6,191 matches
-
slugilor, apăreau în curte și Samoilă și calul. De jucat, se juca la fel ca toți copiii, cu diferența că finalitatea fiecărui joc trebuia să fie la ea, săparea unei gropi. Cu timpul, gropile ajunseseră un scop în sine și căruțele care intrau sau ieșeau din curtea vel-logofătului Samoilă se hurducau prin hârtoapele tot mai numeroase săpate de inventiva copilă, făcându-i pe surugii să suduie în șoaptă. în fața toanelor fetei sale, vel-logofătul rezista cât rezista, apoi, deoarece o iubea nespus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sima-Vodă se preumbla pe ulițele târgului, dinspre sud, trecând lunca Bârladului, se apropiau de Ieși Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, rapsodul Broanteș și țigăncușa Cosette însoțiți de boierul Radu Stoenescu-Balcâzu și de-un pâlc de slujitori călări ai acestuia. Veneau în două căruțe cu coviltir, ca și cum ar fî negustori, iar în a treia aveau ascunși sub boarfe zece desagi cu barabule. Gândul lor era să pătrundă în Ieși, să nu precupețească nici un efort pentru a face să pătrundă o traistă cu barabule fierte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
huse de plastic sau pînză de cort, aliniate soldățește În fața blocurilor, flancate din loc În loc de pubelele din care se revarsă gunoiul, cîini, pisici, peluze de iarbă cu porțiuni pîrjolite, lăsînd să se vadă pămîntul acoperit de cenușă și cioturi carbonizate, căruțe cu coviltir Încărcate de sticle și borcane goale, copii, foarte mulți copii, pe biciclete Pegas, cu rotile, mestecînd ciuingam, ascultînd vrăjiți The Queen sau Duran-Duran la casetofon. Un aer tulbure. CÎnd ai ochelarii la ochi simți nevoia să ți-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
văz continuu al obiectelor care te recunosc, În care te recunoști. Acolo În orașul de jos, dincolo de Cibin, zidurile greoaie cu contraforți ale cazărmii vechi zidite de Maria Thereza și-n față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe cu iz de catran și gaz ca pletele fetelor, Împletite cu zdrențe roșii și bănuți de aramă, cîntecul deochiat al băiatului care cositorea cazane amuțind la apariția domnișoarei cu umbreluță roz, pentru că și țiganul are obraz, o finețe veche În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
la ultimul etaj nu va mai coborî niciodată În această dimineață pîcloasă mi-aș scărpina creierul ca un porc de toate zidurile scorojite iadul e ferecat raiul are flori de hîrtie oare ajunge să-ți oprești bicicleta cînd trece o căruță pe lîngă tine ca să fii un sfînt ajunge pălăria aruncată În praf și piciorul acela lovindu-te Între buci cu o deosebită condescendență pietricele În pantofi ca dinții de viperă una mai ascuțită decît alta bei ceaiuri de ghimpe Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
amintesc de timpurile când lăzile de gunoi nu existau. Îmi vine în minte o zi; e vară, liniște, și deodată, în curte se aude o bufnitură, de parcă s-ar imita tunetul la teatru; din niște folii de tablă aruncate din căruțe se fac lăzi de gunoi. Apoi, spre seară, foile de tablă rămase se rulează cu mare scrâșnet; am impresia că în curtea vecină se face același lucru, așa de tare se răsfrânge acest scrâșnet în casă. Când a fost asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se frământe și un cor de șoapte se auzi dinspre femeile care stăteau în spatele bărbaților. Starostele se întoarse într-acolo și rumoarea încetă imediat. No, ce să vă spun, dom' șef? începu el să vorbească. Nu putem să ne aducem căruțele până aici. Nu există drum prin pădure. Le-am lăsat mai încolo, într-o poiană, unde au și caii ce paște. Este treaba puradeilor să aibă grijă de animale și să le păzească. Nu-i foarte departe, continuă țiganul, scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
păcatele mele! Alaltăieri seară, unul dintre ei nu s-a mai întors! rosti bătrânul cu glas tremurat. Înghiți un nod din gât și continuă: Când i-am luat la descusut, ceilalți plozi ne-au povestit că au plecat împreună de la căruțe. Pe drum, s-au luat la întrecere care ajunge primul. S-au fugărit ei unul pe altul și ăsta, Rândunel, s-a abătut printre copaci și nu l-a mai văzut nimeni. Au strigat după el, l-au chemat dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că încă nu sunt semne că ar trebui să schimbe locul. Scoteau destul aur ca să aibă ce mânca, ba le mai rămânea suficient ca să pună și deoparte. Erau cu toții mulțumiți pentru că aveau cu ce să-și cumpe re cai și căruțe noi, puteau să le îmbrace pe țigănci dar, mai ales, strângeau pentru zestrea fetelor de măritat. Nu exista noapte în care să nu lase pe unul dintre bărbați să stea de pază lângă foc. Sunt prea multe primejdii în întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Hai, nu mă mai necăji! Se apropiau de locul unde Cristian Toma se oprise cu o zi în urmă. Ieșeau dintr-o curbă strânsă la stânga și apoi urma palierul drept unde se afla refugiul pe marginea drumului. În față, cinci căruțe cu coviltir veneau încet spre ei. Pe capra celei din față, fu mând din pipa cu coadă lungă, stătea starostele șatrei de zlătari pe care îl cunoscuse zilele trecute. Alături de acesta era un bărbat cu fața smeadă, care ținea hățurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rămase pe loc. Caii negri și frumoși dădeau din cap ner voși, sforăind puternic. Din când în când băteau din copite scoțând un nechezat subțire. No, dom' șef, ce vrei de la noi? întrebă țiganul cel bătrân fără să coboare din căruță. Ce faceți? Nu se vede? răspunse starostele tot cu o întrebare. Plecăm. Ați terminat de scos aurul din pârâu? Vă mutați în altă parte? Nu. Plecăm de tot de aici. De după coviltirele căruțelor oprite se ițeau capetele țigăn cilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
țiganul cel bătrân fără să coboare din căruță. Ce faceți? Nu se vede? răspunse starostele tot cu o întrebare. Plecăm. Ați terminat de scos aurul din pârâu? Vă mutați în altă parte? Nu. Plecăm de tot de aici. De după coviltirele căruțelor oprite se ițeau capetele țigăn cilor care îi priveau curioase, să vadă de ce s-au oprit și mai ales cu cine stă de vorbă șeful. Unde plecați? întrebă și mai mirat Cristian. Nu vă mai interesează să aflați ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vostru? Încă n-am terminat cercetările. Ce să mai cercetați? spuse plin de obidă starostele. Dacă era să găsiți ceva, o făceați până acum. Habar n-aveți ce s-a întâmplat cu bietul Rândunel. Toată șatra se dăduse jos din căruțe și se strânsese în jurul lui Toma, privindu-l încruntați. Apoi femeile începură să țipe și să amenințe cu pumnii ridicați în aer. Una dintre ele, cu fața descom pusă de durere, se trânti pe jos. Se zvârcolea și bătea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
femeia care se zbătea mai departe la pământ, ceilalți se liniștiră pe loc. Starostele făcu un semn scurt din mână și doi bărbați se repeziră la femeie, ridicând-o de jos. Mai mult o târâră spre cea de a treia căruță din spate și o ajutară să urce în ea. Vaietele acesteia se mai auziră ceva timp, după care încetară de tot. No, vezi dom' șef? rosti țiganul îndurerat. De aia plecăm. Nu mai suntem în siguranță aici. Iar voi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
face aici! Lui Toma nu-i scăpă tonul peiorativ al starostelui când pronunțase cuvântul "anchetă", dar nu comentă nimic. Rămăsese pe loc, privind în tăcere la convoiul ce trecea pe lângă el la vale nemai știind ce să facă. După ce ultima căruță se pierdu dincolo de cotul drumului, se întoarse spre mașină și urcă la volan. Ce-a fost asta? întrebă Ileana care asistase din mașină la toată tărășenia fără să coboare. Țigani zlătari. Știu cine sunt, vin aici de câțiva ani. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
concluzie? Mergem la zlătari, spuse Toma pornind mașina. Știi unde? E aproape, am fost zilele trecute cu Pohoață acolo. Ceva mai încolo, în dreptul unui pod, Cristian opri și scoase mașina în afara drumului. Erau în apropierea poieniței unde își lăsaseră țiganii căruțele și caii la păscut. Coborâră amândoi și se afundară în pădure. Urmau firul pârâiașului din care scoteau zlătarii aurul. Pe malul apei era o potecuță formată de țiganii care trecuseră de atâtea ori pe acolo. După scurt timp ajunseseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Calistrat locuia într-un cătun situat la numai doi kilo metri de Baia de Sus. Drumul îngust de pământ se termina brusc într-un bot de deal. Un spațiu ceva mai larg se afla acolo, numai cât să permită unei căruțe să întoarcă. De jos, până la casa bătrânului, nu puteau urca decât pe niște ulițe abrupte ce șerpuiau pe coastă. Acestea se furișau prin fața caselor vechi, aruncate între dâmburile ca niște cocoașe pline de vegetație. Se aflau pe fundul unei căldări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai mare și mai deslușit. Mulțimea se puse pe fugă, care-ncotro, temîndu-se să nu cadă pe vreunul din ei trupul care se prăvălea din cer. Urmă o scenă năprasnică. Precum un sac umplut cu nisip jilav cînd cade din căruța chirigiului sau precum oaia scăpată din ghearele vulturului, tot așa se izbi de pămînt și trupul lui Simon Magul. Prima care se apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare. Vru să-i tragă pe ochi șalul pe care i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
praful Într-o noroială aurie vîrtoasă, care se lipea de roți și de spițe, iar caii se Înglodau În lut ca-n aluat. Chiar și șaretele ușoare, și pînă și trăsura domnului subprefect lăsau urme adînci În glod, darămite o căruță greoaie la care erau Înhămați doi cai povarnici și silnici. Pe locul din față, fără coviltir, stătea un domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a biciului, Îl Încordă, așa cum Încordezi bățul de bambus al undiței cînd tragi la o cegă mai mare sau la un șalău, sau cînd strîngi hățurile ca să te ferești de o Încercare neașteptată, cînd din marginea pădurii Îți sare În fața căruței un urs ori Îți apar doi tîlhari, dintre care unul Înhață calul de zăbală, iar celălalt Îți Împlîntă țevile puștii În piept, luînd el cîrma; se aude o Împușcătură bubuitoare ca dintr-o pușcă de vînătoare, oricum la fel de răsunătoare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Ridicase o dată mîna deasupra capetelor celor doi cai (Valdemar și Cristina, așa se numeau) și pocnise În aer pe deasupra urechilor. Caii tresăriră din pleoștire și așa, greoi, iavaș-iavaș, o porniră În galop prin glod, spre marea bucurie a fetițelor din căruță, care se Îmbrățișară și chicotiră, chipurile Înfricoșate, deși le amuza goana bezmetică. Gospodarul era-ntr-un costum de tweed englezesc (căci nu trebuie să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
crezând că numai la casa lui s-a petrecut ceva. Oamenii s-au deșteptat unii pe alții, își strâng lucrurile și coboară pe la rude și prieteni. Puține materiale din fostele case și lucruri au putut fi salvate și încărcate în căruțele și tractoarele CAPuluiî Tablou cu cei cu casele distruse și care s-au mutat în alte locuri, dar, în special, în cartierul „șalic”: 1. Costică V. Rusu 2. Ioana Al. Rusu 3. Dumitru Gh. Trandafir 4. Milian Șt. Trandafir 5
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
târziu, fiind conduși de fiul preotului Andrei, vornicul Petre Furcaru. Cei plecați cu vornicul Furcaru nu erau numai din Udești; erau și din Botoșana, Cașvana, Bălăceana, Pârhăuți și Todirești, în total 72 de suflete, care formau o mică caravană, cu căruțele lor încărcate cu tot ce-au putut lua. Bejenarii au ținut în principal valea Siretului, plecând din Udești spre Liteni, Pașcani, Roman și ajungând în ziua de 6 noiembrie 1784 la Bacău. întrebând de unul și de altul, au aflat
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
lingvistic. Iată textul așa cum se află în „Momografia școlii Lunca”: „în seara de 7 noiembrie 1784 veneam din Bacău pe drumul ce trece prin Secuieni, Câmpeni și Mărăști. La hotarul satului Mărăști, pe moșia poslușnicului Herțanu, am găsit tabără de căruțe și corturi și focuri și lătrat de câine, încât calul, făcându-și nălucă, a gonit o bucată de vreme înapoi spre Secuieni. M-am întors înapoi după goana calului din nălucă și am întrebat de departe și cu mare grijă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
după goana calului din nălucă și am întrebat de departe și cu mare grijă că vor fi oarecum oameni răi și mi s-a răspuns să merg cu nădejde și fără frică că sunt oameni buni. Am înaintat atunci către căruțe și am văzut la lumina mai multor focuri oameni ce vorbeau moldovenește, puțin deosebit de noi, îmbrăcați cu ițari de aba albă și cu cămașă pe deasupra, în felul ceangăilor ungureni. I-am întrebat de unde vin și unde merg și ei, grupându
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]