12,559 matches
-
muta pe băștinași într-o altă zonă. „Băștinașii“ cred însă că o posibilă colonizare a aurolacilor ar avea intenții civilizatoare. Iar când așa ceva nu se poate înfăptui unul zice că: „Acuma, dacă tot i-am prins pe toți grămadă în autobuz, să-i închidem și să le dăm foc“. Exterminarea, genocidul devin niște condiții absolut necesare pentru realizarea proiectelor coloniale. Să ne gândim la soarta indienilor americani. Dorința de exterminare e însoțită de o ură nedirecționată, o ură abstractă. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
învețe abecedarul. Altfel, libertatea ar trebui să fie o chestie de la sine înțeleasă. Dar probabil io, un anume SS, sunt ceva mai bătut în cap și chiar n-am nici o treabă cu arta. Peisaj cu bivolar Eram în stație, așteptam autobuzul și deodată mă acostează unul cu aspect de papagal subnutrit. Mă rog, între noi fie vorba, omul duhnea destul de serios. Vorba aia, dacă-i aprindeai o brichetă în față, îl flambai. Dar nu asta e informația principală. Că ăla era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
un răspuns lapidar: Situația dumneavoastră intră în competența Inspectoratului școlar". ,,Birocrație", își spuse Simona, ,,Ministerul mă trimite în gura lupului. Mulțumesc de așa sfat!" Astfel, la 1 septembrie Simona fu nevoită să se prezinte la noul post. Merse cu un autobuz până la o intersecție de drumuri, când șoferul, oprind mașina, îi arătă că peste dealul acela din față e satul despre care a întrebat. Nu e departe, nu sunt decât vreo trei kilometri" zise el. Trei kilometri în limbajul localnicilor, însemnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
-o pe tanti Alexandra, îmi povesti toate acestea și o altă întâmplare mai recentă, care este destul de interesantă. Părintele din sat organizase o călătorie la mănăstirea Orheiul Vechi din satul Butuceni. Duminică dis-de-dimineață, se adunară toți doritorii la biserică, venise autobuzul și plecară. Ajunși la mănăstire, fiecare își găsi un loc și, liniștiți, ascultau Sfânta Liturghie. După ce se termină tot, lumea ieși afară și ieși și ea. Cum ieși, îndată se apropie de ea o bătrână care, cu voce plină de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o distanță de vreo 2 km, cam 30 minute de mers pe jos. Ioanei îi plăcea să meargă pe jos, totodată mai intra prin magazin și cumpăra câte ceva din cele necesare pentru casă, așa că prindea doi iepuri dintr-o dată. Deși autobuzul de linie o ducea pâna în fața casei, ea nu se folosea de acesta decât în situații extreme: ploaie sau vânt puternic. În acea zi, nu era niciuna din aceste două, dar Ioana hotărî să aștepte autobuzul. Se asigură mai întâi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
iepuri dintr-o dată. Deși autobuzul de linie o ducea pâna în fața casei, ea nu se folosea de acesta decât în situații extreme: ploaie sau vânt puternic. În acea zi, nu era niciuna din aceste două, dar Ioana hotărî să aștepte autobuzul. Se asigură mai întâi că are cu ce plăti călătoria, puse cei doi euro în buzunarul din dreapta și se așeză pe bancă să aștepte. Autobuzul, care circula o data la 30 de minute, urma să vină peste un sfert de oră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
puternic. În acea zi, nu era niciuna din aceste două, dar Ioana hotărî să aștepte autobuzul. Se asigură mai întâi că are cu ce plăti călătoria, puse cei doi euro în buzunarul din dreapta și se așeză pe bancă să aștepte. Autobuzul, care circula o data la 30 de minute, urma să vină peste un sfert de oră. Stația se afla în fața spitalului și, pentru a intra în el, oamenii treceau mai întâi prin fața ei. Ioana privea persoanele ce se îndreptau spre spital
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
întâi prin fața ei. Ioana privea persoanele ce se îndreptau spre spital și se gândea la durerile și suferințele lor. Copii, tineri, maturi, bătrâni... Erau de toate vârstele. Se gândi la ea și simți rușine că, fiind sănătoasă și puternică, aștepta autobuzul. În acel moment, își dădu seama că autobuzul deja trecuse fără ca ea să-l observe.Ce să facă acum? Să-l aștepte pe celălalt nu avea rost, același timp o costa să ajungă și pe jos acasă. Se hotărî să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
îndreptau spre spital și se gândea la durerile și suferințele lor. Copii, tineri, maturi, bătrâni... Erau de toate vârstele. Se gândi la ea și simți rușine că, fiind sănătoasă și puternică, aștepta autobuzul. În acel moment, își dădu seama că autobuzul deja trecuse fără ca ea să-l observe.Ce să facă acum? Să-l aștepte pe celălalt nu avea rost, același timp o costa să ajungă și pe jos acasă. Se hotărî să plece. Simțea părere de rău pentru timpul ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
alții. Ioana se gândea să procedeze la fel ca toți oamenii civilizați. Când ajunse în dreptul cerșetorului, acesta își întinse mâna în care ținea un pahar. Mâna Ioanei s-a dus fără voie la buzunar. Găsi cei doi euro pregătiți pentru autobuz. Îi luă și îi puse repede în paharul cerșetorului. Simți rușine față de cei din jur și grăbi pasul. Auzi cum acesta îi mulțumi. Când se mai îndepărtă puțin, se simți mai liniștită și începu să se gândească la cele petrecute
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
rușine față de cei din jur și grăbi pasul. Auzi cum acesta îi mulțumi. Când se mai îndepărtă puțin, se simți mai liniștită și începu să se gândească la cele petrecute. Imediat, îi trecu prin minte cum hotărî spontan să aștepte autobuzul, cum acesta trecu fără să fie observat, decizia de a nu mai aștepta altul, cei doi euro pregătiți ...și la urmă cerșetorul... Se întrebă în sine dacă cineva le gândise special pe toate sau era doar o simplă coincidență. În
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
câteva persoane, dar chiar și dacă le rugai să te ducă undeva, trebuia să ai și combustibil, deoarece mașinile nu circulau din cauză că era mare dificit de acesta. Mă gândeam că poate rabdă până se face ziuă, că dimineața circula un autobuz cu care ne puteam duce la spital. Eram foarte neliniștită, mă temeam mult pentru copil, să nu i se întâmple ceva. După un timp, îmi păruse că se mai liniștise. Nu se mai auzea gemând. În acel moment, pusem capul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
păruse că se mai liniștise. Nu se mai auzea gemând. În acel moment, pusem capul pe pernă și adormisem. Nu pot să spun cât timp dormisem, mult sau puțin, dar reușisem să visez acest vis: Eram la stație și așteptam autobuzul. Era frig afară. Eu eram îmbrăcată în paltonul pe care îl aveam în realitate. Îmi plăcea mult acel palton. Printre persoanele care mai așteptau era și o femeie însărcinată. Nu avea decât o rochiță subțire pe ea și se vedea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
la magazin, acasă. Posturile locale de radio și televiziune avertizau locuitorii despre apariția unui grup de hoți de buzunare, care activa pe teritoriul întregului oraș, dar mai ales în mijloacele publice de transport. Acești hoți, câte doi, se urcau în autobuz, sau troleibuz, ca oricare alt pasager și se așezau într-un loc de unde îi puteau observa bine pe ceilalți. Nu păreau prin nimic că ar fi fost hoți, nici prin îmbrăcămintea lor, nici prin comportament. Se cunoșteau, dar nu vorbeau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
da de bănuit. După ce își alegea victima, hoțul începea să-și facă loc printre oameni, pentru a coborî la următoarea stație și, în calea sa, spre ieșire, numaidecât, reușea să curețe buzunarul sau gentuța pe care și-o ochise. Imediat, autobuzul se oprea și hoțul cobora, fără să lase vreo urmă de bănuială. Celălalt hoț mai rămânea ceva timp, pentru a vedea ce se întâmplă. Erau oameni care descopereau repede că li s-au furat banii, dar erau și din cei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
muncă, erau chiar înfricoșați. Așa trecură câteva săptămâni. Zvonurile despre hoți parcă se mai potoliră, însă oamenii continuau să fie vigilenți. În acea dimineață, Nadea, ca de obicei, se ducea la muncă. Pentru a ajunge la timp, lua mereu primul autobuz. Făcea acest lucru de ani de zile și deja se cunoștea cu unele dintre persoanele care făceau la fel ca ea. Așezată pe scaun, Nadea privea atent la ceilalți pasageri. Doamna de pe primul scaun lucra la fabrica de încălțăminte, doamna
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
scaunul ei, rugându-l pe conductor să oprească la următoarea stație și porni spre ieșire. Când trecu pe lângă bătrânel, încercă să bage mâna în buzunarul lui și ieși foarte repede. Nadea observă, dar nu reuși să scoată niciun cuvânt, ușile autobuzului se și închiseră. - Stranie domnișoară! se gândi ea. Și cui ar putea să-i treacă prin cap că un hoț poate fi așa? Autobuzul se porni. Nadea îi zise bătrânelului: - Moșule, vezi de nu ți-a dispărut ceva din buzunar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
buzunarul lui și ieși foarte repede. Nadea observă, dar nu reuși să scoată niciun cuvânt, ușile autobuzului se și închiseră. - Stranie domnișoară! se gândi ea. Și cui ar putea să-i treacă prin cap că un hoț poate fi așa? Autobuzul se porni. Nadea îi zise bătrânelului: - Moșule, vezi de nu ți-a dispărut ceva din buzunar, că am văzut cum domnișoara, care a ieșit, încerca să te controleze. - Mie să-mi dispară? întrebă mirat moșul. - Da, dumitale. Am văzut cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cum înțelegea ea și cei din jur acest lucru. - Nu aveam nimic în buzunar, zise omul mirat. Atunci toți își dădură seama că domnișoara, pe care o crezură hoață de buzunar, îi strecurase bătrânului acei bani înainte de a ieși din autobuz și încuviințară acest lucru unanim. - Și-a făcut milă Domnul, mi-a auzit rugăciunea... zise șoptit bătrânul. Nimeni nu știa ce problemă avea și ce îi ceruse el lui Dumnezeu în rugăciunile sale, însă toți cei de față înțeleseră un
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ducea spre o mulțime de alte locuri și pe care am lăsat milioane de urme în toți acei ani cât am pășit pe acolo? Acea uliță, la capătul căreia, dornici de a cunoaște multe, ne-am urcat cândva într-un autobuz, care ne-a dus pe drumul vieții în lumea mare, departe de ce ne era scump și apropiat, lăsându-ne singuri într-un necunoscut neprietenos, și care, atunci când ne întorceam acasă, ni se părea cea mai lungă uliță din lume, neavând
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cele două zile pentru a putea studia mai mult. Până la urmă, dorul de copii a învins și hotărâsem să plec. Îmi luasem valiza și pornisem spre gara de sud. În drum, cumpărasem câte ceva pentru copilași și în scurt timp ajunsesem. Autobuzul era sosit și aștepta să se adune pasagerii. Îmi cumpărasem bilet și intrasem. Îmi găsisem și loc, pusei valiza sub scaunul din față și mă așezasem. Alături de mine, stătea o doamnă care privea prin geam. Tot timpul cât mă învârtisem
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și intrasem. Îmi găsisem și loc, pusei valiza sub scaunul din față și mă așezasem. Alături de mine, stătea o doamnă care privea prin geam. Tot timpul cât mă învârtisem pe acolo pentru a mă acomoda, ea nu mă privise niciodată. Autobuzul nu se reținu mult și pornirăm. Ca să nu pierd timpul, mă gândisem să scot din geantă caietul cu însemnările făcute în ultimele zile și să mai repet ceva. În caiet, aveam o poză cu copiii mei. Mă oprisem să o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ciudă și la necaz pot avea așa putere și pot atrage după ele consecințe. Ajunsesem, între timp, la Hâncești și trebuia să cobor. Nu știu care au fost ultimele cuvinte pe care i le spusesem acelei doamne. Mă pomenisem jos. Priveam în urma autobuzului care se îndepărta încet și îmi dădusem seama că nici măcar nu întrebasem cum se numea și de unde era acea doamnă. Această întâmplare mă apucase cu mâna de suflet, mă făcuse să-mi schimb mult felul meu de a mă comporta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
parcurgerea drumului de acasă în comună și din Gurahonț către casă. Drumul are o lungime de zece kilometri, este foarte deteriorat și poate fi parcurs doar cu mașini mari, fiind circulat în general de mașini care transportă lemne. Există un autobuz care are două curse pe zi și parcurge cei zece kilometri în mai mult de o oră. În mai 2003 au început să apară primele rezultate ale procesului de facilitare comunitară. Câștigasem deja încrederea comunității în care lucram, iar liderii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
din suburbii, ca niște orașe-satelit, formate din case fără etaj, așezate în mijlocul unor grădini pline de vegetație sau chiar al unor parcuri naționale cu arbori seculari. Legătura dintre aceste suburbii și centrul orașului se face printr-o adevărată rețea de autobuze, trenuri și feriboturi. Fiecare suburbie are administrație proprie și utilități publice la tot pasul. Fiecare suburbie își vede de treburile ei, mai ales de bunăstarea ei, fără să o preocupe curtea vecinului. Niciun australian nu dorește să-și scoată un
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]