4,181 matches
-
flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la conjugarea obiectivă în prezența unui complement direct definit (de aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement direct este analizată, în general, ca un fenomen de acord verb-complement164. Se poate remarca un mic paralelism cu româna: cliticul de dublare a complementului direct e folosit în contextele în care complementul direct are anumite caracteristici; în mare, acestea pot
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement direct este analizată, în general, ca un fenomen de acord verb-complement164. Se poate remarca un mic paralelism cu româna: cliticul de dublare a complementului direct e folosit în contextele în care complementul direct are anumite caracteristici; în mare, acestea pot fi rezumate prin specificitate. Dacă un complement direct este +specific (+individualizat în context), este prezent și cliticul de dublare. Specificitatea nu se confundă cu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement direct este analizată, în general, ca un fenomen de acord verb-complement164. Se poate remarca un mic paralelism cu româna: cliticul de dublare a complementului direct e folosit în contextele în care complementul direct are anumite caracteristici; în mare, acestea pot fi rezumate prin specificitate. Dacă un complement direct este +specific (+individualizat în context), este prezent și cliticul de dublare. Specificitatea nu se confundă cu definitudinea, dar au în comun trăsătura semantică de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
un fenomen de acord verb-complement164. Se poate remarca un mic paralelism cu româna: cliticul de dublare a complementului direct e folosit în contextele în care complementul direct are anumite caracteristici; în mare, acestea pot fi rezumate prin specificitate. Dacă un complement direct este +specific (+individualizat în context), este prezent și cliticul de dublare. Specificitatea nu se confundă cu definitudinea, dar au în comun trăsătura semantică de individualizare a referentului. Prin urmare, o constrângere privind particularitățile semantice ale complementului direct caracterizează și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
specificitate. Dacă un complement direct este +specific (+individualizat în context), este prezent și cliticul de dublare. Specificitatea nu se confundă cu definitudinea, dar au în comun trăsătura semantică de individualizare a referentului. Prin urmare, o constrângere privind particularitățile semantice ale complementului direct caracterizează și utilizarea conjugării obiective (definite) în maghiară, și dublarea clitică din română. Pentru maghiară, s-au propus și analize conform cărora mărcile conjugării obiective ar fi de natură pronominală (un pronume încorporat), nu mărci de acord (vezi Coppock
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
natură pronominală (un pronume încorporat), nu mărci de acord (vezi Coppock și Weschler, 2009, unde sunt citați pentru această analiză Szamosi, 1994 și den Dikken, 2006). (iii) Argumentul simetriei cu relația dintre verbul-predicat și subiect. Așa cum relația dintre argumentul subiect (complementul extern) și verb este marcată prin acord, și relația dintre argumentul complement și verb este marcată prin acord (iv) Argumente de natură teoretică. Prin analiza dublării clitice ca marcă de acord, s-ar oferi o soluție pentru fenomenul dublării clitice
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Weschler, 2009, unde sunt citați pentru această analiză Szamosi, 1994 și den Dikken, 2006). (iii) Argumentul simetriei cu relația dintre verbul-predicat și subiect. Așa cum relația dintre argumentul subiect (complementul extern) și verb este marcată prin acord, și relația dintre argumentul complement și verb este marcată prin acord (iv) Argumente de natură teoretică. Prin analiza dublării clitice ca marcă de acord, s-ar oferi o soluție pentru fenomenul dublării clitice, care ridică, de altfel, numeroase întrebări, legate de unicitatea argumentului (un verb
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
prin acord (iv) Argumente de natură teoretică. Prin analiza dublării clitice ca marcă de acord, s-ar oferi o soluție pentru fenomenul dublării clitice, care ridică, de altfel, numeroase întrebări, legate de unicitatea argumentului (un verb nu poate avea două complemente directe sau două complemente indirecte în dativ). 4. Criterii de distingere a cliticelor pronominale de mărcile de acord Acceptând că verbul se poate acorda cu complementele și că în română cliticele ar putea fi mărci ale acestui acord, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de natură teoretică. Prin analiza dublării clitice ca marcă de acord, s-ar oferi o soluție pentru fenomenul dublării clitice, care ridică, de altfel, numeroase întrebări, legate de unicitatea argumentului (un verb nu poate avea două complemente directe sau două complemente indirecte în dativ). 4. Criterii de distingere a cliticelor pronominale de mărcile de acord Acceptând că verbul se poate acorda cu complementele și că în română cliticele ar putea fi mărci ale acestui acord, trebuie să găsim niște criterii pe
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de altfel, numeroase întrebări, legate de unicitatea argumentului (un verb nu poate avea două complemente directe sau două complemente indirecte în dativ). 4. Criterii de distingere a cliticelor pronominale de mărcile de acord Acceptând că verbul se poate acorda cu complementele și că în română cliticele ar putea fi mărci ale acestui acord, trebuie să găsim niște criterii pe baza cărora să decidem dacă în română cliticele de dublare au devenit mărci ale acordului. Cu alte cuvinte, trebuie să stabilim în
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
aflăm. Într-o carte având ca subiect dezvoltarea mărcilor de acord, Eric Fuß (2005: 132 sqq.) propune câteva criterii sintactice și morfologice de distingere a cliticelor pronominale (propriu-zise) de mărcile de acord. Vom discuta aceste criterii mai întâi în legătură cu dublarea complementului direct, apoi în legătură cu dublarea complementului indirect. Această tratare separată este motivată de faptul că sunt condiții și contexte diferite de dublare pentru cele două complemente. 4.1. Dublarea complementului direct 4.1.1. Criterii sintactice (i) Coocurența mărcilor de acord
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ca subiect dezvoltarea mărcilor de acord, Eric Fuß (2005: 132 sqq.) propune câteva criterii sintactice și morfologice de distingere a cliticelor pronominale (propriu-zise) de mărcile de acord. Vom discuta aceste criterii mai întâi în legătură cu dublarea complementului direct, apoi în legătură cu dublarea complementului indirect. Această tratare separată este motivată de faptul că sunt condiții și contexte diferite de dublare pentru cele două complemente. 4.1. Dublarea complementului direct 4.1.1. Criterii sintactice (i) Coocurența mărcilor de acord cu argumentul nominal care reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cliticelor pronominale (propriu-zise) de mărcile de acord. Vom discuta aceste criterii mai întâi în legătură cu dublarea complementului direct, apoi în legătură cu dublarea complementului indirect. Această tratare separată este motivată de faptul că sunt condiții și contexte diferite de dublare pentru cele două complemente. 4.1. Dublarea complementului direct 4.1.1. Criterii sintactice (i) Coocurența mărcilor de acord cu argumentul nominal care reprezintă sursa acordului Mărcile flexionare de acord pot fi coocurente cu argumentul nominal, iar cliticele și pronumele încorporate sunt argumente ele
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mărcile de acord. Vom discuta aceste criterii mai întâi în legătură cu dublarea complementului direct, apoi în legătură cu dublarea complementului indirect. Această tratare separată este motivată de faptul că sunt condiții și contexte diferite de dublare pentru cele două complemente. 4.1. Dublarea complementului direct 4.1.1. Criterii sintactice (i) Coocurența mărcilor de acord cu argumentul nominal care reprezintă sursa acordului Mărcile flexionare de acord pot fi coocurente cu argumentul nominal, iar cliticele și pronumele încorporate sunt argumente ele însele și nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și pronumele încorporate sunt argumente ele însele și nu pot fi coocurente cu un nominal argument care primește același rol tematic. Potrivit acestui criteriu, cliticul de dublare ar putea fi considerat o marcă de acord, întrucât este coocurent cu nominalul complement direct. (ii) Obligativitatea acordului 165 Corelat cu primul criteriu este faptul că acordul este obligatoriu, indiferent de context. Acordul nu este opțional, nu este declanșat de anumite trăsături semantice ale nominalului subiect. De exemplu, verbul-predicat se acordă cu subiectul întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de dublare este obligatoriu, contexte în care prezența sa este opțională (vorbitorul optează pentru a dubla sau nu) și contexte în care prezența cliticului de dublare este imposibilă. Însă fenomenul dublării clitice în sine nu este prezent ori de câte ori avem un complement (spre deosebire de mărcile acordului cu subiectul), ceea ce face ca dublarea clitică să aibă un caracter opțional. (iii) Dublarea clitică în contextul unui nominal indefinit sau non-specific În multe limbi, cliticele de dublare precum și nominalul argument primesc o interpretare +definit sau +specific
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în context. Această individualizare în context trebuie înțeleasă în termeni de proeminență discursivă. Ea se poate obține pragmatic, spre deosebire de individualizarea prin definitudine, care este formală, legată de prezența determinantului definit. În limba română, dublarea clitică este prezentă în contextul unui complement direct +specific (vezi Van Peteghem, 2003-2004), nu +definit. Se poate ca un complement direct +definit să nu fie dublat pentru că nu este +specific, deci nu este suficient de individualizat în context (vezi exemplul (14)), iar un complement direct care este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Ea se poate obține pragmatic, spre deosebire de individualizarea prin definitudine, care este formală, legată de prezența determinantului definit. În limba română, dublarea clitică este prezentă în contextul unui complement direct +specific (vezi Van Peteghem, 2003-2004), nu +definit. Se poate ca un complement direct +definit să nu fie dublat pentru că nu este +specific, deci nu este suficient de individualizat în context (vezi exemplul (14)), iar un complement direct care este însoțit pe articolul indefinit să fie dublat pentru că este individualizat în context (ca
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în contextul unui complement direct +specific (vezi Van Peteghem, 2003-2004), nu +definit. Se poate ca un complement direct +definit să nu fie dublat pentru că nu este +specific, deci nu este suficient de individualizat în context (vezi exemplul (14)), iar un complement direct care este însoțit pe articolul indefinit să fie dublat pentru că este individualizat în context (ca în (15)): (14) a. Aseară, Ion se simțea rău și am chemat medicul. b. Aseară, Ion se simțea rău și l-am chemat pe
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mașină și... (www.ziua.ro) c. Spania: O femeie, reținută pentru difuzarea de date secrete pe Internet (titlu) Garda Civilă spaniolă a reținut-o pe o femeie din Murcia, sub acuzația de injurii grave... (www.adevarul.ro) În (14)b, complementul are un grad de specificitate mai ridicat decât în (14)a. În enunțul cu dublare este vorba de un medic anume; în enunțul fără dublare, este vorba de un medic oarecare, dar poate fi și un anumit medic. Substantivele cu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pot fi dublate niciodată: (16) a. Nu (*l-)am văzut pe nimeni. b. Pe nimeni nu (*l-)am văzut. c. (*Îl) văd pe cineva. Se poate observa în (16) că pronumele indefinite sunt marcate prin pe (marca de diferențiere a complementului direct, engl. differential object marker). Această marcă pe se folosește când complementul direct este personal, în general. Marcarea prin pe și dublarea prin clitic sunt parțial redundante. Condițiile de dublare și cele de marcare prin pe se suprapun parțial, dar
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
b. Pe nimeni nu (*l-)am văzut. c. (*Îl) văd pe cineva. Se poate observa în (16) că pronumele indefinite sunt marcate prin pe (marca de diferențiere a complementului direct, engl. differential object marker). Această marcă pe se folosește când complementul direct este personal, în general. Marcarea prin pe și dublarea prin clitic sunt parțial redundante. Condițiile de dublare și cele de marcare prin pe se suprapun parțial, dar sunt contexte în care cele două procedee de marcare a complementului direct
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
când complementul direct este personal, în general. Marcarea prin pe și dublarea prin clitic sunt parțial redundante. Condițiile de dublare și cele de marcare prin pe se suprapun parțial, dar sunt contexte în care cele două procedee de marcare a complementului direct nu se asociază unul cu celălalt. Din exemplele de mai sus reiese că este utilă distincția definit vs. specific. Cum Fuß (2005) nu face distincția între aceste valori, criteriul său trebuie să fie ușor reformulat, pentru a putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
apare și la Corbett (2006: 11), care face câteva generalizări privind acordul pe baza unor date contrastive, tipologice: "Canonical agreement is redundant rather than informative". Dublarea clitică propriu-zisă are un rol semantic, aduce un plus de informație, referitoare la specificitatea complementului direct. Ea nu este întotdeauna redundantă: în exemplele de la (15), aceleași enunțuri se pot formula și fără dublare (păstrându-se marca pe). Prezența cliticului aduce informație în plus, deci din acest punct de vedere, nu putem considera cliticul drept o
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
întotdeauna redundantă: în exemplele de la (15), aceleași enunțuri se pot formula și fără dublare (păstrându-se marca pe). Prezența cliticului aduce informație în plus, deci din acest punct de vedere, nu putem considera cliticul drept o marcă de acord cu complementul direct 168. (iv) Acordul parțial sau antiacordul Anumite proprietăți ale cliticului însuși reprezintă criterii de încadrare categorială. În general, se acceptă faptul că acordul parțial sau antiacordul sunt caracteristici care se regăsesc doar la mărcile de acord (propriu-zise) - ca într-
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]