1,198 matches
-
care în partea de răsărit se termină printr-o absidă poligonală, cu cinci laturi, nedecroșată. Edificiul are un acoperiș unitar, din țiglă. În partea de vest a acestuia, deasupra pronaosului se află un mic turn-clopotniță. Turnul, de secțiune pătrată, are coiful de formă piramidală și este realizat din tablă. Câte un orificiu circular este practicat în fiecare față a turnului, pentru ca sunetul clopotelor să poată fi auzit mai bine. Atât în vârful turnului-clopotniță cât și în capătul estic al coamei acoperișului
Biserica de lemn din Sfântu Gheorghe, Mureș () [Corola-website/Science/320668_a_321997]
-
spunând adevărul. Într-un interviu, scenaristul Frank Miller a declarat: „Impreciziile, aproape toate, sunt intenționate. Nu degeaba le-am scos platoșele și fustele de piele. Am vrut ca ei să arate bine când se mișcă. Le-am dat destul de mult coifurile jos, în parte pentru a putea recunoaște personajele. Spartanii, îmbrăcați complet, nu ar fi putut fi deosebiți unul de altul decât în prim-planuri. Mi-am luat și libertatea ca, deși în realitate toți aveau pene, să pun pene doar
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
în parte pentru a putea recunoaște personajele. Spartanii, îmbrăcați complet, nu ar fi putut fi deosebiți unul de altul decât în prim-planuri. Mi-am luat și libertatea ca, deși în realitate toți aveau pene, să pun pene doar pe coiful lui Leonidas, ca să iasă în evidență și să-l identific ca rege. Căutam mai degrabă o evocare decât o lecție de istorie. Cel mai bun rezultat la care puteam spera este că dacă filmul emoționează pe cineva, atunci acel cineva
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
de un tribunus militum, plus trei escadroane formate din 100 de cavaleriști( aceștia puteau fi equites sau celeres), comandați de un tribunus celerum. La începuturile armatei, fierul era destul de rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite,dar poate cel mai impresionant din punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Asemenea coifuri au mai fost descoperite și în alte situri funerare din centrul și
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
tribunus celerum. La începuturile armatei, fierul era destul de rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite,dar poate cel mai impresionant din punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Asemenea coifuri au mai fost descoperite și în alte situri funerare din centrul și nordul Italiei și datează din secolele IX-VII î.H.. Un alt tip de coif asemănător( însă fără creastă metalică) era ,clopotul
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
destul de rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite,dar poate cel mai impresionant din punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Asemenea coifuri au mai fost descoperite și în alte situri funerare din centrul și nordul Italiei și datează din secolele IX-VII î.H.. Un alt tip de coif asemănător( însă fără creastă metalică) era ,clopotul”. Armura conținea uneori platoșă de zale. La
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Asemenea coifuri au mai fost descoperite și în alte situri funerare din centrul și nordul Italiei și datează din secolele IX-VII î.H.. Un alt tip de coif asemănător( însă fără creastă metalică) era ,clopotul”. Armura conținea uneori platoșă de zale. La un moment dat, romanii au adoptat falanga de la hopliți, introdusă în Italia, probabil de către coloniștii veniți din Grecia. Primul autor care a folosit termenul de ,falangă
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
stând unul lângă altul și lăsând partea dreaptă descoperită, pentru ca aceasta să fie protejată cel puțin de scutul soldatului vecin. Falanga grecească a apărut pentru prima oară în Grecia, posibil în secolul VIII î.H., deși există multe controverse. Chiar dacă coiful, scutul și armura ofereau o protecție foarte bună, luptele corp la corp erau foarte periculoase, mai ales dacă inamicii erau echipați la fel de bine și la fel de agresivi. O falangă victorioasă suferea în medie cinci procente pierdere, în special în primele rânduri
Armata romană timpurie () [Corola-website/Science/321613_a_322942]
-
bogați formau unitățile "equites" și erau împărțiți în zece "turmae" comandate de trei "decurioni". Deși Polybius nu face o descriere a unităților "equites", este probabil că soldații din cavaleria romană luptau în formație strânsă și aveau în dotare lance, spadă, coif, platoșă și un scut circular. Soldații pedeștri ai legiunii aveau rosturi diferite, însă nu doar în funcție de avere, ci și de vârstă. Cetățenii săraci care dispuneau însă de bani suficienți pentru a fi recrutabili alcătuiau formațiunile de "velites" sau cavaleria ușoară
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
recrutabili alcătuiau formațiunile de "velites" sau cavaleria ușoară, alături de soldații prea tineri ca să lupte în prima linie. Fiecare velites era echipat cu scut rotund, sulițe ușoare și spadă (cel puțin de la mijlocul secolului II î.H.). Unii dintre velites purtau coifuri. Aceștia erau în număr de 1.200, deși nu se știu prea multe amănunte despre ei. Cea mai importantă forță a legiunii era infanteria, care era formată din trei șiruri. În primul șir erau "hastati", oșteni mai tineri; al doilea
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
romani purtau un pumnal, numit pugio. Deși nu apare la Polybius, au fost descoperite câteva în Spania. Triarii foloseau încă vechea lance a hopliților. Dyonisus din Halicarnas consideră că și principes folosiseră astfel de lănci în războiul cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
descoperite câteva în Spania. Triarii foloseau încă vechea lance a hopliților. Dyonisus din Halicarnas consideră că și principes folosiseră astfel de lănci în războiul cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic, la fel ca și cel de tip Coolus, care va fi folosit în
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
din Halicarnas consideră că și principes folosiseră astfel de lănci în războiul cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic, la fel ca și cel de tip Coolus, care va fi folosit în perioada de sfârșit a Republicii. Polybius spunea că scutul purtat de soldații
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
de lănci în războiul cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic, la fel ca și cel de tip Coolus, care va fi folosit în perioada de sfârșit a Republicii. Polybius spunea că scutul purtat de soldații din infanteria grea era semicilindric, având o lungime
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic, la fel ca și cel de tip Coolus, care va fi folosit în perioada de sfârșit a Republicii. Polybius spunea că scutul purtat de soldații din infanteria grea era semicilindric, având o lungime de 1,2 metri
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
în categoria edificiilor de plan dreptunghiular, biserica prezintă, în cazul absidei, particularitatea terminației heptagonale nedecroșate, caracteristică vechilor ctitorii de lemn bănățene. Deasupra pronaosului tăvănit, precedat de un pridvor îngust, se înalță o clopotniță scundă, cu un foișor deschis și un coif conic. Căptușeala interioară de scânduri a fost împodobită, în vechime, cu valoroase xilogravuri, biserica constituind, din acest punct de vedere, cel mai elocvent exemplu de narare a programului iconografic specific lăcașurilor de cult ortodoxe cu ajutorul acestor producții artistice și, totodată
Biserica de lemn din Muncelu Mare () [Corola-website/Science/320955_a_322284]
-
corp. În seutul basileului se înfipseră vreo 30 de săgeți, el strângea în mâna sa amorțită o frântură de lance și era stâlcit de săbii și de ghioage până într-atât, încât nu era în stare să-și îndrepte singur coiful care i se lăsase pe o parte. Un turc oarecare l-a recunoscut la față pe Manuel, a prins de dârlogi calul acestuia și a pornit să-l ducă în captivitate. Împăratul și-a revenit și l-a izbit pe
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
într-un ancadrament decorat cu motive geometrice și cu inscripția cu caractere chirilice a anului edificării, în partea superioară. Pronaosul este tăvănit, de pe grinzile sale laterale fiind înălțați stâlpii de susținere ai turnului. Acesta a avut inițial galeria închisă și coiful octogonal, cu patru turnulețe la bază, din care, după ultima restaurare, au fost lăsate doar două. Naosul și altarul au, în interior, deasupra pereților din lungimea monumentului, câte o boltă semicilindrică. Bârnele orizontale ce formează bolta navei sunt sprijinite pe
Biserica de lemn din Dealu Negru () [Corola-website/Science/315386_a_316715]
-
în cunună, cu contrafișe. Pe această latura se află și ușa inițială de intrare în pronaos. Pronaosul este tăvănit, de pe grinzile laterale fiind înălțați și consolidați stâlpii care formează structura de bază a turnului clopotnița și sistemul de susținere a coifului. Acesta se ridică peste galeria dechisă, cu câte trei arcade semicirculare pe latura, situate cam la nivelul coamei acoperișului. De aceea, coiful octogonal înscris în baza pătrată, flancat pe poala de patru turnulețe, de o deosebită distincție, pare mult mai
Biserica de lemn din Nadășu () [Corola-website/Science/315387_a_316716]
-
fiind înălțați și consolidați stâlpii care formează structura de bază a turnului clopotnița și sistemul de susținere a coifului. Acesta se ridică peste galeria dechisă, cu câte trei arcade semicirculare pe latura, situate cam la nivelul coamei acoperișului. De aceea, coiful octogonal înscris în baza pătrată, flancat pe poala de patru turnulețe, de o deosebită distincție, pare mult mai înalt și mai svelt decât este el în realitate. În pereții Blockbau ai naosului se poate observa cum, la una din restaurările
Biserica de lemn din Nadășu () [Corola-website/Science/315387_a_316716]
-
satului. Construcția, ridicată pe o fundație de piatră, este de dimensiuni modeste (lungime 10,50m, lățime 4,90m). În plus se disting cele trei încăperi: pronaosul, naosul și altarul poligonal decroșat. Deasupra pronaosului se înalță turnul prismatic, încoronat cu un coif tronconic. În partea de sud se află ușa de acces, mărginită de usciori simpli, dar masivi. Ușa de intrare în naos prezintă un frumos ancadrament decorat cu motivul funiei, al crucii și al rozetei. În interior pronaosul este tăvănit, iar
Biserica de lemn din Sălișca Deal () [Corola-website/Science/315450_a_316779]
-
pronaosul și naosul de formă rectangulară, iar absida altarului de formă poligonală, mai îngustă decât restul clădirii. Deasupra pronaosului se află turnul-clopotniță, de forma unei prisme, cu secțiunea plană pătrată, cu galerie în partea superioară a tamburului, încoronat cu un coif ascuțit. Intrarea în biserică se deschide în peretele sudic al pronaosului. Pronaosul este tăvănit, iar naosul și altarul au câte o boltă semicilindrică. Pereții interiori au fost acoperiți cu picturi în anul 1821 de zugravul Ioan Perșe, paroh al Elciului
Biserica de lemn din Osoi () [Corola-website/Science/315449_a_316778]
-
pe o fundație de piatră, este împărțit în pronaos, naos și absida altarului de formă pentagonală decroșată. Turnul înălțat deasupra pronaosului este o prismă cu secțiune plană pătrată, prevăzut cu un foișor deschis prin arcade semicirculare și încoronat cu un coif tronconic. Accesul se face pe latura de sud. În interior prima încăpere are tavan, iar naosul și absida altarului au fost acoperite cu câte o boltă semicilindrică. Picturile ce împodobesc pereții lăcașului de cult au fost realizate, potrivit inscripției aflate
Biserica de lemn din Muncel () [Corola-website/Science/315488_a_316817]
-
1804, confirmă această cronologie. Pereții edificiului, tencuiți la interior, înscriu planul dreptunghiular, cu absida rectangulară, decroșată. Amplei renovări din anii 1935-1940, cu caracter de rectitorire, îi corespunde lărgirea spațiului interior și adosarea turnului-clopotniță robust din dreptul pronaosului, supraînălțat printr-un coif piramidal amplu, învelit în tablă; la acoperișul propriu-zis s-a folosit țigla. În 1984, suprafața interioară a pereților a fost tencuită și împodobită iconografic de pictorul Lucian Mara din Deva. Accesul în sfântul lăcaș se face prin două uși, amplasate
Biserica de lemn din Luncani () [Corola-website/Science/321937_a_323266]
-
pridvor, pronaos și naos, însoțit la răsărit de un acoperiș mai jos peste mică încăpere a altarui. Altarul era decroșat și terminat în cinci laturi. Peste pronaos se ridică un turn cu foișor în prelungire, scutit de intemperii de un coif ascuțit, în patru laturi. Foișorul avea două arcade de fiecare latura, fiind dimensionat pentru două clopote mici. Câteva inventare rămase în arhive întregesc imaginea acestei foarte vechi biserici. Astfel la 1860 se poate citi: "„În parohia Nanesciloru la capetulu celu
Biserica de lemn din Nănești () [Corola-website/Science/321972_a_323301]