2,159 matches
-
vorbește mult despre el. Adânc în peisajul sufletului meu, sunt acoperit de ceața densă a pământului galben. Caracterul meu poartă o cultură fatalistă. Am fost conștient de asta încă de pe vremea când eram copil. Am un instinct și o dorință arzătoare pentru călătorie, iar în același timp am un dispreț înnăscut pentru a trăi. Înțelepții antici călătoresc pentru a pune distanță între ei și oameni. Noi luptăm pentru a realiza unitatea. Oamenii din dinastia Ching, înainte de Confucius, erau războinici, foarte puternici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Dar tu, mamă, dar tu, mamă? Deodată am tresărit... De sus, cerul se crapă-n surâsuri parcă, sau poate cineva îl scormonește pentru mine și încearcă doar să facă puțină lumină. E semnul ce-l așteptam, sau doar dorința-mi arzătoare îmi joacă feste? Mi se tăiase răsuflarea și sufletul meu redevenit copil, speriat a luat-o la fugă. Și doar brațele mamei ca-ntotdeauna mă ajută. Doar ele sunt singurele ulițe prin care pot păși fără griji, ca de atâtea
Alt tu, alt eu, aceleaşi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
tău vopsește câmpul toamna și marea e albastră fiindcă o privești tu. Doar tu m-ai învățat să iubesc iarna, cu ploaia ei de fulgi mângâietori, cu răsuflarea ei dulce, căci e răsuflarea ta cu ea. Iar vara e întotdeauna arzătoare, asemenea iubirii tale pentru mine, călătorind din floare-n floare. Cu înțelepciunea-ți remarcabilă, doar tu m-ai învățat, mamă, că tot ce contează în această viață e cum sunt în stare să-mi umplu fiecare secundă, ce cutez să
Alt tu, alt eu, aceleaşi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
Ea nu mai avea cum să audă șoapta lui frântă de lacrimi. Iancu își mușcă buza, pentru că o dorea. Și dorința îi amintea de acel contrast înnebunitor dintre trupul ei rece, aproape înghețat, ca de statuie sub ninsoare, și jarul arzător dinlăuntrul ei, care îl sorbea tot mai adânc, ca să îl prindă apoi ca pe o pradă în colul arzător, în acel inel interior de foc. Mângâieri fără sfârșit, sărutări nesățioase, vârtejuri de plăcere. Și senzația, cu totul nouă, de înălțare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și dorința îi amintea de acel contrast înnebunitor dintre trupul ei rece, aproape înghețat, ca de statuie sub ninsoare, și jarul arzător dinlăuntrul ei, care îl sorbea tot mai adânc, ca să îl prindă apoi ca pe o pradă în colul arzător, în acel inel interior de foc. Mângâieri fără sfârșit, sărutări nesățioase, vârtejuri de plăcere. Și senzația, cu totul nouă, de înălțare a minții, de desprindere, de plutire în tărâmuri clare, prin spații de liniști depline. Clucereasa Elenca așeză încă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai aștepta să o găsească atât de vie, îl copleși. Era uluit de dorința renăscută. Un vulcan. Lumină și foc devastator. Nu împlinise nici douăzeci de ani când simțise toate acestea pentru ea. Se căsătorise cu Avet într-un elan arzător. Amândoi erau la prima iubire și mult prea tineri. Nu știau ce înspăimântător de adâncă și câte tenebre nebănuite, mereu altele, ascunde iubirea. Cât de sfâșietoare îi erau căderile, cât de devastatoare putea fi lipsa de înțelegere și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pâlpâitoare, într-o transă fierbinte, cam așa își făcu apariția Toinette în atelierul pictorului. Pășea încrezătoare spre prima ei aventură extraconjugală. Nu se putea ca el, pictorul cu nume fermecător de romantic, să nu simtă imediat efluviile ei interioare, deosebit de arzătoare. Cu siguranță, va veni în întâmpinarea ei și va murmura exact șoaptele pe care ea le aștepta. Pagini întregi din opera vicontelui François-René de Chateaubriand, scriitor și amant visat, deopotrivă adorați cândva, în adolescență. Și mintea Toinettei nu înceta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
veacuri. O picătură de sânge porni să se prelingă încet din buza pictorului printre firele bărbii. Dar el nu-i acordă nici o atenție. Ascuns în spatele stâncilor, privea fascinat spre perechea din poiană. Urmărea prin pulberea cascadei cele două trupuri goale, arzătoare, strâns încolăcite; sânii femeii ridicate ca o coloană în brațele bărbatului. Simțea pe propria lui piele șuvițele lor ude, răsucite ca niște liane. Și, ori de câte ori femeia deschidea ochii, îl străfulgerau imagini dintr-un paradis verde-albăstrui. Dante Negro uitase pentru ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
chiar cu mult mai mult, dacă se gândea cum îl strecura printre două uluci ca să ajungă la o cățelușă, așa, pe măsura lui. Mignona, chiar dacă nu se ridica la pretențiile unui nobil maltez, îi satisfăcea totuși, cu brio, cel mai arzător dintre actele sale canine, coitul. Ah, ce valet isteț! Și cât de bine le potrivise pe toate în reședința consulului! La anumite ore, el și Julien se postau la picioarele scării. Dacă domnul consul încerca să urce spre dormitor, micuțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cărți ar arde tâlharii de la Răsărit, luminătorii, din moment ce nu pot arde tiparul, invenția... Eram un prost. Mi-am dat seama, nu În Basarabia, după Cedarea din ’40 - ci În România, după Cedarea din ’44: nu era nevoie ca ei, comisarii, arzătorii de meserie, să ardă cărțile; doar să bage spaima-n posesorii de cărți - nimeni nu arde cărțile mai bine decât iubitorul de carte... - Exagerezi: nici arzătorii nu le-au ars pe toate, nici posesorii tot ce posedau, au mai scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
40 - ci În România, după Cedarea din ’44: nu era nevoie ca ei, comisarii, arzătorii de meserie, să ardă cărțile; doar să bage spaima-n posesorii de cărți - nimeni nu arde cărțile mai bine decât iubitorul de carte... - Exagerezi: nici arzătorii nu le-au ars pe toate, nici posesorii tot ce posedau, au mai scăpat - ți-am povestit cum am „sustras” câțiva saci cu cărți la Șeica-Mare; am mai furat și de la Astra din Sibiu, dar cu acelea n-am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ca lucruri de la sine Înțelese „informația” din cartea lui Giurescu potrivit căreia un văr sărac, adus din Grecia și Însărcinat cu administrarea moșiilor din Bălți și din Orhei... Deși m-a ascultat, mama se preface interesată de lucruri mult mai arzătoare - de pildă, când Dumnezeu o să termin facultatea ceea, ca să am, În sfârșit, o diplomă, deci o situație - dă-o-ncolo, de treabă: la peste treizeci și cinci de ani - și fără situație... - Lasă-mi vârsta - mea, uitată - acum vorbim despre... - Șșșșt!, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mizerabil. În continuare, Julia petrecuse șase luni, fără precedent, în care fusese singură. Era hotărâtă să nu mai repete schema aia în care ea irosea un timp prețios din cauza bărbatului care nu avea să-și părăsească niciodată nevasta. Dar întrebarea arzătoare rămânea: cum să dai de bărbatul însurat care e dispus să facă pasul? —Urmându-ți instinctul, îi răspunsese prietena ei, Dee, care se căsătorise de curând cu Chris, bărbatul care fusese fericit să-și părăsească nevasta după numai câteva week-end-uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Apoi, ici și colo, avântarea unui minaret de cărămidă, o cupolă cizelată de umbră, albeața unui zid de foișor. Și, pe malul unei bălți dezmierdate de sălcii plângătoare, o femeie goală care se scălda, cu părul În bătaia părul vântului arzător. Oare nu această viziune de paradis a vrut s-o evoce pictorul anonim care, cu mult mai târziu, s-a apucat să ilustreze manuscrisul Rubaiatelor? Oare nu tot pe ea o păstrează În gând Omar, În vreme ce e condus către cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sărat pe limbă. S-ar spune că Încercau să se sfâșie, să se Înăbușe, să se spulbere. Mâinile se smintesc, veșmintele se Împrăștie. Nu există noapte de dragoste care să se poată asemui aceleia a două trupuri aprinse de lacrimi arzătoare. Focul se Întinde, Îi Învăluie, Îi Înfășoară, Îi Îmbată, Îi Înflăcărează, Îi contopește, piele lipită de piele, până la capătul plăcerii. Pe masă, se scurge o clepsidră, bob cu bob, focul se domolește, pâlpâie, se stinge, un zâmbet Întretăiat Întârzie. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
stă În obicei, vârful mustății. Din când În când, le aruncă o privire celor doi adversari. Hasan stă În picioare, Într-un veșmânt negru mototolit, cu turban negru, cu barba mai scurtă decât de obicei, cu chipul brăzdat, cu ochii arzători gata să se Încrucișeze cu aceia ai lui Nizam, dar roșii de oboseală și de nesomn. În spatele lui, un secretar ține un teanc de documente strânse Într-o legătură mare de piele de Cordoba. Privilegiu al vârstei, marele vizir stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Și cum mor oare sultanele? Otrăvite, Înăbușite, sugrumate! Sau la naștere! Pompa nu te poate scăpa de mizeria omenească. O lungă clipă se privesc În tăcere. Djahane se apropie, așază pe buzele lui Omar un sărut pe care-l dorește arzător, se lasă un moment În brațele lui. Dar el se Îndepărtează, acest rămas-bun Îi pare de nesuportat. O imploră pentru ultima oară: — Dacă mai prețuiești cât de puțin dragostea noastră, vino cu mine, Djahane, masa e pusă pe terasă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pânze până la Trapezunt, Marea Neagră e liniștită, prea liniștită, vântul suflă slab, contempli ore În șir același punct de pe coastă, aceeași stâncă, același boschet anatolian. N-aș fi avut motive să mă plâng, aveam nevoie de vreme calmă, dată fiind misiunea arzătoare pe care trebuia s-o Împlinesc: să memorez o carte Întreagă de dialoguri persano-franceze scrisă de dl Nicolas, traducătorul lui Khayyam. Căci Îmi făgăduisem să mă adresez gazdelor mele În propria lor limbă. Nu nesocoteam faptul că În Persia, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În clipa următoare, eram aplecat asupra feței lui Șirin, buzele ni s-au atins, ochii ni s-au Închis, Împrejurul nostru nu mai exista nimic altceva decât monotonia cântecului greierilor, răsunând În capetele noastre amețite. Un sărut prelung, un sărut arzător, un sărut al anilor străbătuți și al stavilelor dărâmate. De teamă să nu vină alți oaspeți, să nu se apropie alți servitori, ne-am ridicat, și am urmat-o printr-o alee acoperită, o ușiță nebănuită, o scară cu treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lor, Noga, îmbrăcată și pieptănată, iar eu mă uit la ea surprinsă, cât de mult s-a maturizat dintr-odată, se apleacă deasupra mea și mă sărută pe frunte fără a spune un cuvânt, eu tac și privesc cu ochi arzători ghiozdanul care se îndepărtează. O portocală uriașă, foarte coaptă, cade deodată pe trotuar, aproape zburând pe deasupra capului ei, rostogolindu-se într-o băltiță portocalie, cine i-o fi dat lovitura fatală, nu vântul acesta, care aproape că nici nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
soțioara mea, pentru că mintea îmi este plină de frânturi de legende ale nopții, până când încep să se stingă spre surprinderea mea, iar eu mă grăbesc să răsucesc cheia în ușă, poate că s-a răzgândit și a plecat, ochii mei arzători se concentrează cu greu asupra spinării aceleia bătrâne, care coboară scările încet, asupra figurii care se întoarce spre mine, o figură întunecată, ridată, acoperită de o pereche de ochelari de soare negri, gura mea se deschide într-un suspin dezamăgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Îmi pare rău, Maria. Credeam că tu o să Înțelegi. — Morții sînt tot ce Înțeleg. Știa că asta n-are cum să fie adevărat, pentru că ea nu-i văzuse, așa cum Îi văzuse el, În crîngurile de măslini de la Jarama, În soarele arzător de la Quijorna, printre case distruse, În zăpada de la Teruel. Dar știa că ea-l Învinuiește că-i viu, În timp ce Vicente e mort și dintr-odată - cu acea mică și necondiționată părticică umană care-i mai rămĂsese și pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de copaci de care nu se Îngrijește nimeni. — Acum Înțelegi de ce n-am vrut să mergem pe Întuneric. — N-am fi reușit. Nu. Și pe-aici n-o să ne urmărească nimeni. Acum urmează partea bună de drum. Acum, În locul soarelui arzător din locurile În care se tăiaseră buștenii, dădură de umbra marilor copaci. Locurile golașe se-ntindeau pînĂ pe o culme și puțin după, dar apoi Începea pădurea. Mergeau pe pămÎntul maroniu, și-l simțeau răcoros sub tălpi. Nu erau tufișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
e așa dor de ei, că ți se pare că mori în secunda următoare, dacă nu le auzi vocea și nu comunici cu ei, măcar cât de puțin. Gândiți-vă și la motivul 2. Dar chiar dacă nevoia ta este intensă, arzătoare, reușești să nu le vorbești, astfel că îți recapeți controlul pe care l-ai pierdut sunându-i, înțelegeți ce vreau să zic. Deci e un soi de extremă. Sari de pe stâncă în gol când îi suni, dar când hotărăști să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
spune ceea ce n-am spus niciodată nimănui. Sunt obosit... Am lucrat pe cinabru, pe mercur, am sublimat spirturi, fermenți, săruri de fier, de oțel și spumele lor, și nu am găsit Piatra. Apoi am preparat ape tari, ape corozive, ape arzătoare, dar rezultatul era mereu același. Am folosit coji de ouă, sulf, vitriol, arsenic, sare de amoniu, sare de sticlă, sare alkali, sare obișnuită, sare gemă, salpetru, sare de sodă, sare attincar, sare de tartru, sare alembroth; dar, credeți-mă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]