KorAP: Find »[drukola/base=bicicletă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...300 >

7,476 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

putut: Else urma să mă acopere și Anton Îmi promisese și el că o să treacă pe la apartament. Celelalte investigații despre trecutul Dorei vor trebui să mai aștepte până mâine. După ce am plecat de la Crama Albastră, am pornit spre casă pe bicicletă prin noapte, Într-o poziție nu tocmai dreaptă. Copacii păreau niște umbre alungite, Întinate, pe un fundal de cer din ce În ce mai străveziu, iar străzile, pustii. Claxonul bicicletei mele tremura când treceam peste pietrele cubice, clănțănea ca niște dinți, În timp ce roțile din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
aștepte până mâine. După ce am plecat de la Crama Albastră, am pornit spre casă pe bicicletă prin noapte, Într-o poziție nu tocmai dreaptă. Copacii păreau niște umbre alungite, Întinate, pe un fundal de cer din ce În ce mai străveziu, iar străzile, pustii. Claxonul bicicletei mele tremura când treceam peste pietrele cubice, clănțănea ca niște dinți, În timp ce roțile din cauciuc zumzăiau cald și liniștitor după ce pavajul se transformă În asfalt. Ajungând În piața În care stau, am dat peste Heino, care e proprietarul pivniței cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
reapărut. Fischl adăugă pe un ton pedagogic, Înlăturând un fir invizibil de praf de pe mânecă, „așa cum reapar păduchii În șifoniere. “ Dar, bineînțeles, un knisch putea să fie și un fel de mâncare, mi-am spus, o unealtă, o marcă de biciclete. Sau poate fi un fel anume de a te uita cruciș și mirat la cineva: „Nu fi așa de knisch“, „Să te knisch“, „Te simți knisch azi?“... Când eram doar un copil, dădeam multe explicații de genul ăsta. Cumva aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
arc larg, apoi, plictisindu-se de asta a Încercat să-mi ia bețele chiar din mână. După un timp m-am săturat și eu. Sergentul Vogelsang putea să-și rezolve problemele și singur. Eu aveam de gând să merg cu bicicleta până la restaurantul de lângă râu și să termin textul la care lucram. Dar când În drum am trecut pe lângă un muncitor la șantier care punea țevi de canalizare În pământul de lângă Bursa de Valori și l-am Întrebat cât era ceasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
identitate. Anton... Zâmbind, pipăi caseta de țigări. Da, așa e bine. Vei fi Anton al meu din Viena. Nu mai exista cale de Întoarcere. Capitolul șapte Trecuse deja de ora două Într-o după-amiază de sâmbătă, când mi-am dezlegat bicicleta. Frau Britz părea de neînduplecat, astfel că am căzut la Învoială să-mi reglez datoriile până luni, cel târziu. Pentru fiecare lună pe care reușeam s-o plătesc, puteam să mai rămân o noapte În plus. Dar dacă nu achitam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pe malul celălalt al râului, Într-un colț ferit al unui parc bogat În vegetație. Din cauza domeniului de interes al fondatorilor săi, locul e bântuit de zvonuri care mai de care mai incredibile. De obicei când trec pe acolo cu bicicleta, văd oameni care se opresc pe trotuarul din fața porților și arată cu degetul spre clădire cu o expresie jenată. Din când În când, o mașină acoperită trage lângă institut, după care o persoană cunoscută din presa ilustrată năvălește În mașină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pot spune că sunt destui. Camera În care am intrat era plină de obiecte, instrumente și articole de Îmbrăcăminte. Am tras-o pe Dora de mânecă; ceva Îmi atrase atenția. Montată pe un piedestal În mijlocul camerei era o roată de bicicletă fără anvelope și boaiou. Când ne-am apropiat de ea, un cuplu tânăr se deplasă mai Încolo. Lângă roata al cărei butuc arăta ca un ochi am zărit două bobine de lemn, trei pantofi tociți de damă, câteva fâșii Înguste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
organice și soluții fixe. Pe scurt: se freca de ugerul vacilor din hambar. Când era pe punctul de a fi satisfăcut, intra Într-unul din viței, ajungând astfel la orgasm. În ciuda deznodământului fericit Însă, lui Bauer Îi era dor de bicicleta lui și se gândea la o soluție pentru a obține lucrul la care ținea cel mai tare: ejacularea În mișcare. Câțiva ani mai târziu, mama sa de 72 de ani a fost găsită inconștientă, cu picioarele depărtate Într-o manieră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
uns pe dinăuntru cu cremă de ghete. Apoi s-a Încovrigat În jurul roții astfel - Karp făcu un gest, ca și când ar fi vrut să se dea peste cap - și s-a legănat Înainte și-napoi. Mișcarea producea aceeași fricțiune ca șaua bicicletei, pe vremuri. Din păcate, Înainte de a atinge acel denouement mult dorit, mama lui Bauer a intrat În cameră și el și-a pierdut echilibrul. Karp Își plasă mâna pe roată. Un caz instructiv de fetișism. În ceea ce privește organismul uman, nici o cale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pedalele se Învârteau cu gradul de rezistență potrivit. Cu roțile trasând cercuri perfecte, lanțul derulându-și lațul etern, mă simțeam, de parcă aș fi călătorit pe un semn mobil al infinitului. Într-o zi frumoasă, Îmi promisesem, voi dedica o odă bicicletei - o celebrare a anvelopelor zumzăitoare de cauciuc și a zornăitului lin al claxonului. În drum spre oraș, am Întâlnit doar câteva mașini și niște autobuze aproape goale. În felul lor demn, vehiculele au stârnit praful și verdeața și acea voioșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
asta. În ceea ce mă privea, dacă nu acționam rapid, urma să fiu acuzat de omor. Traversând râul, Stadtbahn se hurducă peste apă paralel cu mine, pe un pod adiacent. Automat, am mărit viteza. Zece minute mai târziu, mi-am legat bicicleta În fața fundației și am zbughit-o pe scări. Spre mirarea mea, recepționerul Îmi făcu doar cu mâna. Poate Îi era prea cald ca să deschidă cartea de Înregistrări ca să-mi noteze vizita. Apropo de vizita mea... Dacă n-aș fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
mai târziu mi-am recăpătat puterile În Întregime - drept pentru care, de acum Încolo nu mai am nevoie de licențe poetice pentru a relata ce s-a Întâmplat sau nu la fundație. În jurul orei șase seara, m-am dus cu bicicleta la Apollo, unde am rămas până la miezul nopții. Else Oloaga discuta În continuare despre binecuvântarea - sau poate blestemul - antenelor radio, În timp ce fiul ei Își Îndeplinea obligațiile la pian cu obișnuitul său entuziasm brutal. Deoarece luminile erau stinse În foaier și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pe masă. — Chibritul e dincolo. Am arătat cu degetul, târându-mă Înapoi. După ce Își aprinse țigara, Anton Îmi povesti că cercetase tot apartamentul. Într-un final, În hol a dat peste clamele cu care Îmi strângeam pantalonii când mergeam cu bicicleta, sub ziarul de pe masa din fața oglinzii. Nu-mi aminteam să le fi lăsat acolo, dar când le-a pescuit din geantă, mi-am dat seama că nu memoria slabă era cea mai urgentă problemă a mea. Cu toate acestea, cheile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
punctul de a mărturisi că, În definitiv, s-ar putea să n-am destulă putere să ajung până la resturant, când am auzit un ticăit cunoscut În spatele meu - și o fată de aproximativ zece ani trecu pe lângă mine, Învârtind perfect roțile bicicletei. Curentul Îi umflase bluza Înflorată, transformând-o Într-o cocoașă. Balansându-se pe pedale, s-a Întors chiar În clipa În care eu și Anton n-am dat Într-o parte. Părul Îi flutură În obraji, cocoașa i se netezise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Răspunsul sosi din spate: — La dreapta. Imediat un băiat trecu val-vârtej. Era de vârsta fetei și avea un Torpedo la fel ca al meu, doar că al lui era roșu și cu câteva numere mai mic. Am Înjurat În gând: bicicleta mea era tot la cinematograf. — Și acum? am repetat după zece minute istovitoare, de Îndată ce ne-am așezat În restaurant. Tocmai cumpărasem două pachete de Moslem de la chelner. Gânditor, am rupt Învelișul de celofan de pe unul. Urmărind o barcă de turiști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
masă. Și În curând, ne-am luat rămas bun. Anton trebuia s-o găsească pe Molly, cu care avea niște treburi de rezolvat. În ceea ce mă privește, m-am simțit destul de puternic ca să ajung la Apollo și să-mi recuperez bicicleta. Drumul de la restaurant până la cinematograf nu durează mai mult de cincisprezece minute pe jos - depinde de ceas și de mușchi. Niciodată nu port ceas, dar am pașii repezi, așa că, dacă nu m-ar fi durut tot corpul și dacă seara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ar fi fost decapitat. Literele din mijloc alunecaseră unele peste altele pentru a forma un curcubeu ilizibil, pe când O-ul negru din coadă era atât de lucios și precis, Încât părea indiscutabil matematic. Eram pe punctul de a-mi dezlega bicicleta când am descoperit că o ușă era deschisă - probabil pentru oamenii de știință Întârziați, ca să se poată strecura Înăuntru. Între ferestre și jaluzele Stegemann atârnase un afiș: „Sesiune științifică privată!“ Oare ar trebui să am o discuție cu Else Oloaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
strica s-o Întind. Am coborât treptele câte trei și eram pe punctul de a mă strecura pe ușa deschisă, când răsună vocea șefului. — Hei... Stați așa! Prefăcându-mă că nu aud, am Închis ușa rapid, m-am aplecat asupra bicicletei și am simulat un interes deosebit pentru acesta. Dar, domnule Knisch... Dumneata ce cauți aici? Stegemann mimă un zâmbet - fără succes. — A, bună seara, domnule. Aseară, am improvizat, am avut niște probleme cu bicicleta și am lăsat-o aici. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ușa rapid, m-am aplecat asupra bicicletei și am simulat un interes deosebit pentru acesta. Dar, domnule Knisch... Dumneata ce cauți aici? Stegemann mimă un zâmbet - fără succes. — A, bună seara, domnule. Aseară, am improvizat, am avut niște probleme cu bicicleta și am lăsat-o aici. M-am dus Înăuntru cât să mă spăl pe mâini. I-am arătat palmele curate. Știți, lanțul ăla... — Așa deci. Am Înțeles. Șeful meu nu părea Însă convins. Încercă să zâmbească din nou, de data

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
am arătat palmele curate. Știți, lanțul ăla... — Așa deci. Am Înțeles. Șeful meu nu părea Însă convins. Încercă să zâmbească din nou, de data aceasta, mai cu succes. N-ați văzut... Se răsuci și pierdu șirul. Mi-am dezlegat repede bicicleta și m-am Îndepărtat pedalând, roata din spate zdrăngănind cu furie pe piatra cubică. Persoana pe care-o văzusem lângă d-l Stegemann chiar Înainte să dau colțul, nu era nimeni altul decât tipul pe care-l recunoscusem În cinematograf

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
amintit de cutia poștală de lângă ușa de la intrare, cea cu semnul de exclamație roșu. Am reușit să acopăr două luni de restanțe cu banii Împrumutați de la Ludmila; a treia lună era contribuția lui Anton. Când m-am Întors acasă pe bicicleta mea incapacitată, i-am cercetat haina. Avea mai mulți bani În portofel decât mă așteptam, mult mai mulți, și am presupus că nu-l va deranja să Împartă din fondurile sale Într-o manieră frățească. Acum nu mi-au mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
e adevărata clasă, după părerea mea. Totuși, oamenii numesc asta cultură primitivă. Imitându-i expresia corpului, i-am sugerat că și În Germania existau oameni primitivi. Dora mă privi ironic. I-am explicat că În drum spre ea, trecusem cu bicicleta pe lângă un muncitor de pe șantier, care cobora țevi de canalizare În pământ. Cu tatuaje acoperindu-i tot corpul, purta inele În ambele sfârcuri, care fuseseră legate cu cinci sau șase lanțuri legănându-se și strălucind În soare. Cu siguranță, prietenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
umeri fără să-mi răspundă. Descotorisindu-mă de descoperirea mea, mi-am continuat căutarea. Găsind ceea ce căutam, mi-am aprins o țigară și, azvârlind chibritul, i-am explicat că noaptea trecută vizitasem cinematograful Întâmplător. M-am dus doar să-mi recuperez bicicleta. Dar apoi mi-am zis să schimb două vorbe cu ea, și am intrat. — Imposibil. Else Oloaga dădu drumul frânelor. — Știu. Nu erai În camera de proiecție. Mă gândeam că poate ești În sală și m-am dus să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Ceea ce nu puteam să dovedesc era faptul că nu fusesem pe la Dora mai devreme În aceeași după-amiază. Din fericire, poliția părea să creadă În continuare că ea murise În noaptea aceea, târziu. Și noroc că Anton Îmi recuperase cleștișorii de bicicletă pentru pantaloni chiar la timp. Dar nici măcar prietenul meu n-a fost În stare să șteargă intrarea aceea incriminatoare din agenda Dorei: „AK 6 p.m.“. Poate ar fi mai bine să mărturisesc? N-a trebuit să meditez prea mult la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
metrou de unde mă aflam acum. Aveam impresia că s-a Întâmplat acum o sută de ani; și chiar s-a Întâmplat acum o sută de ani. Dacă n-aș fi acceptat invitația Dorei și n-aș fi străbătut orașul cu bicicleta, plin de elanul ăla nebunesc, s-ar mai fi Întâmplat oare ceva din ceea ce se petrecuse de atunci? Poate că acum ar trăi o viață „ordonată“, ca să folosesc expresia celor de la Tageblatt. Și nici pe mine nu m-ar bate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]