15,099 matches
-
la Părinții latini (din care, evident, nu a făcut nici o traducere 236). Latinii nu-l interesează! Singura excepție, după câte știu, este Laurențiu de Novae, un sfânt „proto-român” din secolul al VI-lea sau al VII-lea, căruia i-a consacrat o introducere din rațiuni... patriotice. Tradiția de care se simte atașat este aceea reprezentată de Athanasie, Chiril al Alexandriei, Părinții capadocieni, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Simion Noul Teolog, Grigore Palamas și isihaștii din Filocalia sa. E vorba despre aceeași Tradiție
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
plecând de la Părinți, nu mai este o „supernova” idealizată, aflată în opoziție radicală cu „lumea”, ci redevine „sufletul însuși al lumii”, după extraordinara metaforă din Scrisoarea către Diognet (secolul al II-lea). Dihotomia Biserică/lume se vede înlocuită prin formula, consacrată de Vatican II, „Biserica în lume” și ferment al istoriei. 10 decembrie 1942. „Mă bucur enorm pentru apariția primului volum din «Sources chrétiennes» și sunt nerăbdător să-l văd”, îi scrie Jean Daniélou editorului său. Întemeierea la Lyon, în timpul ocupației
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și a libertății religioase, prezentarea religiilor necreștine și a ateismului. Cât despre Jean Daniélou251, el a avut un aport decisiv în redactarea constituției Lumen gentium, despre rolul Bisericii în lume (a participat și la Gaudium et spes). Charles Pietri a consacrat un studiu amplu „ecleziologiei patristice” în Lumen gentium, document care conține nu mai puțin de o sută douăzeci de referințe la Părinții Bisericii 252. Bineînțeles, nu cantitatea contează, ci spiritul care traversează documentul conciliar și care „rimează” perfect cu spiritul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și eu găsisem în dânsa o prietenă și o interlocutoare neprețuită. Marina avea o sumedenie de cunoștințe din domenii diferite : limbi străine, literatură, științele naturii, istorie și geografie, matematică... Mai avea darul de a-și organiza timpul ca să se poată consacra și celor doi elevi de care a știut să se facă iubită și ascultată. Nu-i vorbă că și ei erau dornici de cunoaștere, știau deja scrie și citi în limba română, aveau noțiuni de istorie, geografie, germană și rusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
festiv, de două ori pe an, ci chiar și în lumea largă. Când îți punea Nineta o ștampilă de om deștept și rar, așa era; nu-ți putea lua nimeni ștampila asta de pe frunte. Tot în frageda pruncie am fost consacrat și ca talent al târgului. După ce nea Onuț s-a întors acasă, tablagiii din bloc i-au pus la cale o primire pe cinste, la mititica din fața blocului, cum îi spuneau ei locului aceluia împrejmuit pe care era scris No
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
și de mâncare, și de somn, căci, în procesul de creație, nici foamea și nici somnul nu există, iar, când apar, sunt ofensatoare. Asta-i situația, ce să faci? Scrisul este o boală grea, dar de lux! Încetul cu încetul, consacrându-se în totalitate lucrului pe care îl făcea, găsi în el cea mai mare desfătare. Întotdeauna, diversitatea în muncă este minunată și extrem de dorită, iar imaginarea a ceea ce se poate întâmpla cu toți oamenii, care trebuia să apară în textele
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
codurile de relaționare umană: japonezul nu spune niciodată "nu", evită să-l bruscheze pe celălalt și acceptă să se situeze pe o poziție de inferioritate. Unde se văd cel mai bine aceste lucruri dacă nu în limbaj? Pagini captivante sunt consacrate relațiilor dintre individ și realitate prin intermediul limbii: individul adoptă o postură pasivă și contemplativă, se "topește" într-un subiect colectiv. Mergem mai departe. Nu puteau lipsi considerațiile privind ritualul ceaiului, adevărat balet al gesturilor și al vorbelor. Tot un dans
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
așeza pe jos. Seiza, postura tradițională japoneză, cu picioarele îndoite sub șezut, spatele drept, mâinile încrucișate cuminte pe genunchi, o refuză din start pe femeia celeilalte Asii, care se așază cu picioarele într-o latură, în ceea ce Andrei Pleșu a consacrat deja sub numele de "poziția Lorelei". Răsuflă greu atunci când își potrivește basmaua, o pufnește și pe ea râsul, îl ascunde repede, ștrengărește, atunci când se strâmbă la mine făcându-mi semn că vine sensei. Rezvan este atât de nepotrivită în acest
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
asemenea ipoteză. Fie pe filieră filosofică, de la greci, prin Descartes, fie pe filieră creștină, adesea mână în mână, noi am fost învățați să trăim cu această imensă falie internă, crăpătură sângerândă ce străbate chiar mijlocul ființei noastre, și care ne consacră drept ființe de noroi și de cer, îngenunchiate sub povara permanentă a tânjirii după un dincolo, după o totalitate în care să fie vindecată ruptura, să ne fie redată unitatea. Chiar și atunci când părem a fi uitat datul nostru fundamental
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ce truc-là). O altă consecință, mult mai importantă, decurge însă din acest tip de raportare cognitivă diferită la real. O limbă leneșă nu numai că va lăsa neacoperite lingvistic anumite porțiuni din real, ci se va abține, chiar atunci când se consacră activității de a "da nume" și de la a atribui o denumire diferită fiecărui obiect sau fenomen întâlnit. Pentru a-și simplifica treaba, ea va recurge atunci la fenomenul de polisemie, prin care același cuvânt este folosit pentru obiecte și situații
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
avut Kepler și Newton pentru a putea, într-o muncă solitară de mulți ani, să descopere mecanismul celest" (Religion und Wissenschaft, Religie și știință, 1930)5. Credința în raționalitatea universului și deci dorința de cunoaștere. "Doar cel ce și-a consacrat propria viață problemelor asemănătoare, continuă Einstein, poate să-și formeze o imagine autentică despre ceea ce a animat pe acești oameni și ce le-a dat puterea să rămână fideli obiectivului lor în ciuda numeroaselor insuccese. Religiozitatea cosmică este cea care oferă
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
sfințit și prin consimțirea de bună voie și anticipată a celui decedat"178. Sărbătoarea Paștelui din 1938 a constituit un nou prilej pentru Șerboianu de a încerca să arate concordanța învățăturilor creștine cu practica cremațiunii. În fapt, revista Flacăra Sacră consacra fiecărei sărbători religioase spații largi de expunere, urmărind același scop explicit. Desigur, arhimandritul Calinic I. Popp Șerboianu era cel mai potrivit să deslușească în sens cremaționist semnificația acestor sărbători și să transmită gândurile bune ale adepților cremațiunii către posibili lor
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
inteligenței. Fericirea își are și ea rădăcina înfiptă în puterea obiceiurilor și se perpetuează sub această mască înșelătoare, creând cunoscuta expresie: "ăsta știe să trăiască". Vezi pe unul urmărind, cu înfrigurare, dobândirea banului pe căile cele mai nepermise; altul se consacră cu trup și suflet senzualității; altul beției; altul își sacrifică prietenii și chiar familia sa pentru interese trecătoare; altul râvnei de a dobândi ranguri, sacrificându-și demnitatea de om și întreaga-i personalitate; altul, urând și invidiind presupusa fericire a
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
este și cu viața celor osândiți. Religia păune ca o datorie bătrânilor, de a-și schimba rămășițele unei vieți aproape de a se stinge, pentru nemurirea ce li este făgăduită. Ceremonii la moarte. Scandinavii obișnuiesc să arză pe morți și să consacre mai dinainte focul care să aprindă căldăria. Împreună cu corpul mortului ei mai aruncau în foc și calul lui, cum și toate lucrurile ce-i plăceau în viață. Manco-Capac (Peruvanii). Aceștia credeau că sufletul este nemuritor și responsabil de faptele sale
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
La urma urmei, între filozof și savant are loc o împărțire a sarcinilor. Celui dintâi îi revine să reflecteze asupra condițiilor celor mai generale ale unei munci concrete și mereu în devenire în care se cufundă și căreia i se consacră cel de-al doilea. Numai că atunci când, în gândirea clasică precum și în revirimentele sale contemporane, subiectivitatea este redusă la condiția de posibilitate a obiectului și, astfel, la obiectivitatea însăși luată ca atare, la acel În afară primitiv fără de care se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de obicei, adică a o reduce la conținutul său obiectiv tematic, ne aruncăm privirea asupra celui care i se dedică sau, mai bine spus, care o face, adică savantul. Degeaba trăiește acesta din urmă într-o intentio științifică, degeaba se consacră în mod exclusiv obiectivităților sale ideale, regulilor și legilor lor asta nu înseamnă că el există mai puțin ca om, în interiorul acestei lumi-a-vieții de care face abstracție în teoriile sale: acolo locuiește el și își vede de ocupațiile sale, acolo
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fondat sau instituit, printr-o decizie de fiecare dată solemnă și conștientă de consecințele sale, o universitate, o instituție a cărei menire era de a fixa, cu scopul de a face posibilă săvârșirea anumitor îndatoriri și activitatea celor care se consacrau acestora, legi specifice, diferite de acelea valabile pentru restul societății. Prin urmare, universitățile s-au constituit pretutindeni într-o marginalitate principială, deliberată, nu doar factuală sau contingentă. Urma nedeslușită a acestei marginalități poate fi încă observată în zilele noastre în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a arăta cum poate fi circumscrisă înțelegerea unei astfel de familii în respectivele teorii (liberală, marxistă, radicală, comunitariană) și că emanciparea femeilor (idee susținută de teoriile citate) nu duce la destructurarea familiei 11. Familia monoparentală este cunoscută ca un subiect consacrat de asistență socială, iar prin extindere, unul de sociologie. Populare mai sunt și abordările de factura psihologiei aplicate, mă refer la recomandările și sfaturile adresate părinților singuri. De ce este o abordare politică? De ce nu ar fi suficientă doar o perspectivă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Zamfir, M. Pop, 1994, p. 12). Cum nouă din zece familii monoparentale sunt conduse de către femei, putem trage o concluzie în privința sărăciei acestora. Situația de sărăcie a familiilor monoparentale este un caz de discriminare negativă a femeilor prin mecanisme socioculturale, consacrate de stat. Această stare de lucruri nu decurge din analiza legislației, ci din observarea practicilor curente de viață 25. Femeile sunt responsabilizate pentru copiii lor în mai mare măsură decât bărbații și au șanse mai mici pe piața muncii atunci când
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
fi cea a familiei monoparentale, intră în sfera atenției publice, apare ca un important conglomerat de idei și simboluri pe fondul căruia se vor articula sau nu șansele de a fi soluționată. Imaginea-simbol a mamei singure și sărace a fost consacrată drept chintesență a dependenței de tip welfare 16 (M.L. Shanley, U. Narayan, 2001, p. 65). Dependența de asistența publică (mai ales prin alocația pentru copiii aflați în îngrijire) este frecvent conotată negativ, iar beneficiarii unei astfel de susțineri din partea statului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
cu alte tipuri de politici, cum ar fi cele legate de locuire, politicile destinate educației, politicile de factură economică, inclusiv privind forța de muncă și protecția categoriilor defavorizate pe piața muncii 21. O abordare frecventă a problematicii familiei s-a consacrat în legătură cu preocupările ce vizează starea generală a populației, gândind familia drept cadrul în care au loc, în fapt, cele mai multe dintre fenomenele legate de starea populației. Interesul privind populația a cunoscut forme de largă circulație, ca rezultate ale unor întruniri internaționale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de asemenea ocrotite de stat, dacă ar fi cazul să participe în sfera publică, persoane care sunt însă interesate mai ales de ceea ce au de făcut în sfera privată, adică de a aduce pe lume copii și de a se consacra apoi creșterii și educării lor. De aici, rezultă că, în liberalismul clasic, drepturile în sfera privată nu sunt ocrotite, atât femeile, cât și copiii fiind la discreția persoanei tratate ca rațională, autonomă, având capacitate deplină de exercițiu în spațiul public
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
supervizare morală, vizite la domiciliu, stipendii extrem de modeste. Într-un cuvânt, ...aceste programe au umilit, au infantilizat și, astfel, au creat starea de dependență de protecția socială de care s-au temut. Imaginea-simbol a mamei singure și sărace a fost consacrată drept chintesență a dependenței de tip welfare (N. Fraser și L. Gordon, 2001, pp. 64-65). 3.2. Provocări în spirit liberaltc " 3.2. Provocări în spirit liberal" Neamestecul statului în viața privată nu permite o protecție a indivizilor ca persoane
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
fi recunoașterea capacităților de progres, tendința firească spre autonomie a oricărei ființe raționale, recunoașterea posibilităților de dezvoltare în diversitate (fiecare poate avea modul său unic de a se împlini, chiar dacă acest fapt permite interpretări în sensul unor abateri de la modelul consacrat în comunitate). Egalitatea de factură liberală implică faptul că oamenii pot să-și urmărească nestânjeniți proiectele de viață. În acest sens, este o deschidere spre modernitate. Neamestecul statului minimal (din paradigma liberală), ca și, în situația opusă, a statului de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
erau răspunzători de procurarea mijloacelor de subzistență pentru familia lor, iar femeile erau preocupate de nașterea, creșterea și educarea copiilor și de administrarea treburilor gospodărești. În această situație, femeile și copiii apăreau ca dependenți de tatăl familiei și, astfel, se consacra ordinea patriarhală. În cazul femeilor, se observă un adevărat paradox: acestea sunt capabile, respectiv, incapabile de a încheia un contract. Conform teoriei contractualiste clasice, femeile nu sunt independente, ci subordonate soților, care le reprezintă în spațiul public, iar din punctul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]