2,073 matches
-
de ce nu vrei?... Cum să nu vreau? M-ar bate Dumnezeu. Dar binele ăla... Orice rău e de fapt un bine de care nu-ți dai seama când îl ai, dar cu timpul s-ar putea să-l descoperi. Aprinse căpătâiul de țigară și trase însetat. Dădu drumul fumului cu un șuier prelung. Chiștoacele astea mizerabile, de exemplu, poate că mi-ar face un bine, scârbindu-mă până într-atât că o să mă las de fumat. — N-aș crede, mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mamei, scrisori lacrimogene. Ținea să mă vadă, fie și pentru o singură dată, Înainte de a muri. Am plecat În goana mare, Întrerupându-mi toate studiile și, pe vapor, Îmi pregăteam rolul pe care trebuia să-l joc, să Îngenunchez la căpătâiul lui, să-i țin cu curaj mâna rece, ascultându-l cum Își murmură ultimele povețe. Toate acestea au fost cu totul inutile. Bunicul mă aștepta la Cherbourg. Parcă Îl văd și acum stând pe cheiul din Caligny, mai drept decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
aceste manifestări, Djamaledin Îi Învățase să nu se Încreadă În roze-khwan. Nu le ascultau decât cu o bunăvoință Îngrijorată. Am fost frapat de o reflecție rece a lui Șirin, Într-una din scrisorile ei: „Persia e bolnavă, scria ea. La căpătâiul ei există câțiva medici, moderni, tradiționali, fiecare Își propune leacurile, viitorul Îi aparține celui care va obține vindecarea. Dacă această revoluție triumfă, mullahii vor trebui să se transforme În democrați; dacă eșuează, democrații vor trebui să se preschimbe În mullahi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
au dat dreptate, ca și părinții lor. Numai reverendul era revoltat! Văzându-mă perplex, adăugă: — Le-am vorbit băieților și despre Khayyam, le-am spus că milioane de americani și de europeni Își făcuseră din Rubaiatele sale o carte de căpătâi, i-am pus să Învețe pe dinafară versurile lui FitzGerald. A doua zi, a venit să mă vadă un bunic, foarte impresionat de ceea ce-i relatase nepotul său; mi-a spus: „Și noi Îi respectăm nespus pe poeții americani!” Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ce ne spun, adio, fetele mele, adio, ginere, adio, unchi și mătușă, adio, mamă. Când se umplu groapa, bărbatul bătători și netezi pământul ca să nu se observe, În caz că trecea cineva pe acolo, că fusese cineva Îngropat. Puse o piatră la căpătâi și alta mai mică la picioare, apoi Împrăștie pe deasupra gropii ierburile pe care le tăiase Înainte cu sapa, alte plante, vii, vor lua În câteva zile locul acestora care, ofilite, moarte, retezate, vor intra În ciclul alimentar al aceluiași pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Începuse să le bolborosească crainicul, Ați ascultat, și apoi știrile care nu mai aveau importanță pentru că În toată țara nimeni nu le dădea nici cea mai mică atenție, În casele unde se găsea un bolnav terminal familiile se adunaseră la căpătâiul nefericitului, Însă, nu puteau să-i spună că avea să moară peste trei ore, nu puteau să-i spună că, dacă tot era așa, ar putea să folosească timpul pentru a-și face testamentul pe care Întotdeauna refuzase să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
inocența, nevinovăția omului care se trezește dintr-odată într-o țară străină și urâtă, fără să știe dacă va mai putea pleca vreodată de acolo. În câteva zile se vor obișnui cu situația, vor ședea cu o resemnare amară la căpătâiul celor dragi, în diverse departamente ale spitalului, amintindu-și numai din când în când de uimirea lor pentru scurte momente, ca de niște fragmente încețoșate, dintr-o copilărie de mult uitată, fără sens, aproape, fără a mai ține minte motivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
au început să creadă în învierea morților, și mă târăsc în urma lui în peșterile reci și adânci, în dreptul fiecărui mormânt veghează câte o lumină singuratică, nefăcând decât să scoată în evidență întunecimea din jur, ca niște veioze pentru citit la căpătâiul fiecărui mort. La intrare ne întâmpină o fetiță care a murit la vârsta de nouă ani și șase luni, nu scrie de ce, împietresc de frică lângă mormântul ei, de ce crezi că a murit, întreb eu, iar el spune, ce importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cartea aceea veche, așa face cu toate cărțile pe care i le cumpăr, nici măcar nu le deschide, stă întins pe spate, cu ochii deschiși, chiar și noaptea, lampa de citit este aprinsă, încălzind aerul din jurul său, asemenea lumânărilor micuțe de la căpătâiul mormintelor din orașul morților, care nu fac decât să scoată și mai mult în evidență întunericul din jurul lor. În fiecare seară după ce o culc pe Noga, îmi deschid canapeaua din salon, îmi pun așternutul, apoi mă întind ca un musafir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în clipa în care coboară scările, mă simt din nou abandonată, rămasă singură cu fetița al cărei tată a plecat de acasă, din casa care îl determinase să plece, nici măcar nu știu unde anume. Nici măcar nu am cum să îl chem la căpătâiul fiicei sale bolnave, să îi mângâie fruntea, să se uite în gâtul ei, să ne consultăm ce anume să facem, mă întorc înfrântă în camera ei, buclele ei blonde sunt răsfirate pe pernă, acoperind fața aceea dragă, dormi, iubita mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
adevăratul eu, sufletul sfârșit de durere, rămâne în pat, ghemuit în poziție fetală. Dacă aș avea piciorul rupt de luni de zile și nu s-ar vindeca nicicum, aș deveni un caz în lumea medicală. Doctorii s-ar strânge la căpătâiul meu, încercând să-și dea seama de ce naiba oasele refuză să se sudeze. Nu este cea mai bună analogie, pentru că aș da orice să mi se vindece piciorul. Despre inima mea n-aș putea spune același lucru. Nu mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
notă ce m-a făcut să sar În sus: se referea la vânzarea unei casete, fără alte precizări și fără numele cumpărătorului. Nu se menționau cifre, Însă data era din 1895, și imediat după ea urmau socoteli precise, cartea de căpătâi a unui domn prudent ce-și administrase cu precauție bruma de avere. Unele note despre achiziționarea de cărți de la anticari parizieni. Mecanismul afacerii Îmi deveni clar: Ingolf găsește În criptă o casetă de aur incrustată cu pietre prețioase, nu ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
că era mai mult o stratagemă ca să uit de zvârcolirea Sabinei, zăvorâtă în celula ei de la Spitalul „Gheorghe Marinescu”. Se ținea de cap și implora universul: nu mai pot! nu mai pot! Erau rare momentele în care mă recunoștea la căpătâiul ei, închisă în cămăruța de un albastru-lăptos, lipsită de clanță la interior: puteai intra, dar de scos te scoteau numai infirmierele cu figură de luptători în Legiunea Străină. Mereu în căutare de jocuri, l-am pus în capul arborelui pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și, chiar dacă el nu-i mai putea răspunde, din ochi îi șiroiau lacrimi grele. Calvarul mai dură vreo săptămână, apoi, într-o noapte pe la două, bunica strigă că Gicu se agită rău. Cornel sări imediat din pat și, ajungând la căpătâiul lui taică-său, pricepu că sufletul se zmucea să iasă din corp. O lumânare, o lumânare! și ceilalți o luară cu forța pe bătrâna care se dădea de ceasul morții să fie lăsată să-l mai vadă o dată, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Ia vezi! Vezi...! Pericol! Delirium tremens! Boala lu' Spiridon! Sindromu' lu' Calache! Fii cu ochii ficși, pe hahaleră! adaugă Fratele. Poetul, ale cărui reflexe și detentă de fost pivot-bastchebalist, oarecum mediocru, mai țâșneau (chiar dacă selectiv, cu pauze), era deja la căpătâiul patului, la datorie. Apoi... Apoi, o înjurătură piperată, care evoca grotesc raporturile incestuoase complexe, dintre numeroșii membri ai unuia și aceluiaș trib emancipat de inuiți, explodează plastică, în semiobscuritate. Ce-i, Dane?! Ce e, frate?! Ce-a pățit...?!? se precipită
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Nae, însă, victima cea nărăvită, nu înțelegea, iată! să înceteze a mai încălca domeniile aceluia cu care își găsise nașul și să arunce naibii blestematul de șperaclu. De', când te smucește ața... Te omor cu mâna mea, cățea, boarfă fără căpătâi! Eu mă spetesc, ca un bezmetic, pentru tine, și tu..., tu... Insecto! Zdreanțo! Fufo! ocăra Vierme cu patos, pe când ușa se trântea din balamale, pe urmele zburdalnicului cuplu, Coco și Năică, care se hârjoneau și behăiau excitați, căprește, fugărindu-se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mâna dreaptă, întemeiate tot pe revelațiile căpătate de către unii oameni rari, emblematici și sfinți, aparținând aceluiași așa numit popor ales. Bunăoară, avem Cărțile, avem Sepher Yetsirah, avem Zoharul, Cartea Splendorilor și Ohr Yakar, avem Kabbala... Numai titluri și concepte de căpătâi. Care prețuiesc, fiecare dintre ele, mai mult decât sufletul omului! Prețuiesc, pe naiba! N-are nici o noimă, nici cât negru sub unghie, ca să omori sau să te omori, pentru-o cărțulie pe care nu poți s-o citești ori s
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
noptatică întârziată, din capela cimitirului, la mijloc, pe un mic piedestal de năsălie, pavoazat ad-hoc cu pânză neagră, între două postamente-sfeșnice, cu lumânări aprinse, trona sicriul deschis, drapat cu horbotă, al lui Lucică Puță Mică, având steagul de doliu la căpătâi. Defunctul, îmbrăcat și el la repezeală și după posibilități (cu o bluză hawaiană din fibră lucioasă de poliester, pantaloni albaștri din tergal și teniși albi, cauciucați), afișase un aer indiferent, necooperant, probabil ca o reacție strict personală la situația aceea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cenușii și a răzbunării! Oameni buni! Pentru ultima oară, vă rog, ascultați-mă: Va veni, acuma, o clătinare, o zgâlțâire, un cutremur, peste noi... Pământul se va despica, va crăpa, vor izbucni putori și flăcări și vor cădea mai multe căpătâie, de la gropi. Iar acolo unde vor pica crucile, morții vor ieși la lumină, ca furnicile, din mușuroi, stăpâniți, mânați și preumblați câinește, de o singură voință: Ca să vă împiedice pe voi, cu orice preț, să astupați Prăpastia Dezastrelor! Poarta Infernului
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
dintre două ferestre. Hainele îi erau mânjite de pământ, iar pe față parcă purta o mască de lut. Bătrânul vizitiu Ichim l-a cules dintre picioarele țăranilor, bucătăreasa Profira a așternut cearșaful alb pe canapea și i-a aprins la căpătâi o lumânare a cărei flacără se perpelea între ferestrele sfărâmate. Profira se trudea să curățe puțin pământul de pe hainele și figura mortului. Primarul Ion Pravilă, aflat acolo printre alți oameni, îi zise domol: ― Lasă, muiere, lasă-l să se odihnească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai bine ea, care-i sărmană. Petre năvăli într-o odaie unde zărise mai multă lume, repetând mereu aceleași vorbe: ― Ia ieșiți afară, măi oameni, că... Era odaia de culcare a Nadinei, cu patul larg, cu fotografia ei mare la căpătâi, pe perete. Petre străbătu până lângă pat și dădu brusc cu ochii de Nadina. Se buimăci, parc-ar fi fost vie. Glasul i se uscă în gâtlej, numai buzele i se mișcau, arse. Aproape goală, Nadina se uita tocmai la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi despărțit de ea nici o clipă. Îi fu frică să ridice colțul cearșafului și să-și distrugă pe vecie chipul pe care l-a iubit și care i-a dăruit toate suferințele și bucuriile iubirii. Se așeză în strana de la căpătâiul catafalcului, cu fruntea în mâini, și rămase acolo, singur, îndelung. Pe tăblia stranei erau câteva cărți liturgice, vechi, cu scoarțe de lemn și filele murdare. Mirosul greu de mort îl îneca și totuși nu-l supăra. Gândurile îi rătăceau leneșe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că mâine speră să se poată reîntoarce. Grigore mulțumi cu vorbe la fel de ceremonioase, de care se rușina și totuși le pronunța, pe urmă își curmă o frază și intră brusc în casă. Tatăl său părea că doarme cu lumânarea la căpătâi. Grigore îl privi câteva minute, îngenunche ca la rugăciune și mai stătu așa iar câteva minute și, în sfârșit, se întinse și sărută mâna rece, cenușie, cu unghiile învinețite. În clipa aceea, lacrimile îl năpădiră singure, îmbelșugate, picurând pe mâinile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din acest sat de criminali, nu-i inspira nici o încredere. Dacă și preotul bătrân s-a amestecat între rebeli și a fost împușcat printre ei, în cine să aibă încredere? (în realitate preotul Nicodim fusese să citească rugăciunile legiuite la căpătâiul boierului Miron și, întorcîndu-se de la curte cu crucea înfășurată în patrafir, a fost ucis de un glonte rătăcit, pe uliță, aproape de casele sale.) Plutonierul Boiangiu găsi în locuința sa devastată pe Didina, puțin slăbită, dar altfel veselă. Se îmbrățișară. Femeia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-a îmblînzit pe urmă și n-a mai poruncit să-l ridicăm din casă, c-ar fi fost și rușine să-l arunce laolaltă cu toți sărmanii, că doar dumnealui n-a avut nici o vină, că citise rugăciunea la căpătâiul boierului Miron și... Of, Doamne, apără-ne și ocrotește-ne, că mare greutate a dat peste noi! După o pauză, tânărul Herdelea întrebă iar: ― Dar revoluția asta ce-a fost, primare?... Cum v-a venit să faceți atâtea nelegiuiri, atâta
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]