18,277 matches
-
-i subțire Învăluită În capă și de pălăria-i cu boruri largi de sub care Își mijea ochii deschiși la culoare, orbiți, care părură să zâmbească văzându-mă așezat pe o bancă de piatră din piață. Exista ceva special În privirea căpitanului: pe de o parte era foarte clară și foarte Înghețată, albastru-verzuie ori verde-albăstruie ca apa băltoacelor În diminețile de iarnă. Pe de altă parte, se putea deschide deodată Într-un zâmbet cald și primitor, precum un val de căldură topind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care i-o deplasa spre colțul stâng al gurii, și care Întotdeauna părea amenințătoare ca o Împunsătură de spadă - de altfel aceasta urma numaidecât -, sau funebră ca o presimțire când apărea după câteva sticle de vin, din acelea pe care căpitanul obișnuia să le golească de unul singur În zilele-i de tăcere. Doi litri jumate dați pe gât fără să respire, și gestul acela al lui de a-și șterge mustața cu dosul mâinii, cu privirea pierdută pe peretele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
băile lui Mendo Toscanul, un bărbier care În tinerețe fusese soldat la Neapole, Îl admira fără rezerve pe Diego Alatriste și Îl servea pe veresie. Când am ajuns acolo cu un rând de schimburi și cu unica haină pe care căpitanul o păstra În dulapul prăpădit care ne ținea loc de garderob, l-am găsit În picioare Într-un hârdău de lemn plin cu apă murdară, ștergându-se. Toscanul Îi răsese bine barba, iar păru-i castaniu, scurt, umed și pieptănat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sau luni. Fiind căpos, orgolios și neînvățându-se minte niciodată, peripețiile astea se repetau ades și Îl acreau și mai rău. Cu toate acestea, era un excelent conviv și un formidabil prieten pentru amicii lui, printre care se număra și căpitanul Alatriste. Amândoi frecventau Taverna Turcului, unde se puneau pe tăifăsuit Împrejurul uneia din cele mai bune mese, pe care Caridad Lebrijana - care fusese curvă și Încă mai era așa cu căpitanul din când În când și nu pe bani - avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
prieten pentru amicii lui, printre care se număra și căpitanul Alatriste. Amândoi frecventau Taverna Turcului, unde se puneau pe tăifăsuit Împrejurul uneia din cele mai bune mese, pe care Caridad Lebrijana - care fusese curvă și Încă mai era așa cu căpitanul din când În când și nu pe bani - avea grijă să le-o rețină. În afară de don Francisco și de căpitan, În dimineața aceea cercul de prieteni era format din câțiva obișnuiți ai localului: Licențiatul Calzas, Juan Vicuña, grămăticul (Dómine) Pérez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Împrejurul uneia din cele mai bune mese, pe care Caridad Lebrijana - care fusese curvă și Încă mai era așa cu căpitanul din când În când și nu pe bani - avea grijă să le-o rețină. În afară de don Francisco și de căpitan, În dimineața aceea cercul de prieteni era format din câțiva obișnuiți ai localului: Licențiatul Calzas, Juan Vicuña, grămăticul (Dómine) Pérez și Chiorul Fadrique, spițerul din Puerta Cerrada. — Trebuie să ne batem, insistă poetul. Era, după cum vă spuneam, cherchelit bine după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o treacă cu vederea: O să-mi ung versurile cu slănină să nu poți mușca din ele, Gongorilă... Începu să improvizeze chiar acolo pe loc, În echilibru instabil, nelăsând mânerul din palma crispată, pe când necunoscuții dădeau să-și ceară scuze, iar căpitanul și ceilalți meseni Îl țineau pe don Francisco, Împiedicându-l să tragă spada și să se repeadă la tipii ăia doi. — Asta-i o insultă, pe legea mea! zicea poetul, sforțându-se să-și elibereze mâna dreaptă din strânsoarea prietenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
răsucea mustața cu o expresie feroce. Așa că vom fi generoși: câte-o palmă de fiecare din acești hidalgi ce se scapă-n nădragi. Astea erau cuvinte grele, drept care străinii țineau acum morțiș să-și ia spadele și să iasă; iar căpitanul și amicii, incapabili să evite Înfruntarea, le cereau Înțelegere pentru starea alcoolică a poetului, și să-și ia tălpășița, fiindcă nu era nici o scofală În a te bate cu un om beat, nici Înjosire În a te retrage cu prudență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lui. Recuperați-vă cheltuielile de judecată. Astfel că toți cei de față se pregăteau să fie protagoniștii sau martorii unei acțiuni din cele care a doua zi apăreau prin oraș publicate În foile de Avisos (Înștiințări) și Noticias (Știri). Iar căpitanul Alatriste, În ciuda eforturilor de a-și potoli prietenul, Începea să accepte ca inevitabilă Încrucișarea oțelurilor În stradă cu necunoscuții, pentru a nu-l lăsa singur pe don Francisco În atare Împrejurare. — Aio te vincere posse, conchise Dómine Pérez resemnându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu necunoscuții, pentru a nu-l lăsa singur pe don Francisco În atare Împrejurare. — Aio te vincere posse, conchise Dómine Pérez resemnându-se, pe când Licențiatul Calzas Își ascundea râsul, cu nasul Într-o stacană cu vin. Cu un suspin adânc, căpitanul dădu să se scoale de la masă. Don Francisco, cu patru degete de lamă deja afară din teacă, Îi aruncă o privire amicală de mulțumire și găsi prilejul să-i dedice două versulețe: Tu, ‘n al cărui sânge curg mulți Alatristes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de lamă deja afară din teacă, Îi aruncă o privire amicală de mulțumire și găsi prilejul să-i dedice două versulețe: Tu, ‘n al cărui sânge curg mulți Alatristes, stirpe-nnobilată de vajnica-ți spadă... — Nu mă sâcâi, don Francisco, răspunse căpitanul, prost dispus. Ne-om bate cu cine-o trebui, dar nu mă bârâi la cap. — Așa vorbesc, hâc, bărbații, spuse poetul, vizibil Încântat de Încurcătura În care se băgase. Restul asistenței Îi cânta În strună, renunțând, ca Dómine Pérez, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de temut, intervenția lui Diego Alatriste ca partener de dans nu lăsa umbră de Îndoială asupra rezultatului. Se puneau rămășaguri câte lovituri de spadă vor apuca să dea străinii, care nu știau cu cine au de-a face. Prin urmare, căpitanul, deja În picioare, mai bău o gură de vin, se uită la necunoscuți În semn de scuză că lucrurile merseseră prea departe și făcu din cap un gest spre ușă, ca să nu paradească taverna lui Caridad Lebrijana, care părea sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
războaiele din Flandra, ca Diego Alatriste și răposatul meu tată, și, camarad la toartă cu ei, pătimise ani lungi de lipsuri, primejdii și necazuri, deși până la urmă Îi mersese mai bine decât lor: pe când părintele meu Îngrășa pământul ereticilor, iar căpitanul trăgea mâța de coadă ca spadasin În slujba cui se nimerea, un cumnat majordom la palat și o femeie matură dar Încă frumoasă Îl ajutară pe Saldaña să se descurce la Madrid după eliberarea din armata din Flandra ca urmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de la un șef de alguazili din perioada aceea. Îl aprecia pe Diego Alatriste și Îi era de folos ori de câte ori putea. Prietenia lui era veche, profesională; dură, cum o au oamenii de teapa sa, Însă realistă și sinceră. — O treabă, repetă căpitanul. Ieșiseră În stradă și stăteau la soare, sprijiniți de zid, amândoi cu ulcelele În mână, uitându-se cum trec oamenii și echipajele pe strada Toledo. Saldaña Îl privi câteva clipe, mângâindu-și barba deasă și plină de fire cărunte, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din pantahuza Sfântului Eufrasio... În doi timpi și trei mișcări o să dai iar de bucluc: o Împunsătură de spadă, un scandal, un denunț. Și iar o iei de la capăt. Trase o dușcă din ulcea, mijindu-și ochii, dar nedezlipindu-i de pe căpitan. Asta-i viață? Diego Alatriste ridică din umeri. — Ai o idee mai bună? Îl privea drept În față, cu franchețe, pe fostu-i camarad din Flandra. Nu toți avem bafta de-a fi locoteneți de alguazili, zicea gestul lui. Saldaña
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
alguazili, zicea gestul lui. Saldaña se scobi Între dinți cu o unghie și dădu de două ori din cap afirmativ. Amândoi știau că, fără diversele capricii ale Întâmplării și ale vieții, el s-ar fi putut afla exact În situația căpitanului. Madridul era plin de foști soldați care o duceau de azi pe mâine pe străzi și prin piețe, cu centironul doldora de mici țevi de tablă: tuburile acelea unde Își țineau recomandările mototolite, memoriile fără răspuns și foile de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
noastre. Făcu o pauză ca să se uite În dreapta și În stânga, mai bău oleacă de vin și vorbi pe un ton mai coborât. E vorba de niște oameni sus-puși. O treabă sigură, fără alte riscuri decât cele obișnuite... Pe bani frumoși. Căpitanul se uită la prietenul lui, interesat. În momentele acelea, cuvântul bani ar fi fost de ajuns ca să-l trezească din somnul cel mai adânc sau din beția cea mai cumplită. — Cât de frumoși? Vreo șaizeci de scuzi. În dubloni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
față sau ceva de genul ăsta... Habar n-am. — Cine-s vrăbioii? Acum Saldaña scutură din cap cu hotărâre, de parcă oricum vorbise mai mult decât se cuvenea. — Toate la timpul lor. Și-n plus, eu nu-s decât un mesager. Căpitanul Își golea ulceaua, gânditor. Pe vremea aceea, cinșpe dubloni de patru, din aur, Însemnau peste șapte sute de reali: cât să scapi de necazurile presante, să-ți cumperi rufărie și o haină, să-ți plătești datoriile, să-ți pui cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
a mai depinde de pulpele generoase ale lui Caridad Lebrijana. — Mai e ceva, adăugă Saldaña, parcă urmărindu-i firul gândurilor. Treaba asta te va pune-n legătură cu niște granguri, tipi importanți. Buni pentru viitorul tău. — Viitorul meu, repetă absorbit căpitanul, ca un ecou. Mascații Strada era Întunecată și pustie. Nici țipenie de om. Învăluit Într-o capă veche Împrumutată de la don Francisco de Quevedo, Diego Alatriste se opri lângă zăplaz și privi cu Încordare. Un felinar, spusese Saldaña. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
despre Întâlnirea din noaptea aceea, instrucțiunile erau să o ia la dreapta pe prima stradă de după vechea poartă Santa Bárbara și să meargă până va da de un zid de cărămidă și o luminiță. Până acum, totul fusese În regulă. Căpitanul rămase un moment nemișcat ca să studieze locul, neuitându-se drept la felinar pentru ca acesta să nu-l orbească, Împiedicându-l să scruteze cotloanele cele mai Întunecate, apoi, după ce-și pipăi o clipă pieptarul din piele de bivol pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care a fost bunul don Filip al IV-lea putea fi cumpărat pe bani; chiar și conștiințele. Și nu s-ar putea spune că ne-am schimbat mult de-atunci. Fapt e că, pentru a se duce la Întâlnirea aceea căpitanul, și-a luat zeci de precauții. În partea din spate a cingătorii și-a atârnat daga vizcaína; și am mai văzut că Își strecura În carâmbul cizmei drepte cuțitul cel scurt de parlagiu care atât de multe servicii Îi făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
era calea cea mai scurtă de a ți-o pierde, cu o mutră de idiot și o palmă de oțel În ficat. Iar Diego Alatriste nu se grăbea deloc s-o părăsească. Felinarul răspândea o lumină uleioasă peste portiță când căpitanul bătu de patru ori În ea, cum Îi spusese Saldaña. După ce bătu, degajă mânerul spadei, iar mâna stângă și-o furișă la spate cât mai aproape de cel al vizcainei. De partea cealaltă se auziră pași și portița se deschise fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
auziră pași și portița se deschise fără zgomot. Silueta unui servitor se desenă În prag. — Numele domniei voastre? — Alatriste. Fără alte cuvinte, sluga i-o luă Înainte pe o potecă șerpuind printre copacii unei livezi. Toată proprietatea i se păru căpitanului veche și părăsită. Deși nu cunoștea prea bine zona aceea a Madridului, din preajma drumului Hortaleza, făcu niște legături În minte și crezu că recunoaște zidurile și acoperișul unei clădiri mari pe care o mai văzuse cândva, În treacăt. Aveți amabilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
luminau niște picturi vechi pe pereți. Într-un colț al Încăperii se afla un bărbat Înfășurat Într-o capă neagră și cu capul acoperit de o pălărie de aceeași culoare, cu boruri largi. Înfofolitul nu făcu nici o mișcare la intrarea căpitanului, iar când servitorul - care la lumina candelabrului se vădi a fi un om de vârstă mijlocie, fără vreo livrea după care să poată fi identificat - se retrase lăsându-i singuri, rămase neclintit În cotlonul lui, ca o statuie Întunecată, observându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
a Ordinului de Calatrava, Însă atenția Îi fu repede acaparată de banii pe care mascatul Îi rostogolea pe masă: lumina felinarului scânteia pe cinci dubloni de patru pentru colegul lui și pe alți cinci pentru el. Monede curate, lucioase. Puternic căpitan e don ban, ar fi spus negreșit poetul Quevedo, dacă ar fi fost de față. Metal binecuvântat, recent bătut cu blazonul regelui, stăpânul nostru. Bucurie pură, cu care să cumperi pat, mâncare, haine și căldura unei femei. — Lipsesc câte zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]