1,671 matches
-
ă Ce-i asta? O confesiune? ă știu cum stau lucrurile cu voi. Faptul că i-am cunoascut pe amândoi mă face suspect. ă Ești bolanv. Voi avea grijă să ajungi cu bine acasă. Virginski căzu de pe taburet și se avântă înainte, prinzându-se de cărucior pentru sprijin. ă Pot să merg acasă și singur. Nu am nevoie de niciun ajutor din partea voastră. Dădu căruciorului o împinsătură. Pe cărucior, cele două capete lunecară, se învârtiră și apoi se opriră odată cu acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o credea ireală. Pășind pe aleea luminată, Virginski avea senzația că intră pe un tărâm al decepției, pe care o refuza din instinct. Ca să îi vorbească însă Liliei - cum un alt imperativ, mai urgent, i-o cerea - trebuia să se avânte în lumină. știa de la Lilia că stabilimentul lui Fraulein Keller era pe Strada Sadovaia, însă nu i-a spus niciodată unde anume. Ei nu îi plăcea să vorbească despre acel loc și îl implorase să nu-l pomenească niciodată. Credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
a închis în urma mea pentru totdeauna. Nu am să mă mai întorc la locul ăsta sau la viața asta. O să mă omor pe mine și pe draga mea Vera înainte de a mă întoarce aici. Greutatea ei era neglijabilă când se avântă pe lângă el și cu toate acestea el fu izbit de forța repulsiei sale. Observă, cu acea remarcabilă obiectivitate pe care o admirase deja în la sine, că voia să o rănească încă și mai mult decât înainte. ă Goriancikov! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
-i mai bine. Kitty coborî din taxi. Desert Rose stătea În fața rulotei, În aceleași haine În care o lăsase la petrecere, privind-o pe Kitty din depărtare. Oare Charlie condimentase În vreun fel noaptea lor festivă În doi? Kitty se avântă spre Desert Rose, toată numai zâmbet, să descopere ce se mai Întâmplase. 14 Îngeri certațitc "14 Îngeri certa]i" Îngerii lui Charlie era patru la număr și În seara aceea stăteau toți Încruntați la masă: Desert Rose, Pedro, Patrick și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și Îi era teamă de schi. De la patru ani părinții o duseseră la schi Într-o stațiune montană rece, acoperită mereu de nori negri și străbătută de vânturi care-i biciuiau obrajii. Nu-i plăcuse niciodată schiul - ura să se avânte din capul pârtiei, se speria că o să ia prea multă viteză și o să cadă. Până Într-o primăvară, a paisprezecea ei primăvară, când părinții o trimiseseră Într-o tabără de schi pe un vârf Însorit de munte din Sinaia Împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
la Întrecere cu el, brăzdând S-uri paralele și ridicând valuri de zăpadă cu schiurile. Ajunse la capătul pârtiei cu un curaj și o artă de care nici măcar nu se apropiase În trecut. Se aplecă, se Întoarse, fandă și se avântă printre copacii grei de nea, aruncând zăpada În lături și formând movilițe albe. Parcă era un surfer care stătea pentru prima oară În echilibru pe valurile Înalte ce-o Înspăimântaseră odinioară. Înțelesese brusc plăcerea schiului și a pericolului pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
auzit pe nimeni umblând pe-acolo și, când nu mai am nimic de făcut, zic și eu că e plictisitor să nu te înșeli niciodată; apoi mă analizez, simțind în gură gustul sălciu al tuturor prostiilor în care m-am avântat cu înflăcărare. Și pe urmă nu țin să mă căiesc, să fiu iertat. Pentru atât de puțin n-aș sta aici la pândă. Și spun asta fiindcă m-am debarasat de modestie ca de o cămașă de forță în cimitirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
smuls secretele oculte ale materiei. Să descoperim miraculosul În jurul nostru, să facem lumea să creadă că la Monte Palomar se știe mai mult decât se spune pe față...“ Ca să mă Încurajeze, Îmi mări onorariile, În mod destul de simțitor. M-am avântat să descopăr miniaturi din Liber Solis a lui Trismosin, din Liber Mutus a lui Pseudo-Lullus. Umpleam clasoarele cu pentagrame, arbori sefirotici, decani, talismane. Băteam sălile cele mai uitate ale bibliotecilor, cumpăram zeci de volume de la acei librari care altădată vindeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
superioritate față de „Balcani”!) se află din nou în prim-plan: „După un șir scurt de popi și de hagii, cunoscători ai slovei chirilice și ai inscripțiilor de pe piastru și irmilici, Balcanul întreg, Balcanul contimporan, în frunte cu noi, românii, se avîntă prin idee spre cunoașterea primelor taine și, prin analiză, la cunoașterea sufletului”. Deducem că „blestemul locului” cade asupra însuși a mimetismului modern - revoluționar, vanitos, violent, barbar, năvalnic, imitativ și lipsit de gust: „Și atunci, vanitatea imensă a începătorului, revoluționar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
temeau ca arșița să nu le dăuneze la cap. Pe lângă cei câțiva câini, însoțindu-ne liniștiți și fără țintă, mai auzeam cotcodăcit de găini, bâzâit de muște și necontenitul țârâit al greierilor. Dintre păsări, doar rândunicile mai cutezau să se avânte pe cerul azuriu și vrăbiile, să țopăie printre smocurile rare de iarbă. Scosesem din puț un urcior de apă proaspătă și beam agale din el, uitându-ne amuzați la șopârlele care se cățărau după furnici de-a lungul unui ciot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de dans, puzzle-ul acelor peisaje idilice care se țeseau pe peretele din spatele său și sfera aceea de sticlă Îi evocau discotecile anilor șaptezeci. OPTIMISM. VISE. Pupilele i se aprinseseră În spatele ochelarilor - o idee. Trase aer În piept și se avântă. — Voi nu mai aveți aici discotecă. Nu mai aveți un cinematograf, un teatru, o sală de conferințe. Nu mai aveți nimic. Locurile de recreere sunt apanajul centrelor istorice, iar periferiile rămân locuri uitate de lume unde oamenii se retrag, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să cobor. Antonio nu se opri, porni sirena pe care nu avea dreptul să o folosească, dar oricum legea sunt eu, și intră cu toată viteza pe străduța care mergea În paralel cu Farnesina, intră brusc pe Lungotevere și se avântă puternic, ca și cum ar fi vrut s-o izbească de sfera ruginită de la Pomodoro. Și pentru că Emma continua să-l tragă de mână pentru a-l convinge să oprească, se eliberă de ea, lovind-o cu cotul. Emma Își acoperi fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spuse Kevin cerșind patetic atenția lor. — Da’ tu de unde știi? Întrebă bănuitor băiețelul cu ochi azurii ronțăind un cartof. — Le-am văzut. Fețele Înroșite ale celor trei băieței se Întoarseră spre el. Profitând de clipa aceea de atenție, Kevin se avântă să descrie colecția lui Antonio. Tata ținea mult ca el să le cunoască. I le dădea chiar În mână. Armele sunt lucruri bărbătești. Kevin murea de frică, dar nu spunea nimic, căci tati era mulțumit când el se arăta interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
continua să-l iubească pe Andrei Ionescu. 33. Și-a petrecut noaptea printre visele lui Bobo, iar dimineața a plecat glonț spre Andrei Ionescu, optimist și încrezător în șansa lui. Cum a dat cu ochii de el, s-a și avântat spre bubița roșie care aproape că se vindecase. Intrarea a fost, ca de obicei, vijelioasă și amețitoare. S-a relaxat și se pregătea să-i inspecteze gândurile, când a simțit sângele ridicându-se ca o cascadă. În câteva secunde, zăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
continuat negustoria tatălui său, dar fără noroc. În 1755 iarăși au venit urmașii lui Ioniță: casa a fost scoasă la mezat și a cumpărat-o Răducanu Ionașcu, un unchi de-al lui Gligore, cel călugărit fără voie, după ce Zogru se avântase cu Omul Negru în străfundul mlăștinos al bălții. Răducanu a spart zidul dinspre Podul Mogoșoaiei și a făcut ferestre mari, ca să vadă lumea care trece. Apoi a vândut o parte din teren și a dus o viață îmbelșugată, iar după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
poate să privească-n jur, Ar trebui să taci. Să taci din gură Și să asculți ce vreau să spun! Când te gândești tu, inimă nebună, Că m-ai făcut să plâng atâta timp, Ar trebui să taci! Să te avânți și să te prăbușești! Și noi, suav, asemeni muzei Ne-om întâlni pe mare, în furtună. Dar până atunci tu, inimă nebună, Taci din gură! Destin alb-negru Mă înfățișez spre adevăr Și caut să fiu înțeleasă De doi stâlpi muți
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
înflorească pomii iar, Să ploaie cu petale dalbe. Ai venit, m-ai bucurat Și în grabă am uitat Să-ți dau un șir de mărgele Să te-mpodobești cu ele. Un joc de fluturi și albine Mă-mbie să m-avânt în zbor, Nu mă opresc să caut îmi vine... Mi-a fost de tine așa de dor! Școala mea Un loc e minunat pe lume: Locul unde-ai învățat să scrii, Să socotești, să ai prieteni și Să fii. Profesorii
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Aripile gândurilor larg se deschid Și lumea se crapă făcând loc neștiutului. Bătaia lor, bătaia inimii, Încetinesc, Iar gândul care-mi zbura alunecă ușor, Se prăbușește în nemărginit Atras de ale neputinței șoapte. Drumul croit, pe care sufletu-mi se avânta, Se spulberă ușor... Și nu mai pot să zbor! Ignat Ana Maria, clasa a VII-a Școala Gimnazială „Dimitrie Ghica” Comănești - Bacău profesor coordonator Vărăreanu Teofana-Lavinia Pomii mei Pomii mei se leagănă în vânt, Și port în mine frumusețea lor
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
că nu se știe Că există undeva sentimentul de ură. Din nisipuri mișcătoare, Nisipuri de disperare, de neputință, Încerci să scapi, Ai doar o șansă: Să-și regăsești aripile. Speranța... O perdea de fulgi ce-și croiesc propria soartă se avântă spre pământul trist. Norii care plâng neîncetat cu lacrimi de gheață căci adăposteau odată fericirea iernii și îi dădeau drumul peste un platou de bronz, acum fiecare nor își îneacă amarul în sărmanii fulgi... Fericirea stă ascunsă printre umbre și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
bucurie. Ruben era ușor de văzut, pentru că stătea mereu printre noi, pe când Iuda nu știai niciodată unde e. El trebuia să stea în spatele turmelor, dar câteodată îl ruga pe unul dintre frații mai mici să-i țină locul și se avânta cine știe pe unde. Urca pe câte un deal abrupt și striga la noi din vârful lui sau dispărea pur și simplu până la căderea nopții. „E încă tânăr, dar e gata pentru femei”, a zis Inna într-o seară când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu se unduiau la vale ca acolo, ci se repezeau înainte ca urmărite de o săgeată. Trebuia să trecem repede, soarele deja începuse să apună. Inna și Zilpa au făcut o libație în cinstea zeului fluviului, în timp ce primul animal se avânta în apele lui. Animalele mai mici trebuiau să fie luate două câte două de ceafă și ținute la suprafață. Câinii au muncit cu ele până la epuizare. La un moment dat era să pierdem un asemenea exemplar mai mic, dar Iosif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
s-o iau din loc, mi-am adus aminte cât mă rugase mama să nu dau de bucluc, cu toate astea, am rămas acolo să mă uit, m-am tras de-o parte, oamenii au dat buluc în magazin, unii, avântându-se, au intrat de-a dreptul pe fereastră, înăuntru rafturile au fost date jos, oamenii au început s-arunce-n stradă conservele și borcanele de compot, am auzit pe cineva strigând după ajutor, iar o voce de femeie țipa într-una că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
când trec pe lângă el. — E plecat la Dublin, vine diseară, răspunde Oliver Swan și răsuflu ușurată. Dacă ar fi aici, sunt sigură că ochii de laser ai lui Ketterman m-ar gini pe loc. — Eclere ! Mega ! Vreo opt mâini se avântă asupra tăvii mele simultan și mă opresc. E un grup de stagiari. Care bagă în ei ca într-un spital, cum fac întotdeauna la petreceri. — Ooo. Eu mai vreau unul. — Și eu. Mă apucă nervozitatea. Cu cât stau mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
soneriile de pe strada asta ? Fac cîțiva pași pe trotuar, Încercînd din răsputeri să-mi aduc aminte. Și atunci zăresc, dincolo de o arcadă, o alee aproape identică cu asta. Simt că mă pălește spaima. Oare măcar aleea e cea bună ? Mă avînt spre cealaltă alee și mă uit bine la ea. E absolut identică cu prima. Aceleași șiruri identice de uși și de ferestre acoperite. Inima Începe să-mi bată accelerat. Ce să fac ? Nu pot să sun la fiecare ușă de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Lissy, pe cuvîntul meu că nu de tine rîd. Trag aer În piept adînc și-mi Încleștez buzele. Dar nu văd decît niște bancheri sobri În tutu-uri, ținîndu-și servietele lipite de piept, și dansînd Lacul lebedelor. Un judecător se avîntă grațios, și roba Îi flutură În urmă. — Nu e deloc amuzant, să știi ! spune Lissy. Nu sîntem decît cîțiva colegi de serviciu care dorim să ne exprimăm prin intermediul dansului. Ce e rău În asta ? — Iartă-mă, zic, ștergîndu-mă la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]