10,800 matches
-
există o dimensiune socială a omului, absolut necesară individului uman. Orice om se naște dintr-o societate care-i preexistă, despre care se poate susține că-i este ca și familia, un fel de matrice spirituală, un „spiritualis uterus” - după călugărul dominican, filozoful Toma din Aquino (1225-1274) - dar și după filozoful-poet român Lucian Blaga (1895-1961) care a definit-o în modul următor: „Această matrice reprezintă identitatea cu sine însăși a românismului în cursul veacurilor; ea constituie permanenta și puterea noastră, în
EU ȘI CELĂLALT de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383271_a_384600]
-
nici despre un război nu istorisești atât. Nu există poveste pe lume care să nu poată fi cuprinsă într-o sută de pagini. În două. Trei-patru sute sunt, încă, suportabile. Scrii, încerci izolarea cea mai adâncă, solitudinea protectoare. Singurătatea unui călugăr e condiționată de reguli monastice, de dogme, de glasul pe care încearcă să-l distingă, de nostalgie; aceea a lui Dumnezeu - de omniprezență; multiplul în UNU. Ai privilegiul distanței: nu iubești pe nimeni. Scrii; fața lumii va fi aceeași. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
către Bargello. — Abația San Giuda, ai spus... Dar nu e una dintre parohiile din prima centură. E În afara zidurilor. Era tare departe, dacă nu Îl Înșela memoria, cu mult dincolo de poartă, pe drumul spre Roma. — Era sediul unei chinovii de călugări augustini, cu mulți ani În urmă. Se vorbea despre ea la Santa Croce, la lecțiile franciscanilor... Bucuria acelor zile Îi reveni În minte pentru câteva clipe. — Credeam că e abandonată, conchise. — Așa și este. Sau, mai bine zis, era. Augustinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de cincizeci de ani, iar apoi au fost preluate În proprietatea Comunei, ca res nullius. Anul trecut, a venit de la Roma cererea de a concede edificiul ca sediu pentru Studium-ul general. — De la Roma? — Da, printr-un trimis al senatului Urbei. Călugării de la San Paolo fuori le Mura au făcut o cere În acest sens; ei intenționează să o Întrebuințeze ca sediu capitular pentru universitate. Papa Bonifaciu vrea ca, În toate orașele creștine, să se dezvolte dragostea pentru știință. La Roma a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a dat deja impulsul pentru Sapientia, cea dintâi universitate a Învățaților din Urbe. — Bonifaciu e În spatele Studium-ului? Întrebă Dante alarmat. Cine a fost angajat ca mozaicar? — Această sarcină i-a fost Încredințată lui Ambrogio, meșter din Como, care locuiește la călugării de la Santa Croce. — Cine plătește lucrările? — Nu Comuna... Cred că, nemijlocit, colegiul Studium-ului. — Care va să zică, membrii colegiului didactic au atâția bani? Secretarul ridică din umeri. — Unii dintre ei sunt celebri În breasla lor... Poate că de acolo scot mari câștiguri, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fermecătoare. Florența era plină de ele, cum pline de ele erau și bolgiile infernului. Soarta pentru un bănuț... La naiba! În sfârșit, izbuti să ajungă până la Santa Croce. Meșterul din Como fusese găzduit În mânăstirea franciscanilor, În aripa pe care călugării o puneau la dispoziția pelerinilor. Părintele stareț nu se miră prea mult când Îl văzu că sosește. Nici când află de moartea oaspetelui său nu păru prea tulburat. Poate că acel calm al său era o consecință a impasibilității unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o comunicare... cine știe. — Iar mesajul a plecat? — Da, chiar În acele zile, un părinte care ne vizitase trebuia să plece la Mantova. Meșterul i-a predat o scrisoare Închisă. — Și nu ai ideea despre ce era scris În ea? Călugărul ridică din umeri. Lângă scândură se afla un cufăr deschis, plin cu planșe și cu pergamente umplute cu planuri arhitectonice: detalii de arce și de șarpante din grinzi, scheme de decorațiuni mozaicate și proiecte pentru pardoseli aruncate laolaltă fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pătrundă În oraș. — Ar trebui omorâți toți, zise aspru messer Pietro, Însă, Îndărătul tonului său feroce, se ghicea teama. Din păcate, sunt ocrotiți de Biserică. — Știți ce se spune la Padova, unde lazaretul a fost golit? Că ghibelinii, prin intermediul câtorva călugări vânduți, au răspândit printre acești nenorociți lăsați În voia sorții zvonul că la Roma Își vor găsi vindecarea suferinței. Vor să se folosească de masa asta imundă Împotriva cetăților inamice. — Și mai trebuie să Îi mai și Îngrijim pe blestemații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Artelor, ca În Îndepărtatul Paris. Și prin voința lui Bonifaciu, de-a dreptul. Nu știați nimic despre așa ceva? Nimic, răspunse messer Pietro, iar ceilalți scuturară și ei din cap. Dar, de altminteri, acestea nu sunt chestiuni care Îi privesc pe călugări. Comuna nu finanțează acest tip de școli, ci doar pe acelea pentru cei ce lucrează În ateliere. Oricum, e un lucru bun că, În sfârșit, și la Florența va apărea o Universitas, fiindcă, În felul acesta, concetățenii noștri nu vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acelea ale morților. Fu nevoit să Își Înăbușe pornirea de a-l atinge spre a se Încredința că nu era un spectru. — Bagă de seamă ceea ce spui. Aici suntem pe pământul Bisericii, reluă celălalt și arătă spre un șir de călugări care Își făcuseră apariția la colțul dinspre Via degli Acciaiuoli. — Așadar, pe pâmântul Bisericii nu există necromanți? Îl presă Dante. — Mai mulți decât prin alte părți, probabil. — Chiar și În camerele oamenilor Domnului? — Fratele Francesco a numărat mai mulți diavoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
măcelăresc unii pe alții, Însă afară nu transpiră nimic, de parcă Îndărătul zidurilor lor ar mai fi Încă Francisc și surioara Sărăcia... Altceva nu știa. Dante Îl concedie cu țâfnă, enervat de impertinența lui. Repertoriul acela de fraze gata făcute pe seama călugărilor Îl deranja. Numai cine, asemenea lui, Îi frecventase cu asiduitate le putea cunoaște până la capăt perfidiile și virtuțile. Virtuți puține, perfidii nenumărate. Bargello abia ieșise când străjerul Îl anunță pe Dante că un necunoscut cerea audiență. — A spus cine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spiritul său explora acea piele sfâșiată aidoma unui explorator Într-o țară necunoscută. Tăieturile nu erau făcute la voia Întâmplării: lama executase exact cinci trăsături În forma unei pentagrame. Din nou acel simbol, acel număr blestemat. Își ridică privirea spre călugăr. Era inutil să Încerce să scoată informații de la dânsul. Mai ușor ar fi fost să violeze un mormânt și să interogheze un cadavru. Numai cu un fier Înroșit În ochi ar fi vorbit, se gândi el, și poate că Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a lungul unui scurt coridor, iar apoi dincolo de terasa deschisă, până la capătul construcției. Acolo era un bărbat, Întors cu spatele, care contempla orașul. Pentru o clipă, Dante Îi zări pofilul cu trăsături brutale. Un stăpân care Își contempla posesiunile. În timp ce călugărul care Îl anunțase se Îndepărta În tăcere, bărbatul se răsuci. Înalt și masiv, cu un nas lat care Îi ploua peste buza superioară, ar fi putut constitui magnificul portret al unui Împărat din perioada decadenței. Un Commodus, poate. Sau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reînnoită de influxul Înviorător al Sfântului Duh, avea să devină În sfârșit campionul libertății și al justiției. Chipurile stinse ale acelor plebei erau terenul ideal pentru Însămânțarea de vise. Încă un rod al marelui arbore sădit de Gioacchino da Fiore, călugărul exaltat care, cu mai bine de un secol În urmă, Încercase să Înnoiască Biserica prin profețiile lui. Bruno continua, cu Însuflețire, să Își presară cuvântarea cu imagini ale mântuirii. Cum putea un rafinat maestru de teologie să se piardă Îndărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
instinctiv, se retrăgea Îndărătul unei coloane. Chiar și În penumbră, nu putea să se fi Înșelat. Era același om pe care Îl surprinsese examinând cadavrul lui Ambrogio. Noffo Dei, inchizitorul. Reflectă agitat ce era mai bine să facă. Dacă acest călugăr se afla acolo, Însemna că Biserica era la curent cu cele ce se petreceau la Cei Patruzeci de Martiri și că Bruno era pierdut. Și poate că și el, acum, se gândi el lipindu-se și mai tare de coloană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un pas În față când privirea i se Încrucișă cu a teologului, care părea să fixeze colțul unde se afla Noffo Dei. Ceva absolut imprevizibil Îl blocă. Văzuse o privire de Înțelegere circulând Între cei doi. Bruno știa de prezența călugărului, și totuși nu avusese nici o reținere În a-și ilustra propria cosmologie nesăbuită. Căuta martiriul? Ori se simțea atât de sigur Încât să Își râdă de călău? Pentru o clipă, fu ispitit să creadă că ciuma aceea asiatică prinsese rădăcini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Nu izbutea să priceapă relația dintre ele. Poate că Noffo nu venise să Îl supravegheze pe Bruno, ci pentru femeie. Așteptă preț de câteva clipe În spațiul porții, Înainte să iasă În stradă. Afară nu mai exista nici urmă de călugăr, iar Antilia era deja departe. Dante pășea cu fața ascunsă sub vălul beretei, prefăcându-se că se ferește de văpaia soarelui amiezii. O urmărea pe femeie de la o oarecare distanță, pentru ca ea să nu Îi observe prezența, În caz că s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atâta bunăvoință? Dorești oare revocarea exilului? Cine știe cine Îl informase pe câinele acela de o hotărâre ce trebuia să rămână secretă până la executare. Dar era inutil să Își mai bată capul. Oricare dintre ceilalți cinci priori putea fi În serviciul cardinalului. Călugărul făcu o grimasă. — Biserica nu nutrește nici o preocupare pentru destinul oamenilor care se Înfruntă În cetatea voastră. Și nici nu cere revocarea nici unui surghiun: În curând, mâna noastră va fi cea care va Închide sau va deschide porțile Florenței, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tronului imperial. Orice altă ipoteză se risipea dinaintea acceptării implicite a acestui fapt. Prin urmare, asta voise Ambrogio să dezvăluie În viitoarea aulă a Studium-ului? Așa trebuia să fie. — Care este acuzația? Întrebă. — Fapte de vrăjitorie și Împotriva naturii, răspunse călugărul pe un ton indiferent. Era limpede că nici el nu credea ce spune, o formulă goală, de rit. Acuzația de trafic cu diavolii se potrivește cu mai toate acțiunile potrivnice voinței lui Dumnezeu. În fond, orice crimă comportă participarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aduce femeii. Dante Îl fixă cu un zâmbet sarcastic. — Văd din cuvintele domniei tale că afirmația mea nu te surprinde. Atunci, de vrei să Îți fie predată? Cu siguranță, nu fiindcă e vrăjitoare, zise el apropiindu-se ceva mai mult. Călugărul pălise. — De ce o acuzați? Îl presă mai departe. Spune-mi ce i se impută cu adevărat! — O acuzăm de furt. Fruntea priorului se Încruntă. De furt? Parcă revăzu inelul de aur pe care Teofilo i-l Încredințase și care acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asasini? De ce asociezi cuvântul acesta blasfemator cu moartea senină a unui om sfânt? — Pentru că până și pietrele știu că Celestin a fost ucis! strigă Dante. Apoi se opri. Sau... nu cumva femeia cunoaște secretul transmutării aurului? Asta v-a sustras? Călugărul nu răspunse. Pentru o clipă, păru pe punctul de a dezvălui altceva, dar apoi, cu un gest brusc, Își Îndreptă umerii firavi. O expresie de marmură Îi coborâse din nou peste chip. — Asta voiam să Îți spun, declară el ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de pe cruce lui Iosif din Arimateea când acesta s-a apropiat pentru a culege, În Potirul Sfânt, sângele curgând al Mântuitorului? Care vor fi fiind acele cuvinte? Sau e vorba despre altceva, cum ar fi, de exemplu, secretul descoperit de Călugării Săraci ai lui Hristos În subteranele grajdurilor Templului lui Solomon de la Ierusalim unde au cerut să fie găzduiți? Faptul că decimarea Templierilor a fost săvârșită de Filip cel Frumos cu acceptul Papei Clement al V-lea (dar nu și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lui Hristos, cum s-au numit inițial membrii miliției organizate de Hugues de Payens și Godefroy de Saint-Omer pentru a asigura securitatea cohortelor de pelerini care invadaseră Pământul Sfânt după eliberarea Ierusalimului, se comportau În egală măsură ca soldați și călugări. Nu afișau vestimentația preoțească, dar cele trei jurăminte pe care trebuiau să le depună la intrarea În Ordin - de sărăcie, de castitate și de supunere - Îi obligau la o viață austeră, menită să-i țină departe de tentațiile luxuriantului Orient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
era locul care adăpostea mormântul unui profet, nicidecum al unei divinități, și ar vrut să facă din Întreaga lume un Pământ Sfânt, prin restaurarea tradiției creștine inițiale și reunificarea celor trei religii ale lui Dumnezeu. În numele Ordinului Templului, câțiva vizionari, călugări războinici, au imaginat proiectul grandios de a domina Occidentul și Orientul unite și de a făuri o civilizație mediteraneeană creștină și musulmană totodată, condusă de un colegiu de oameni luminați. A fost una dintre puținele oportunități ca omenirea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
O sută de ani de zile la porțile orientului Episodul 1 DESPRE CUM AU îNCĂPUT DOI VREDNICI CĂLUGĂRI îNTRO SUTANĂ Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]