5,129 matches
-
mai la margine. Deplasările se făceau cu căruțele CAP-ului, cu camionul, cu ce dădea Cel de Sus, așa că fiecare deplasare era în sine o aventură. Erau în Lunca oameni atât de prinși de „flama” fotbalului, încât mergeau cu echipa, cărau echipamentul sau acasă, în sat, un cizmar repara, de câte ori era nevoie, ghetele de fotbal fără plată. Era și el un chibiț, fan, cum se zice astăzi, mai mult decât suporter. Pe terenul nostru se jucau meciuri amicale, fără miză, la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
dorință. Profesorul de muzică m-a Înșfăcat de guler și m-a tîrÎt afară din Încăpere. Mi-am simțit picioarele cum abia ștergeau pardoseala și, oricît am Încercat, n-am izbutit să mă eliberez din strînsoarea lui Neri, care mă căra ca pe-un colet prin seră. — Sufletul am să ți-l stîlcesc eu ție, nenorocitule, bîiguia printre dinți. Mă duse tîrÎș pînă la ușa apartamentului și, ajunși acolo, o deschise și mă azvîrli cu putere pe palier. Cartea lui Carax
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Ghioagă de înjurături merita să-l asculți. Ei bine, Charlie a stat el așa cu mâinile în sân o vreme și le-a îndurat pe toate, dar pe urmă a făcut vreo câțiva pași înainte și a zis doar atât: „Cară-te de aici, porc împuțit ce ești!“, și nu era vorba de ceea ce a spus, ci de felul cum a zis-o. Bill Ghioagă n-a mai scos un cuvânt. S-a îngălbenit la față și a plecat de parcă și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
avea o puzderie de rubedenii) se cățărau ca un roi pe copaci și aruncau jos fructele coapte. Le desfăceau și le puneau la soare să se usuce. Apoi tăiau coaja numită copra și o puneau în saci, iar femeile îi cărau pe la negustorii din satele de lângă lagună care le dădeau în schimb orez și săpun și conserve de carne și ceva bani. Uneori se încingea un ospăț în vecinătate și se tăia un porc pentru această ocazie. Atunci se duceau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pentru ceas ale vestei de mătase și făcuse pe importantul în tăcerea lui, aruncându-ne din când în când câte o privire întunecată care, fără îndoială, voia să spună „Ce faceți voi aici, și ce vreți? Mai bine v-ați căra, în loc să vă lipiți boturile de noi“. Dar niciunul dintre cei care sorbeau scena din priviri ca pe un vin rar nu pleca. Tânăra făcea prin clasă pași mici, la stânga și la dreapta, pași care o conduseră la pupitrele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fac. Și aici era o fereastră, de unde puteai vedea curtea și pe prozonierul legat de copac. Am rămas în întuneric. Nu aveam chef să aprind lumina și să mă vadă. Îmi era rușine. Aș fi vrut să alerg, să mă car, dar uniforma mă împiedica să fac asta. Astăzi nu m-ar mai împiedica nimic! Din când în când, le auzeam vocile, râsete, iar apoi auzeam pașii servitoarei primarului care venea să le aducă feluri de mâncare aburinde, care miroseau bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
el se dă jos când vrea și merge la MaxiBarul lui, nu ca amărâții ăștia care se învârt cu tramvaiul toată ziua. Pe vremuri o lua și pe Contesa s-o plimbe cu tramvaiul, o băga în geanta cu care căra cimentul, de-i ieșeau numai ochii afara, și se uita pe geam, și-i plăcea și ei. Ciudată coincidență, asta cu Contesa lui și Contesa din camera aia. O fi murit blondu ăla? Domnul Popa a citit ziarele, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
o dată, demult, că nu trebuie să-ți tai colțurile ungiilor, pentru că vor intra în carne. Atunci, domnul Popa crezuse că e prea târziu să se schimbe. Acum știa că niciodată nu e prea târziu. Acestea sunt mâinile lui. Mâini care căraseră kilograme, tone de ciment pe șantier sau acasă. Acestea sunt fesele lui, fese pe care se odihniseră mâinile lui Mișu. Mișu, care acum probabil se spetea la bar făcând whisky pentru el. Domnul Popa zîmbi, privindu-și concentrat fundul sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
la urma urmelor, undeva, într-un colț, am impresia că acolo unde acum este garajul, dar nu sunt sigur, pusesem și eu câteva cărămizi. Ne dusese într-o zi Moni Ghelerter să ajutăm și noi la construcția Teatrului Național. Am cărat cărămizi și l-am rugat pe unul dintre muncitori să mă lase și pe mine să zidesc un pic. M-a lăsat și am pus mortar și am lipit acolo câteva cărămizi, ca un fel de legământ sacru pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și clasa noastră ajunsese în finală, care se desfășura pe un maidan cam pe unde este acum Complexul Grozăvești. Eram la pauză, ne conduceau ăia de la operatorie cu 2-1 și-l vedem pe Moni venind cu Despina Marcu după el, cărând o ditamai sacoșa cu borcane cu dulceață ca să nu cumva să facem febră musculară. Când am ajuns la Institut, Zoe ne aștepta în ușă ca un diavol, mânioasă cumplit că batem mingea în loc să repetăm. ― Dragă, spune Moni, să nu fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
nu știu ce face, Zoe se apucă de pandalii și începe să arunce cu scaune peste capul lui Moni, care se ridică într-un târziu și spune senin: ― Zoe dragă, tu vrei să mă omori? Zoe n-are încotro și leșină, o cărăm pe o banchetă, îi facem vânt, pare că își revine, îl cheamă pe Florin Mircea, ca mai serios și mai în vârstă dintre noi, îi dă niște bani și-l trimite după salam și pâine, leșină din nou cât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
în sfârșit ura asta puternică fără să trebuiască s‑o îndrept împotriva mea, ceea ce n‑ar fi deloc nimerit. E bine și că mă îmbogățesc. Sper că‑s mulți bani înăuntru (sunt, dar suma e mai degrabă potrivită). Și Hans cară orbește la pumni cu brațele lui obișnuite cu munca fizică. Fiind bărbat, se mulțumește cu variantele masculine ale violenței: pumni și lovituri îndârjite cu capul (berbece); afurisiteke de șuturi în fluierul piciorului le lasă în seama Sophiei, care le aplică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
din rolul copilului în cel al adultului, cu obligațiile sale. Însă cei doi nu‑și îndeplinesc aceste obligații. În jurul vechii locuințe sărăcăcioase se înalță bătrânul oraș imperial întruchipat de nenumăratele locuințe substandard. Oameni urâți, neînsemnați, cel mai adesea bătrâni, mișună, cărându‑și gălețile și lighenele la baia din capătul culoarului și iarăși îndărăt. De aici se iscă un du‑te‑vino necontenit, fără să se întâmple, de fapt, nimic concret. Uneori, în condițiile astea, răsare câte un geniu, nutrit din mizerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
deget pe gât. Dă tot afară, doar că în ordine inversă, hering marinat și ceapă. Anna privește cu interes voma și trage apa. Are impresia că e toată făcută numai din mizerie, nici nu‑i de mirare, că doar mereu cară după ea mizeria asta de acasă, ca un magnet. Odată, pe când era copil, Anna a observat‑o pe mămica în cadă. Contrar obiceiurilor ei, mama purta atunci niște chiloți albi vechi, care se umflaseră în apă ca o pânză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cărți, pentru prăjitura asta proaspătă nu mai e nici un pic de loc, dați astea la o parte! Nu, cărțile nu le dăm la o parte, sunt mai importante decât orice prăjitură. Tocmai citim că existența noastră nu face doi bani. Cară‑te, mamă, o dau gemenii din nou afară pe mama. Nicăieri nu e dorită, săraca, ceea ce are un efect catastrofal asupra stării ei generale. După ce gemenii au țipat cum se cuvine la mama lor, se apucă imediat să mănânce toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că ești tu însuți cowboy, deși n‑ai întâlnit acolo decât alți proști mucoși și dați cu gel. Gata și cu frica de a veni târziu acasă și de fi lovit cu diverse obiecte dure. În plus mai trebuie să cari până la coteț gălețile grele cu lături fierbinți pentru porci. Iar dacă uiți să ți‑i scoți înainte, pantofiorii de stradă se împut așa de tare, că poți să‑i degradezi imediat la rangul de încălțăminte de grajd. Gemenii nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sora încăpățânată și începe deja să scormonească. Măcar să i‑o vătămăm într‑atât încât să n‑o mai poată folosi o vreme. Iar soția o să aibă și ea de suferit din cauza faptei unor necunoscuți. Avem banii, acum hai să ne cărăm și să nu ne expunem vreunui pericol, riscând necugetat. Dar banii trebuiau să fie pe ultimul plan! Banii nu‑s importanți, dar te liniștesc atunci când îi ai. Dar eu nu vreau să mă liniștesc, sunt surescitată, nu durează decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
strada care‑i scuipase mai înainte, nici măcar întunericul orașului de noapte nu suportă asemenea adolescenți prost‑crescuți. N‑am putea să ne și pișăm pe el, întreabă Hans excitat de faptele Annei. Nu, asta n‑o mai facem, ci ne cărăm imediat, zice Anna gâfâind și‑l trage după ea. Deodată se grăbește. Sophie poartă o rochie simplă, închisă la culoare și se confundă cu zidul curții. E străbătută tot mai des de niște fiori amestecați cu o senzație ciudată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să execute ordinul, Rainer se apropie pe la spate, i‑o smulge pe Sophie din brațe și‑l amenință pe Hans cu un șut în testicule, la care acesta răspunde că ar vrea s‑o vadă și pe asta. Iar acum cară‑te, că vrem să fim singuri. Domnul director spune cu glas puternic că bacalaureatul, ce reprezintă sfârșitul unei perioade din viață, îi va risipi pe toți în cele patru zări. Dar ei trebuie să‑și aducă mereu aminte de școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dată În Scoția. Știi, făceam cu ea genul ăsta de glume insipide. Ce prost mai eram! Târâsem după mine o cameră video cam grea ca să Înregistrez muzica tradițională a berberilor, la fel cum făcuse odinioară Brian Jones. Știi de ce am cărat dupa mine camera video? Pentru că voiam să câștig respectul și admirația fetei. Nu voiam doar să mă creadă doar un pervers nenorocit. Nu-ți vine să râzi? Cred că ți-am mai spus, Keiko și Reiko aveau conformații ale corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
doamna Keiko Kataoka să vin să discut cu dumneavoastră În legătură cu domnul Yazaki. Am un pachet pe numele dumneavoastră. Stau la hotelul Saints Pères, chiar lângă Saint-Germain-de-Prés.“ După ce am terminat, m-a cuprins o senzație de extenuare teribilă, de parcă aș fi cărat În spate un sac cu pietre. Am căzut lat pe pat fără ca măcar să-mi mai dezleg cravata. Când am deschis ochii, era trecut de ora două după-amiază. Uitasem să atârn cartonașul cu „Nu deranjați“ la ușă și, ca atare, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
tatăl tău să pună bățul pe tine, ai înțeles? — Da, șopti ea, și își trase repede chiloții. Am luat grămada de cămăși vechi și prosoape din locul unde o lăsasem pe podea și i-am îndesat-o în brațe: — Acum cară-te de aici înainte să fac eu treaba asta. Înspăimântată, fugi în hol și afară din apartament, ca și cum aș fi fost Niebelung însuși. După ce am închis ușa în urma ei, mirosul și atingerea acelui trup delicios și dorința frustrantă pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ea pe un ton seducător. — Nici nu mă îndoiesc. Ar trebui să vezi căruța pe care m-au pus să o trag la Alex. Ca să nu mai zic de numărul de pasageri pe care mi s-a cerut să-l car. Era rândul meu să privesc cu înțeles spre Becker. Am îndepărtat apoi degetele Evonei de pe gâtul meu și le-am sărutat amical. Miroseau a săpun cu iod și zău că există afrodiziace olfactive mai bune decât ăsta. Fetele Evonei intrară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mai preocupată să-mi trag răsuflarea decât să mă asigur că el a ajuns cu bine acasă într-un taxi, înțelegeți ce vreau să zic? Din câte știu eu, pur și simplu și-a luat repede lucrurile și s-a cărat. — Cum arăta? — Purta uniformă. — Ce fel de uniformă? Poți să fii un pic mai exactă? Ea ridică din umeri: — Da’ cine-oi fi eu, Hermann Göring? Rahat, nu știu ce fel de uniformă era. — Păi, era verde, neagră, maro sau cum? Haide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
maimuțe. Și cum arată? — O să-i vedeți imediat, dacă doriți. Se apropiară de planetă. Când ajunseseră la vreo cincizeci de metri de sol, îi văzură. Erau niște ființe uriașe, de vreo trei metri, cu păr pe piept și foarte mușchiuloși. Cărau bucăți mari de stâncă pe care le stivuiau în grămezi. Întreaga carieră era înconjurată de un zid înalt din duraluminiu. În afara zidului, într-o gheretă de sârmă prevăzută cu periscop, se zărea o mogâldeață. Când zăriră nava, tăntălăii scoaseră un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]