1,268 matches
-
lui și aiest al doilea mădular răufăcător!" rostește el poruncitor. E după pravilă?! E! E după dreptate?! E! Apoi, așa sângerat, cetluit în obezi, să fie dat în târg, să-l scuipe, să-l bată prostimea cu scârnă și alte batjocuri. Să fie învățătură celor ce-or pohti să ticăloșască asemenea. "Cine-o face ca mine, ca mine o să pățească!" Tăutu se foiește de pe un picior pe altul, tușește încetișor și gângăvește cu glas plângător: Milostivește-te, Doamne, nu... nu s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sumețim? intervine și Stanciu. Ne sumețim și noi măcar că blana pe noi împușcată-i -, că destul am fost călcați în picioare, spune Ștefan. La puterea lui, Sultanul ista de nimic n-are teamă. De un singur lucru se teme: de batjocură! Și-apoi, batjocura e o armă ce intră în socotelile mele, pe lângă altele... -De-i așa, am tăcut, murmură Vlaicu. "Neînțelese sunt cărările Domnului". Întocmai, boier Vlaicule, întocmai... Ștefan tace. Tac și boierii. Logofete, de unde, de ne unde, să cumpărăm un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Stanciu. Ne sumețim și noi măcar că blana pe noi împușcată-i -, că destul am fost călcați în picioare, spune Ștefan. La puterea lui, Sultanul ista de nimic n-are teamă. De un singur lucru se teme: de batjocură! Și-apoi, batjocura e o armă ce intră în socotelile mele, pe lângă altele... -De-i așa, am tăcut, murmură Vlaicu. "Neînțelese sunt cărările Domnului". Întocmai, boier Vlaicule, întocmai... Ștefan tace. Tac și boierii. Logofete, de unde, de ne unde, să cumpărăm un pașă, o cadână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
veni iar vrăjmașii ce n-au nimic sfânt. Jefuiesc sfintele altare, topesc aurul icoanelor, din clopote toarnă tunuri, pe călugări îi spânzură de barbă în livadă, pângăresc până și gropnițele voievozilor și oasele le aruncă la câini... Și multe alte batjocuri le-au fost făcând... Aiasta-i soarta noastră, Preasfinte... Dacă ne-a blagoslovit Dumnezeu cu ăst colț de lume, vad în calea răutăților, ce să facem? Să ne mutăm în altă țară? Bună, rea, a noastră e... Strângem din dinți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aurită? Lumina, aurul să le păstreze pentru "Înviere". Iisus pe cruce, bătut în cuie, chinuit de durere, singur, părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea ca dânsul... Un Dumnezeu nu ne-ar fi înțeles plânsul". Toată suferința, și batjocura, și umilința, și frica da, frica de moarte atât de omenească și, mai presus de toate, durerea, sfâșietoarea durere că oamenii pentru care se jertfea nu l-au înțeles, că l-au scuipat, și l-au bătut, și l-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i dea capul la sare, să-l umple cu paie și să-l colinde înfipt într-o suliță prin întreaga împărăție, întru gloria "Marelui Cuceritor Mahomed El Fatih Împăratul Împăraților!" Vezi că știi! De ce m-ai chinuit? N-am suportat batjocura la care l-a supus... S-a batjocorit pe sine. Constantin aparținea veacurilor. Oare... oare trebuie să mori ca oamenii să-și dea seama cine ai fost... și ce au pierdut? Ștefan, privind în gol, murmură obsedat: "De nu te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în tronul Moldovei un principe litvan. Mai rău, un general ungur, Csupor, venit cu oaste ca "să ajute" pe nu știu care pretendent, s-a aburcat cu de la sine putere în Scaun și nu se mai îndura să coboare; că prostimea în batjocură îl poreclise "Ciubăr-Vodă". Cine nu se amesteca în treburile țării? Până și muierile au avut cuvântul și partea lor de uneltire: visau și ele să ajungă "doamne mari", din care pricină, vreo două și-au pierdut și capul. Dar... dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nesimțite, mi-am încropit o ceată de flăcăi, tot unu' și unu'. Și... și când m-am simțit tare pe putere, în "Sfatul cel Mare al Țării" am strigat de-au zdrăngănit și zidurile: "Ajunge!!! Ajunge cu jaful și cu batjocura!! Un pătrar de veac v-ați bătut joc de țară!! Din clipa aiasta, Moldova are domn! O să-l cunoașteți. Io Ștefan Voievod și Domn a toată Țara Moldovei!! Cine nu este cu mine este împotriva Moldovei!!" și Ștefan izbucnește în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
protestează: Mârșăvie! Halal "demnitate regală"! Un înfumurat! Prea plin de ifose. Se mânjește cu sângele altuia! Îl mușcă de inimă pizma! Îți poartă zâmbrele că i-ai răpit laurii, gloria! -Laurii aiștea-s stropiți cu sânge! Nedreptate strigătoare la cer! Curată batjocură! Ștefan tace copleșit de o surdă mânie pe care și-o stăpânește, totuși. Ridică mâna... Și se făcu liniște. Țamblac continuă răsfoindu-și însemnările: "... Ștefan îți este ție foarte scump, îi scria Papa. Mântuirea lui Ștefan și a Moldovei ajută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vine! Și nu vine singur; aduce cu el domn nou: pe Alexandru Aron, fiul răposatului Aron Petru Vodă. Să te audă Dumnezeu... În sfârșit! continuă Isaia. A dat Domnul să zărim și noi o luminiță la capătul tunelului, că ajunsesem batjocura Moldovei! Noroc de turci! Și... crezi că dacă pun turcii laba pe noi, o să fie mai bine? se întreabă Alexa ros de o îndoială. Cu cât mai rău, cu atât mai bine!îi spulberă Isaia îndoiala, cu brutalitate. Vorba e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se aprinde Isaia scuipând printre dinți o sudalmă de mamă. "Diavolul blond"! Aista-i "Athletu' lu' pește!" Apusul e căzut în cur de admirație! Să ne întrebe pe noi! A căpătuit prostimea!... "Dați!... Dați boieri dumneavoastră"... îl maimuțărește Isaia în batjocură, cu ochii la cer. "De bunăvoie și nesiliți de nimeni... Dați, că mare va fi răsplata voastră în Ceruri"... Procletu'! Mișelu'! Fariseu'! răbufnește el cu ură. De haram ni s-o alege agoniseala de-o viață! La sapă de lemn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-o... Zilele-i sunt numărate. Noi n-avem a face decât un brânci să-i dăm. Parcă-i și aud clopotul de îngropăciune... "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare! Seamăn pe lume nu are! Decât numai mândru Soare!" cântă el în batjocură, cu ură. Te-ncumeți să-i stai împotrivă? întreabă Alexa înfiorat. Mă-ncumet! răspunde cu hotărâre Isaia umflându-și pieptul. Ești mare! rostește Negrilă cu admirație. Doamne-ajută să-i mâncăm coliva, se închină cu evlavie Alexa. Astăzi chiar, iscoada mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
regi, șahi, hani, sultani, de la însuși "Trimisul Sfântului Petru pe pământ!" Osanale! Afurisenii! Bule! Danii! Legăminte! Închinări! Vorbe! Vorbe! Vorbe! repetă el furios și desfășoară un pergament pe care își aruncă ochii la întâmplare și citește cu glas mare, în batjocură: "Mă leg să port veșnică și nestrămutată credință, maiestății voastre crăiești până la moarte!" Minciuni! Iată altul: "Tu, Sabie a Creștinătății, Viteazule, mergi înainte și noi te vom ajuta!..." Minți, încarnare a Sfântului Petru! acuză el și ia alt pergament. "De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dacă vin?! Au mai venit ei!... Și?! Și cum au venit, așa au plecat! Le-am pus sare pe coadă, se hlizește Mihail. Așa-așa! I-am mai batjocorit noi... De nimic nu se teme Mahomed mai mult ca de batjocură. Ascensiunea acestor despoți nebuni care numai cucerirea lumii visează trebuie și poate fi oprită! Să începem dar cu batjocura. Hai să râdem! Strămoșii noștri daci aveau un obicei tare sănătos: când le era mai rău, în loc să plângă râdeau. Da, râdeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
coadă, se hlizește Mihail. Așa-așa! I-am mai batjocorit noi... De nimic nu se teme Mahomed mai mult ca de batjocură. Ascensiunea acestor despoți nebuni care numai cucerirea lumii visează trebuie și poate fi oprită! Să începem dar cu batjocura. Hai să râdem! Strămoșii noștri daci aveau un obicei tare sănătos: când le era mai rău, în loc să plângă râdeau. Da, râdeau! Și, deodată, parcă li se ușura povara de pe suflet... Avem și noi destule poveri, destule belele, moartea-i pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
falcă-n cer și alta-n pământ, s-au înfățișat cu aur și daruri scumpe, înaintea Măriei sale... Nu te-ai lăsat! îi reproșează Ștefan. Eram... eram din cale-afară de mâniat, se dezvinovățește el. Trebuiau să plătească pentru tot sângele și batjocura țării! Gata!! La culcare! Am poruncit!! încearcă Ștefan să-i închidă gura. Dar o deschide Tăutu: ... Aduceau cumplită poruncă de la Eminek Mârza, Han a toată Hoarda de aur: "Pe dată să-l sloboade pe fi-su preaiubit, căzut în robie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
într-un hohot isteric: "Salcia"!!! Ai milă!!! urlă Negrilă. Sora se prăbușește la picioarele fratelui, îl imploră cu disperare: Frățioare!!... Măria ta!! În numele Sfintei Fecioare, al maichii noastre ce ne-a purtat în pântece, al pruncilor!... Nu-l osândi la batjocură! Dă-mi-l să-l îngrop creștinește!... Ca pe Dumnezeu te rog!! Ștefan o ridică, o îmbrățișează: Surioară... Rău îmi pare... De-aș vrea și n-aș putea... Există o sfântă dreptate. Nu eu, el singur s-a osândit... În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ar spune că au auzit loviturile de bici cu nodurele de plumb la capete. Și pe piatră lor au ajuns stropi de Sânge și fărâmituri din Trupul Domnului când îl loveau cu biciul. Au auzit și loviturile și cuvintele de batjocură și au văzut și scuipările și gemetele și toată răutatea umană dezlănțuita. Dacă vezi, te ia groază. Toate par a vorbi câte a îndurat Domnul pentru noi. L-au bătut, a fost tras de barbă și multe cuvinte josnice I
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
și nouă, ca și femeiei din Ucraina, căreia i se uciseseră șapte fii de către bolșevici, care, mamă zdrobită, a privit către cer, și a strigat: „Doamne, dacă mai exiști, ar trebui să-mi ceri iertare”. Ca o ironie, ca o batjocură, și pentru suferințele și nedreptățile făcute direct ei, dar și pentru teroarea la care erau supuși fii ei, mamei noastre atât de oropsite i s-a acordat decorația „gloria maternă”, ca un straniu, diavolesc hohot de râs în mijlocul unei cumplite
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
luat și că le roade undeva la umbră. Le-a căutat dar degeaba. De sete și tătica și mămica au băut apă din cofă toată ziua, până s-a împuținat apa și au găsit opincile în fundul cofei. Ce cumințenie ! Ce batjocură ! În seara aceea a fost rău de mine, dar după aceea, când au aflat tanti Florica și unchiul Constantin, eu am devenit celebru ! Tot la Ciupercari, înainte de a avea șase ani, am făcut o boacănă sinistră.Tata era și vânător
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
s-au întors. Abia când însera, oamenii au avut voie să încarce țigla din vagon, iar la două ceasuri din noapte au ajuns cu ea la casa parohială. Nici unul dintre cărăuși nu era supărat ca să blesteme sau să înjure pentru batjocura trăită în a doua zi de Paști și pentru că au lucrat flămânzi până seara . A fost, pentru mine, un gest sublim, încât am socotit cea mai frumoasă sărbătorire a Sfintei Învieri din viața mea de 59 de ani de preoție
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
experiența Argea, iatămă în fața comisiei Revizoratului școlar județean pentru ocuparea unui post de suplinitor. Am ieșit al doilea. și am fost repartizat într-un sat răzeșesc, cum spunea inspectorul hâtru, un sat de țigani lingurari. Era o glumă dar nicidecum batjocură fiindcă o astfel de alegere îmi asigura concurența zero la post, deci liniștea atât de necesară pregătirii pentru viață. și iată-mă la Slobozia Panu, un sat al comunei Colonești, undeva la 8o de kilometri depărtare de casa părintească. Panu
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
o produce mizeria în sufletul celor condamnați, căci în sufletul nenorocit și simțămintele se nenorocesc. Acolo leproșii ar fi primit nevestele și ibovnicele necredincioase să le spurce cu pofta lor și cu puroiul lor fetid, cu gura fără dinți, cu batjocura pumnilor fără degete, pedeapsă mai cumplită pentru aceste păcătoase decât tăișul gealatului. Dar acestea sunt închipuiri bolnave căci, trecând pe lângă aceste câmpuri, ți se îmbolnăvește facultatea închipuirii. Doar câte un bețiv întârziat mai trece prin preajma acestui pustiu. La marginea dinspre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu avem de mâncare"); lua florile, murdărindu-le cu lutul de pe mâini, îmi întindea mâna să i-o sărut, mi se făcea greață, dar el mă sfătuia: "Să nu-mi mai aduci flori... n-am murit... cu florile este o batjocură, ne sărăcesc florile, nu mai avem grâu de când cu moda asta nelegiuită...; tu să înveți să fii cumpănit". Atunci am auzit întâia oară acest cuvânt. Cred că l-am schițat corect pe Părintele Vania. Dar, ca și sărăcia, care provoacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu era deloc o prezență comodă. Avea spiritul ascuțit și vorba necruțătoare și pe lângă asta un orgoliu teribil, menit să-i vindece conștiința ratării. Cei din preajmă, și Labiș nu făcea excepție, trebuiau să-i suporte ironia, mai direct spus: batjocura adresată inculturii, lipsei lor de talent etc., de care mentorul vorbea ca de niște certitudini. Nimeni nu „știa” nimic, nimeni nu avea cu adevărat vocație de scriitor în ochii lui G. Mărgărit. Cei mai mulți îl evitau, nu atât pentru viciul său
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]