2,292 matches
-
Platon, la similitudinile filosofiei sale (teoria ideilor) cu gândirea arhaică. Am putea stabili astfel o analogie Între ideea „arhetipului și repetiției” sau „paradigmei și repetiției” identificată de Eliade În mentalitatea arhaică și teoria ideilor și participației la Platon: ideile ca arhetip și participația ca repetiție. Viața autentică a umanității arhaice devine o imitatio arhetipi. II. 3. Simbolul Drumul spre arhetip trece prin simbol. Acesta Învăluie arhetipul, care constituie modalitatea sa de manifestare. Rezultă de aici necesitatea interpretării simbolului pentru Înțelegerea arhetipului
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și repetiției” sau „paradigmei și repetiției” identificată de Eliade În mentalitatea arhaică și teoria ideilor și participației la Platon: ideile ca arhetip și participația ca repetiție. Viața autentică a umanității arhaice devine o imitatio arhetipi. II. 3. Simbolul Drumul spre arhetip trece prin simbol. Acesta Învăluie arhetipul, care constituie modalitatea sa de manifestare. Rezultă de aici necesitatea interpretării simbolului pentru Înțelegerea arhetipului. Într-o carte de tinerețe Eliade relevă importanța descoperirii simbolului „după atâtea secole de opacitate” (/48). Mai mult, a
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
identificată de Eliade În mentalitatea arhaică și teoria ideilor și participației la Platon: ideile ca arhetip și participația ca repetiție. Viața autentică a umanității arhaice devine o imitatio arhetipi. II. 3. Simbolul Drumul spre arhetip trece prin simbol. Acesta Învăluie arhetipul, care constituie modalitatea sa de manifestare. Rezultă de aici necesitatea interpretării simbolului pentru Înțelegerea arhetipului. Într-o carte de tinerețe Eliade relevă importanța descoperirii simbolului „după atâtea secole de opacitate” (/48). Mai mult, a cunoaște originea unui simbol prețuiește „cât
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
arhetip și participația ca repetiție. Viața autentică a umanității arhaice devine o imitatio arhetipi. II. 3. Simbolul Drumul spre arhetip trece prin simbol. Acesta Învăluie arhetipul, care constituie modalitatea sa de manifestare. Rezultă de aici necesitatea interpretării simbolului pentru Înțelegerea arhetipului. Într-o carte de tinerețe Eliade relevă importanța descoperirii simbolului „după atâtea secole de opacitate” (/48). Mai mult, a cunoaște originea unui simbol prețuiește „cât descoperirea unei dinastii de faraoni” (/47). Este vorba, desigur, de simbolismul religios, așa cum apare el
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
stabilire fermă”, centrul În jurul căreia s a creat lumea Întreagă” () și tot aici, cu referire directă la dragostea dintre Cezara și Ieronim ei se Întâlnesc „Într-o perfectă nuditate, adică dezbrăcați de orice formă, eliberați de orice individualitate, reduși la arhetipuri, care pot cunoaște fără să devină ... reîntoarcerea la starea adamică de dinainte de cădere, care nu cunoștea experiența, nu avea istorie” (/159). Dacă am pune În legătură simbolurile de mai sus cu simbolismul latent din Șarpele, este limpede că Eliade „dă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
el continuă a fi hrănit și orientat de inconștientul său. Inconștientul (așa cum ne amintesc psihologii) este religios, În sensul că este constituit din ,,pulsiuni și figuri Încărcate de sacralitate”. În termenii lui Eliade aceste pulsiuni și figuri Încărcate de sacralitate (arhetipurile lui Jung ) sunt miturile. Ele n-au dispărut din existența omului modern dar nici din istorie. Sunt doar ,,camuflate”. Concluzia este că, omul se poate ridica și din această a ,,doua cădere” a sa. Are de partea lui miturile, visele
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
1981. 33. Flodeanu Gh. Fantasticul În opera lui M. Eliade, Editura „Gutinul”, Baia-Mare, 1993. 34. Ghideanu T.: Anamesis sau treptele aducerii aminte, Editura Junimea, Iași, 1987. 35. Handoca M.: Mircea Eliade, Editura Recif, București, 1993. 36. Jung, G.C.: În lumea arhetipurilor, Editura Jurnalul Literar, București, 1994. 37. Kernbach, V.: Miturile esențiale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978. 38. Kernbach, V.: Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. 39. Kernbach, V.: Universul mitic al românilor, Editura Științifică, București, 1994
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
utilizarea mitului lui Glaucos deschide, deci, posibilitatea de a-l interpreta pe Platon nu numai ca pe un filozof politic, dar, probabil, și ca pe unul revoluționar, bântuit și el ca mulți alții de „duhul restaurației”, ba chiar ca promovând arhetipul teoretic al revoluției-restaurație. 4. În mod nu chiar surprinzător, afirmația că Platon a fost un filozof politic, ba chiar un teoretician revoluționar, în sensul că urmărea sau dorea schimbarea efectivă a unor regimuri politice și înlocuirea lor cu regimurile teoretizate
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în apele bogate ale orgoliului național: atenienilor nu li se mai cerea să facă un mare pas în necunoscut, ci numai să redevină „ei înșiși”. Mai mult, chiar războaiele medice care făcuseră gloria Atenei secolului al V-lea, căpătau un arhetip străvechi. Și iată cum cea mai teribilă revoluție propusă vreodată devine îndemnul patriotic și rezonabil de a deveni nimic altceva decât ceea ce ai fost și ceea ce, în definitiv, ești din totdeauna, chiar fără s-o știi: chemarea la o „revoluție
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a căderii din real. Specia dorinței tiranului depășește în întregime referința la real și se restrânge în unul nediferențiat al neființei. Tipul de dorință care îl determină pe tiran vine din „suprareal”, adică din somnul adânc și definitiv al rațiunii. Arhetipul său stă în ratarea completă a realului și nediferențierea lui de închipuiri și vise: „el este acela care, treaz fiind, este așa cum am văzut că este omul în vis”. Faptul că dorințele tiranului gravitează în jurul paricidului și incestului semnifică însăși
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ne interpelează) și acesta e (cel pe care un limbaj modern l-ar defini ca fiind al reduplicării): Diada, pe care Platon o numește indefinită deoarece e principiul oricărei multiplicări. Combinarea Unului și a Diadei dă naștere numerelor (înțelese ca „arhetipuri ale oricărei dimensionalități” (p. 199), care generează multiplicitatea. Principiul în virtutea căruia unitatea subsumează multiplicitatea - o informează, îi dă formă - Platon îl desemnează ca Idee și o echivalează pe aceasta din urmă cu numărul. Până aici lucrurile au dimensiune principială și
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
le dă un nume precis: dizidenții. Pentru Belohradsky, lumea contemporană (și în particular cea comunistă) este expresia ultimă a rațiunii de Stat provenită din filosofia modernă întemeiată pe principiul certitudinii absolute. Istoria nu mai e pentru omul modern reproducerea unui arhetip ancestral, ci producerea conștientă a unei lumi guvernată de rațiune care relegă tot ceea ce îi scapă sau i se opune în domeniul supraviețuirii unei preistorii care trebuie în mod necesar eradicată. De o parte sunt „viețuitorii”, cei care trăiesc conștient
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Și-ndreaptă ruga-i milei cei eterne." (Fata-n grădina de aur) Calea genunchiului plecat, a milei, e înrădăcinată în formele creștinismului voievodal din care și-a extras poetul actanții. Dramele eminesciene (Decebal, Bogdan, Mira) sunt construite pe astfel de arhetipuri, însă lectura noastră nu interpretează apocaliptica eminesciană ca "retrospectivă a istoriei mântuirii", ci ca "prevestire a unor evenimente viitoare".34 Fiul de prinț, voievod, magul sunt, înainte de toate, niște prevestitori ai legilor imuabile ale Divinității. Ei trebuie așezați în categoria
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
DRĂGAN, Gheorghe. Poetică eminesciană. I. Temeiuri folclorice. Iași: Junimea, 1989, 204 p. (Eminesciana; 49) * STREINU, Vladimir. Eminescu. Ediție îngrijită, prefață, note și indice de nume de Mihai Drăgan. Iași: Junimea, 1989, 271 p. (Eminesciana; 50) * CIOPRAGA, Constantin. Poezia lui Eminescu: arhetipuri și metafore fundamentale. Iași: Junimea, 1990, 278 p. (Eminesciana; 51) * ZISU, Aurelian. Corespondența lui Eminescu: exerciții de lectură intertextuală. Iași: Junimea, 1996, 212 p. (Eminesciana; 52) * MUREȘANU IONESCU, Marina. Eminescu și inter-textul romantic. Iași: Junimea, 1990, 303 p. (Eminesciana; 53
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Mihai Eminescu, monografie, Ed. Aula, Brașov, 2004, pp. 108-109. 18 Al. George, Sergiu Limbă și gândire în cultura indiană, Ed. Științifică și Enciclopedică, Buc., 1980, col. "Bibliotheca Orientalis", p. 134. 19 Despre semnificația umbrei ca posibilitate de întoarcere la arheu, arhetip, vezi: Ovidiu Moceanu Visul și literatura, Ed. Paralela 45, col. "Deschideri", seria Universitas, Pitești, 1999, p. 78 și passim. 20 Balotă, N. Op.cit., p. 27. 21 Călinescu, George Istoria literaturii române, Ed. Minerva, 1982, ediție îngrijită de Al. Piru, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
lipit de un fundal fără detalii și forme precise, stereotip. Cu o poză fermă, frontală sau de profil complet, Eroul ieșea întotdeauna în evidență, dominând categoric personajele însoțitoare, printr-o dispunere centrală ori supraînălțată. Elementele de ambient peisagistic rezumau un arhetip spectaculos, monumental, al spațiului românesc, cu munți, dealuri și păduri. Iar cele de ordin arhitectural reluau secvențe consacrate reale (biserica de la Curtea de Argeș) sau doar familiare, inspirate din scenografia picturilor și a filmelor istorice (sala tronului, de exemplu). Desfășurarea bătăliilor ocupa
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
cele legate de portul popular. În opinia sa, privind cu atenție Columna lui Traian, oricine ar putea recunoaște: "cusătura cămășii femeilor dace, care se regăsește întocmai pe ia țărăncii române"252. Asocierea nu este chiar așa de evidentă, ignorând circulația arhetipurilor decorative, comune atâtor civilizații de-a lungul timpului. Recurge însă la un vechi și familiar clișeu cultural, încă prezent în manuale 253, a cărui origine nu a preocupat aproape deloc istoriografia română. Necesitatea pentru români de a furniza prin recurență
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
oralitate. Ea este îmbogățită cu o anecdotică mai mult sau mai puțin veridică, colportată în mediul școlar prin complicitatea tuturor celor implicați. Mai interesată de legendă decât de istorie, tradiția "nu reține cronologia, nici detaliile, nici numele eroilor, ci doar arhetipul și simbolismul lor"311. Ea cenzurează informația științifică, nu o îmbogățește, căci oralitatea este o relaționare între egali, nu o recunoaștere a dreptului de autor și nici o delimitare clară a acestuia de publicul său. Se înțelege de ce elevii preferă să
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
pentru a găsi categoriile împărtășite de toți membrii aceleiași epoci. Dintre toți practicienii istoriei mentalităților, Philippe Ariès este, fără îndoială, cel care a manifestat cel mai puternic atașament față de o astfel de identificare a noțiunii cu un sentiment comun. Recunoașterea arhetipurilor de civilizație împărtășite de o întreagă societate nu înseamnă, desigur, anularea oricărei diferențe între grupurile sociale sau între clerici și laici. Dar aceste diferențe sunt întotdeauna gândite în interiorul unui proces de lungă durată care produce reprezentări și comportamente care sunt
by Laurenţiu Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1076_a_2584]
-
Timuș întruchipează monstrul căruia i se dau jertfă fecioarele, iar Bogdănuț este un alt Perseu, salvator al Andromedei. Cu conștiința unor asemenea analogii, S. traduce sugestiile lor în amănuntele realiste ale narațiunii, fără să îi trădeze nicăieri verosimilitatea. Trimiterea la arhetipuri nu dă, ca urmare, impresia de act deliberat, pare naturală, fabulosul e captat în istorie, căreia îi transferă semnificații tainice, tâlcuri. Ciclul Frații Jderi, alcătuit din Ucenicia lui Ionuț, Izvorul Alb și Oamenii Măriei Sale, încorporează într-o saga romanele consacrate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
transfigurarea, ratarea, spațiul mitteleuropean, relația între culturile minore și culturile majore, Spania, românitatea, crepuscularul, dandysmul, donjuanismul, regresiunea, romantismul, sinuciderea, fragmentar(ism)ul, statutul de Privatdenker, mansarda ș.a. În fine, prin multitudinea și îndrăzneala paralelismelor, fie și numai „complexul lui Fiesco” („arhetipul impetuos al tânărului genial care se sufocă în cadrele meschine ale unui spațiu mărginit”) îl incită pe autor la excursuri temerare prin scrierile lui I. L. Caragiale, Eugen Ionescu, Witold Gombrowicz, Max Frisch, Petru Dumitriu, Milan Kundera și Ernesto Sábato. Procedeul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
cât liberalism există astăzi la Belgrad... Nici eu nu călătoresc, dar am prieteni care se deplasează frecvent acolo. Vladimir Tismăneanu: Mulți dintre noi am vrea să știm acea linie fină care desparte naționalismul liberal de cel radical. În termeni de arhetipuri, ele sunt separabile, lucru pe care eu l-am făcut În Fantasmele salvării. Nu sunt singurul, există o Înteagă literatură În acest domeniu. La nivelul ieșirii din arhetipuri și teoria abstractă și la cel al intrării În realitatea empirică, lucrurile
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
linie fină care desparte naționalismul liberal de cel radical. În termeni de arhetipuri, ele sunt separabile, lucru pe care eu l-am făcut În Fantasmele salvării. Nu sunt singurul, există o Înteagă literatură În acest domeniu. La nivelul ieșirii din arhetipuri și teoria abstractă și la cel al intrării În realitatea empirică, lucrurile devin mai complicate și mai tulburătoare. Koštunica are un trecut cunoscut. Se știe că el este cel care a tradus The Federalist Papers În limba sârbă. Mircea Mihăieș
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
titlul Basarabia, „provincie-model”. A luat titlul dintr-un raport făcut de o serie de ideologi ai perioadei Antonescu, prefer să nu dau nume: ideea era ca Basarabia să devină o zonă etnic pură, fără evrei, țigani, găgăuzi, nimic altceva decât arhetipul mitologic al românului pur. Nu știu ce Înseamnă român pur! Mircea Mihăieș: Am putea să-l Întrebăm pe Antonescu! Sau pe Mironov! Vladimir Tismăneanu: Dar nu e vorba numai de faptul că a avut loc un Holocaust sub controlul și cu participarea
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
ci cu Glossa. Este foarte util și se potrivește perfect climatului politic din România contemporană. Toată lumea se Întreabă de ce nu ajungem la normalitate. Nu există o stație pe linia de autobuz a tranziției care să se numească „Normalitate”: e un arhetip, ceea ce Max Weber ar fi numit un „tip ideal” de normalitate. Și În America există stridențe ale discursului politic. În momentul de față, sunt situații În care Îl citești pe Al Gore - spre deosebire de Bill Clinton - referindu-se la actualul președinte
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]