1,115 matches
-
în pragul disperării, dar și al încrâncenării de a relua urcușul, de a descoperi din ce se trage și încotro merge această acțiune Desperado, această intrigă care, spun majoritatea interviurilor cu autori, nu vrea decât să amuze, când, de fapt, contrariază. Personajul După ce Fluxul conștiinței a pulverizat personajele în cuvinte, frânturi de gând, gesturi reflexe și meditații livrești, literatura Desperado readuce eroul în povestire. Autorul imaginează pe cineva anume. Nu contează că acel cineva are o comportare stranie, un trecut nemărturisibil
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
complicarea operei) e premeditată. Drept care lectura literaturii Desperado este exasperantă, fermecătoare și, nu o dată, dezarmantă. Rolul lectorului este să deconspire procedee. El trece clasa din ciclul pasiv în ciclul activ (proces declanșat de Fluxul conștiinței). Fiecare procedeu e menit să contrarieze și, în final, lectorul Desperado e un împătimit al contrarierii. Când ceva e prea simplu, se suspectează că n-a înțeles tot și dă fuga să recitească. Autorul în operă Autorul Desperado e ironic înainte de toate. Fără ironie, în creație
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ceeea ce poate fi imaginat prinde viață. Distopia e de fapt o apologie a vieții, o viață în care a dispărut hotarul dintre frumos și urât, nu mai există decât existența. Distopia este un rezultat al intenției Desperado de a contraria și șoca lectorul. Prin defamiliarizare, lectorul se deprinde cu o multitudine de alte lumi. Mesajul nu e unul de spaimă ori disperare; eroii se adaptează ca și lectura la universul distopiei, printr-un exercițiu de supraviețuire. Autorul Desperado își croiește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de esență. Aș spune că Woolf înlocuiește vechea convenție a predictibilului, vechiul și bine înrădăcinatul orizont de așteptare, cu o nouă convenție a sfidării. Dacă lectorul devenise dependent și oarecum insensibil la lectura pașnică, agreabilă, romanciera a decis să-l contrarieze: găsind o opoziție simetrică, a inventat nevoia imperioasă de neprevăzut. Romanul Fluxului conștiinței e ceea ce nu ne așteptăm să vedem tipărit, fie că e vorba de structură (intrigă, personaje, cronologie, care sunt toate spulberate, răsucite, la polul opus tradiției de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui Fainlight de a contrazice tot ce-i iese în cale, inclusiv dorința lectorului de a citi în versul următor cuvântul potrivit, sunetul pereche. Rima este supărător de previzibilă pentru această poetă care își dorește mai cu seamă să-l contrarieze pe cititor. Finalul poemului de mai sus folosește rima la modul Eliotian, cu ironie distrugătoare: Trebuie ridicat un mormânt superb: Ca amintire pentru aceste prințese, Victime ascultătoare ale destinului lui. Un monument care e încă acolo, cu toate că Palatul e demult
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la sacrificarea unor nevinovați (De bello galico, VI, 16.). După cum am observat deja, referitor la tăierea rituală a capetelor este bine să punem Încă de la Început În evidență două aspecte legate de sacrificiile umane: În primul rând, acest obicei, care contraria atât de mult conștiința autorilor greci și romani, nu este, În realitate, deloc necunoscut civilizației lor; iar În al doilea rând, faptul că și aici este vorba despre supraviețuirea În rândul celților a unui element din religia indo-europeană. Să ne
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Când ajunge să spună: nu voi face nimic din ce am promis și din ce se așteaptă de la mine să fac, el transformă ratarea într-un act de pudoare tardiv și își dobândește față de ceilalți libertatea, ca libertate sfidătoare, care contrariază. În acest refuz al oricărei demonstrații, el iese de sub tirania celorlalți și se întoarce la sine, se desface din pactul promisiunilor și așteptărilor străine și, singur cu el, așază dialogul cu limitele proprii în modestia altui început. Bovarismul se naște
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
la Zagreb - era o entitate subordonată lui Hitler, iar oamenii o știau prea bine. La nivel municipal, autoritățile locale din Olanda sau Boemia și-au menținut, În ciuda colaborării, un oarecare drept la inițiativă, dar numai fiindcă evitau scrupulos să-i contrarieze pe stăpânii germani. În Est, naziștii și apoi sovieticii au Înlocuit instituțiile existente cu oameni și aparate proprii, făcând excepții numai acolo unde le convenea să exploateze o vreme disensiunile și ambițiile locale. În mod paradoxal, un anumit grad de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În timp ce Armata Roșie privea liniștită de pe celălalt mal al Vistulei. Poate că liderii vestici nu considerau, precum Stalin, că Armata de Interior poloneză era „o mână de aventurieri și criminali avizi de putere”, dar nu aveau de gând să-l contrarieze pe aliatul lor militar cel mai important la numai șase săptămâni după debarcarea În Normandia. Pentru polonezi, era astfel trădat Însuși scopul războiului: la urma urmei, Franța și Marea Britanie Îi declaraseră război lui Hitler În septembrie 1939 pe motiv că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
directă cu distribuția politică la nivel local, regional și național. Fiecare organism social, de la sindicate la cluburile sportive, se declina În variantele creștin-democrat, socialist, comunist, republican și liberal. Din punctul de vedere al „Omului Economic”, sistemul avea pierderi imense și contraria inițiativa privată și eficiența fiscală. „Miracolul economic” italian s-a produs, cum vom vedea, mai degrabă În ciuda sistemului decât datorită lui. și totuși, stabilitatea politică a Italiei postbelice a fost condiția crucială pentru progresul economic al țării și transformarea socială
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
altă poveste. țara Bascilor, situată În nordul Spaniei, a fost dintotdeauna ținta mâniei lui Franco: În parte fiindcă era sinonimă cu cauza republicană În războiul civil spaniol, În parte fiindcă cererea străveche a bascilor de a li se recunoaște diferența contraria profund instinctul centralizator și misiunea autoimpusă a corpului ofițeresc spaniol: consolidarea statului. Tot ce era specific basc (limba, obiceiurile, politica) a fost reprimat cu agresivitate În anii lui Franco. În ciuda propriilor instincte centripete, dictatorul spaniol a mers până Într-acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu prea vroiau să vorbească, dar când au făcut-o, povestea era mereu aceeași, cutremurătoare și în totală contradicție cu ceea ce învățasem eu la școală: că legionarii au fost niște criminali, rasiști, fasciști etc. După ce i-am cunoscut am fost contrariată. Cum domnule, ăștia sunt criminalii fioroși despre care am învățat eu la școală? Ce schimbare profundă a avut loc, oare, în închisoare de au devenit „mielușei”, de au învățat maniere de „nobili”, de vorbesc așa calm, fără patimă, de sunt
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
Tinerimea" un panou de grup mare, de 1.20 pe 1 m. Și pictat în "encaustique", reprezentând o variantă a acestui subiect biblic: "Călăul aducând Salomeei capul Sfântului Ioan". I-am dat o atitudine de înduioșare căci, îmi plăcea să contrariez tradiția, reprezentând o Salomee pocăită, în locul celei inconștiente din biblie"555. În Salomeea (1913) (vezi planșa 3), aceasta se apleacă cu dragoste asupra capului detașat de trup al sfântului Ioan. Este aici ceva din sărutul furtiv transformat uneori în îmbrățișare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fratele ucis, sau ca o femeie care-și jelește soțul sau iubitul mort. Chipul Salomeei a fost înnobilat prin suferință, s-a spiritualizat prin ecou cu hieratismul pe care-l degajă chipul cețos al sfântului. Surprinde gingășia gestului care nu contrariază, nu generează tensiunea specifică esteticii decadente, ci mai degrabă un sens unional, redempționist, cathartic, al unei reconcilieri în suferință a călăului cu victima. Îmbrățișarea capului are ceva suroral sau chiar marial, apropiată de tratarea unei teme complementare la Fernand Khnopff
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
politică protestatară, ridicînd la nivel mondial problema încălcării tratatelor, mai ales în ceea ce privește drepturile omului. A doua direcție de luptă era mult mai complexă și implica o îngrădire severă a exporturilor. Mulți dintre americanii care promovau o politică de neamestec erau contrariați de aceste reglementări comerciale restrictive. În plus, restricțiile nu erau cîtuși de puțin pe placul aliaților europeni ai Washingtonului, care doreau să-și dezvolte comerțul, nu să-l limiteze, pentru a-și pune pe picioare economia distrusă de război. America
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]