâlteni, Gorj () [Corola-website/Science/324726_a_326055]
-
ale Biletelor de papagal etc., "diversificîndu-și (...) aria tematică și făcînd din pamflet un veritabil gen artistic". O însemnată cotă a textelor publicate în menționatele periodice va alcătui materia volumelor Icoane de lemn și Poarta neagră. De-acum încolo evoluția scrisului arghezian poartă sigiliul înflăcărat al diatribei, intrînd în viziunea autorului atît ca o componentă epică (Tablete din Țara de Kuty, Cimitirul Buna-Vestire), cît și ca una lirică (Flori de mucigai și, chiar dacă sub un unghi conjunctural, 1907 - peizaje). Poate că prin-tr-o
Pamfletul arghezian (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-website/Journalistic/14624_a_15949]
-
nici în numele unei logici universale a valorilor, ca în cazul satiristului". Neposedînd un mandat obștesc, ergo automandatat, "pamfletarul nu se mai plasează, practic, nicăieri" decît în impulsul propriului eu. Se cade a vedea într-o asemenea autoexcludere orgolioasă rădăcina sediției argheziene, în care se intersectează condiția dată de "dezmoștenit" cu osîrdia celui ce-și transfigurează damnarea în prilej al edificării de sine. Firește, textele "satiriconului" devin astfel o autentică mărturie de viață proprie, o apologia pro vita sua. Situîndu-se sub zodia
Pamfletul arghezian (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-website/Journalistic/14624_a_15949]
-
în care negația corespunde afirmării de sine. O "construcție" a subiectului à rebours. Îndreptat spre "cuvintele adormite", pentru a trezi în ele "văpăile avîntate", poetul se mărturisește peremptoriu: "Stilizată, violența se prezintă, în artă și literatură, ca piatră constructivă". Violența argheziană are și un vector "tehnic", pe care exegetul îl relevă prin prisma unei lucrări a lui Marc Angenot, la care se referă adesea, Le parole pamphlétaire. Contribution à la typologie des discours modernes, Paris, Payot, 1982. Potrivit lui Angenot, pamfletul împreună cu
Pamfletul arghezian (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-website/Journalistic/14624_a_15949]
-
o înglobează și o domină pe cea adversă". Așadar obiectul diatribei este "înglobat", înghițit de subiect. Raportul dintre ultimul și primul este unul necruțător, de voracitate. Nu s-ar fi putut o mai adecvată apreciere moral-stilistică privitoare la ultracorosivele tablete argheziene, de-un egotism total, exterminator, în strălucirea lor de execuții spectaculare. Victimele n-au parte de un proces, ci sînt conduse, cu un fastuos ceremonial cinic, spre un eșafod de lux. Dacă o explicație a vocației persiflatoare a bardului de la
Pamfletul arghezian (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-website/Journalistic/14624_a_15949]