8,186 matches
-
N-ai întâlnit multe fete la viața ta, nu-i așa, Eric? Apoi se ridică și-și trase pe ea jacheta mare, de camuflaj. — Scuze, am spus, rușinat, revenindu-mi în simțiri, dându-mi seama că timpul trecuse puțin cam ciudat pentru mine și că strângeam încă inutil hainele făcute ghem la piept. — Hei, făcu ea și ridică din sprâncene. Am glumit. Te iau peste picior. Am încuviințat. Încerca să fie amabilă și eu mă simțeam și mai prost ca înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
un punct de pornire. Am petrecut mult timp în biblioteci, scotocind după Mycroft Ward și punând cap la cap povestea pe care tocmai ți-am spus-o. Banii mi se terminau cu repeziciune, dar apoi un bibliotecar amabil, dar cam ciudat mi-a dat de lucru câteva ore pe zi în arhivă. Și așa am descoperit calea de intrare în ne-spațiu. Am rămas tăcuți câtva timp. — E ceva ce nu înțeleg. Pricep de ce te vrea pe tine, dar nu pricep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sus pe nas. — Ce înseamnă? Se uită la mine peste supracopertă. — Nimic. Nu înseamnă nimic, doar că ajunsese prea departe. Fidorous îmi dădu hârtia înapoi. Era un om bun. Adică, erai un om bun, atunci când erai el. Probabil că e ciudat pentru tine; Dumnezeu mi-e martor că pentru mine e ciudat să te văd aici după toate cele întâmplate. — Mda, îmi închipui. — Știi, mi-ar fi plăcut să-l cunosc înainte de accident, înainte să moară ea. — Și mie. — Când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Nimic. Nu înseamnă nimic, doar că ajunsese prea departe. Fidorous îmi dădu hârtia înapoi. Era un om bun. Adică, erai un om bun, atunci când erai el. Probabil că e ciudat pentru tine; Dumnezeu mi-e martor că pentru mine e ciudat să te văd aici după toate cele întâmplate. — Mda, îmi închipui. — Știi, mi-ar fi plăcut să-l cunosc înainte de accident, înainte să moară ea. — Și mie. — Când a venit la mine... era deja foarte trist. — Ar fi făcut orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
A atacat barca. A venit drept spre noi. Am șchiopătat, am ocolit cabina și-am ajuns pe puntea din față. Fidorous stătea la capătul trambulinei cu balustradă care se întindea deasupra apei, la proră. Ținea ceva în mână, un fel ciudat de armă. — Eric Sanderson, strigă văzându-mă. Haide. E-n viață și e un monstru. — Știu, am izbutit, am spus în stare de șoc și slăbit. Știu că e. — Vino aici, vino aici. Acum al nostru e. Scout, cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și eu am strâns-o tare la piept. — N-o face, am spus. — Trebuie, răspunse ea încet, lângă obrazul meu. Așa e scris, asta trebuie să urmeze. Mă sărută pe obraz. — Asta trebuie să se întâmple și amândoi o știm. Ciudat era că chiar o știam. Vederea, insula, Fidorous, Randle, chiar și ludovicianul. Tot ce mi se întâmplase din momentul în care mă trezisem pe podeaua dormitorului, într-un fel pe care nu reușeam să-l înțeleg, totul făcea parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
eu! Șasa intra În clasé Întotdeauna cu Întîrziere, céci el era din satul mic unde nu era școalé. Pe el Îl aducea autobuzul din satul lui mic În oraș, céci numai În oraș la școalé și toți copiii se uitau ciudat la el. Învéțétoarea spunea: „Hai, treci la loc!” Dar lui Îi era rușine, céci toți copiii se uitau la el. Șasa ar fi vrut mai bine sé viné el primul sé se așeze În bancé și sé nu-l vadé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
brebenei și el se cheamé buchet de brebenei și poți sé-l duci mamei acasé, așa cum probabil l-a dus și Lenin pe vremea cînd era școlar, céci Șasa nu putea sé-l vadé pe Lenin decît cu brebenei și cît de ciudat este cînd pui mai multe buchete de brebenei În sac și le călci cu picioarele, ca sé fie plin și ele nu mai sînt buchete de brebenei, ci sînt un sac de buruian pentru porc. Dar Șasa nu célca sacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
La împlinirea unei jumătăți de veac de la venirea în Mexic, emigrantul Blum și familia sa, stabiliți în Guadalajara, au oferit în onoarea ambasadorului român o masă festivă la care au fost prezenți și invitați de seamă ai diasporei române din Ciudat de Mexico. În salonul frumos amenajat, la loc de cinste se aflau drapelele României și Mexicului. Mesele erau împodobite cu aranjamente florale sugerând prin culorile lor roșu, galben, albastru patria, pe care ospitaliera gazdă nu a uitat-o. Ambasadorul a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
lăsați de-o parte, să mă uit eu din nou pe ele, când mă voi simți mai bine. Așa cum se mișcau, aplecate față în față, în jurul mormanului de plicuri, păreau separate de o oglindă în care se reflectau reciproc. Ce ciudat! își spuse. Ele sunt două, dar par în fapt una singură, în timp ce eu sunt unul, ce mă sparg sau mă simt mereu în doi, duplicat. Desigur, în principiu pentru asta îmi trebuie o oglindă, dar nu neapărat. Simțea nevoia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
-ți răspund. Este imposibil. Pot să-ți răspund la orice altă întrebare, ca să te recompensez pentru faptul că m-ai văzut, deși n-ar fi trebuit! Sunt reguli pe care nu le pot călca, oricât de simpatic mi-ai fi! Ciudat! Așa intrus cum te afli la mijlocul nopții în casa mea, îmi pari un înger foarte simpatic. Eu sunt foarte singur. Dacă vrei, putem să ne împrietenim. Vreau să spun, dacă mai ai drum pe-aici la miezul nopții, să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fel cum am aflat mai târziu despre masturbare. Experiența masturbării am trecut-o întotdeauna sub tăcere, chiar și față de amica mea din liceu, singura cărei îi destăinuiam din secretele și idiosincraziile eului meu, ce-l consideram eu însumi cel puțin ciudat sau, mai degrabă, bolnav sau chiar anormal, în bună măsură, aparte față de ceilalți copii, pe care-i studiam îndeaproape. Amica mea de clasă a fost singura căreia i-am vorbit despre "el", singura în fața căreia am avut curajul să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
colectiv, la crearea acelei atmosfere microscopice de materie dezlănțuită în mișcare. Și, în timp ce-l contemplam pe zeul meu întemnițat, se apropie un om cu o înfățișare neplăcută, ce purta o banderolă roșie pe braț, pe care e desenat un semn ciudat ca o zvastică și ținea în mână un fel de baston milițienesc. Îmi cere să-i desenez, arătând către nisipul proaspăt afânat și neînceput. Omul cu banderolă și baston milițienesc are o alură oarecum clovnească. Se mișcă alert, ușor crăcănat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aurie și strălucitoare ca nisipul. Blondele leoaice de mare colcăie unele peste altele. Puii, deasupra lor, se răsfață în soare, în cele mai insidioase poziții. Aceste femele par cele mai tactile și senzuale ființe din lume. Te privesc curios și ciudat cu ochii lor negri ca mărgelele. Doar "taurul" bate imperturbabil plaja în lung și în lat, cu ochii încercănați, făcându-și remarcată prezența la mari distanțe, prin mugete înfiorătoare. Simte de pe acum că îl cuprinde oboseala, că zilele lui sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
unghiurile. Le rotesc frenetic, ca pe niște evantaie japoneze într-o reprezentație Nô. Mă plimbam în jurul mesei, și mi-am zărit chipul din diverse perspective în toate oglinzile ce se agitau nervos în toate direcțiile. Toate oglinzile reflectau în mod ciudat chipul meu, cu excepția uneia singure, ce aparținea lui sicraN; ea întorcea chipul lui mult mai tânăr, purtând o pălărie neagră. Chipul meu, pe care nu mi-l pot reprezenta niciodată în vise, apare acum reflectat în imaginile oaspeților mei. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pentru lista de inventar ce ne populează viața, cu valoare sentimentală și nicidecum estetică sau, măcar, practică. Inventarierea este punctul forte al autorului. Nimic nu-i scapă. Cu o foame patologică ne descrie toate câte sunt și toate câte suntem. Ciudat, romanul Repetenții își găsește locul ... în romanul Repetenții, de pe la jumătate încolo. Inventarul copilăriei, școlilor, profesorilor, străzilor, destine de teatru, profilul Brăilei și al arhitecturii sale, duhorile, câinii, cărăbușii, morți sau vii, senzațiile Brăilei și când nu-i mai ajung, trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sau împiedicate, dar cel mai mult îi plăceau picioarele care plecau întrebând, împinse se pare din întrebare în întrebare apoi, picioare mirate, picioare nelămurite, unele tăcute, altele zornăitoare ca mărunțișul căzut pe asfalt și mărturisitoare, nemulțumite, lașe, părtinitoare, înțelegătoare și, ciudat, picioare care renunțau. Blestematele! Păpușa avea picioare șleampete, scurte, înduioșător de durdulii. Încrâncenate în adversitatea lor pentru mers, știau doar să țopăie și Mioara o învăță toată istoria dansului, puțin din istorie, o firimitură din fiecare, un sâmbure din ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
întrebând. Mioara Alimentară accepta cu înțelegere graduală tot ceea ce i se oferea. Și Mama asta-i oferea: închisoare conștientizată, înțeleasă și acceptată. Era liberă și în relațiile cu oamenii dovedea acest lucru, mirându-se pentru faptul că oamenii o priveau ciudat, ca pe un crocodil dus în lesă de Mama. Și zmeiele copiilor fugeau cu sfoară cu tot spre înalturi, mingile se rostogoleau printre Ea: Mioara copil, Mioara adolescent, Mioara analist, telefon, disc, bandă magnetică, fir de telegraf, siguranță la postul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
creștetul firma pe care scria Café-Bar și se îndreptă preocupat de ceva, spre părculeț. Porni ca teleghidat spre linia de tramvai și când, legănat pe valurile șinelor, vagonul se opri, Cargobot se urcă foarte sigur pe el, cu ochii strălucind ciudat. Ăsta-i beat, duhnește de la o poștă! se strădui o gospodină cu patru sacoșe burdușite în mâini, să inițieze o ședință de psihanaliză cu ceilalți călători, dar o privire zgomotoasă o lovi în plex și un rânjet îi opri avântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în momentul în care Mioara îl zgâlțâi, stârnind din tufe fluturii nopții. Ghiborț, după cum știau și ei, se afla în fața Farmaciei Iris de pe Calea Călărași vorbind cu câinii bolnavi de diabet, așteptând ora deschiderii. A doua zi, Mioara constată ceva ciudat. Bau vorbea în neologisme și Ghiborț, treaz de-a binelea, scria pe asfalt cu un dermatograf găsit în piață, ecuații diferențiale. Ce faceți? Îl așteptăm pe Mongol! adăugă Bau. Într-adevăr Cargobot avea față de mongol. De ce îl așteptați? Are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Povestitorul o privea pe Mioara cum își expunea clipele importante ale vieții. Mai avea câteva cuvinte de trăit și trebuiau umplute cu existență. Nu o putea lua ca pe o carte neterminată. Și pentru că, întotdeauna aproape de final, există un efort ciudat pentru viață, el trebuie să fie uluitor de energic. Mioara, în fața oglinzilor, își vedea viața, 357 de imagini, 357 de cadre. Se privea ca pe ceva străin. Un nor colorat însoțind-o din copilărie. Ăla trebuie să fie Mitică, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Fratele meu și tata nu-mi spuneau niciodată pe nume. La școală, eram strigată pe numele de familie, pe care, din fericire, l-am schimbat. -De ce din fericire? -Pentru că patronimul meu era Baptiste, un prenume de bărbat. E ciudat să fii strigată Baptiste la tot pasul. Tremuram. Se așternu tăcerea. -Pe de altă parte, reluai, este un nume care îți dă dreptul să botezi 1. Ai putea așadar să alegi un prenume. Când vorbești cu dumneata însăți, cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Sigrid păru să mediteze la vorbele mele. Nu eram mândru că putusem să-i explic geneza unei meserii pe care nu o exersam. Mă întrebam dacă aș fi putut face la fel pentru vreo altă profesie, când ea zise: -E ciudat. -Da, aprobai, fără să știu despre ce vorbește. -N-aș fi crezut că niște părinți suedezi și-ar boteza fiica Julie. În interiorul creierului meu, o voce urlă: „Vezi, nu te-ai schimbat de la vârsta de nouă ani, îți ascunzi secretele la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
misteriosul apel telefonic al defunctului. -Și după toate astea pretinzi că nu ești de profesie? -Mă simt flatat că poți crede una ca asta. -Dacă scrisoarea nu m-ar fi avertizat, ce s-ar fi întâmplat? -Nimic. Știu că e ciudat. Nu am fost niciodată așa de fericit cum sunt aici, alături de dumneata. Dacă blestemata asta de scrisoare nu i-ar fi pus capăt, aș fi vrut ca viața aceasta să dureze veșnic. -Nu mi-ai fi spus despre moartea soțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Odobești. Mai sînt gropițe pe ici pe colo, simte nevoia Sena să le aducă la cunoștință, ca peste tot, zice. — Ăsta e ultimul lucru care mă interesează, spune Petrică, ce mai așteptăm? întreabă devenind dintr-odată nerăbdător, am uitat ceva? — Ciudat, zice domnul Președinte, scotocindu-și buzunarul, și eu parcă am aceeași senzație. — Cheile sînt la mine, îl liniștește Sena, au rămas la mine de ieri, de cînd am făcut plinul. — Apropo, zice Petrică, dacă ar fi fost cazul aveam și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]