1,296 matches
-
în drum spre sat se oprește, totuși, pentru o femeie. Femeia, fiică de boier, a fost răpită de niște ruși. Rușii vorbesc rusa. E un film realist.) Femeia țipă extrem de fals. (Nu e un film realist.) Rușii intenționează s-o batjocorească, dar șoimaru o salvează la timp. Violul împiedicat în ultimul moment e una dintre situațiile fundamentale ale filmului mut, dar acolo poți să împărtășești bucuria cineastului de a descoperi și testa resursele cinemaului, pe cînd aici nu poți decît să
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
frații mei și un necunoscut pentru fiii mamei mele. Căci râvna Casei Tale mă mănâncă, și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea. Plâng și postesc, și ei mă ocărăsc. Mă îmbrac cu sac, și ei mă batjocoresc. Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmașii mei, ocrotește-mă de potrivnicii mei! Scapă-mă de răufăcători, izbăvește-mă de oamenii setoși de sânge! Căci iată-i că stau la pândă să-mi ia viața; niște oameni porniți la rău urzesc lucruri
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
cumpărat. A semănat și l-a lucrat cum se cuvine, prășind porumbul la vremea potrivită. în toamnă când era la cules cu feciorii, numai îl vede pe Ghiță cum vine către dânșii însoțit de doi jandarmi și începe să-l batjocorească ca pe un hoț care îi fură recolta! „Le-am spus cum ne-am înțeles în familie, dar degeaba. Hoțul de Ghiță a scos actul de vînzare unde era trecut el drept cumpărător, jandarmul l-a citit și Ghiță Ciotacu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
mai puternic ura și invidia celor două surori. Maria, cu vocea ei sfioasă, le mulțumi cu recunoștință că s-au gândit și la ea, făcându-i parte, și-i trecu prin minte cum se vor strofoca cumnatele ei, care o batjocoreau fără să contenească, numind-o „venetica și țiganca de la Cursești”. Ca să nu stea degeaba schimbă așternutul din paturile bătrânilor și le strânse pe cele vechi, să le ducă acasă pentru a le spăla. Deși de felul ei nu era prea
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
să-și aducă vasul distrugător lângă vasul-amiral În flăcări și să-l salveze pe comandant. După ore, am aflat că revista aparținea unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei. L-am acuzat că m-a trădat și m-a batjocorit. În bătaia care a urmat, s-a prăvălit cu spatele pe o bancă, prinzându-și piciorul Într-o Îmbucătură a ei și fracturându-și glezna. A zăcut la pat o lună, dar a avut eleganța de a nu dezvălui față de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lui Ștefan un act mai mult politic a fost o greșeală care i-a adus contestații și o mârșavă "demitizare", folosind batjocura și calomnia. I s-au închinat și expoziții caricaturale defăimătoare o batjocură națională: "Black Rumania", "Fane cel Mare" -, batjocorind și țara și lupta lui eroică. (Și Eminescu a avut partea lui de "demitizare", de batjocură). Tuturor acestor defăimători repetenți la istorie, și la suflet, le-aș da canon să sape în altarul bisericii din Războieni: vor da de oase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
străină. Și, iată, chiar "am mântuit-o"!... Am cufundat-o într-o și mai adâncă robie! Câtă durere și moarte am adus în Țara Moldovei!... Dumnezeule! Turcii o trec prin foc și sabie! Și mi-o sfârtecă! Și mi-o batjocoresc! Și mi-o scaldă în sânge! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia! Ai mei, cei dragi n-am nici o știre -, sunt, poate, descăpățânați; au, mai rău, sunt robi, în lanțuri, pe drumul Stambulului... Și...și, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
păcatele noastre... E gata cătrănit! Putem să ne dăm și-n tur și-n cap, de mânia cea grozavă a Mahomedului n-avem scăpare! Pe Mahomed El Fatih nimic nu-l scoate din papuci mai mult ca batjocura. Să-l batjocorim, deci! Nu mai avem ce pierde... Și, cum cea mai bună apărare este atacul, să-l înfruntăm, deci! Nimeni nu cutează? Ei bine! Noi cutezăm! Tot ne place nouă, figura ceea cu coada... Ce zici, Preafericite, îl întreabă pe Teoctist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
câți mai rămăsesem am căzut. Constantinopolul a murit în zori. Cumplitul Mahomed a dat orașul pe mâna bașbuzucilor. Trei zile de jaf și groază au rămas în istorie. Mii și mii de oameni cetluiți în lanțurile robiei; uciși; fetele, femeile batjocorite în mijlocul străzii; bătrânii și pruncii tăiați cu iataganele; altarele bisericilor profanate cu scârnă, jefuite de odoare; statuile antice sparte; palatele jefuite, arse. Focul și moartea pusese stăpânire pe oraș. Iată războiul!... După trei zile și trei nopți de groază, "Magnificul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cel Cumplit"... Nu vă luați după gura prostimii, că-i cam slobodă: acu' te-nalță, acu' te coboară, acu' te cântă, acu' te scuipă! Le-a trăsnit unora să mă hirotonisească "Mucenic al Moldovei". Eu gândesc că vor să mă batjocorească. Cum mi-ar sta, "Sfântul Mare Mucenic Ștefan cel Năzdrăvan", cocoțat în iconostas cot la cot cu Sfântul Mucenic Pafmutie Izbăvitorul de sfrânție? râde el. Numa' să nu mă hâțânați cu racla pe la toate sărbătorile... Nu vedeți ce pățește bietul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai spun? Știi doar cum l-au recunoscut pe împărat... Și gata! După încălțări. Uitase să-și scoată și jambierele de purpură brodate în fir de aur cu același falnic "vultur bicefal"... Da... uitase, îngână Țamblac sfârșit. Păcat. L-au batjocorit, pentru... pentru niște încălțări... Să fi încălțat și el, acolo, niște opinci, niște obiele, ceva... Și... și mai departe? Ajunge!! Gata!! strigă Țamblac violent. Nu-ți ajunge?! Nu mai vreau!! I-au tăiat capul, oftează cu durere Ștefan. Și... și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu paie și să-l colinde înfipt într-o suliță prin întreaga împărăție, întru gloria "Marelui Cuceritor Mahomed El Fatih Împăratul Împăraților!" Vezi că știi! De ce m-ai chinuit? N-am suportat batjocura la care l-a supus... S-a batjocorit pe sine. Constantin aparținea veacurilor. Oare... oare trebuie să mori ca oamenii să-și dea seama cine ai fost... și ce au pierdut? Ștefan, privind în gol, murmură obsedat: "De nu te lași, și nu te lași, poți fi omorât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dat cale liberă oștilor străine: ba cea leșească, ba cea ungurească, ba cea turcească, ba chiar a fraților muntenești. Tatarii, văzând că Moldova-i sat fără câini, năvăleau și o prădau sălbatec, o despuiau... Străinii făcuseră cale bătută, hălăduiau, jecmăneau, batjocoreau, pângăreau Moldova și nimeni, nimeni nu le stătea împotrivă cu sabia, erau, doar "eliberatori". Moldova devenise o treanță, "Țara Nimănui". Și, pe deasupra haraciului, culmea umilinței, domnii netrebnici își cumpărau "protecția" vecinilor cu tot felul de peșcheșuri și plocoane; că atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și bagaje în tabăra osmanlâilor, spune Șendrea. Valvârtej a ridicat praful șleaurilor spre Stambul, să sărute papucul Padișahului și să-i închine țara, îl înfierează el. L-au tăiat turcii ceva mai jos de buric, rânjește Mihail, fericit să-l batjocorească. O lepădătură! S-o fi făgăduit "turcește"! nu se lasă mai prejos Duma. Un trădător! Când te gândești că Măria ta l-ai ridicat în Scaun... Și cât sânge moldovenesc și muntenesc a curs pentru aiasta, socotește sever Stanciu. Aiasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Doamne ferește -, urmează la rând Polonia, Ungaria, "Creștinătatea" toată. Și-atunci, vor fi singuri... "De ce ți-i frică nu scapi!" Ne unește frica! S-or urni din toropeală. Boierii cele două tabere se iau la harță. Ștefan ascultă. Apusul ne-a batjocorit! Suntem singuri! Nu ne ținem prea semeți? I-am stropșit. Și atunci tot singuri eram... Ne-or prăpădi cu totul! I-am rușinat o dată; pohtim să-i rușinăm și-a doua oară! Sufletu-i mare-n noi, da' puterință nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu-i om! Îi drac și încă din cei împielițați! În câteva zile, am dat jos pe puțin zece ocale. Curg nădragii pe mine. "Tu ești boier Cupcici?!" a izbucnit în lacrimi muierea ce nu mă mai recunoștea. M-o batjocorit Vodă, bombăne înciudat și stupește o flegmă între morminte, grijuliu să nu-și afle vreo pricină cu mortul. M-o bătut șeaua de s-o luat pielița curului numai bășici-bășici, carne vie! Pe brânci, când mă oblojește muierea cu lapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
face zile fripte de-ți vine să te atârni de grindă. A scăpat careva netârnosit? se spovedește Negrilă. A mea, odată, când m-o aflat, era să-mi scoată ochii. Bine că nu ți-a tăiat-o în somn, îl batjocorește Alexa. Toți râd, dar fiecare avea musca sa pe căciulă. De bună samă a ieșit cu scântei, de-a surghiunit-o Vodă pe fătucă la bolnița mănăstirii Neamțului. Ce-or fi găsind muierile la el, se întreabă Cupcici scobindu-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce-l clintește pe omul aiesta? Din ce l-ai făcut, Doamne?! Din piatră?! Din stâncă?! Ești de neînfrânt! Stanciule Marele, îi întoarce zâmbetul Ștefan. Nici cu domnia ta nu mi-i rușine. Iaca-acu, nu știe omul, mă lauzi au mă batjocorești? Și te-asigur că nu-s stâncă. Taie-mă: va curge sânge. Sunt și eu un biet om cu păcate, ca toți oamenii. Și fac pe grozavul ca să-mi fac curaj. Numai eu știu ce-i în inima mea... Boierii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că vin turcii?! Da! "Vin turcii!" spune el cu haz. Și ce dacă vin?! Au mai venit ei!... Și?! Și cum au venit, așa au plecat! Le-am pus sare pe coadă, se hlizește Mihail. Așa-așa! I-am mai batjocorit noi... De nimic nu se teme Mahomed mai mult ca de batjocură. Ascensiunea acestor despoți nebuni care numai cucerirea lumii visează trebuie și poate fi oprită! Să începem dar cu batjocura. Hai să râdem! Strămoșii noștri daci aveau un obicei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
slobozesc?!?! De la oaste?!?!... strigă Ștefan, vânăt, cu fălcile încleștate de îi zvâcnea sângele în creieri. Ta... tarii!... Tatarii, Doamne!... Tatarii!... se vaicăre ei prinzând limbă. Ne ucid pruncii, Măria ta! glăsuiește careva din mulțime, cu glasul înecat în lacrimi. Ne batjocoresc, ne pângăresc muierile!... Le... le duc în robie!... Ne pun foc!... Și... și nimeni nu-i apără!... Nimeni!... Ștefan fierbe, îl sufocă mânia, își aude inima ce-i zvâcnește în urechi... Se sprijină de țeava tunului: Și țara?!?! strigă el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vrea să plece.... Doar el să mai ocrotească Suceava, spune cu o undă de ironie, cât despre noi... Să te grijești, îi poruncește lui Tăutu, ca oasele Sfântului să fie aduse în Cetate, în paraclis, nu care cumva să le batjocorească păgânii, să le arunce câinilor. Alexandru a adormit cu capul pe masă. Ștefan face semn străjerilor: La culcare cu el! Mă țineam să spun Măriei tale... începe Luca Arbore. Starețul de la Mănăstirea Humorului cu toți călugării săi au lepădat sutanele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se cheme în veac! Dumnezeu să-i așeze în ceata drepților. Amin! Ștefan dă roată chiliei șchiopătând, cu ochii în pământ, gârbovit, cu gândurile răvășite: Dumnezeule! Turcii mi-o trec prin foc și sabie! Mi-o sfârtecă! Și mi-o batjocoresc! Și mi-o scaldă în sânge! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia!... Pe turnul cel mai înalt al Sucevei, poate flutură steagul verde al Profetului!... De ai mei, cei dragi, n-am nici o știre; sunt, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Unde-i iubirea?! Unde-i adevărul?! Cum îngădui ca "ura să fie strajă vieții pe pământ"? Tu nu vezi?! Tu nu auzi?! Până când vom striga către Tine: "Ajută-ne!"? Sub ochii Voștri se săvârșește nelegiuirea ca cel mișel să-l batjocorească pe cel neprihănit, ca cel rău să-l răpună pe cel bun, ca cel bogat să ia de la cel sărac! Nu-i dreptate pe Pământ! Ce fel de Dumnezei atotputernici sunteți?! În cine, în ce să mai credem?! Ne promiteți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să glumesc. Între timp emoția mă făcuse sentimental și serios. * Nicăieri ca la Paris nu se poate constata degradarea gustului. Prin izbitoare comparație. Pretutindeni la îndemână. Piramiduța de sticlă din măreața incintă a Luvrului mă indignează. Părăsesc furios clasicele locuri batjocorite de modernitate (sau postmodernitate), sub - anomaliile continuă - ploaia de foc a unei zile toride de ironică vară pariziană. * Statuia din Paris a lui George Washington nu este - mai mult ca sigur - cea mai faimoasă statuie din marele oraș. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
intră în prima alimentară ce îi iese în cale și cumpără oase, cârnați, conserve... când obosește, se refugiază într-o bodegă și bea rom sau o bere (iar uneori un rom cu bere). Copiii se țin după el și îl batjocoresc. Adulții îl privesc cu dispreț, numindu-l „Moș Crăciun al patrupedelor”. Un Moș Crăciun activ în toate anotimpurile... Se zice că își cheltuiește toată pensia pentru câinii „lui”, ba fură și din leafa nevestei și face împrumuturi la nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]