1,214 matches
-
tribunal de provincie, și nu auziseră un robinet picurînd În Întuneric pe coridoarele lungi și Întunecate, măsurînd curgerea monotonă, precisă, a timpului, a timpului celui Întunecat? Oare Garfield, Hayes și Harrison nu studiaseră legile În birouri Încărcate de un miros cafeniu Întunecat? Nu trecuseră pe sub ferestrele lor cai ce stîrneau nori de praf tropotind pe străzi neîngrijite, cu cocioabe și clădiri cu fațade false? Nu auziseră glasurile oamenilor hoinărind În căldura zumzăitoare? Oare nu auziseră glasurile pline, firești, ușor stridente, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În farmecul acelui oraș misterios, strălucitor, Îndepărtat, măreț, vrăjit de timp, o să Întîlnim bărbați de seamă și femei frumoase și mii de plăceri mereu noi, mii de Întîmplări de basm! O să ne trezim În zori În camerele noastre de un cafeniu somptuos ca să auzim din nou tropotul copitelor și zgomotul roților pe străzile orașului, ca să simțim mirosul proaspăt, ușor putred al portului, cu colierul său de valuri strălucitoare, cu mișcarea mîndrelor vapoare călătoare, cu bucuria și puritatea dimineții Înveșmîntate În aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
femei Îi dădea cea mai intensă fericire pe care o trăise În viața lui. Le văzuse În toate nuanțele de lumină, În toate anotimpurile anului. Le văzuse În lumina aspră, golașă, cenușie, de iarnă ce scălda pămîntul uscat, Înghețat și cafeniu, și le văzuse În vraja verde și ademenitoare a lui april. Avea pentru aceste femei și pentru căsuța În care locuiau un sentiment asemănător celui pe care-l avem pentru copiii noștri, iar În timp imaginea lor ajunsese să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu un strat gros (...) de lut galben și sfărâmicios. Apoi ierburile au crescut și au putrezit și din rămășițele lor adunate timp de sute de mii de ani și dospite de ploi și de căldură, s-a născut pământul gras cafeniu sau negru, care hrănește lanurile de grâne. Aceasta este povestea câmpiilor noastre”. (S.Mehedinți, G.Vâlsan, Lecturi geografice ) Macii Magda Isanos Ardeau ca niște facle vii, în vârf de firave tulpini. Își înălțau râzând zglobii obrazul roșu dintre spini. I-
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
însă el nu avea nici un chef de ședințe, era obosit! Drum străbătut Vântul rece se stârnise cu furie asupra ținutului, se strecurase prin depresiuni, printre munți și cantoane, la câmpie unde râul își întinsese matca largă spre vărsare. În automobilul cafeniu închis temperatura ambientului o îmbia să conducă relaxată. Străbătuseră drumuri lungi, inutile, poteci încrucișate, ocolite, deseori abrupte, întrerupte de cascade și rădăcinile copacilor groase, seculare, ieșite tainic la iveală ținând stânca să nu se irosească și parcurgând vremea asmuțiți în
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Carbon în schimb se dă în vânt după genul Johnny Weissmüller, și de unde să-i pice ei Tarzani chipeși, de treabă și curați cu inima? Într-o junglă parfumată, lângă un pahar cu picior înalt de daiquiri, în brațele lui cafenii și vânjoase, la pieptul lui de bronz... Și un fior de plăcere îi trece domnișoarei din închipuire în organele interne, iar de acolo șerpuiește în jos, lunecând în marele bazin unde fluviul Orinoco își revarsă coama de ape verzi, întâlnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sărmanul Dionis pe cale să dea nas în nas cu avatarul faraonului Tla. Pașii îl purtau ca vrăjit prin curtea pustie, pe lângă zidul gol al lumilor apuse. Dintr-o dată huhurezul zbură dintr-o crăpătură a zidului. Zbura molcom, purtat de aripi cafenii. Hu hu! Hu hu! Fără temere, se așeză pe o piatră. În sfârșit veni și ziua când aripatele vorbesc, zise. Și clipi din ochii lui rotunzi. Nu-i așa? ─ Ce-i de mirare? i se răspunse. Am citit undeva că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
bătaia cuvântului precum o sfoară de rufe întinse la uscat. Părintele Ieronim îi cunoaște pe fiecare în parte, însă ritul se desăvârșește tocmai prin desprinderea contururilor și a numelor de pe asortatele paltoane, blănuri, pălăriuțe și sumane ciuruite care-l înconjoară, cafenii, verzi, negre, sure. Se prefac toate laolaltă într-un copil de-o șchioapă. Să veniți mâine pe seară, fraților. Doi bărbați îl ajută să se ridice din strana de lângă icoana Făcătoarei de Minuni și îl poartă de subțiori înapoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
oțel. Ochii aceia de oțel și-i aduce aminte. ─ Ci-rip! Ciiip! spune. Cip-cip-ci-rip-cirip! și sare într-un picior, pe o tulpină de aurică. Își desface aripile, gata să-și ia zborul. Se mai uită odată la Iliuță, cu ochii lui cafenii, isteți. Apoi zboară. Frrrr! Și dus e. ─ Norocul tău c-a-nviat, Mureșe. Hai, bine, dă laba. Pace pace, între două dobitoace, dacă ne mai supărăm, luăm valiza și plecăm. Panțe! Și pornesc mai departe în perindările lor. Cerul se despică drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Izabela, opt etaje fără planșee despărțitoare. Numai lumina a șase sute șaizeci și patru de ferestre îmbâcsite șiroiește peste stive de cărți care ajung până la ultimul etaj, atingând plafonul aproape nevăzut, unde praful plutește în nori și se împerechează păsări mari, cafenii, cu glasuri ascuțite. Și printre acele stive voi fi ultimul și primul bibliotecar, voi ține în mâna stângă o lampă cu gaz și în mâna dreaptă creionul chimic și voi inventa un sistem de clasificare cu totul nou și mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
prea împrăștiat ca să le pună cumsecade. Mereu ieșeau moi, ude. Bietul Tase! Fusese bărbat odată și tâmplar priceput, gospodar cu cheag când o luase pe ea, cu destui ani mai tânără, iubind-o ca pe o păpușă cârlionțată cu ochi cafenii. Abia târziu, când Tase îmbătrânise și banii nu le mai ajungeau, își îmbrăcase rochia cea mai bună, din catifea cu pătrățele negru-violet și guler de dantelă, și bătuse la ușile doamnelor cu copii preșcolari în căutare de bone. În preajma copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
făcea greață, iar cea din plămâni Îi slăbea puterile și cu fiecare respirație gura i se umplea de o spumă roșie. Avea coastele umede și fierbinți, muștele se Îngrămădiseră În micile deschizături pe care gloanțele le făcuseră În pielea sa cafenie, privea drept Înainte cu ochii mari și galbeni Îngustați de furie, clipind doar când durerea respirației Îl săgeta și răscolind pământul Înfierbântat și moale cu ghearele. Tot ce era el, durerea, slăbiciunea, ura și toată forța care-i mai rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
scrisese el Începutul a tot ce avea să facă după aia. Nici un alt loc din Paris nu-i plăcuse atât de mult ca acelea cu copacii cu frunziș bogat, cu casele vechi văruite și cu catul de jos vopsit În cafeniu, cu șirul lung de autobuze verzi din piațeta aceea rotundă, cu vopseaua purpurie pentru flori prelinsă pe pavaj, cu strada Cardinal Lemoine care se prăbușea brusc Înspre râu, și, dac-o luai invers, cu lumea strâmtă și Înghesuită a străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
spulberă spre tabără; avionul mai făcu două cercuri mai joase, apoi plană, potrivindu-și unghiul, și ateriză ușor; și uite-l pe Compton venind spre el, În pantaloni de doc, cu o haină de tweed și o pălărie de fetru cafenie. — Ce s-a-ntâmplat, moșule? Stau prost cu piciorul. Vrei să mănânci? — Vreau doar puțin ceai, mulțumesc. Știi, am venit cu Puss Moth. N-o s-o pot lua și pe memsahib. Am loc doar pentru un om. Camionul e În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-ntorceau acasă. În stânga noastră se vedea Mediterana. Marea era agitată, valurile se spărgeau de țărm și vântul aducea stropii până-n mașină. Albia ca de râu, care era secată și bolovănoasă când intraserăm În Italia, era aici acoperită de un torent cafeniu, gata să se reverse peste maluri. Torentul maroniu decolora marea și când valurile, spărgându-se de mal, se răsfirau și se limpezeau, lumina trecea prin apa acum Îngălbenită și spuma de pe crestele lor, dusă de vânt, se spulbera pe șosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
aude o voce anume, specială, poate a lui, dar nu era decît una din cele multe ce se auzeau sub ferestre, ale trecătorilor de pe stradă. Deschise și aici ferestrele, perdelele micului salon nu erau albe asemeni celor din sufragerie, ci cafenii. Trecătorii erau Îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; Își rezemă coatele de pervaz. Era, În substrat, o evadare din liniștea ce Începea să fie din nou apăsătoare, a odăilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
am întîrziat un sfert de oră! îl întrerupse Grigore amical. Așa suntem noi românii toți... Dar să cunoști pe prietenii mei! Făcu prezentările. Avocatul Baloleanu, deși numai cu câțiva ani mai mare ca Iuga, era foarte voinic, avea o bărbuță cafenie tunsă energic și un început de chelie pe care o ascundea cu fire de împrumut. Ochii albaștri-verzui îi sticleau inteligent și șiret. Mânca mult, se văita că băutura îl balonează și nu se putea reține oricât medicii îl preveniseră că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
peste drum de conacul arendașului Buruiană, ședea popa Nicodim Grancea, într-o casă arătoasă, cu multe acareturi și o ogradă cât o grădină. Îl găsiră ajutând de zor la descărcatul unui car de dovleci. Era în potcap, cu o rasă cafenie soioasă, suflecată în față peste genunchi. Avea o barbă mare albă, cam înnegrită de murdărie. Se ținea verde, deși trecut de șaptezeci și văduv de douăzeci de ani. Doar că nu mai vedea bine. Astfel și acuma, nu recunoscu îndată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ceilalți, răcorindu-se acuma cu un glas mai vârtos ca al tuturor. Aidem să și plecăm la boierul cel bătrân, să-l rugăm frumos și să punem mâna pe moșie! Matei Dulmanu tocmai își isprăvise băutura și-și ștergea mustățile cafenii cu dosul palmei. Adăugă convins: ― Că doar dumnealui e părintele nostru și n-are să ne lase... Luca Talabă voia să facă el propunerea asta; de aceea și chemase pe oameni la sfat. Auzind acuma gândul lui din gura altuia, avu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
astfel putu schimba vorba: ― A, dar e aproape de tot... Nici n-apuci să pornești și ai sosit! Dintr-o ogradă le ieși în cale, grăbit și important, un om în capul gol, cu părul lung și încîlcit, cu o bărbuță cafenie, rară, cu niște ochi mari, negri, foarte vii, îmbrăcat cu un suman larg, cenușiu, care-i ajungea până la genunchi, desculț și cu o traistă vărgată în băț. Se adresă lui Titu, parcă I-ar fi pândit de mult, cu un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zăbală. Măcar aveai locu’ tău pe pământ. Nici măcar copac nu ești, poate talașu’, după ce-l taie... Iadeș se împuțină și-și îndesă fesul la loc, așa cum făcea când voia să se ascundă. — Eu am buletin ! anunță Bunelu, ridicând un petic cafeniu. — Dă-l încoace, să văd ! ceru Calu. Îl răsuci pe toate părțile și i-l dădu înapoi. Nu-i bun de nimic, poți să te piși pe el. Oricum, te piși pe unde apuci... Da’ ce-are ? întrebă Bunelu, neținând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe urmă lătrături de câini. Putea să fie oricine. Putea să nu fie nimeni. Dar s-a întâmplat să aibă același nume cu al lui. Maca își trase fermoarul de la unul dintre nenumăratele buzunare. Scoase un buletin din cele vechi, cafenii. Una dintre coperți era mai întunecată. — Ce chestie. Nici n-am fi crezut, dacă nu ne-ar fi arătat buletinul. Îți dai seama, l-a întors cu fața în sus și l-a cotrobăit, nu l-am întrebat dacă nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-a auzit dintr-odată sunetul roiurilor de lăcuste. S-au lăsat asupra culturilor tocmai când acestea începeau să se coacă. Peste noapte, întreaga regiune a fost năpădită. A fost ca și cum veniseră din nori sau din adâncurile pământului. Aceste rude cafenii ale greierilor aveau lângă aripi două tobe micuțe în formă de scoică: când fâlfâiau din aripi și loveau tobele, produceau un sunet asemănător cu cel făcut de degetele care bat darabana pe tablă. Năpasta a venit în nori negri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
acolo. După părerea prințului Kung, Su Shun este acela ale cărui ambiții sunt nelalocul lor. Doctorul Sun Pao-tien recomandă liniște totală pentru sănătatea Majestății Sale, așa că ne mutăm înapoi la Yuan Ming Yuan. Se face iarnă. Buruieni lungi, ofilite zac, cafenii și galbene, ca niște valuri nemișcate. Vântul continuă să fie aspru. Gârlele și pâraiele care șerpuiesc prin grădini sunt acum înghețate și seamănă cu niște funii murdare. Împăratul Hsien Feng spune că îi amintesc de măruntaiele căzute din burta unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o jumătate de veac, cea mai mare parte a palatelor au stat goale și miros a mucegai. Atacate fără cruțare decenii la rând de vânturi și ploi, exterioarele par să se estompeze în peisaj. Culoarea originală era nisipiul. Acum este cafeniul și verdele. Înăuntru, mucegaiul acoperă tavanele și a înnegrit colțurile încăperilor spațioase. Familiile imperiale intră grăbite în Jehol și locul prinde viață. Sălile, curțile și clădirile adormite sunt deșteptate de ecoul glasurilor și pașilor. Ușile se deschid cu scârțâit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]