1,422 matches
-
periferia Centurii Industriale se aflau câteva manufacturi modeste, era de neînțeles cum de reușiseră să supraviețuiască lăcomiei de spațiu și imensei varietăți de produse ale giganticelor fabrici moderne, dar iată-le, erau încă aici, pentru Cipriano Algor fusese mereu o consolare să le privească ori de câte ori, în momentele de neliniște, se gândea la viitorul meseriei sale. Nu vor mai rezista mult, se gândi, se referea acum la manufacturi, nu la viitorul activității sale de olar, dar a spus-o doar pentru că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
refuzase să admită până astăzi, că vremea lui de bărbat a ajuns la capăt, că, zilele astea, femeia numită Isaura Estudiosa nu fusese decât o fantezie a minții lui, o minciună voluntar acceptată, o ultimă născocire a spiritului lui pentru consolarea cărnii triste, un efect abuziv al palidei lumini crepusculare, un suflu efemer care a trecut și n-a lăsat urme, picătura minusculă de ploaie care a venit și curând s-a uscat. Câinele Găsit își dădu seama că din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
care nu s-a resemnat. Dar n-a fost nici o noutate, pentru că s-a mai întâmplat în istoria fabulelor și ale minunilor lumii canine, faptul că Găsit s-a apropiat de Cipriano Algor ca să-i lingă lacrimile, gest de supremă consolare care, totuși, oricât de mișcător ni se pare, în stare să miște până și inimile cel mai puțin înclinate spre manifestări de sensibilitate, nu va trebui să ne facă să uităm cruda realitate că gustul de sare, atât de prezent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fug din Samarkand. Nu poate continua, glasul i se gâtuie, lacrimile curg. A Îmbătrânit de la ultima lor Întâlnire, pielea Îi e veștejită, barba i-a albit, numai sprâncenele rămân ridicate Într-un fremătător mărăciniș negru. Omar rostește câteva fraze de consolare. Cadiul Își revine, Își aranjează turbanul, apoi spune: — Îți amintești de bărbatul acela poreclit Studentul-cu-Cicatrice? — Cum să-l uit pe cel care mi-a fluturat moartea Înaintea ochilor? — Își aduci aminte că se dezlănțuia Împotriva celei mai mici umbre de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de când Persia s-a convertit la șiism, acest prenume este interzis, ar putea să vă provoace cele mai grave neplăceri. S-ar crede că vă identificați cu Orientul, v-ați trezi prins În gâlcevile acestuia. O strâmbătură de regret, de consolare, un gest de neputință. I-am mulțumit pentru sfat, m-am Întors să plec, dar el mă opri: Un ultim lucru. V-ați Încrucișat ieri, pe când se pregătea să plece, cu o tânără persoană, i-ați vorbit? — Nu, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
indignate În cartierele deținute de fiii lui Adam. Cu ochii Înroșiți, strângeam mâini, În mare parte necunoscute, mă lăsam În voia unor interminabile Îmbrățișări. În cohorta vizitatorilor, se găsea și consulul Angliei. Care mă trase deoparte. Vă va aduce puțină consolare dacă vă voi spune că, la șase ore după moartea prietenului dumneavoastră, mi-a parvenit un mesaj de la Londra, care mă anunța că tocmai fusese Încheiat un acord Între Puteri În privința Tabrizului. Dl Baskerville n-a căzut În van. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
riguroasă, de o frumusețe atât de atemporală, Încât uitam că fuseseră rostite, pentru prima oară, cu opt veacuri mai Înainte, În cine știe ce grădină din Nishapur, din Isfahan sau din Samarkand. Păsările rănite se-ascund ca să moară. Cuvinte de ciudă, de consolare, monolog sfâșietor al unui poet Înfrânt și grandios. Pace omului În Întunecata tăcere de dincolo. Dar și cuvinte de bucurie, de sublimă nepăsare: Vin! Să fie la fel de trandafiriu ca obrajii tăi, Iar regretele mele, la fel de blânde ca buclele tale. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Am înțeles, spune recepționerul cu un licăr în ochi. Noapte bună, domnule. Noapte bună, doamnă. Ne urcăm în lift, zâmbindu‑ne stupid unul altuia în oglinzi și, când ajungem în cameră, îmi dau seama că sunt destul de beată. Unica mea consolare este că și Luke pare afumat bine. — Asta, zic în clipa în care ușa se închide în urma noastră, a fost cea mai frumoasă noapte din viața mea. Cea mai frumoasă. — Și încă nu s‑a terminat, zice Luke, apropiindu‑se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
albă cu piscurile acoperite de lumină sau de zăpezi, Muntele... Față În față cu sfinxul, omul are nevoie de muntele din sine ca să gîndească și să creadă. Apoi coboară În cîmpie și construiește. Căci cîmpia va rămîne, totuși, opera și consolarea sa. Sisif singur cu stînca sa este singur cu soarta sa. Dar pentru un arhitect elin muntele e un templu a cărui materie, depărtîndu-se de poale, se spiritualizează treptat, devenind radioasă și transformîndu-se În idee. De la o margine de pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
fericirea În echilibru, În repetiție și În Întoarcerea În sine, pe principiul cercului, barocul ni-l arată pe Marsyas cîntînd mai Întîi nedumerit, apoi exaltat. Fericirea sa e să caute, nu să găsească. Nu aici stă și principiul Înfrîngerii sale? Consolarea rămîne, după aventură, ca și la Ulise, clasicismul de care s-a Îndepărtat. Întoarcerea lui Ulise este o Întoarcere la clasicism. Icar se prăbușește În brațele lui Anteu... Fără Îndoială, nu se reduce totul la expresia senină a acestor statui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
grav decît acela de a linguși o prostie. Explicații există și au fost adesea invocate; erorile de comprehensiune săvîrșite În trecut au alimentat o atitudine dispusă, uneori, să accepte și impostura din teama nemărturisită de a nu greși negînd noutatea. Consolarea pentru frica din avanposturi s-a găsit Într-un dispreț sporit pentru epigon, uitînd că pionierii n-au totdeauna timp să-și desăvîrșească victoria și uneori nici măcar n-o obțin, În fond, nici nu există, poate, un epigon absolut. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Nantes, un salon de dans unde duminica putea veni oricine, nu numai cursanții. De obicei, veneau femei neconsolate din Nantes, pe care soții, amanții sau rudele de sex bărbătesc de la gradul doi în sus le neglijau. Veneau în căutarea unei consolări de o noapte, precedată de câteva dansuri cu figuri. În prima seară când a intrat în acest salon - atras de un paso doble care se auzea din stradă -, Lionel a prins o văduvă mare amatoare de salsa, care până la urmă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cu Dan Puric, e ca și cum l-am compara...pe Iorga, cu Puric”. Solomon Marcus, la TV, În dialog cu Patapievici, mărturisește cu mîhnire că actorii se mai și laudă că au fost proști la matematică!... Ca să-i ofer o palidă consolare marelui om de știință : și eu am fost prost la matematică, dar mă rușinez de această personală incapacitate. Punct. Uneori, snobismul, ori neglijența, ne joacă feste ; un foarte serios critic de teatru din Cluj afirma, În Tribuna din 16 decembrie
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
1989, refuzaseră orice afiliere la vreo grupare, centrală, județeană sau locală. Manifestul Grupului fusese redactat de poetul Adorel Pașcanu, împreună cu romancierul Turbotin Bangă. Aderaseră, fiind cofondatori, pictorul vitrinier Afrodisiu Șodromog și doi cunoscuți compozitori. Unul, Rigo Fachiol, luase premiul de consolare în 1987 la festivalul interjudețean „Obancea tradiții cântate“, pentru oratoriul „Muma Gerulei“, pe versuri de Nicoleta Dârdală, decedată cu un an mai înainte, la 14 octombrie 1986, ziua în care Nicolae Ceaușescu primise titlui de „Eroul al Noii Revoluții Agrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Destul, Artemis. spune Paul. Emma, tu rămâi aici. Am Încheiat discuția. La ora doișpe fără cinci, nu mai e nimeni În birou. În afară de mine, o muscă și un fax care pârâie, primind un mesaj. Deschid sertarul În căutarea unei minime consolări, și scot din el un Aero. Și, pentru siguranță, și un Flake. Tocmai desfac ambalajul de la Aero și iau o gură din el, când sună telefonul. — OK, o aud pe Lissy la capătul firului. Am fixat videoul. — Mersi, Liss, spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pe nimeni. Imi aduc aminte de scumpa mea mama, care sărbătorea cum putea mai bine această zi, cel mai adesea prin pelerinaje la Cacica, și mă gândesc că ea mă privește acum din ceruri, ceea ce-mi aduce o mare consolare în suflet și o seninătate interioară care nu poate fi decât rod al Cerului. Cât de mult își dorea mama mea să meargă și în alte pelerinaje, să viziteze și alte țări și nu a putut. Domnul a chemat-o
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
încă de departe este bazilica Neprihănitei Zămisliri, sub care este bazilica Rozariului. Turnul înalt, zvelt, te încântă și te atrage spre Fecioara neprihănit zămislită și, în general, spre acest loc atât de plin de rugăciune și miracole, de speranțe, încredere, consolare spirituală, comuniune creștină și umană. Lourdes te învăluie și te pătrunde cu farmecul și sfințenia lui. Intâi merg la grota în care Fecioara Maria i-a apărut Bernadetei pentru prima dată pe 11 februarie 1858. Nu intenționez și nici nu
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
trei spitale cu 140 de paturi și materialele necesare. Principele domnitor, Grigore al IV-lea Al. Ghica, a controlat îndeaproape măsurile adoptate și a vizitat amănunțit spitalele de holerici, ca și Ministerul Treburilor din Lăuntru, ce a oferit asistență și consolare bolnavilor. Poliția Capitalei și protomedicul Steege au ținut sub supraveghere atentă executarea dispozițiilor luate de guvern. Dat fiindcă holera a izbucnit în cvartalul 5 din Iași, unde emanațiile apelor stătătoare erau "aducătoare de boală", s-a recurs la măsuri de
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
el? — ...Nu neg greutățile prin care trebuie să fi trecut venind aici, deși nu mi le-ai povestit... Dar pot să Îmi Închipui că nu ți-a fost ușor fără părinți, fără frați, ca și mine. Numai că tu aveai consolarea că ei Încă trăiau, chiar dacă erau departe și scrisorile nu mai treceau... și, iartă-mă, nici dacă ai fi fost lângă părinți nu i-ai fi putut salva de bătrânețe, de sfârșitul inevitabil. În schimb, ai trăit aici Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
adânc, nici nu îi aparțineai familiei mele. Când te vedeam stând pe dușumea și răsfoind banala colecție de gravuri mediocre ale lui Doré, întreaga mea ființă era străbătută de fiori. Eram nevoit să mă întorc cu spatele și găseam o consolare simplă, dar acceptabilă, doar atunci când îmi lăsam privirea să rătăcească peste mărețul teritoriu care-mi aparținea. Cu toate acestea, știam tot timpul că tu stăteai acolo, pe dușumea, și că reprezentai o stare și un stadiu pe care noi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
nisipul de pe Riviera și zace la soare. Acum se plimbă prin muzeele din Paris. Acum joacă la ruletă în Las Vegas. Eu munceam, am spus. Munceam cu adevărat. Când ți-ai dus la capăt opera vieții, atunci munca este singura consolare care ți-a mai rămas. Și i-am povestit despre muncile care m-au ținut departe de casa tatălui meu de pe vârful muntelui Ava. I-am descris verile când replantam pădurea de brazi de pe coastele muntelui Omne, de lângă Nordingrå. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în închisoare. În temniță se considerase un bărbat care-și păstrase o înfățișare demnă, dar acum razele soarelui îi cercetau înfățișarea cu meticulozitatea unui negustor de haine vechi și-i arătau stofa roasă, nasturii lipsă și aspectul general mizerabil. Singura consolare a lui Charlot era că întregul Paris arăta mizerabil. În buzunar avea o lamă de ras, o bucățică de săpun și trei sute de franci; nu avea acte, dar avea ceva mult mai de preț: dovada emisă de ofițerul închisorii, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
o copilărie fericită, că nu m-am simțit niciodată iubită, că, mic copil fiind, nu am trecut niciodată peste divorțul părinților mei, și că acum, ca adult, singurul moment în care mă simt cu adevărat bine este acela când caut consolare în mâncare. Iată-mă deci acum, la douăzeci și șapte de ani, strălucitoare, amuzantă, caldă, grijulie și amabilă. Dar desigur, oamenii nu asta văd când se uită la Jemima Jones; ei văd doar grăsime. Îmi văd sânii imenși - al naibii de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
trăiesc pentru zilele în care el ni se alătură, dar e și durere, pentru că de fiecare dată când vine, mă transform într-o ciudată de paisprezece ani. Nici măcar nu-l pot privi, darămite să-i mai și vorbesc, iar singura consolare pe care o am este că atunci când stă jos, îmi dispare pofta de mâncare. Mă gândesc că de fapt, el crede că sunt dulce și sunt sigură că știe că am această slăbiciune ridicolă pentru el, dar mă îndoiesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
care ai vorbit pe net, fax și telefon? Cum poți știi că este cine spune că este? Probabil că asta nu contează. Până la urmă, conversațiile astea sunt singurul lucru care o bucură pe Jemima, de când mâncarea nu-i mai oferă consolarea de altă dată, iar Ben a sunat de fix trei ori în prima lună de când a plecat. I-a spus ce bine îi merge, dar de-atunci n-a mai auzit nimic de el. Mâncarea. Jemima mănâncă doar cât are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]