4,790 matches
-
colțul canapelei. Era îmbrăcată cu un tricou decolorat pus peste sânii goi și un pantalon subțire, supraelastic, mulat. Carmina observă, fără să vrea, că avea coapsele frumoase deși cam plinuțe. Poate se mai îngrășase, cine știe. Nina se urcă pe canapea, cu picioarele sub ea. Din când în când se apleca și o pipăia pe Carmina ca pentru a se convinge de realitatea existenței sale. Ploua cu amabilități. Carmina primi totul cu un zâmbet jenat. Apoi încet, încet, fără să forțeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lumea asta nu-i decât o caricatură. Lacrimile i se prelungeau pe obrajii supți. Ce fel de oameni sunteți? Ce fel de oameni? Ha, ha, se auzi Nina și se porni să bată din mâini și să sară pe arcurile canapelei și râsul ei croncănitor umplu încăperea. Nici nu vrea să citească, hî,hî,hî. Ia te uită, Nik, nici nu vrea să citească, se teme să nu i se sfarme idolul ca și cum nici n-ar fi fost! Carmina se smulse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de un gust desăvârșit. Toate aceste impresii, schimbate între ei cu cea mai mare seriozitate, o amuțiră. Derutată le arătă drumul către cameră și, înainte ca ei să-și dea seama, încremeni în prag: peste tot, pe birou, pe brațul canapelei, pe măsuța de la telefon, pe covor, pe scaune, pe etajeră, peste tot zăceau, în dezordine cărți, articole din ziare, interviuri, recenzii, fotografii ale creatorului total, o devălmășie, așa cum rămăseseră încremenite după șocul primit cu câteva seri înainte. A, uite, Nik
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care-l revezi cu plăcere. Carmina rămăsese sprijinită de tocul ușii, încă nu-și revenise din șocul inițial. Era ca și cum cineva o surprinsese într-o situație extrem de intimă și nu reușea să reintre în normal. Alexe se instalase familiar pe canapea, găsise o scoică mare, și-o așezase la îndemână și tocmai își aprindea o țigară. E chiar drăguț aici la ea, Nik, se auzi din nou vocea voalată a Ninei. Alexe plecă fruntea în semn de aprobare, scutură scrumul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
melodie sufocantă: În pădurea deasă\ mândra stă și țeasă\ plânge și oftează\ că Ionel o lasă. Plecară târziu, mulțumiți de isprava făcută. Carmina tremura din toate încheieturile. Reveni în odaie. Parcă era într-un iad, câteva scrumiere pline, husele de pe canapea și fotoliu smulse, răsucite de fundurile celor doi soți, cești pline de zaț și mucuri înfipte, pahare, o întreagă devălmășie de cărți, acele cărți răvășite, niște obiecte în fond ce aparțineau acum unui executat și a căror prezență apăsa. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
icnind de efort, ținând rufele între genunchi și pereții căzii atunci când le storcea în timp ce pielea mâinilor se irita de detergent și obrazul căpăta o coloratură vineție, apoasă, o, nu, era absurd, pe Nina o vedea stând pe colțul din stânga al canapelei, cu picioarele încrucișate sub ea, în tricou albastru pus peste sânii goi și foarfecul mare, bine ascuțit din mâna ei, să clămpănească la intervale egale, secerând liniștea odăii, o vedea cum face decupaje cu multă măiestrie, cum le recitește încântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a lungul holului, pe drumul bine știut. Era praf și mirosea a igrasie stârnită. Toate obiectele din casa familiei Alexe arătau ca după un cataclism natural. Teancuri de cărți, ziare, scaune răsturnate acoperite cu hârtie de sac, o lustră, sticle, canapeaua întoarsă cu două arcuri sărite, un vas de faianță fără capac pe care scria zahăr, un dulap mic, o tavă, un pahar pe jumătate golit, un sul de hârtie igienică, un prosop transformat în spălător, saci burdușiți din plastic plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dorea să se înalțe la ambiții pe care nu le avea și-și zgândărea interesul pentru ceva anume, căuta în gol. Simțea în stomac presiune, sfârșeală... Pe la soții Alexe trecea tot mai rar. Între timp fusese înlocuită. Pe colțul din stânga canapelei, găsi într-una din zile o fată, Marga, proaspătă absolventă a facultății de filologie, repartizată acolo în orașul lor. Era lenoasă ca o pisică, avea o carne foarte albă, pufoasă, abundentă, vorbea puțin și rar, graseia, de cele mai multe ori se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe ceilalți în mocirlă ai șansa de a rămâne deasupra, neîntinat? Ultimele trei vizite făcute de Carmina în casa profesorilor Alexe fuseseră la ore cu totul diferite și de fiecare dată o găsise pe Marga prezentă acolo, în colțul din stânga canapelei, instalată comod, cu fundul ei durduliu adâncit în iarba de mare, mereu descălțată la piciorul stâng, cu mâinile împreunate sub piept, foarte atentă la replicile lui Alexe, gata să îngâne, împreună cu Nina, frazele tip, insinuări incriminatorii, minimalizări. Chiar și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Când termini vii și tu dincolo, da? Marga apărea după o jumătate de oră, mirosea toată a rom și vanilie, figura îi radia de zâmbet. Nu ne-ai adus nimic? se alinta Nina, Vreau prăjitură, spunea și se sălta pe canapea ca un copil mofturos, își bătea palmele de genunchi, vreau prăjitură! Spune-i și tu, Nik, nu-i așa că și tu vrei prăjitură? Să se răcească, spunea autoritară Marga, altfel vă doare burtica și nu o să vă fie bine. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
era imposibil să le răspunzi cinstit odată ce nu voiai să accepți loviturile în plex ale profesorului, să decazi în proprii ochi, să eziți, să te încurci în răspunsuri. Și s-o auzi pe Nina care sărea de satisfacție pe arcurile canapelei croncănind: Vezi, vezi, vezi? Să-i observi degetul ridicat acuzator către tine, vezi? Din pricina ta un alt om, aproapele tău a rămas pe lista de așteptare. Să înțelegi ce tot susțin ei, că micile compromisuri de zi cu zi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la lumina becului din hol văzu că avea pleoapele umflate, probabil că îl trezise din somn. Era liniște în sufragerie. Draperiile grele, plușate, înăbușeau lumina săracă a serii. Alexe aprinse veioza de pe birou și atunci Carmina observă chiar deasupra brațului canapelei o tapiserie cu măști, o achiziție nouă. Îl întrebă din priviri și el îi spuse un nume destul de sonor, voia să pară indiferent dar luciul privirii îi trăda triumful. Realiză atunci: cele două femei, Nina și Marga, lipseau și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
urină de pisică. Privi către animalul încolăcit la picioarele Sidoniei. Dormita acolo, negru, lucios, frumos, cu abdomenul ridicându-se ritmic, abia perceptibil după fiecare respirație, aproape îți era imposibil să ți-l imaginezi alergând pe la containere sau urinând în dosul canapelei. Și cum, Dumnezeule, să nu turbez, pur și simplu de grijă, când știu că ea a fost mereu o visătoare. Dacă ar fi mai stăpână pe ea, mai cu picioarele pe pământ, aș mai trage nădejde, dar ea... nu știu cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aveau să urmeze, cum numele va rămâne scris cu venin în analele familiei. Cine, ei, cine, s-ar fi spus despre ea, micuța care a vrut să deschidă baierele cunoașterii cu popoul? O vedea pe Nina săltând de satisfacție pe canapea, bătând din aripi și croncănind strident, ha, ha, ha, cu popoul, vocea ei plină de rezonanță, ce stupid! Se comportase ca o tâmpită. Acum îi fusese așa de comod, să se simtă normal, femeie, femeie cu adevărat și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a invitat într-un hol larg acoperit cu persan albastru, având un chenar complicat la mijloc, i-a poftit să șadă și a dispărut pe una dintre ușile de stejar masiv. Carmina s-a așezat într-un fotoliu, Ovidiu pe canapea. Biblioteca aflată între uși era înaltă până în tavan, plină de cărți polițiste. Pe masa mică, scundă, trona o vază încărcată cu flori de câmp. Pe luciul ei se scuturaseră câteva petale mici, movulii. Am să-i spun Sidoniei, gândi Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
draperia de pluș albastru, despre părul blond al Elei și despre mirosul plăcut ce plutește prin aer. Carmina tresări surprinsă de privirile lui Ovidiu. Unde erai cu gândul? o întrebă el și se lăsă să alunece într-o parte pe canapea până ce cotul i se sprijini de margine. Știi, mama e de părere că nu-i cazul s-o mai lungim așa. Și cum ea îl privi mirată, cu obrajii aprinși, ca de purpură, el continuă, să ne căsătorim adică. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ori noi nu avem nici un motiv serios să ne grăbim. Va trebui totuși să iei în serios propunerea mea, îi spuse și ridică două degete în sus. Ca idee, deocamdată, preciză și-și lăsă mâna să cadă lângă el, pe canapea, ca frântă din încheietură după atâta efort. Vorbele lui păreau a ascunde o amenințare difuză. Față de semi-obscurul holului, bucătăria în care-i invită Fana era de o luminozitate frapantă, ca o explozie. O masă lungă, enormă cu câte un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vrut să se fi oprit cu adevărat timpul, să se fi creat un univers aparte, condensat într-o oră, uriaș, plin, reactiv. Acum se afla lângă ea Ovidiu, el poate o ferea de contaminare, fuma o țigară, alene, ședea pe canapea cu pântecele împins în față, plin până la refuz, în fața lui, într-o ceașcă de porțelan bun, aștepta cuminte cafeaua, aromată, aburind dens, exista acolo el și propunerea lui de a fi împreună pe viață, legați de aceeași monotonie, reușind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bine plasate, își expuse ideea ce devenise pentru ea presantă: cei doi viitori soți trebuiau să învețe ca să-și completeze studiile era păcat să rămână așa, neterminați, când minte, har Domnului, aveau destul de bună. Tatăl Carminei mângâia pisica aciuată pe canapea lângă el, părea absent. Încet, își ieșea din tihna potolită, prin ochii lui micșorați, vitregiți de gene, începeau să se filtreze culorile ticluite ale unor vise mai vechi. Trecând cu degetele peste blana sură a pisicii, el înainta pas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu nenumărate semne făcute cu ajutorul scobitorilor, cu acea avalanșă dezordonată de titluri și culori specifică unei biblioteci care se îmbogățește continuu, cărți care nu zac sub geamuri, ticluite, neatinse, ca în biblioteca Sidoniei, și-a regăsit vechiul loc la marginea canapelei, blana de urs așternută sub picioare, sau mânerele sertarelor aflate în partea de jos a bibliotecii, acele sertare burdușite cu plicuri, blestematele plicuri ale devălmășiei. Ar fi vrut să închidă ochii și să rămână așa, un timp, nu știa cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să rămână așa, un timp, nu știa cât anume și în ea una câte una să se reorganizeze celulele, să regăsească jocul uitat al ambiției, gustat cu atâta nesaț cândva, aici, în casa profesorilor. Lângă ea, la celălalt capăt al canapelei, Nina răsfoia un album de artă, parcă mai slăbise, avea o paloare accentuată pe obrajii supți, dar ceea ce-i atrase atenția erau degetele micuțe, agile, nespus de gălbui. Își aminti că îl auzise pe inginerul Marcu spunând că Nina fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
necesare, ca după câteva miimi de secundă, pe ecranul conștientului să apară definiția, răspunsul la întrebarea formulată, rezolvarea problemei. Altădată, când se instaura tăcerea, Carmina ar fi intrat în panică, acum se simțea atât de bine pe colțul bine-cunoscut al canapelei, având în fața ochilor rafturile burdușite cu cărți, pe Alexe și pe Nina, ei și obiectele din camera lor erau niște realități de care putea fi absolut sigură, îi avea în fața ochilor îi știa de mult timp, profesorii îi ofereau vrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sine, timpul ar trebui să stea pe loc. Și a doua zi Sidonia a mocnit în nemulțumirea ei fără să mai scoată o vorbă. Ovidiu, rămas fără logodnică, a vegetat prin apartament, fie mormăind câte un cântec, fie ațipind pe canapea sau telefonând la câte un prieten. Parcă trupurile lor căpătaseră proporții și se acoperiseră cu țepi, ca la arici, nu mai aveau loc unul de celălalt, mereu se ciocneau prin apartament, și se respingeau fără să scoată o vorbă, fugeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
piele de căprioară, moale, cafeniu, parcă viu, adus de el dintr-o excursie. După a doua săptămână de absență deja începuse schimbarea, prin casă i se părea că miroase a mort, căuta îngrijorată să găsească stricăciunea, o fructă rostogolită sub canapea, undeva, sau un șoarece mort, ținea ferestrele deschise toată noaptea, tot mai neputincioasă în fața acestui miros de putreziciune, a roiului de musculițe care pluteau mute de colo, colo prin încăperi. Pe Fana, care venise în vizită, o întrebase: Spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aur, verigheta și inelușul. Își scormoni memoria și privi prin apartamentul ei cu ochii unui străin. Totul lăsa să se înțeleagă o plecare precipitată. Apa din cadă, săpunul și șamponul pe marginea etajerei, o bluză trasă din raft, abandonată pe canapea atunci când se hotărâse să îmbrace bluza cea nouă, papucii din mijlocul dormitorului, ușița de la dulapul de încălțăminte rămasă descuiată, și, desigur, martorul ocular, bătrânica de la etajul unu care-i văzuse plecând pe amândoi cu mașina. Pe cine interesa toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]