KorAP: Find »[drukola/base=colibă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...85 >

2,111 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

plăcerea aceea cât timp ar fi dorit, putea să o abandoneze și să o trăiască din nou, ca și cum ar fi vorba de un orgasm gigantic pe care și-ar putea permite să-l prelungească după plac. Și apoi, revenind la colibă, indianca era acolo cu masa gata; îndepărtată și tăcută, umbră care nu deranjează niciodată, servitoare pe care nu trebuia să o plătească, femeie care nu avea nevoie de explicații. Și cărțile. Și hamacul. Și o absolută, perfectă, infinită senzație de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
aliat al spiritelor binelui - Intié -, cu care se aflau în veșnic război. Taré erau stăpânii nopții și ai lagunelor adânci și, de aceea, yubani-i se culcau de îndată ce se întuneca și nu se aventurau pe râurile mari. Când veneau noaptea la coliba omului alb, o făceau ca să se convingă că și el dormea și că nu rătăcea în întuneric ca aliat al spiritelor răului. Pentru asemenea escapade nocturne, războinicii aveau nevoie de o zi întreagă să se pregătească, să stea la soare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
îndepărtând țânțarii. Privi spre cer, stelele ivindu-se sfios printre coroanele copacilor din micuțul luminiș, și se întrebă ce făcea el acolo, atât de departe de tot. Departe de lumea lui, departe de Chicago, departe chiar și de grosolana lui colibă care devenise căminul lui din selvă. Dacă l-ar părăsi Kano, poate că nu ar ști să se întoarcă la laguna, la cărțile, la cârligele și la tristele lui economii. Niște bocanci vechi, un pantalon făcut ferfeniță și o macetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
schimbă... Indianul se ridică în picioare. — Nu pentru yubani, afirmă el, convins. Nu rosti nici un cuvânt în timpul călătoriei de întoarcere, până când, în a treia zi, ajungând deja în lagună, îl opri cu un gest, când o lua pe cărarea spre colibă. Îi arătă o deviere spre Sud: — Yubani-i vor să vorbească, spuse el. Îl urmă în tăcere. La căderea nopții, ajunseră pe malul unui igarapé, intrară adânc în labirintul unui desiș de mangrove și dădură pe neașteptate peste primele colibe ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
spre colibă. Îi arătă o deviere spre Sud: — Yubani-i vor să vorbească, spuse el. Îl urmă în tăcere. La căderea nopții, ajunseră pe malul unui igarapé, intrară adânc în labirintul unui desiș de mangrove și dădură pe neașteptate peste primele colibe ale satului, ceva mai mult de douăzeci, fără pereți, cu acoperișuri de nipa ce coborau aproape până pe pământ. Un foc mare strălucea în toate locuințele și chiar în uși și pe la colțuri, pentru că yubani-i se temeau de Taré ale umbrelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
insectă până la imensitatea bolții cerești, totul apărea clasificat de către yubani de partea binelui sau a răului... Focul era dintotdeauna de partea binelui, și de aceea, de îndată ce se întuneca, strălucea în toate ungherele. Kano se îndreptă spre cea mai mare dintre colibe - o construcție gigantică ocupând mijlocul așezării -, îl rugă să aștepte și intră, lăsându-și afară lunga lui sarbacană. Neexistând nici uși, nici pereți, doar o mică distanță îi separa pe cei dinăuntru de cei rămași afară, dar își dădu seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
îl rugă să aștepte și intră, lăsându-și afară lunga lui sarbacană. Neexistând nici uși, nici pereți, doar o mică distanță îi separa pe cei dinăuntru de cei rămași afară, dar își dădu seama că indienii care se strângeau în colibă nici măcar nu-l priveau, ca și cum un perete invizibil i-ar fi izolat pe cei ce se găseau de o parte sau de alta a liniei ce trecea printre stâlpi. Când războinicii se strângeau în colibă, chipurile, nimeni nu-i putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
indienii care se strângeau în colibă nici măcar nu-l priveau, ca și cum un perete invizibil i-ar fi izolat pe cei ce se găseau de o parte sau de alta a liniei ce trecea printre stâlpi. Când războinicii se strângeau în colibă, chipurile, nimeni nu-i putea vedea, nici auzi, iar hotărârile lor rămâneau la fel de secrete, de parcă ar fi coborât în cea mai adâncă dintre catacombe. În același fel, dacă un proaspăt căsătorit voia să se desfete ziua în amiaza mare cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
lor rămâneau la fel de secrete, de parcă ar fi coborât în cea mai adâncă dintre catacombe. În același fel, dacă un proaspăt căsătorit voia să se desfete ziua în amiaza mare cu nevasta lui, trasa cu sarbacana un întins cerc magic în jurul colibei sale fără pereți și, din clipa aceea, putea să-și permită orice fel de excese, cu absoluta convingere că nu-i vedea nimeni. În fond, acest ciudat obicei nu era pentru un yubani decât o formă simbolică de a-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
asta ești legat de națiunea yubani - făcu o pauză semnificativă, și apoi, cu un zâmbet ușor, încheie: Și pentru că dacă nu o faci, yubani-i nu te vor mai considera prietenul lor și va trebui să-ți găsești altă lagună, altă colibă și altă nevastă... Cugetă la vorbele sale. Se simți tentat să-i spună că în Amazonia existau un milion de lagune, că își putea construi câte colibe ar avea chef și că Piá - sau cum s-o fi numind ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
mai considera prietenul lor și va trebui să-ți găsești altă lagună, altă colibă și altă nevastă... Cugetă la vorbele sale. Se simți tentat să-i spună că în Amazonia existau un milion de lagune, că își putea construi câte colibe ar avea chef și că Piá - sau cum s-o fi numind ea - nu era nevasta lui și nici nu va fi vreodată, dar se hotărî să tacă. Observă unul după altul chipurile războinicilor: ai fi zis că sunt pașnice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
fie! exclamă el încet. Apoi se întoarse spre Correcaminos: — Mâine o să dau răspunsul, făgădui el. La cină, îi oferiră ciozvârtele din spate ale unei mari maimuțe araguato, cu o garnitură enormă de banane prăjite. Apoi, Kano îl instală într-o colibă mai departe, în care atârnaseră deja un hamac lat. Se lăsă să cadă în el, sleit de puteri din pricina marșului îndelungat, dar conștient că îi va fi greu să doarmă. Aproape de apă și fără apărătoarea de țânțari, puzderia de insecte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
el. Și încă ar avea noroc, dacă pe acolo n-ar fi și lilieci-vampiri. Glasurile așezării încetară, ca să lase loc zumzetelor inconfundabile pe care le uitase de mult, dar care păreau aceleași în toate limbile și la toate rasele. În colibele lor fără pereți, în lumina palidă a focurilor ce se stingeau încet, yubani-i se iubeau, așa cum s-au iubit bărbații și femeile de când lumea și pământul. Erau râsete, și oftaturi, și gâfâituri, și tânguiri... Erau perechi normale și altele care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
dintre războinicii cu păr prea lung. Făcu pe adormitul, dar rămase cu un ochi întredeschis. „Războinicul“ îl privea, nemișcat și tăcut. Avu inspirația să lase să-i scape o bășină sonoră. Umbra dispăru în aceeași clipă și cineva râse în coliba vecină. Apoi adormi și îl trezi fâlfâitul unui cocoș, făcând zadarnice eforturi să cânte. Fu uimit să observe cum se căznea iarăși și iarăși să-și îndeplinească obligația fără să reușească și, asta, pentru că yubani-i le tăiau cocoșilor coardele vocale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ei o armată. Zâmbi la propriile sale gânduri, mișcă din cap de parcă ar fi dorit să alunge o idee năstrușnică și aruncând o ultimă privire spre băieții care continuau să îngâne monoton, se întoarse în sat și se opri în fața colibei mari, în care erau strânși războinicii. Kano îl pofti să intre și se așeză pe același loc din ajun. José Correcaminos, „Curierul lui Dumnezeu“, se așeză pe vine în fața lui, îl privi stăruitor și îl întrebă: — Ai deja răspunsul? Încuviință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
La vreo treizeci de metri, un teren cu mangrove se întindea precum o insuliță singuratică și înotă într-acolo. Se cățără cum putu pe șubredul refugiu și se instală într-un colț, cu picioarele în apă. Pe malul îndepărtat, lângă colibă, Piá stătea în continuare nemișcată cu tunica ei albă și părul ud. Încercă să-și pună ideile în ordine. Se simțea tulburat, atât de descumpănit cum nu mai fusese de când a sosit în selvă cu doi ani în urmă, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
însuși. Piá a venit să-l ia în caiac o oră mai târziu, cu toate că o vedea îngrozită din pricină că înaintase până în apele adânci, pe tărâmul acelor Taré, dușmani ai neamului ei. Un yubani care moare noaptea, departe de focul protector al colibei, sau se îneacă, este condamnat să rătăcească sute de ani prin tărâmurile reci ale nopții și ale apei, fără să simtă niciodată căldura soarelui, blândețea sigură a pământului, miracolul luminii și al culorilor. Pentru o indiancă înspăimântată de superstiții și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
nici nu respiră măcar pe când el vâslea încet spre mal, tresărind la fiecare clătinare, lăsând să-i scape, din când în când, un ușor scâncet de cățelandru speriat. Când acostă la mal, sări pe pământ, o luă la fugă spre colibă și se refugie în hamac, din care nu se mai dădu jos până în dimineața următoare. El mâncă ceva, citi o oră și dormi neliniștit, agitat de un coșmar ciudat în care - iarăși și iarăși - îl hăituiau umbre nedeslușite, încercând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și ceea ce îi dădea din când în când părintelui Carlos pentru provizii. Indianca îl privea în tăcere, cu o umbră de neliniște în ochi. Stătea în continuare pe vine sub copac, urmărindu-i mișcările cu privirea și când reveni din colibă cu hamacul și apărătoarea de țânțari, o găsi instalată la prova caiacului, între banane și nuci de cocos, hotărâtă, după cum se părea, să nu se miște sub nici un motiv. — Dă-te jos de acolo! îi porunci el. Nu poți veni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
de dimineață, pe râu în sus, acum în ambarcațiunea mare a Misiunii, împinsă de un motor în afara bordului și condusă de un indian „yuma“ care cunoștea torentele, pragurile și vârtejurile râului San Pedro mai bine decât bârnele din propria lui colibă. Era considerat „șoferul“ oficial al misionarilor și rar trecea o săptămână să nu străbată - într-un sens sau altul - cele trei zile ce despărțeau Misiunea de Santa Marta. Zvelt și măsliniu, trăgea veșnic dintr-o pipă veche, cadou din partea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Sorți a Destinației“ veniseră la biserică într-o încercare disperată de a-și salva ființele iubite de la infernul serviciului militar pe „munte“. În Vizavi, dimpotrivă, nu existau străzi, nici piețe, biserici, hoteluri, prăvălii sau legi. Nu exista nimic altceva, decât colibe de paie și chirpici, trei crâșme cu rachiu de trestie de zahăr, o bombă cu carne de maimuță și ouă de broască țestoasă, două bordeluri și libertate absolută ca toți să facă orice le-ar fi poftit inima. Pungași, asasini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
oase, iar de la parter venea hărmălaia dezacordată a unei cumbia monotone și obsedante, cu vorbe porcoase și instrumentație ordinară. Începu să blesteme în gând momentul în care s-a lăsat vârât într-o încurcătură care îl împiedica să doarmă în coliba lui din lagună, prin care trecea mereu o adiere fără opreliști, invadată de aroma profundă a pământului virgin, tăcută noaptea, curată și liniștită. Făcu un „duș“ cu apă cafenie și caldă de râu, în mirosul acru de urină venind de sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
exista atât timp cât locul acela se va putea numi în continuare Amazonia. Încercă să distingă, în depărtare, cursul inferior al râului San Pedro, socotind unde s-ar afla locul de vărsare a afluentului care ducea apele mai departe, până la laguna și coliba lui. Acolo, într-un loc pierdut, la Sud-Est, era un igarapé și, pe malurile lui - de abia vizibile din cer -, ansamblul de colibe ale unui trib sălbatic, a cărui singură ambiție era aceea de a continua să trăiască în același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
unde s-ar afla locul de vărsare a afluentului care ducea apele mai departe, până la laguna și coliba lui. Acolo, într-un loc pierdut, la Sud-Est, era un igarapé și, pe malurile lui - de abia vizibile din cer -, ansamblul de colibe ale unui trib sălbatic, a cărui singură ambiție era aceea de a continua să trăiască în același colț pierdut sub aripa unui avion. Cât de mărunt părea totul privit de la trei mii de metri altitudine! Cât de neînsemnată era problema

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și ar fi putut fi frumoasă fără ochelarii cu sticle groase de miop și aerul ei de lehamite. Era încă deschis și intră. Parcă ar fi intrat în peștera lui Ali Baba, singurul paradis al civilizației la care visa în coliba lui din lagună. Tot felul de cărți: de la cele nelegate, la cele mai luxoase, de la ultimul best-seller, la cel mai vechi clasic, apăreau aliniate pe rafturile de lemn sau puse vraf pe mese enorme. Pierdu timpul alegând. Era singurul client

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]