1,399 matches
-
așa hal de minciună și mistificare? Ce suntem noi după tine? Legionari "adevărați" dintre cei care au mai rămas și pe care Mareșalul îi ocrotește, sau redactori la Porunca vremii sau la Sfarmă piatră? - Miroane, nu m-am gândit, se bâlbâi Tib. Nu știa ce să mai spună și tăcu, dar nu prea opresat de cuvintele poetului, care, înnegurat, răsfoi ziarul (nu era Timpul) și începu să ne citească din el, adică din reportajul lui Tib, pasagii întregi, într-adevăr,antibolșevice
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o ofensivă de mari proporții. În spatele lui, cineva scoase o exclamație de stupefacție. Nici un cuvânt n-ar fi putut fi mai explicit, mai încărcat de sens, decât acest semnal care cerea atenție totală. Marin se răsuci pe călcâie și, uluit, bâlbâi: ― Excelență. Marele Judecător se ridicase în capul oaselor. Efectul gazului hipnotic pe care i-l injectase urma să se anuleze după multe ore. Se îndreptă, privi perplex în jurul lui și vorbi astfel: ― Eu a fi învins. A fi datoria mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
toate vorbele ei, iar fata săraca nu cuvânta măcar un cuvânt di rău. “Lasă să spuie, mamă Floare, că eu mă duc, umblu de aici colo să-mi cresc fata și oi pleca”...sărăcuța de ea. Violeta lui moș Grigorie Bâlbâitu interveni arțăgoasă, se ținea bățoasă să nu scape o lacrimă. - Hoțu’, criminalul, țipa femeia cu vocea ascuțită, astupând vorbele mamei Floarea, care îngâna ceva despre bunătatea răposatei, dar numai ea știa ce. N-am putut videa criminal de aista de când
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cămașă sport maron, decorată cu tighele albe. Privire albastră. Regizor de film, aflăm, cel care... Perechea următoare este cea din tren. Dar bubosul se ridică solemn, cu totul altul decât cel din compartiment. Se prezintă sonor, fără a se mai bâlbâi. Apare și chelnerul, transpirat și răgușit. Degeaba m-ați reclamat, tovarășu’... N-avem decât fripturi, v-a spus și responsabilul... Balaurul face un semn aproximativ cu mâna, de conciliere. Nici nu se uită la slujbașul speriat, aplecat cu umilință și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ducea, alternativ, cu câte o altă mână, la nas... strănuta ! Femeia nu-și mai putu reține zâmbetul. El reuși să ridice capul, o văzu. Între loviturile tusei și zăpăceala strănutului observase, se pare, zâmbetul și, culmea ! zâmbea și el, vinovat, bâlbâindu-se. — Am o alergie, știți. Cel mai mic... cel mai slab... cel mai slab curent mă, mă aiurește, pur și simplu, pufni el, ieșind de după birou, grăbindu-se spre ușă. O împinse, deși era închisă. Se ghemui, tremurând, icnind, răpus
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înăuntru să reapară. Lucian apucase de-acum să se dezvăluie. Reveniți în fața institutului, au văzut-o pe Vera Manole, venită să-și conducă soțul sau pur și simplu să mai sporovăiască cu unul sau altul înainte de încolonarea manifestanților. Lucian se bâlbâi, crispat, când o văzu ; înțelese că ea pricepuse pericolul, poate și presimțise. Nu venise să-și conducă soțul, încerca doar ultima săritură în fața primejdiei și ajunsese prea târziu, înțepenită acum și învinsă, ca și cei doi care nu mai reușeau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
povestind și-ar fi ușurat inima, vorbi pe urmă numai de reflectorul rușilor, prinse să arate pe hartă, să măsoare, să combine cifre și formule... Bologa îl asculta din ce în ce mai mohorât, fără să mai rostească un cuvânt. Glasul căpitanului, în care bâlbâia numai frica, începu să-l indigneze. Se stăpânea, simțind însă cum i se infiltra ura în sânge, cum îi alerga prin toate vinele, ca o otravă. Se uita pe hartă și vedea numai degetele căpitanului, ținând compasul și mișcîndu-se de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acuma: dă la o parte rațiunea cazonă și spune ce-ai face tu dacă, de pildă, fiind în armata rusească, te-ar trimite să te bați cu ungurii, care au pornit să te dezrobească? ― Stai, stai... nu-i așa, prietene! bâlbâi locotenentul roșind. Mai întîi patria... ― Nu ocoli întrebarea, stărui Bologa, triumfător. Răspunde cinstit! În asemenea cazuri nu pot fi două răspunsuri! Varga tăcu. Întrebarea îl încurca, și mai ales curajul lui Bologa. În sfârșit, zise șovăitor: ― Există o lege pentru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se mai întoarce aici, domnule doctor? întrebă atunci Ilona, fără sânge în obraji și cu o îngrijorare rău ascunsă în ochi. ― Desigur, fetițo, făcu medicul jovial, luînd-o de bărbie. N-ai grijă, că nu fuge! ― Nu de-aceea, dar... așa! bâlbâi Ilona, roșind până-n vârful urechilor. Petre înțelese atâta că e vorba de urlab și, spre mulțumirea doctorului, îndată se apucă, plin de fericire, să adune lucrurile locotenentului. Ilona se retrase după ușă și nu se urni de acolo până ce Meyer
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
piept în piept și Apostol o strânse brusc în brațe și o sărută prelung parc-ar fi dorit să-i soarbă tot sufletul dintr-o dată. Fata, cu brațele moarte, murmură aproape deznădăjduită: ― Doamne... Doamne, iartă-mă... ― Să vii, Ilona... Ilona! bâlbâi Bologa dîndu-i drumul în vreme ce ea, cu pași moi, ieșea din tinda întunecoasă. Apostol Bologa rămase câteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dânsul. Pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i se părea cu totul străin și parcă ieșea dintr-un beci umed. Înțelegea fiece vorbă și se mira cum poate vorbi plutonierul atât de liniștit, ca din carte. Apoi simți o nevoie crâncenă să zică și el ceva și bâlbâi răgușit: ― Îngrozitor! Plutonierul nu auzi bine și căscă ochii cenușii spre Apostol care, furios, țipă așa de ascuțit, că și șoferul se uită o clipă înapoi: ― Îngrozitor! ― Îngrozitor... am înțeles! făcu plutonierul speriat, fără zâmbet, întorcînd repede capul. Îndată ce rămase
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ia dați la o parte picioarele celea! ― Domnule locotenent... poftiți divizia... a sosit divizia! strigă telefonistul, sculîndu-se și scoțând receptorul din cap. Apostol Bologa, istovit, se lăsă pe colțul patului. Sufletul îi era plin de recunoștință, în vreme ce buzele-i fripte bâlbâiau în neștire: ― Mulțumesc... foarte bine... După ce se odihni o clipă, se simți mulțumit și se uită împrejur, întrebîndu-se nedumerit: "Ce caut eu aici?" Văzu pe aghiotant în fața multiplului telefonic, și pe Varga, alături, îndoit de șale, plecat puțin înainte, trăgând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gest istorisirea tânărului ofițer, se repezi la Bologa și-i zise, schimonisit de frică: ― Vasăzică totuși ai încercat?... O, o, presimțirea mea!... Și azi-noapte te-am visat... Apostol plecă ochii în pământ și strânse din umeri. Căpitanul își frângea mâinile, bâlbâind foarte repede cuvinte fără șir, pline de milă și de spaimă, așteptând parcă mereu un răspuns. Deodată își aduse aminte că Bologa e arestat sub o învinuire crâncenă și că, stând de vorbă, riscă să fie și el amestecat, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
privirile țintite spre vârfurile prunilor înfloriți ce se înălțau deasupra coperișurilor din fundul ogrăzii și astfel nu văzu pe groparul Vidor care, ieșind din casa primarului, se apropie cu capul gol, necrezând ochilor, îngrozit. ― Ce s-a întîmplat, domnule locotenent? bâlbâi groparul, la câțiva pași, cu glas plângător. Noi am crezut aseară că te-ai dus acasă, pentru Ilona... și iată că... Vai de mine, vai ce nenorocire! ― Da, pentru Ilona, rosti Bologa tresărind, întorcînd privirea spre Vidor cu o pâlpâire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol, calm, în picioare, cu spatele spre fereastră, privea inscripția zgâriată la marginea scîndurii: "Aici am suferit..." Când căpitanul tăcu întrebător, Apostol zise rar, uitîndu-se drept în ochii lui: ― Când voi fi judecat? ― Peste trei ore... da... la zece... negreșit, bâlbâi Klapka, surprins. Bologa întoarse ochii iarăși la inscripție, o silabisi și urmă domol: ― Atunci, ce nevoie de...? Nu sfârși, dar Klapka înțelese și sări de pe scaun, înțepat, aproape furios, îl apucă de umăr și-l scutură, sîsîind: ― Trezește-te, omule
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
umflate. Se întoarse spre plutonierul care-i întindea ceva și observă că și plutonierul se uită la gâtul lui. Se tulbură și se întrebă în gând de ce se uită amândoi la gâtul lui? ― Și haina... și pălăria sunt din partea primarului, bâlbâi plutonierul înfricoșat, întinzîndu-i-le deodată, ca și cum n-ar mai fi îndrăznit să le ție. Apostol Bologa luă haina pământie și o îmbrăcă repede, dârdâind de frig, dar de pălărie nu se atinse. Plutonierul, grăbit să sfârșească, o așeză binișor pe masă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la ei mai cade semnalul, au zis să nu piardă timpul. Hilari era cu mâna la gură pentru că urmărea scena În care i se Împleticea prințului limba În fața microfonului - bă, da` ce film, plângi la el și pe urmă te bâlbâi! -, iar ea și-a adus aminte de clinton și de aia mică de sub birou, leuinschi. Stagiara de i-au băgat-o serviciile pe sub nas. Nici ea nu știa să vorbească, da` nici clinton nu vorbea. Doar prin semne, cu trabucul
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
împreună pe scenă. Mă preocupa mai mult ce spunea ea decât ce trebuia să fac eu și când i-am văzut cursivitatea, concentrarea, dicția și nonșalant cu care se exprima, m-am relaxat atit de tare, încît am început: mă bâlbâi eu. Am știut ce trebuie să facă din acel moment. Avea talent, avea stăpânire de sine și transmitea fără nici un fel de parazit exact ceea ce-și dorea, reușind să fie plăcută. Am trăit aventura realizării ei, prin ea, cu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
de azi de dimineață." Nici un gest, nici un răspuns. Nu o fi româncă, mi-am zis, dar parcă o cunoșteam de undeva. Eram pe punctul să traduc tâmpenia mea în engleză, când am auzit: "Pardon, ați spus ceva?" "A... m-am bâlbâit. Am fost și eu haios, da', dacă nu m-ați auzit, degeaba, nu pot să repet ce-am spus, că abia mi-a ieșit prima dată. Ziceam că vă costă douăzeci de dolari privitul, că am dat o groază de
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
cameră, i-am cerut să se dezbrace. S-a uitat mută la mine ("mitocane, cum îți permiți?") și până să-mi ardă prima palmă i-am spus că eu sunt el (adică d.). Ea (adică mută) mută a rămas. A bâlbâit ceva și am fost nevoit să îi arăt pașaportul că eu sânt el. S-a înroșit toată și parcă a devenit și mai bună (pentru că era bună rău de tot) și n-a mai avut ce să facă sărmana, că
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
-l șocheze refuzul meu. Eram singuri lângă rastel. I-am spus că mi se rupe pula de el și de ordinele lui. S-a înverzit când m-a auzit. "Bă, bă, bă, t-te bag în Tribunalul Militar", s-a bâlbâit el de nervi. "O bagi pe mă-ta", i-am spus și mi-am văzut de lucru la rastel. "Băi, boule, eu luni tot plec, cu sau fără biletul tău de voie pe care poți să ți-l bagi în
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Ești încă nou aici. Și soldatul era nou. Iahuben îl privi cu uimire: - Cum, se mai... vrei să spui că se mai... Celălalt îl mai bătu o dată pe umăr și-i spuse, întorcînd fața în altă parte: - Nu te mai bâlbâi atîta! Du-te la casa robilor și cere doi argintari și doi hamali ca să care leșurile astea și să spele sângele de pe marmură. CAPITOLUL XII Marele Preot aștepta atent. - Când treceam prin țara oamenilor negri, stăpâne, m-am uitat la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a-i vorbi liber și degajat, fără a se jena sau intimida în fața lui, Andrei fiind și el o fire sensibilă și retrasă. Nu așa se întâmplă și cu Angela în fața ei uneori se pierdea, frecându-și mâinile și se bâlbâia, din care motiv Andrei o evita. A doua zi dimineața, după o noapte destul de agitată, deși primise un somnifer, Radu se trezi destul de buimăcit și cu ochii tulburi, privindu-se în oglindă, constată că este palid, iar părul lucios
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
mă susțină umpic. Cred că aici ne pripim un pic D.S. Robertson. — Păi D.S. Lennox, doamna pare să-și facă griji din cauza prespapierului și poate e puțin nesigură pe ce s-a furat de fapt În timpul spargerii. — Da... Adică... se bâlbâie ea. Pare să creadă că a dispărut În timpul investigației noastre, spun eu cu un ton puțintel mâhnit. Ray rămâne impasibil. — N-am spus... scâncește vaca bătrână. Cred că cel mai bine ar fi să ne Întoarcem buzunarele pe dos, D.S.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
colier, cercei, brățări care-i dau un aer de târfă și nu se asortează cu alura ei arogantă. Bilanțul total al ecuației speciale care e Bunty se ridică la: mult prea femeie pentru Confr. Clifford Blades. El aproape că se bâlbâie: — El e Bruce, prietenul meu despre care ți-am vorbit. Ei, de fapt el e cel cu care mă duc la Scarborough la cheful masonilor. Încerc să-mi Înăbuș un râset. Scarborough. Ha. N-ai să mă vezi Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]