1,228 matches
-
care mărșăluiau din Gifu în Iwamura o făceau fără a întâmpina nici o rezistență. Diversele fortărețe ale clanului Takeda fuseseră lăsate pradă vântului. Când noaptea făcu loc zorilor, atât Castelul Matsuo cât și cel din Ida nu mai erau decât două cochilii goale. — Am înaintat spre Ina și abia dacă am găsit un soldat inamic care s-o apere. Acesta era raportul pe care-l primise Nobugana la intrarea în Kiso. Acolo, de asemenea, soldații glumiseră între ei că avansarea era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
între două lucruri. Deci, cum te poți aștepta ca unul ca mine să se implice în problemele de zi cu zi? N-am nici o idee despre așa ceva. Spune-mi, te rog. Banii nu-mi spun. Trăiesc fără nici o noimă în cochilia mea până - până când? Cum devine chestia asta cu experiența care se va termina până la urmă? Ridică-te, ieși, fă-o - acum, acum. Acum! Mă las purtat de valurile vieții, șovăind, bâjbâi, orbecăi... și, iată-mă, în cele din urmă aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spus? Capitolul 9 E același birou în stil baroc. Potrivit fișei de însoțire dactilografiate, este din lemn de pin lăcuit negru, cu scene persane incrustate în argint aurit, picioare rontunjite la strung și tăblii laterale bogat ornamentate cu arabescuri și cochilii sculptate. N-are cum să nu fie același birou. Aici am luat-o spre dreapta, printr-un coridor strâmt, format din dulapuri, apoi am luat-o din nou spre dreapta, în dreptul unui bufet neoclasic, apoi spre sânga, în dreptul unei sofale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ieșirea de-aici, cred că ar trebui să rămânem împreună. Chiar în fața noastră se află un birou baroc. Lemn de pin negru lăcuit, cu scene persane în incrustații de argint, cu picioare rotunjite și tăbliile laterale ornamentate cu bucle și cochilii sculptate. Și, pe când mă conduce și mai adânc în desișul de cabinete, șifoniere, biblioteci și bufete, printre cuiere-pom și rafturi, Helen Hoover Boyle îmi zice că trebuie să-mi spună o povestioară. Capitolul 10 Când mă întorc în redacția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ci-n viața mea ca-n alte dăți Învingător și plin de caldul tău avânt Violoncel gemând durerea pe pământ. Creste ascuțite de valuri Creste ascuțite de valuri Cu spumă ursuză se sparg Mii de scoici negre la maluri Și cochilii aduse din larg Sunt aruncate spre moarte Doamne, câtă nedreptate! Devin fire de nisip Grosier, apoi mai fin Este crudul lor destin. Cerul s-a învinețit Marea, fiară încolțită Dușmănoasă, urâțită Pescăruși țipă strident Zeul Mării încruntat Ține strâns acel
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să spună basme sfinte Pictate-n flori cu primăveri. îngăduie să port pe umeri Polenul florilor de mai, Să oblojesc albastrul palid Pe suflete - plăpândul strai. Să pot să mângâi firul vieții Când disperatul galben s-ar împrăștia Și-n cochilia dimineții Să rostuiesc vremelnicia mea. Neliniști Distinsă Toamnă, lasă-mă să cânt pe glasul meu, Să mușc din crug ceresc cu dinți de jale, S-arunc în poarta vieții cu lacrimi de oțel Și să mă odihnesc pe vaietele tale
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Meryt mi-a adus mostre din fiecare floare și tulpină care se găsea de vânzare pe chei. Unele îmi erau cunoscute, dar altele pur și simplu puțeau, mai ales licorile locale făcute cu mortăciuni: bucăți de animale uscate, pietre și cochilii de scoici, excremente. Vindecătorii egipteni puneau balegă de hipopotami sau de crocodili și urină de cai sau de copii pe diverse părți ale corpului în diverse anotimpuri. Câteodată, cele mai odioase amestecuri păreau să funcționeze, dar eu eram uimită cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o violasem, se purta din ce în ce mai rece cu mine; preferam uneori să înfrunt această răceală din ce în ce mai evidentă decât să mă uit în ochii Laurei. Dinu nici atât nu era un obstacol. El însuși avea viața sa dublă, nelăsând să se vadă, din cochilia în care se retrăgea ca un melc, de cum simțea un pericol, decât o politețe lipicioasă și fadă. Cât privește bătrânii, ei mă ajutau din toate puterile să fiu mulțumit de mine. Îi interesa tot ce spuneam și mă ascultau sorbindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Alison a clătinat din cap fără nici un cuvânt, intimidată de frumusețea femeii. Era sigură pe ea în prezența oamenilor pe care îi cunoștea sau în rarele ei momente de furie, dar altfel îi lua mult timp până când să iasă din cochilie. —Ei, în cazul ăsta, ar trebui să fie mulțumită și să-și vadă de viața ei. Fericirea nu trebuie să depindă de un bărbat. Inclusiv fericirea noastră, a spus Julia făcând un gest larg care îngloba întreaga masă. Problema multora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
deceniu. Nevastă-sa (pe care a iubit-o cu sfințenie), l-a părăsit În tinerețe. A fugit În Canada, cu unul mai În vârstă decât ea cu aproape 12 ani. Din clipa aceea, Valeriu s-a Închis În propria-i cochilie, cu o voință de fier. A devenit un tip rece, inflexibil, foarte riguros cu el Însuși, care m-a inspirat și pe mine În bună măsură, mi-a dat puterea să merg mai departe, să mă mențin pe aceeași direcție
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fără a visa nimic concret. Doar frânturi de imagini, gesturi, glasuri În care se amestecau diferite chipuri de oameni Întâlniți pasager prin viață și rătăciți În pânzele neștiute ale memoriei mele, pe care mi-am imaginat-o Întotdeauna asemeni unei cochilii de melc: cu cât te afunzi mai adânc În spiralele ei Îngustate, cu atât totul devine mai palid, mai nebulos, mai dizolvat, acoperindu-se de praful acela misterios și dureros totodată al necruțătoarei uitări de sine. A doua zi m-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și, spre marea bucurie și totala uitare a luptelor fioroase ale copilului, depuneau În coșuleț, uzând de toată gingășia de care erau capabile În acele momente, doi-trei melcușori lipicioși și inofensivi, care imediat ce se linișteau, ieșeau puțin câte puțin din cochilie, etalânu-și cornițele delicate, appoi câteva flori galbene și dacă racii erau Îndeajuns -găleata plinăaruncau În apă pe cei norocoși și porneau spre casă. Pe drum erau preocupate de un singur gând, cum să procedeze pentru ca Mamaia să nu afle de
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
umedă, care a afectat ochiul în proporție de treizeci la sută, dar care poate s-ajungă până la lezarea totală a câmpului vizual. Vom încetini asta mult, cât de mult se poate. Omar era în ochi, se urcase ca-ntr-o cochilie netedă, spiralată și de-acolo privea spre un peisaj ce era făcut doar din irizări și inele de ceață prin care trecea un abur albastru. Macula suna ca un strat de iarbă, parcă doctorița așa i-ar fi spus: „Peste
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
observatorii vor constata că acestea păcătuiesc prin derogări mai mult sau mai puțin evidente de la această triplă lege a unității. Viața exterioară este un soi de sistem organic ce Îl reprezintă pe individ tot așa cum culorile melcului se regăsesc pe cochilia lui. În același mod, totul se Înlănțuie și totul comunică În viața elegantă. Oare atunci când dl Cuvier zărește osul frontal, maxilar sau crural al unui animal, nu reconstituie el, plecând de aici, o creatură În totalitatea ei, fie ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
acolo. Oricât de târziu ar fi fost, preferam să mă retrag în bârlogul meu. Oriunde m-aș fi aflat, într-un târziu porneam spre casă. Era ca și cum aș fi ieșit dintr-odată din joc și m-aș fi retras în cochilia mea. Porneam în noapte, orbecăind spre casă, singur în orașul adormit, pe străzi tăcute, în liniștea deplină a somnului tuturor. Mă simțeam, în astfel de nopți, un fel de suflet al somnului celorlalți. Ca și cum un duh, beat mort de cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sufragerie veche, plină de tablouri cu flori: lăcrămioare, miozotis, petunii, toate culorile de trandafiri pictate corect și în mod evident de aceeași mână. Pe bufet, strălucea stins, plin de praf, un Cupidon mare, din porțelan, călare pe un melc cu cochilia de aur. Marin Vâlcu apăru în halat. Avea barba nerasă și o expresie arogantă a gurii. Ochii însă priveau blând, fără ostilitate, poate puțin surprinși. ― În ce chestiune... Cristescu îi arătă legitimația. Celălalt se uită superficial și îi împinse un
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dacă știm că, la o adică, ne putem refugia în siguranța domestică ; ne interesează spectacolul politic, dar îl urmărim de acasă ; putem să riscăm, dar cu o plasă de siguranță ; putem chiar să migrăm, dar nu ne uităm, de regulă, cochilia protectoare. Doar nesiguranța sănătății ne urmărește chiar și acasă... Ce cred românii despre ei înșiși La început de an, o carte cu titlul Românii, un viitor previzibil ? nu poate decît să-ți provoace curiozitatea. După ce am citit-o, nu pot
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
dreaptă. El a ales-o, parcă intenționat, pe cea întortocheată, cu alte cuvinte: calea cu cele mai multe cotituri, cu cele mai anevoioase serpentine. Precum un melc solitar, ce traversează Bulevardul Magheru ducându-și lent și nesigur pe celălalt trotuar singura avere cochilia, așa și el, tot solitar, cu o întârziere de patru-cinci ani, plus încă o jumătate de oră, își va duce acasă la părinți singura avere o valiză din lemn de brad cu un lacăt uriaș și cu un conținut discutabil
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
totuși niște vietăți care nu s-au temut de nimic. Ele au rezistat tuturor vicisitudinilor. Cel mai edificator exemplu de supraviețuire și adaptare îl putem lua de la moluște. Ele sunt mai înțelepte decât noi. Când intuiesc pericolul se retrag în cochilia lor și așteaptă cu răbdare, până acesta trece. Atunci ies la suprafață renăscute și dornice de viață. Important e că supraviețuiesc și își continuă existența în noile condiții. Ele știu să se adapteze și să se readapteze de câte ori e nevoie
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
durere, asta era ceva șocant și diferit de tot ce trăise până atunci. Bătrânul îl privi iarăși în ochi și se părea că știe dinainte ce-o să descopere în ei, căci imediat retrase pieptenele și, după ce-l înmuie într-o cochilie mare, ce conținea o vopsea pe bază de ulei din nucă de tairí și cărbune vegetal, îl așeza ușor deasupra celei de-a două linii a desenului. Tapú Tetuanúi se întreba dacă ar fi în stare să reziste încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lemn, fără ca aceasta să opună vreo rezistență, însă când îl văzu pe Hinói Tefaatáu, galben la fața, căci nu închisese un ochi toată noaptea, apropiindu-se împreună cu alți doi bărbați, toți trei având în mâini cuțite bine ascuțite, făcute din cochilii de scoici, înțelese dintr-odată care erau adevăratele lor intenții și începu să scoată niște urlete guturale, căci nu mai avea decât un ciot de limbă. Fu, într-adevăr, un spectacol înspăimântător, care avea să rămână gravat pentru totdeauna în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
răpitoare de altădată. Navigară fără să zărească uscatul timp de unsprezece zile și unsprezece nopți. Miti Matái cunoștea perfect apele acelea și nu avea nevoie nici măcar să consulte primitivă lui Hartă Marină țesuta din frunze de palmier și incrustata cu cochilii și cu pene colorate, ca să știe cu exactitate în ce punct se ridică fiecare insula și de unde puteau să se aprovizioneze cu apă și cu fructe proaspete, fără teama unor întâlniri nedorite. Cu toate acestea, cănd luna se ivi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
inseamna ca Tané a pus-o acolo pentru tine, nu sectă. Știu, recunoscu celălalt, dar, cu toate acestea, sunt curios în legătură cu lucrurile pe care le fac ei. — Curiozitatea a omorât caracatiță și tot ea face tiparul să scoată capul din cochilie. Nici un curios n-a apucat să trăiască o sută de ani. Nici un scufundator nu visează să trăiască o sută de ani, glumi Vetéa Pitó. Dacă mi-aș fi dorit asta, mi-aș fi ales altă meserie. Discuția se opri aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
groaznicul rechin alb. Acum nu le mai rămânea decât să se roage că locuitorii acelei insule providențiale să fie oameni pașnici și primitori. Miti Matái ordona să se coboare velele și catargele și să se sune de trei ori din cochilie, semnalând în acest fel că nu intenționau să atace prin surprindere. După o oră și ceva, se desprinse de pe plajă și se apropie până la câțiva metri de ei o piroga lungă, condusă de vreo zece vâslași, la prova căreia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se arătară câtuși de puțin încântați să vadă apărând pe coastele lor o navă care părea a fi venită de foarte departe. Peștele Zburător trase la vreo douăzeci de metri de țărm, membrii echipajului coborâră pânzele și catargele, sunară din cochilie în semn de pace și, în cele din urmă, trimiseră doi soli care purtară un lung și dificil dialog cu localnicii, care vorbeau un dialect încâlcit și se arătau extrem de suspicioși față de oricine s-ar fi apropiat de insula lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]