1,186 matches
-
din Jianu, avusese nefericita ocazie să vadă degete amputate din cauza degerăturilor atât la mâini, cât și la picioare. Țuki și Bebi se uitau la noi speriați, cu milă și teamă, văzând-o pe mama preocupată doar de mâinile noastre și bolborosind rugăciuni în poloneză. Era o stare de tensiune și frică de care nu scăpam decât în momentul în care mama considera că am depășit momentul critic și că pericolul a trecut. Doamne, îți mulțumesc, Doamne, că ne-ai salvat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
le turnau în găurile de șobolani; eu cu tata reprezentam plutonul de execuție, înarmați cu armele cele mai adecvate unei acțiuni de acest fel: tata cu o lopată zdravănă în mână iar eu cu un băț solid de salcâm. Apa bolborosea în găurile primind căldare după căldare de parcă s-ar fi scurs în fundul pământului. Deodată, gaura la care "lucram" n-a mai primit apă: se umpluse. În aceeași secundă, primul dintre locuitorii subterani, ud ciuciulete, s-a repezit spre picioarele mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
parcă începe să mai prindă culoare, dar vrea ca totul să se sfârșească, nu știe însă ce trebuie să facă pentru a ajunge mai repede la capătul poveștii în care fără să vrea a devenit actor principal. Răspunsul vine greu, bolborosit: "Am SIDA, nene, și nu vreau să te îmbolnăvesc și pe matale." Toată lumea își pleacă greu capetele. Nimeni nu mai râde. O fac doar micii piloți vagabonzi, care se tăvălesc cu satisfacție, mici brute sângeroase, arătând cu degetul spre spectatori
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
schimbului cultură-natură, dacă mă gândeam la ce-am ajuns să fac în loc să-mi scriu doctoratul despre Dimitrie Cantemir și cartea cu amazoanele, mi se punea un nod de plâns în gât. Treceam prin parc gârbovită, cu ochii-n pământ și bolboroseam cu patos unde-am ajuns Doamne unde-am ajuns. Până prin ’88 însă, m-am bătătorit și nu-mi mai venea nimic: nici să râd, nici să plâng, nici să cânt, nici să boscorodesc. Dar despre circuitul cărnii în și prin
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Cum e vremea pe-acolo pe sus?“. Da’ lasă, i-o mare fericire să fii așa ’naltă și subțire, Tudorițo nene, cică o să aflu eu de ce mai târziu, când o să le aflu pe toate. Mama a venit, apa - ba. A bolborosit la un moment dat ceva prin țevi, m-am dus în baie cu sufletul la gură, am spus și vreo două rugăciuni, dar Dumnezeu probabil s-a gândit că deja sunt om nou și nu cred în El sau poate
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și private sa domolit și ștafeta a fost predată exclusiv analiștilor din studio. Numai că pactul celor două formațiuni ia năucit complet pe aceștia din urmă. Susținătorii pânăn pânzele albe ai lui Băsescu au rămas interziși și au început să bolborosească vorbe fără șir, din care se distingea din când în când că, totuși, vinovatul e PNL, iar antibăsescienii anteniști au început să tragă, de buimăceală, în propria poartă. Acest spectacol, în care vedem cum cocoșii neamului, analiștii, se zbat acum
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
pp. 70-72 ; 137, p. 168)"/>. O legendă pe care o „spuneau moșnegii” și pe care o notează Alecu Russo În ale sale Amintiri (1855) din copilărie : „Vedeam În Lună chip de om rănit [Abel], culcat pe un pat [...] și sângele bolborosind Îi pica alăturea Într-un ciubăr spart ; iar pe fratele ucigaș [Cain], osândit din poronca lui Dumnezeu, până se va umplea ciubărul, a bea sângele nevinovat ce nu Încetează a curge de la Începutul lumei...” <endnote id="(844, p. 114)"/>. De
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Pe La Spate). Ce-i cu femeia asta ? Dacă într-adevăr cunoaște toate limbile și programele alea, ce-o obligă să se angajeze la omul ăsta, în felul ăsta ? Dacă n-are altă calificare decît IPPLS ul, atunci de ce continuă să bolborosească nume de programe ? Ca să rîdem de ea ? Nu se știe. Realizatorii nu simt nevoia să ne mai spună nimic ; ea nu contează, e ca o femeie gonflabilă care, după ce și-a îndeplinit funcțiunea, s-a dezumflat. Dacă secvența asta îi
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
s-a trezit prima și frecându-și ochii cu amândouă mâinile, trase adânc în piept aerul rece care intra pe ușa dinadins lăsată deschisă de mamă-sa. Sări iute din pat și privi spre Mihăiță care, pe jumătate încă adormit, bolborosea cuvinte ce nu le înțelegea nimeni, apoi încercă să se rostogolească spre marginea patului. − Haideți, dragii mamei, săriți repede din paturi că avem multă treabă, grăi Maria tot pe șoptite. Tata a plecat dis-de-dimineață la chirie, trebuie să fi ajuns
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
capăt o pernă și-l ajută cu blândețe pe Costache să se întindă pe spate pentru a se odihni, și să-și mai ostoaie durerile pricinuite de dragii lui nepoți. Gemând dureros când se mai mișca, Costache a adormit dar bolborosea uneori cuvinte neînțelese și în vis își mai mișca brațele și picioarele stârnind astfel durerile produse de rănile oblojite și gemea de durere. Maricica și Ileana erau în spatele casei în livadă , împreună cu cei mici, care stăteau pe un preș lung
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
lui iar un soldat rus l-a luat în brațe și l-a sărutat, și-o fi adus aminte de ai lui de acasă. Eu eram fricoasă și am țipat dar rusul mi l-a dat în brațe, nu-ș ce bolborosea pe limba lui, m-a salutat militărește și a plecat, privind spre copil; − Apăi la ei s-au schimbat multe de atunci, Marie, n-ai auzit că nu mai cred în Dumnezeu? − Nu cred eu că-i chiar așa, adu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
pe tata, care, după o zi de hărțuială, nu era prea dornic să comenteze probleme de stat cu o persoană ciudat de ireală, care n-avea habar de ele și nici n-o interesau. Crezând că se vorbea despre muzică, bolborosea: „Dar și tăcerea poate fi frumoasă“. „Vai, dar Într-o seară, Într-o vale pustie din Alpi, am auzit efectiv Liniștea.“ Asemenea elanuri, mai ales când surzenia ei tot mai acută o făcea să răspundă unor Întrebări pe care nu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Întotdeauna că ar putea supraviețui captivității În grădina zoologică a cuvintelor - dar străvezii tei Îngrămădiți lângă casă Înăbușă monologul Mnemosinei cu trosnetele și gemetele lor În noaptea agitată. Suspinul lor va dăinui. Burlanul dintr-o parte a terasei se aude bolborosind constant, ca o persoană pisăloagă. Uneori, un foșnet tulbură ritmul ploii printre frunze, făcând-o pe Tamara să se Întoarcă În direcția unui imaginar zgomot de pași și atunci, Într-o lumină firavă - care se ridică acum deasupra orizontului memoriei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Dumnezăii!!! Anafura!!!" Capetele se rostogolesc cu turban cu tot. Corp la corp. Moldovan cu turc; turc cu moldovan, se tăvălesc în mocirla mustind de sânge, cu degetele încleștate unul în beregata celuilalt, gâfâind, gâjâind: "Moldovaaaa....." "Allahhhh....." Ajutați-mă, oameni buni, bolborosește un bătrân oștean târându-se printre cadavre... Ajutați-mă... Câțiva tineri oșteni, însângerați și ei și săbiile lor picurânde, se reped, fac zid în jurul Măriei sale: Fugi, Măria ta!!! Fugi!!! strigă ei cu disperare. Totul e pierdut!!! Suntem înfrânți!!! Ajutați-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plesnindu-se deodată cu palma peste frunte. Lipăie cu picioarele desculțe. Îi întinde o ulcică înflorată: Lapte de capră... Altceva... Noi, "sfinții", ne ținem mai mult cu văzduh și rugăciune, își cere iertare bătrânul, dezolat, dar și cu ironie. Bogdaproste, bolborosește străinul. Ia ulcica cu mâini tremurătoare, bea cu nesaț și-apoi șterge cu palma laptele scurs pe piept, pe barba crescută de multe zile. Bătrânul îl ajută să-și scoată tunica udă. A rămas într-o cămașă albă, de mătase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
au obrintit rănile... Mai bine "prea cald" decât "prea rece", îngână străinul cu un zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica, stropind în jur. Tragi rău... zău așa! Să nu... să... să... dar cuvântul îi rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do... Domnul Ștefan... Ștefan zâmbește ostenit: Sihastrul Daniil, desigur... Înțeleptul Daniil... De mult doream să te cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
colo-colo șchiopătând, gesticulând, strigând: A fost fantastic! Puțin a lipsit ca Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui Hristos!" să elibereze Constantinopolul! Să salveze Creștinătatea! Elanul i se frânge brusc, se îneacă, tușește... Tace... Daniil, cu tunica ghemotocită la piept, oftează, bolborosește: Doamne, Dumnezeule... Ștefan, istovit, cu ochii pironiți în gol, îngână răgușit: La Valea-Albă... începe el, dar se lasă să cadă pe lăicioară, sfârșit, cu umerii pleoștiți, cu ochii goi, pierduți. "Văleatul 6984 de la zidire, 26 a lunii Cuptor, Vodă Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zidire, 26 a lunii Cuptor, Vodă Ștefan fu înfrânt de către turci, la locul de-i zice Valea-Albă..." Așa vor izvodi prin letopiseți. Un tunet se rostogolește bolovănos, prelung, undeva departe... Își îngroapă fața în palme și cu glas înăbușit, sugrumat, bolborosește: "Și atât de mulți au pierit, cât au 'nălbit poiana cu trupurile lor"... Daniil, copleșit, îngână ceva, bolborosește... Trece un timp în care nu se aude decât freamătul pădurii și ploaia... Apoi, Ștefan se scutură, se smulge gândurilor, privește în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vor izvodi prin letopiseți. Un tunet se rostogolește bolovănos, prelung, undeva departe... Își îngroapă fața în palme și cu glas înăbușit, sugrumat, bolborosește: "Și atât de mulți au pierit, cât au 'nălbit poiana cu trupurile lor"... Daniil, copleșit, îngână ceva, bolborosește... Trece un timp în care nu se aude decât freamătul pădurii și ploaia... Apoi, Ștefan se scutură, se smulge gândurilor, privește în jur: Bisericuța aiasta ai cioplit-o singur? Ce bisericuță?! Aiasta-i bisericuță?! se aprinde bătrânul. Fără catapeteasmă! Fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Doamne iartă-mă! se plesnește el cu palma peste gură. Acu dormi. Adormi. Somn ușor, Măria-ta... Ia un lemn, se așează pe un scăunel și începe să cioplească o lingură. Ștefan, cu capul proptit în palme, luptă cu somnul, bolborosește cu limba încleiată: Ești... ești un... un diavol... Ești un...un... "A căzut o... o stea"... Baia ... Podul... Valea... Val... ea... Va... Va... Cade cu capul pe masă. Să-ți fie somnul lin, "Năzdrăvane". Fie-ți îngerii aproape... Un tunet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu glas înăbușit, se zâce că la Baia el ar fi slobozât săgeata ceea ce o rușinat dosul Măritului rege Mateiaș... L-or sfârtecat cu cleștele înroșit, abia șoptește și întoarce capul: desigur, i-a intrat o zgaibă în ochi... Gheorghiță bolborosește niște vorbe sfinte de mângâiere. Un oștean purcede a aprinde lumânări la căpătâiul morților și luminițele licăresc ca o puzderie de licurici. Și mie mi-i în grijă, gângăvește Gheorghiță. Copchiii, muierea și oile le-am băjenit la codru. Tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înturnat soarta bătăliei Domnul Ștefan... De nu era Domnul Ștefan, nu știu zău, mușcam noi pământul! Și mândrii ieniceri ai Împărăției, nămoliți până-n albul ochilor, orbecăiau prin neguri ca bezmeticii, mocirliți în sânge, blestemând, horcăind. "Allah! Allah!" mai apucau să bolborosească cu ultima lor suflare scuipând noroi și sânge! Au mușcat țărâna Moldovei să-i țină minte gustul și-n Raiul lui Allah! Și Soliman Hadâmbul, cu rămășițele falnicei armii împărătești, dădea dosul să-și mântuiască viața prin fugă: "La Dunăre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vlaicu. E cu capul gol, cu pletele năclăite de sudoare, înzăoat, cu platoșa turtită... Se sprijină de țeava tunului... Respiră adânc... Rămâne tăcut, cu privirile ațintite peste câmpul de bătălie: Și războiul aista, îngână el, dar nimeni nu deslușește ce bolborosește el acolo. Simte răsuflarea caldă aburindă a calului ce-și freca botul de umărul lui. Îl mângâie pe coamă cu drag și recunoștință. Ridică privirile: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! izbucnește el. Am izbândit doar! Să lăsăm morții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
turcii!... se aruncă Șendrea cu elan. Turcii... peste patruzeci de mii. Și, dacă-i punem la socoteală și pe cei luați de Dunăre, de Siret... Dumnezeu doar să-i numere. Că veniseră apele mari, cu sloiuri. Ștefan, întors cu spatele, bolborosește: M-or blăstăma moldovencele... Cuvintele lui sunt luate în volbura fulgilor de zăpadă. Închide fereastra, se întoarce și continuă: Ne veselim... Să recunoaștem: ne bucurăm că n-am dat ortu' popii, spune el zâmbind ironic. Pentru cei ce-au căzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noapte... Ia și tu învățătură de la boier Stanciu, de pildă, spune tușind cu subînțeles. Îl treci pe răboj! îi poruncește apoi lui Tăutu. A luptat ca Arhanghelul Mihail cel cu sabie de foc! Tizul lui! Mihail, îmbujorat, copleșit de rușine, bolborosește: N-am trebuință... Zău, Măria ta! Ce să fac cu pământul? Mai mare beleaua... Gura! se răstește Ștefan. O să ai muiere, copchii! Știi cum sunt muierile: de nu le dai, te lasă!... Haideți! Haideți! Împărăția Cerurilor e pe voi! Care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]