KorAP: Find »[drukola/base=chinuit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...72 >

1,778 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

ochi strălucitori. O altă distracție favorită era să taie cu foarfecele cornițele melcilor. Întreaga sensibilitate a melcului se concentrează În aceste cornițe, care se termină cu niște ochi micuți. Lipsit de ele, melcul nu mai e decât o grămăjoară moale, chinuită și dezorientată. Michel Înțelese rapid că trebuie să se țină departe de tinerele brute; În schimb, nu avea a se teme din partea fetelor, ființe mai blânde. Această primă intuiție asupra lumii i-a fost Întărită de emisiunea Viața animalelor, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
occidentale. Desplechin tăcu, gânditor. Privirea Îi rătăci un moment printre mese, apoi se opri pe paharul său. — Îmi amintesc de un băiat pe care l-am cunoscut În penultima clasă de liceu, aveam șaisprezece ani. Un ins foarte complex, foarte chinuit. Provenea dintr-o familie bogată, mai curând tradiționalistă, și de altfel Împărtășea Întru totul valorile mediului său. Odată, În timpul unei discuții, mi-a spus: „Ceea ce dă valoarea unei religii este calitatea moralei pe care acea religie ne permite s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
istoric, ambiția ultimă a lucrării de față e să aducă un omagiu acestei specii nefericite și curajoase care ne-a creat. O specie tristă și mizeră, abia diferită de maimuță, care totuși purta În ea atâtea aspirații nobile. O specie chinuită, contradictorie, individualistă și belicoasă, de un egoism fără margini, capabilă uneori de explozii de violență teribile, dar care n-a Încetat o clipă să creadă În bunătate și În iubire. O specie care, pentru prima oară În istoria lumii, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

cu mentă, îmi pun puțin într-un pahar pentru ou și iau o gură. — Familia Geiger se poartă foarte frumos cu angajații ei, spune Nathaniel ridicând ușor din umeri. Puteai să nimerești mult mai rău. — Mda, zic cu un zâmbet chinuit. Din păcate, nu știu să gătesc. El își lasă sticla de bere jos și se șterge la gură. În ciuda faptului că s-a spălat pe mâini, sub unghii și în cutele pielii bătute de vânt încă mai are pământ. — Aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
de rudenie atât cu BLLC Holdings, cât și cu Glazerbrooks, știai ?? De ce nu a spus nimănui? Și acum mi-a interzis intrarea în clădire, ceea ce în sine e destul de dubios... Par complet dusă. Par o fostă angajată plină de venin, chinuită și frustrată de resentimente. Adică exact ceea ce sunt. În timp ce privirea îmi coboară pe mesaj, îmi vine instantaneu în minte imaginea bătrânei cu ochi scoși din orbite care stătea la colțul străzii noastre, murmurând „O să vină după mine”. Acum am o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
și șase de ore facturate clienților. Două nopți nedormite. — Eu trei, intervine o altă fată. O aruncă firesc, dar îi văd orgoliul pe chip. Și cearcănele verzui închis de sub ochi. Oare așa arătam și eu ? Așa de palidă, încordată și chinuită ? — Frumos ! spun politicoasă, uscându-mă pe mâini. Păi, cred că trebuie să mă duc acum. Mai vorbim. Ies de la toaletă și tocmai mă întorc în sala de interviuri, adâncită în gânduri, când aud o voce. — O, Doamne, Samantha ! — Guy ? Ridic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
și-i iau mâna. Chiar dacă am fost avocată... sunt tot eu ! O vreme Nathaniel nu spune nimic, se uită doar țintă în pământ. Îmi țin respirația, disperată și totuși plină de speranță. Apoi ridică privirea cu o jumătate de zâmbet chinuit. — Și cât o să mă taxezi pentru conversația asta ? Expir ușurată la culme. E OK. A acceptat situația. — Păi, o mie de lire, zic în treacăt. Îți trimit factura. — Samanta Sweeting, avocat de drept corporatist. Mă măsoară din priviri preț de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-mă să nu mi se fi scurs machiajul. O să mă-ntorc mai repede decât crezi. O să vin în vizită în câte weekenduri am să pot... — Lasă-mă pe mine. Îmi ia șervețeul și mă șterge la ochi. — Mersi. Îi surâd chinuit. Machiajul ăsta trebuia să-mi țină toată ziua. — Samantha ? mă strigă Hilary de la standul cu răcoritoare, unde se întreține cu David Elldridge și Greg Parker. Poți să vii puțin ? — Imediat ! strig la rândul meu. — Samantha, înainte să pleci... Iris îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
la conferința de presă. Una dintre ele se apropie de mine precaută, cu mâinile întinse în față. — Lasați-o să iasă ! se aude o voce ca de trâmbiță din spatele meu. Ridic ochii și, spre mirarea mea, o văd pe Trish fugind chinuită către mine, cât de repede îi permit tocurile de culoare fuchsia. Ajutați-mă, proștilor ! zice către grupul de ziariști din apropiere. O clipă mai târziu, fetele de la PR au fost anihilate de ziariști, care au deschis poarta și mi-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

mai bine o vodcă și apă tonică. Mersi. După ce se Îndepărtează, mă prăbușesc iar În scaun. La două scaune de mine se așază o stewardesă cu părul Împletit În spic. Îmi zîmbește și Îi răspund și eu, cu un zîmbet chinuit. Nu știu cum reușesc alți oameni să se țină de o carieră, chiar nu știu. Uite, ca vechea mea prietenă Lissy. Dintotdeauna a știut că vrea să se facă avocată - și acum, ta-nam ! E avocat pledant, la parchetul anti-fraudă. Eu, În schimb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
cred că nu pot azi. Katie se holbează la mine, surprinsă. — Dar trebuie să... trebuie neapărat să-ți arăt cifrele alea. Încuviințează din cap pentru a da mai multă greutate cuvintelor. — SÎnt foarte prinsă cu treaba, Katie ! Scot un zîmbet chinuit, Încercînd să-i transmis telepatic „Taci !“ — Hai, că nu durează mult ! Terminăm imediat. Nu pot. Katie țopăie deja de nerăbdare de pe un picior pe celălalt. — Dar, Emma, sînt... niște cifre foarte importante. Trebuie neapărat... să le vezi... — Emma. La auzul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
zici că... — După care l-a sunat cineva pe mobil. Îmi suflu nasul. Și din momentul ăla abia dacă mi-a mai vorbit. Dispare Întruna să vorbească la telefon și mă lasă singură și cînd vine Înapoi, conversația e extrem de chinuită și de fără chef, e evident că nu ascultă nimic din ce-i spun. — O fi Îngrijorat În legătură cu ceva, dar nu vrea să te Încarce cu chestia respectivă, spune Lissy după o pauză. — E adevărat, spun Încet. Pare destul de stresat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
privirea, și chipul Îi e străbătut de un fulger de mînie. — Am zis că n-am nimic. Las-o baltă. Bravo. M-a pus la locul meu. — Doriți și desert ? mă Întrerupe glasul unui chelner și Îi arunc un zîmbet chinuit. — Cred că nu. Mi-a ajuns seara asta. Tot ce-mi doresc e să se termine cît mai repede și să mă duc acasă. — Prea bine. Chelnerul Îmi zîmbește. Cafea ? — Ba vrea desert, spune Jack, peste capul meu. Poftim ? Ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
rău, scumpa mea ! spune Antonio, cînd Îmi vede fața. CÎnd mai vrei să vii, am să-ți dau cea mai bună masă. Sună-mă din timp, ca să știu și eu că vii... — Așa am să fac, spun, cu un zîmbet chinuit. Mulțumesc, Antonio. Nici măcar nu mă pot uita la Jack. L-am tîrÎt tot drumul ăsta din porcăria aia de Clapham pentru asta. Trebuie să salvez cumva situația. Și asta cît mai repede. — O să mergem la un pub, spun imediat ce ajungem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
brusc de un spot puternic de lumină, care aproape că mă orbește. Răsună o muzică duduitoare și pe scenă apare o siluetă În costum negru lucios, care se Învîrte și face salturi. Dumnezeule, oricine-ar fi, se mișcă incredibil. Clipesc chinuită, cu lumina puternică În ochi, Încercînd să văd mai bine dansatorul. Nu-mi dau seama dacă e un bărbat, o femeie sau... O, Doamne. E Lissy. Șocul mă lipește efectiv de scaun. Din minte mi-a dispărut absolut tot restul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Trage fumul puternic; pentru sine.) Și poate nici n-ar fi așa rău... ARTUR: Cum? GARDIANUL: Nimic. Meditam și eu. Mă gândeam la dumneavoastră... ARTUR: Ce rost mai are? GARDIANUL: Îmbrânciți-ne! Loviți-ne! Așa ne trebuie! Cereți trompeți! ARTUR (Chinuit.): N-auzi că m-am răzgândit? Că nui mai vreau nimic? GARDIANUL (Înrăit, implorator.): De ce să vă răzgândiți? Nu e bine să vă răzgândiți... E rușinos să vă răzgândiți! Dați-ne ghionturi! Dați-ne dupaci! Să se simtă! Să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
urlând și făcând tumbe... Ia spuneți, unde ați mai văzut voi un final ca ăsta, să plece spectatorii în timp ce noi ne jucăm de-a carnavalul? Ai? BRUNO: Nu e rău. MAJORDOMUL: N-ar fi fost rău. MAMA (Se ridică, foarte chinuită, din colțul ei.): Final! Final! (Atenția asupra ei.) Ce final? Final la ce? BRUNO: Tereza... MAMA: Tu să taci! Te întreb... la ce să punem final? Discutăm de jumătate de oră despre final, o oră întreagă am povestit ce s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
obosit foarte rău, foarte rău... Când se termină? PARASCHIV: A, se termină foarte încet... MACABEUS: Cât de încet? PARASCHIV: Dumnezeu e ca picătura din sticlă... Pare că nu mai e, dar dacă știi să aștepți îți umezește fundul paharului... MACABEUS (Chinuit, obosit dintr-o dată, într-un fel de transă; reașează scara, îi aruncă găleata lui PARASCHIV.): Nu mai vreau să aștept... Du-te și adu apă... Apă multă... (PARASCHIV deschide chepengul și dispare.) De ce să aștepți? Se scurge prea încet... Mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
PARASCHIV (Îi cade în brațe lui MACABEUS.): Da, da.... MACABEUS (Îl mângâie perfid.): N-are cum să te împuște... Să nu te mai gândești la asta... Auzi? Nu te mai gândi la nimic... PARASCHIV (Lăsându-se în brațele lui MACABEUS, chinuit, amețit, înfricoșat, în transă lentă.): Da... da... MACABEUS: Când o fi să te împuște să mă chemi... PARASCHIV: Am văzut focul... (Îl privește în ochi, ca un vițel.) Zău... Era plin de cenușă... MACABEUS (Îi trece mâna prin păr, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
înfundă capul în pieptul lui MACABEUS.) MACABEUS (Macabru, excitat.): Stai așa, stai așa... PARASCHIV (Naiv, dulce.): Ș-apoi... tu ești așa o brută... așa o brută... MACABEUS (Eroic.): Sunt o brută... PARASCHIV: Ești atât de rău, atât de scârbos... MACABEUS (Chinuit.): Ce să fac? PARASCHIV: Ai suferit mult? MACABEUS: Eu? Aș! PARASCHIV: Eu credeam c-ai suferit mult... MACABEUS: Țuț. I-am pus pe alții... PARASCHIV: Știu, știu... ești așa de găinar, așa de găinar... MACABEUS (Dulce.): Hai, gura! PARASCHIV: Parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
câteva ori chipul IOANEI, la ferestre și în spatele balcoanelor; fața IOANEI este ușor amuzată, ușor obosită, ușor nerăbdătoare; IOANA se va mișca asemeni unei năluci; personajele intră într-o oboseală comună.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Îmi pare rău... atât de rău... (Chinuit. Încercând să scape de cei doi.) Poate că nu trebuia... să vin aici... să mă opresc aici... Nu? Am fost, cum să vă spun, am fost târât, da, da, am fost târât de această ploaie... Eu n-am vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
și mâinile, da, cum îi tremură mâinile, cum îi asudă fața când ne jucăm... hm... uneori... de-a călătorii care cumpără... bilete... E un joc tare naiv... dar ne place. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Vă jucați de-a călătorii? ȘEFUL GĂRII (Chinuit.): Da... e un fel de-a spune... de a încerca să pătrundem... mai adânc... în miezul unor lucruri... Oricum, important e că Bruno a înțeles... a ales această cale... Că s-a făcut... ceea ce s-a făcut... înțelegeți? Să poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
la ce ar trebui să vă răspund... Da, da, am știut că îmi veți pune această întrebare... (Pauză; ȘEFUL GĂRII Își reia plimbarea, frământat; din când în când se oprește, încearcă să-l privească în ochi pe călător; o scenă chinuită.) ȘEFUL GĂRII: Am știut... am știut... Vedeți... eu... noi... n-am reușit niciodată... poate... să facem ceea ce ați făcut dumneavoastră... Aș putea spune că suntem fascinați chiar... de ceea ce se întâmplă... nu? Nu-i așa, un călător prin ploaie... în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
acolo... E al dumneavoastră. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu știu de ce, dar simt că în noaptea asta... ar mai trebui să mai plouă o dată... ȘEFUL GĂRII: Sigur... sigur... Se produc atâtea... fenomene ciudate, imprevizibile... Domnule, v-o doresc din toată inima! (Chinuit, pentru sine.) Ah, niciodată... niciodată n-am știut să mă port cum trebuie... atunci când trebuie... Domnule... oare n-aș putea să rămân și eu, aici, cu dumneavoastră, în această noapte? N-aș putea să aștept și eu ploaia, împreună cu dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
iarbă, mă târam printre șiroaiele de apă... încercam, încercam... să simit ceva... Extazul! Încercam să simt extazul, senzația aceea deosebită, așteptam extazul... Da... Mă lăsam acoperit de apă, mă lipeam de pământ și așteptam să treacă apa prin pielea mea... (Chinuit.) Domnule, era cât pe ce să reușesc! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și? Nimic? ȘEFUL GĂRII (Înfrânt.): Nimic... Ani în șir am încercat, am sperat... M-am târât, am alergat, am sorbit apa... apa de ploaie... Am sperat, poate... poate... Așteptam o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]