1,159 matches
-
hotărâtoare. Egocentrismele, orgoliile, competițiile pentru șefii și liste i se par o calamitate și, adesea, chiar sunt o mare calamitate. Cam câte metamorfoze, fracțiuni, aripi etc. cunoaște vechiul partid, eram să spunem old party, liberal? Greu, dacă nu imposibil de conciliat, în orice caz, spiritul analitic și critic cu partizanatul politic. în al doilea rând, intervine schimbul și conflictul de generații: cea existentă înainte de 1989, care a intrat masiv în închisoare, și cea formată în perioada comunistă, care a descoperit viața
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Cioran, în adoptarea formelor scurte, aforistice, sau al lui Eliade, cu povestirile sale existențialiste gidiene etc. Dar astăzi, producția romanescă se înscrie tot mai mult în ceea ce se numește deja "tradiția francofonă" și putem vorbi despre o formulă hibridă, care conciliază universuri simbolice distincte, aspirînd la o sinteză ce garantează bogăția interacțiunii culturilor. Astfel, stereotipurile etnice ale celor doi versanți se împle tesc pentru a contribui la edificarea unei lumi singulare, autonome, reprezentativă pentru un no man's land și o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lim baj. În aceste diferite "forme de sete ale ființei" se joacă paradoxul fondanian, salvat prin emigrație și prietenie, pierdut din loialitate față de cineva drag și, mai mult decît atît, față de sensul unei călătorii spirituale totale. Nu e ușor de conciliat spiritul vagabond al strămoșilor cu neliniștioarea imobilitate moldavă, ambianța intelectuală a vremii, de sorginte germană, care îndemna spre meditații sfîșie toare în jurul "iernii lui Dumnezeu", cu bovarismul diletant, estetic și epicureic, în cea mai pură tradiție franceză... Ne amintește cumva
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fiscal; și dacă renunță la fiscalitate, trebuie să renunțe și la filantropie. Căci două promisiuni se împiedică întotdeauna și în mod necesar una de alta. A uza de credit, adică a devora viitorul, este un mijloc actual de a le concilia; se încearcă a se face puțin bine în prezent în schimbul a mult rău în viitor. Dar acest procedeu evocă spectrul bancrutei care alungă creditul. Ce e deci de făcut? Atunci statul nou își bravează partidul; reunește forțe pentru a se
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
calea care sfârșește în Comunism. El nu se înconjoară de ridicolul de a poza în campion al Proprietății în momentul în care o violează; dar ce imaginează el pentru a se justifica? El invocă axioma favorită a oricui vrea să concilieze două lucruri ireconciliabile: Nu există principii. Proprietate, Comunism, să luăm un pic din toate, după împrejurări. În opinia mea, pendulul civilizației, care oscilează de la un principiu la altul, după nevoile momentului, dar care se mișcă întotdeauna asimilând un progres în
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
Universul e dar o chestie de cifre. Numărul trei reprezintă momentul metafizic, nunta factorului masculin activ cu cel feminin pasiv, din care iese fiul, Cunoașterea. Paralel, în ordinea microcosmică se va petrece același proces: spiritul și factorul vital se vor concilia prin ființa morală. Alte șapte puncte din acest sistem emanatist, bizuit pe un soi de eoni numiți sephiroth, înfățișează lumea istorică, inteligibilă, șapte fiind numărul zilelor în care creațiunea s-a împlinit. Totalul de zece formează arborele cabalistic. În acest
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
eminesciană "nu îmbrățișează lumea în realități" și de aceea, conchide criticul modernist, "nu are o prea mare valoare". După cum lesne se poate observa, aici se confruntă, în fond, două teorii pe care Lovinescu nu izbutește cu nici un chip să le concilieze. El susține, pe de o parte, că valoarea de sugestie a unei opere literare (și nu doar a poeziei) e în măsură să-i asigure rezistența în timp ca atare, "nu numai imaginile sau cadențele produc sugestii, cum e și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Nicolae Petrașcu, prezentat ca disident maiorescian, dar și ca precursor al lui E. Lovinescu în teoria culturii. Sunt subliniate meritele de pionier în eminescologie și de practicant al criticii estetice și al celei caracterologice de tip sainte-beuvian, Petrașcu încercând să concilieze critica de gust (maiorescian) cu critica mai nouă (Georg Brandes). Editorul P. îi restituie texte reprezentative: Biografia mea, Noi în 1892, D. T. Maiorescu, Delavrancea, precum și eșantioane semnificative din cele patru volume ale seriei de evocări Icoane de lumină. Specializat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288784_a_290113]
-
repetăm de o sută de ori român și european în același timp. Altfel spus, a gândi, a ne comporta, a ne manifesta, cultural vorbind, ca europeni, rămânând totodată români. A avea deci această dublă conștiință activă. A căuta s-o conciliezi, s-o armonizezi și s-o realizezi, pas cu pas, într-o sinteză superioară. Ceea ce înseamnă, în primul rând, a rămâne și a produce cultură în România. Sau, în primul rând, în România. Dar fără complexe. De nici un fel. În
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
contradicțiile chiar, pe care le-am relevat, patruzecioptismul, ca și junimismul său, țărănismul său patriarhalist, cântarea trecutului, ca și reformismul său, critica sistemelor lingvistice și a literaturii, ca și activitatea sa politică - toate se reduc, la urma urmei, și se conciliază în tendința lui permanentă și dominantă: naționalismul, și naționalismul așa cum poate să apără într-un suflet conservator și artist, mai mult impresionabil decât cugetător și logic 1 . 1 Aici, voind numai să fixez locul lui Alecsandri în critica moldovenească, n-
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ceea ce distinge cele două tipuri de regimuri politice este faptul că impersonalitatea leninistă nu este articulată, ca cea liberală, prin "valori procedurale și reguli", ci prin "impersonalitatea charismatică a organizației de partid". Fapt unic în istorie, Lenin a reușit să concilieze charisma tipică eroului individual și "impersonalitatea organizațională" a partidului pentru a le "metamorfoza în forma unui erou organizațional Partidul Bolșevic" (Jowitt, 1993, 1-3). Consider însă că această "charismă impersonală" nu apare în cazul tuturor regimurilor leniniste, ci numai a celor
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
cea clujeană), care prin atracția ei față de experiment și statistică i-a oferit posibilitatea de a testa deopotrivă victoriile și înfrângerile acestor metode. De aceea, pledăm pentru viziunea integrativă în psihoterapie, care în beneficiul prioritar al pacientului însuși, reușește să concilieze și să fructifice orientări aparent disjuncte, concurente, dar care, în fond, nu reprezintă decât unghiuri diferite din care se poate aborda același fenomen. Joncțiunile cele mai inspirate se pot realiza de către acei specialiști, ce s-au format în ambele orientări
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
naștere unui răspuns demn de memorat și acceptabil, corespunzător credințelor și istoriei mitizate; se ajunge astfel la o nouă structură internă, parte din rețeaua deschisă și potențial activă. Thomas și școala internațională de cercetători ai imaginarului care îi stau alături conciliază două metode afirmate în ultimele decenii în studiul imaginii, respectiv semiotica narativă și mito-critica propusă de Durand. Imaginea, fie literară, fie iconografică, are o "gramatică", o "declinare", un "stil" propriu. Figurile care polarizează imaginarul sunt: pe de o parte, metonimia
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
acestor epifanii multiple din cadrul culturilor, îl reprezintă capacitatea gândirii colective de a le pune în relație pe unele cu altele, indiferent de context, de limbaj sau de "gramatica" folosită. Imaginarul ne apare ca o forță capabilă să unifice și să concilieze, pentru a putea fi reținute de memoria colectivă toate imaginile pe care, în realitatea imediată, socio-culturile par a le separa și diferenția. Studiile asupra imaginarului, la această nouă școală franceză, sunt interesate de intersecția proceselor de realizare de imagine (pe
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
puterii medievale românești a sistemului politic basileic; deși numeroase indicii istoriografice și o bogată formularistică de cancelarie atestă tendința de ... a-i continua și imita, pe plan local [pe împărații bizantini, n.n.], faptul constituie doar "o afiliere simbolică la Bizanț", conciliind un simț deosebit de viu al tradiției cu o atenție mereu trează față de conjunctura politică. (Pippidi 21) Imaginarul medievalității noastre târzii este configurat în descendența imaginarului bizantin, model pentru arealul ortodox medieval și după 1453, dar adaptat la realitățile colective locale
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
politice și religioase sau în ilogica înfruntare armată din 1204 (o primă mare lovitură dată instituției basileice, chiar de către creștinii aliați); ea s-a resimțit inclusiv la nivelul imaginarului politic medieval românesc, în felul în care acesta a căutat să concilieze originile romane cu ideea unei descendențe simbolice de tip bizantin. Bizanțul secolelor XIV-XV, o putere minoră din punct de vedere economic și politic, fusese totuși investit cu un prestigiu intelectual și cultural, afirmat cu prilejul tuturor contactelor pe care românii
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și empatia sunt toate esențiale pentru o conștiință umană matură. Una nu o exclude pe alta, ci mai degrabă o sugerează pe cealaltă. Sfântul Toma de Aquino, marele Învățat creștin din secolul al XIII-lea, s-a luptat pentru a concilia credința cu rațiunea - așa-numita „sinteză fragilă”. Sarcina intelectuală urgentă În viitoarea eră globală este de a crea o nouă sinteză care unește credința, rațiunea și empatia Într-un amestec puternic care permite fiecăruia dintre noi să fie o cale
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
ancorele care fac legătura Între individ și marile forțe sociale, În fiecare etapă a aventurii umane. Noul vis european reprezintă etapa următoare În dezvoltarea istoriei umane de individualizare și integrare. Uniunea Europeană este primul experiment de guvernare care să Încerce să concilieze noile forțe ale individualizării și integrării, care Împing conștiință umană În interior - către identitățile multiple ale persoanei postmoderne - și În exterior - către forțele globale ale economiei. Ne putem aștepta ca lupta pentru drepturile omului să sufere o extindere și o
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
unei lumi mai bune ce va să vină. A-și menține angajamentul pentru viitor, fără a piarde din vedere pericolele foarte reale ale prezentului, este o sarcină dificilă. Această provocare atinge maximul În formularea agendei de politică externă. Cum Își conciliază europenii poziția de a cruța viața unui criminal cu nevoia de a purta războaie Împotriva unui inamic? Mergând singuri Răspunsul Administrației Bush la „perceputul pacifism” european este „hai să fim realiști”. Într-o țară În care majoritatea oamenilor cred În
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
și substantivele animate. Niciunul dintre cei doi exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit că pronumele aveau marcare de tip nominativ−acuzativ (Rumsey 1987: 311). Rumsey (1987), folosind ierarhia lui Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este considerată ca fiind alcătuită din armonie și ritm interior; practicând comandamentele divine înseamnă a realiza prin cuvinte și fapte această armonie superioară. De aceea, Casiodor poate afirma că „muzica este strâns legată de religie”, pitagorismul și noua religie creștină conciliindu-se astfel perfect. Puterea magică a muzicii, virtuțile sale etice și medice, puterea de a reface sănătatea fizică și psihică sunt acceptate pe baza legendelor grecești, dar și pe baza patrimoniului biblic, amintindu-l pe David și Saul. Studiul muzicii
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
papal, a fost publicată pe baza unor criterii absolut arbitrare, dând loc la un produs care avea puțin de a face cu cântecul gregorian, fiind eliminate numeroase melisme care erau adevărate perle muzicale din primele secole. O a doua propoziție conciliară se referea la abolirea elementelor profane din cadrul liturgiei: nu numai eliminarea melodiilor profane, dar și a fiecărui cantus firmus care nu era gregorian, precum celebrul cântec L’homme armé din acel timp, pe baza căruia mulți compozitori și-au realizat
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
239-241). După această scurtă și foarte sumară expunere a studiilor cu privire la dezvoltarea monoteismului ebraic, cred că este important să amintesc care sunt datele arheologice pe care le avem la dispoziție cât privește această problemă, pentru a vedea dacă pot fi conciliate cu informațiile textuale biblice. Din datele epigrafice furnizate în diferite paragrafe ale acestui capitol, se poate deduce destul de clar existența altor divinități în afară de Yhwh în timpul perioadei monarhice a lui Israel și Iuda. Această prezență este însă destul de limitată; atât numele
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
aceea de naționalitate, semnificînd "statutul indivizilor în contextul dezvoltării State-lor-Națiuni".245 Însă tocmai aceasta este problema care domină istoria Europei de la sfîrșitul războaielor napoleoniene pînă la războiul dintre 1914-1918. În toată această perioadă preocuparea esențială a vizat încercarea de a concilia aceste două no-țiuni antagoniste; cetățean și naționalitate. În societățile în care naționaliștii deveneau din ce în ce mai numeroși această suprapunere nu mai era posibilă. Dar să închidem paginile dicționarului și să încercăm a lămuri confuziile de limbaj în spiritul argumentelor oferite de teoreticieni
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
încît suveranii trebuie să le susțină invocînd rațiunea divină devenită deja anacronică, nu atît pentru a sacraliza autoritatea monarhică cît pentru a mai potoli cel puțin, febra naționalistă. Ar fi greu de găsit un alt liant mai bun, capabil să concilieze popoare heteroclite care, din fericire, împărtășesc aceeași religie, și cu atît mai mult, populații de confesiuni diferite. Mistic din fire și influențat de clanul ultraortodox ce domină curtea da la Petersburg, țarul Alexandru I va lua inițiativa inființării unei coaliții
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]