1,241 matches
-
ca Grigore Iuga, de exemplu- nu are curajul să ia act, să formuleze, ca Titu , în cuvinte limpezi. În sate lucrurile se desfășoară pe un făgaș ce pare a se fi statornicit definitiv.La hora de duminică, Serafim,un țăran cărunt, povestește, și nu prima oară, cum l-au bătut jandarmii fiindcă logofătului i se năzărise c-ar fi dispărut ceva porumb din hambare. Prin câte-un detaliu scos la vedere ca din întâmplare, scriitorul știe a sugera, într-un chip
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
Este ușor de văzut că realizăm (sau măcar sîntem capabili să realizăm) o astfel de (re)construcție pe parcursul lecturii dacă ne imaginăm un text anonim. Textul poate fi un roman polițist, cu un protagonist în persoana unui polițist londonez cărunt și cu o acțiune plasată pe străzile aglomerate și cu afaceri dubioase din cartierul Soho, înțesat de droguri, prostituție, racheți și fraude electronice. Orice părere am avea noi despre autorul implicat, nu ne-am aștepta ca personajele să fie călugărițe
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
speculației noțiunii, a filozofiei”, lucru care bătrânului Goethe și tinerilor săi admiratori filozofi de la Weimar și Heidelberg li se părea firesc!... Cioran, În ’76, când l-am cunoscut eu, era un bărbat de statură medie, subțire, cu părul des și cărunt, cu acea față „chinuită” pe care i-o știm, dar care „dispărea” când Începea să vorbească, aproape Întinerind. El Întinerea prin gesturi mai ales și, bineînțeles, prin modul său de a gândi. (Acum, când mă traversează spaimele vârstei pe care
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fanceze, cu eseul, ce-l avea ca părinte pe Montaigne, perceput azi ca inițiatorul nu numai al genului, dar și al „desacralizării” textului literar, ca descoperitor al „Eului”, al individualității autorului etc., mi se părea, Îi spuneam domnului subțire și cărunt care mergea lângă mine și-mi răspundea Într-o fină, aplicată limbă germană, mi se părea Într’ adevăr un act de uriaș curaj, de performanță culturală unică!... Ei bine, dacă e să-mi continui demonstrația, trebuie s-o aplic și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
spunea Alexandru Mânăstireanu în cartea pe care avea să o tipărească peste 36 de ani, în anul 2006, la editura PIM, Iași. „Câtă bucurie și câte emoții în rândul participanților care, după ani grei de muncă și griji, cu tâmple cărunte ori complet albe, veneau la marea manifestare de suflet !... Se țin conferințe și comunicări pe diferite teme, conform unui program amplu, bine gândit. Foștii și actualii elevi, foștii și actualii profesori se întâlneau într-un cadru deosebit, solemn ! Cu unii
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
soția în această perioadă pentru a sta mai mult în mijlocul colegilor pe care îi văd prin prisma anului 1937 - chiar dacă sunt așa cum spui tu, cu reumatism pe la încheieturi și mai greoi la mișcări, la care eu adaug - cu puțin păr cărunt, dacă nu mai mult. Te rog să mă ierți că toată scrisoarea ți-am umplut o cu viața mea și n-am putut să-ți descriu cu câtă bucurie și entuziasm ai răscolit în inima și ființa mea, prin scrisorile
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
ca Pireanu, Mohonea, Moise, Joyhiu și alții. Aștept Alecule, cu multă nerăbdare revederea din 1977. Măcar la aceasta să iau parte activă și la pregătirea ei. Îmi și imaginez de moșnegeii care se vor aduna cu băbuțele lor. Unii mai cărunți, alții cu părul mascat dar cu un suflet curat. Transmit din suflet urări de sănătate ție, familiei și la toți colegii de jurul tău. Am uitat să-ți spun că sunt bunic, am un nepot. Cu drag, Iliuță și ai
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
Ah, noaptea asta rece așa de ușor cade... / Departe plânge apa și tremură-n cascade. Un vad se desvelește pe apa cerului / Și peste dânsul prinsă e Calea-laptelui. Pe albăstrimea-naltă lucește ca o punte / Cu schele țintuite de stelele cărunte. / Și puntea se întinde departe, tot mai sus, / Până coboară-n zarea albastră, la apus... / O, punte albă, tare, treci vadul cerului / Și întâlnești în cale mioara-oierului, / Tu lasăte de-acolo c-un capăt la fereastră, / Cu celălalt te pierde
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
-mi amplifice orizontul retoric dar nu mai puțin din cauza stilului clar și stimulativ al profesorului Dumitru Isac. Fiul scriitorului ardelean Emil Isac, profesorul nostru de logică era un bărbat în floarea vârstei, plăcut la înfățișare, cu părul presărat de fire cărunte, dar pieptănat cu multă grijă și îmbrăcat în costume de culori calme, cusute de cei mai buni croitori din oraș. Isac avea o voce caldă de bas-tenor care, când vorbea, parcă mângâia auzul interlocutorilor și se putea, oare, să fie
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
fumul semnala viață prin acel paradis, în general pustiu, se putea vedea și o pereche de pămînteni trecuți de prima tinerețe. Se remarca un fel de ritual, un fel de întrecere în serviabilitate, în politețe și în gesturi delicate. Bărbatul, cărunt bine dar cu pielea încă tînără pe față, ținea un castronel pe care îl oferea cu mare afecțiune femeii. Aceasta, cu două degețele fine, lua o mură imensă și, după ce îl servea direct în gură pe bărbat, mînca și ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
porumb urcând până În zarea vegheată de turnul unui castel de apă. Cine m-a pus, dracu’ m-a pus... Când am ajuns În fața casei a apărut dinspre grădină o femeie În halat albastru. Îi alunecase basmaua de pe claia de păr cărunt și Înfoiat, În timp ce alunga câinii cu o sapă, și figura ei nu prevestea nimic bun. A trebuit s-o Întreb de patru ori de Andrei ca să se dumirească. — Ce-ai cu el? rupse Într-un târziu. — El m-a chemat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
tatăl lui era În alt vagon și, când au sosit, nu țin minte cum se numea acel lagăr mare... Am fost și eu, adică am fost În excursie, să mă uit, În Austria. Și deodată vede soțul meu un bătrân cărunt... A Încărunțit acolo, În cele trei zile - și zice: „Uite, asta am păstrat pentru tine, o bucățică de carne”. Dar totul schimba pe pâine - pâinea era principalul. Dar În Cernăuți v-ați mai Întors să vedeți? Am fost o dată. Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
spre doritul invizibil poate fi ilustrată prin fragmente alese din Tigri albaștri din "Roza y Azul" de Borges: "Cerșetorul se afla chiar lângă mine. Am ghicit în lumina incertă un turban, niște ochi strânși, o piele măslinie și o barbă căruntă. Nu era prea înalt. Mi-a întins mâna și a spus, cu același glas scăzut: Milostenie, Ocrotitor al Sărmanilor. Am căutat prin buzunar și i-am răspuns: N-am nici un bănuț. Ai o mulțime, a răspuns el. Pietricelele se aflau
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
în viziune creștin-românească, așa cum mi-am imaginat-o în anii de detenție. Decorul, lucrat în mare secret, fiind ajutat de unul din profesorii tineri din sat, Constantinescu, reprezenta un luminiș în care se întâlneau trei poteci ce coborau dintre munții cărunți, care constituiau fundalul scenei. Cei trei ciobani se întâlneau în poieniță; unul îngrijind de foc lângă troiță, ceilalți doi, în umbra unui tufiș, complotând împotriva lui. În surdină, în spatele copacilor, corul fredona balada în sunetul ușor ritmat al tălăngilor. Un
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
asemenea unei cununi. Fruntea era brăzdată de niște linii orizontale, autoritare, iar deasupra gurii apăruseră fire lungi de păr, întunecate. Buzele îi erau vopsite cu un ruj umed, iar pudra de pe față se închegase ici-colo, în pete. Părul îi era cărunt, îngrijit și convențional coafat. Dar forma feței și a capului, precum și privirea transmiteau o comunicare directă, intactă, dinspre trecut către prezent. Începu să murmure ceva: — O... e... Era limpede că știa cine sunt. Emise încă un „O!“, privindu-mă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu dungi subțiri maro. Bretelele erau vizibile pe sub haina descheiată, pe care o trăsese probabil în grabă când îi fusese anunțată vizita mea. Cămașa albastră pe care o purta era curată. Hartley ba își aplatiza, ba își umfla ondulele părului cărunt. Mi se făcuse rău din pricina emoției și a fâstâcelii și a rușinii și a dorinței de a pleca de acolo și de a cumpăni ce însemnau toate astea pentru mine. Locuiți de mult aici? — De doi ani, îmi răspunse Fitch
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
După care, clătinându-se agățată de clanță, pe jumătate intră, pe jumătate căzu în cameră și se uită la noi cu ochi sticloși. Purta un pardesiu și, evident, tocmai se întorsese acasă. Era încă frumoasă, cu o coamă de păr cărunt, ondulat, acum cam soios. Colțurile gurii mânjite de ruj i se lăsau în jos, într-un rânjet agresiv și nefericit. Se uită la mine, mijindu-și ochii și ignorându-l pe Perry. I-am spus: — Hello, Pam! Se întoarse cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ochii îi erau adânc îngropați în straturi de riduri, pleoapele îi erau cafenii, ruginite, de parcă ar fi fost pătate, obrajii fleșcăiți și moi își pierduseră rotunjimea și aveau o culoare vag rozalie, poate din cauza pudrei aplicate în grabă. Părul scurt, cărunt, ondulat, era uscat și părea tocit, desigur în urma atâtor ani și ani de folosire a unor coafeze nepricepute. Depășise faza în care se mai sinchisea de felul cum îi arăta părul, și un bigudiu uitat atârna la capătul unei șuvițe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
meu de mătase neagră cu brandenburguri roșii. Îi ajungea până la călcâie și, cu gulerul ridicat, pentru a-i ascunde părul, avea ceva din efectul unei rochii de seară. Ochii ei, mari și uluiți, căpătaseră o nuanță violetă; și, cu toate că părul cărunt, ciufulit, îi dădea aerul unei bătrâne nebune, în clipa aceea de nemișcare avea prestanța unei regine. Mi-am revenit într-o secundă și m-am repezit pe scări. Când m-a văzut urcând spre ea, Hartley s-a întors și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
obicei, în afara determinării sau primesc articol hotărât, când realizează singure diferite funcții sintactice: Bacăul, Sibiul, Israelul, Marocul, Tel-Avivul, Carpații, Bucegii etc. Substantivele proprii sunt incompatibile cu determinarea prin articol nehotărât. Pot primi articol nehotărât dacă sunt întrebuințate metaforic: „Și frunțile cărunte le nalță de departe/Un Cezar, un Traian.” (M. Eminescu, I, p. 24), „P-ici, pe colo mai străbate, câte-o rază mai curată/Dintr-un Carmen Saeculare ce-l visai și eu odată.” (M. Eminescu, I, p.158) sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele a căror limită este implicită în interpretarea semantică a acțiunii pe care o exprimă, verbe al căror conținut semantic este foarte complex și, în consecință, „analizabil” în elementele sale componente: - exprimă un proces de devenire: a încărunți (a deveni cărunt), a înmărmuri (a deveni/ca/ de marmură), a cheli (a deveni chel) etc. „Norii cerului înmărmuriră și se făcură palat sur și frumos.” (M. Eminescu) - exprimă rezultatul unei acțiuni (mai exact, acțiunea și rezultatul ei sunt conținute în semantica verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de loc, expresie a direcției: „Vino pe la moară; pe acolo e mai puțin primejdios.” Latc "La" 1. prepoziție: „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină.” (M. Eminescu) „La tâmple,/e drept, am o seamă de fire cărunte.” (L. Blaga) 2. morfem de dativ, în flexiunea nominală (pronominală): „A visa că adevărul sau alt lucru de prisos E în stare ca să schimbe în natur-un fir de păr Este piedica eternă ce-o punem la adevăr.” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
legate Îndruma pe trecători. Duc pe om în spate. Cin’ te-ajută să vorbești Umbrela mare ușoară Din Brăila-n București? Din avion se coboară. În grădina lui Pândele Sus pe coama munților E un pom plim cu mărgele, Munților cărunților La culoare-s roșii toate Stă voinicul cel țepos Cu codițe-mperechiate. Veșnic vesel și frumos. Când nu e zăpadă Cușma asta de argint Doarme în ograda Nu mă apară de vânt Dar cand ninge afară Dar pe deget dac-o
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
într-o larmă întărâtată de câini. În casa cea mare ardeau lu mânări. În casa cea mică pâlpâia focul în vatră. În pragul acest ei din urmă încăperi, gospodina își aștepta domnul și oas peții, p otrivindu-și cu grabă părul cărunt sub o broboadă neagră d e mătasă . - Avramie! Strigă șătrarul descălecând și lăsând calul să se ducă singur la ale sale; iată, ți am adus oaspeți de soi. Vino și te închină în fața măriei sale beizade Alecu. Și să ș tii
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
salutară cu frățească dragoste, fiind la o omenească îndeletnicire; și domnul Paul de Marenne observă cu oarecare mirare, însă discret, coada lungă împletită la spate a popei și vârâtă sub antereu, precum și barba revărsată în neor ânduială, ca un măturoi cărunt, pe pieptul și pântecele său. Griga coborî ulciorul cu grijă între ochii ațântiți, și De Marenne așteptă întâi să vadă ce cuprinde, după povestea pe care i o tălmăcise Ruset. Ulciorul cuprindea bun luc r u. Ochii săi se sfințiră
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]